7.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 32/46
Acțiune introdusă la 4 decembrie 2008 — Comisia/TMT Pragma
(Cauza T-527/08)
(2009/C 32/89)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: M. Moretto, avocat, A.M. Rouchaud-Joët, agent și F. Mirza, agent)
Pârâtă: TMT Pragma Srl (Roma, Italia)
Concluziile reclamantei
—
Obligarea pârâtei la rambursarea către Comisie a sumei de 30 700,23 euro, datorată cu titlu principal, majorată cu dobânzile moratorii la rata legală spaniolă, începând cu data de 29 august 2004 și până la plata integrală a debitului;
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Obiectul prezentei acțiuni îl constituie cererea de obligare a pârâtei la rambursarea unei sume egale cu 30 700,23 euro, majorată cu dobânzile moratorii, sumă care reprezintă o parte a contribuției plătite de reclamantă în executarea contractului nr. UR-96-SC.1105, încheiat în cadrul celui de al șaptelea program-cadru de cercetare și de dezvoltare tehnologică. Contractul, încheiat cu alte centre europene de cercetare, prevedea realizarea unui proiect, denumit „integrated urban transport concepts and market orientated urban transport systems/on demand urban transport systems — INTRAMUROS”.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta invocă faptul că, din verificarea contabilă efectuată în luna iunie 2000, a rezultat că anumite cheltuieli de personal, cheltuielile de călătorie și de ședere și pentru materiale de consum și informatice, nu erau justificate și nu puteau așadar să fie suportate din proiect.
Prin nota de debit din 14 iulie 2004, Comisia a solicitat pârâtei rambursarea sumei respective, cu eventuale dobânzi moratorii, în caz de lipsă a plății.
Full & Egal Universal Law Academy