15.8.2008
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 209/62
Acțiune introdusă la 20 iunie 2008 — C-Content/Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene
(Cauza T-247/08)
(2008/C 209/111)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: C-Content BV ('s Hertogenbosch, Țările de Jos) (reprezentant: M. Meulenbelt, advocaat)
Pârâtă: Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene (Oficiul pentru Publicații) a încălcat dreptul comunitar în materia procedurilor de ofertare și a contractelor indicate în prezenta cerere;
—
obligarea Oficiului pentru Publicații la despăgubirea reclamantei pentru cheltuielile efectuate și pentru prejudiciul suferit, după cum se indică în prezenta cerere;
—
obligarea Oficiului pentru Publicații la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În prezenta cauză, reclamanta introduce o acțiune în răspundere extracontractuală pentru prejudiciul pe care afirmă că l-a suferit ca urmare a neregularităților pe care le-ar fi săvârșit Oficiul pentru Publicații în cadrul anumitor proceduri de atribuire privind servicii de publicare electronică.
Reclamanta invocă un număr de motive pentru fiecare procedură de atribuire contestată.
Reclamanta susține că Oficiul pentru Publicații a încălcat principiul bunei administrări și obligația de diligență, precum și principiile egalității de tratament, transparenței și protecției încrederii legitime:
1.
În procedura de atribuire nr. 2034 pentru producerea și multiplicarea CD-ROM-urilor cuprinzând seriile L și C ale Jurnalului Oficial: prin atribuirea contractului în favoarea unui contracandidat al reclamantului, în pofida faptului că reclamantul a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic; prin modificarea specificațiilor cheie și diminuarea cerințelor procedurii de atribuire în cursul acesteia sau după ce a fost selecționat ofertantul câștigător, fără informarea celorlalți candidați; prin refuzul de a efectua un control adecvat al rezultatelor procedurii de atribuire în momentul în care Oficiului pentru Publicații i-au fost supuse atenției obiecții legate de finalizarea procedurii; prin neorganizarea unei noi proceduri de atribuire în locul continuării contractului nr. 2034 pe baza unor criterii substanțial inferioare.
2.
În procedura de atribuire nr. 6019 pentru furnizarea de servicii legate de publicațiile electronice, în special suplimentul (S) al Jurnalului Oficial, după aderarea celor 10 noi state membre: prin anularea procedurii de atribuire în temeiul articolului 101 din Regulamentul nr. 1605/2002 (1) pentru motivul divulgării de informații confidențiale; reclamanta susține că această divulgare nu ar fi putut influența rezultatele procedurii de atribuire deoarece informațiile erau deja cunoscute de public și ofertele fuseseră deja depuse. În plus, reclamanta susține că Oficiul pentru Publicații nu a oferit o motivație pertinentă. În sfârșit, aceasta arată că anularea i-a produs un prejudiciu important și că prezentase oferta cea mai avantajoasă dintre cele două oferte reținute în cadrul procedurii de atribuire anulate.
3.
În procedura de atribuire nr. 1695 pentru furnizarea de servicii legate de publicațiile electronice, în special suplimentul (S) al Jurnalului Oficial: prin utilizarea extinderii contractului nr. 1695 pentru a-l modifica. Reclamanta susține că nu exista niciun temei legal pentru a efectua sau a autoriza extinderea contractului și, în consecință, pentru a-l modifica prin schimbarea subcontractantului. Reclamanta susține că Oficiul pentru Publicații nu a purtat negocieri serioase și nici nu a examinat posibilitatea de a o menține pe aceasta ca subcontractant principal existent pentru perioada rămasă.
Reclamanta susține că, drept urmare a încălcărilor menționate mai sus, și-a pierdut poziția de provider de software al Oficiului pentru Publicații, a efectuat cheltuieli semnificative, a suferit un prejudiciu și a înregistrat pierderi de profit și consideră că Oficiul pentru Publicații trebuie să o despăgubească.
(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198).
Full & Egal Universal Law Academy