21.2.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 44/66
Acțiune introdusă la 24 decembrie 2008 — PJ Hungary/OAPI — Pepekillo (PEPEQUILLO)
(Cauza T-580/08)
(2009/C 44/112)
Limba în care a fost formulată acțiunea: spaniola
Părțile
Reclamantă: PJ Hungary Szolgáltató kft (PJ Hungary kft) (Budapesta, Republica Ungară) (reprezentanți: M. Granado Carpenter și C. Gutiérrez Martínez, abogadas)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pepekillo SL (Algeciras, Spania)
Concluziile reclamantei
—
Anularea Deciziei din 30 aprilie 2008 a Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) (cauza R-722/2007) prin care s-a dispus restitutio in integrum, conform concluziilor PEPEQUILLO SL;
—
anularea Deciziei din 24 septembrie 2008 a Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) (cauza R-722/2007) care a dus la anularea Deciziei diviziei de opoziție din 9 martie 2007 și, în consecință, la înregistrarea mărcii comunitare nr. 3 546 471 „PEPEQUILLO”; adoptarea oricărei măsuri în conformitate cu dreptul comunitar, și
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și a cheltuielilor de judecată aferente procedurii administrative care s-a aflat pe rolul OAPI.
Motivele și principalele argumente
Persoana care solicită înregistrarea mărcii comunitare: Marta Sancho Lora, care a transferat ulterior societății PEPEKILLO SL cererea de înregistrare a mărcii;
Marca comunitară vizată: marca verbală „PEPEQUILLO” (cererea de înregistrare 3 546 471) pentru produse din clasele 18 și 25 și servicii din clasa 35.
Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta, căreia societatea „PEPE JEANS N.V.” i-a cedat drepturile pe care le deținea.
Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: mărcile verbale spaniole „PEPE” și „PEPE JEANS”, mărcile spaniole figurative „PEPE JEANS LONDON”, mărcile verbale spaniole „PEPE 2XL”, „PEPE F4”, „PEPE M99”, „PEPE F4”, „PEPE M3”, „PEPE M5” și „PEPE F6”, mărcile spaniole figurative „PEPE JEANS LONDON”, „PEPE JEANS 73”, „PEPE JEANS PORTOBELLO”, „PEPE” și mărcile verbale spaniole „PEPE JEANS M2”, „PEPE BETTY”, „PEPE CLOTHING” și „PEPECO”, pentru produse din clasele 3, 9, 14, 18 și 25; și mărcile comunitare verbală și figurativă „PEPE JEANS”, pentru produse din clasele 3, 9, 14 și 18.
Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția și respinge cererea de înregistrare.
Decizia camerei de recurs: admite motivele de recurs și, prin urmare, recursul.
Motivele invocate: aplicarea incorectă a articolelor 78 și 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5).
Full & Egal Universal Law Academy