5.7.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 171/39
Acțiune introdusă la 21 aprilie 2008 — Victor Guedes Indústria e Comércio/OAPI — Consorci de l'Espai Rural de Gallecs (GALLECS)
(Cauza T-151/08)
(2008/C 171/74)
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Victor Guedes Indústria e Comércio, SA (Lisabona, Portugalia) (reprezentant: B. Braga da Cruz, lawyer)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Consorci de l'Espai Rural de Gallecs (Barcelona, Spania)
Concluziile reclamantei
—
Anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 16 ianuarie 2008 în cauza R 986/2007-2;
—
obligarea OAPI să refuze înregistrarea mărcii comunitare nr. 3 710 597 pentru produsele din clasele 29 și 31; și
—
obligarea celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: Consorci de l'Espai Rural de Gallecs.
Marca comunitară vizată: marca figurativă „GALLECS” pentru produse din clasele 29 și 31 — cererea nr. 3 710 597.
Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta.
Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca figurativă națională „GALLO” pentru produse din clasa 29; marca figurativă națională „GALLO AZEITE NOVO” pentru produse din clasa 29; marca figurativă națională „AZEITE GALLO” pentru produse din clasa 29; marca națională „GALLO AZEITE NOVO”, pentru produse din clasa 29; marca figurativă comunitară „GALLO” pentru produse din clasa 29.
Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția în totalitate.
Decizia camerei de recurs: respinge recursul.
Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) și a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului în măsura în care marca ce se contestă este similară cu mărcile anterioare și utilizarea acesteia ar prejudicia caracterul distinctiv al acestora, având în vedere practicile frecvente din sectorul comercial relevant precum și celelalte împrejurări ale cauzei.
Full & Egal Universal Law Academy