15.1.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 13/11
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 11 noiembrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Augstākās tiesas Senāts — Republica Letonia) — Dita Danosa/LKB Līzings SIA
(Cauza C-232/09) (1)
(Politica socială - Directiva 92/85/CEE - Măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează - Articolul 2 litera (a) și articolul 10 - Noțiunea „lucrătoare gravidă” - Interdicția concedierii unei lucrătoare gravide în perioada de la începutul sarcinii până la terminarea concediului de maternitate - Directiva 76/207/CEE - Egalitate de tratament între bărbați și femei - Membru al unui consiliu de administrație al unei societăți de capital - Reglementare națională care permite concedierea unui astfel de membru fără restricții)
2011/C 13/17
Limba de procedură: letona
Instanța de trimitere
Augstākās tiesas Senāts
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Dita Danosa
Pârâtă: LKB Līzings SIA
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Augstākās tiesas Senāts — Interpretarea articolului 10 din Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] (JO L 348, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 3) — Noțiunea de lucrător — Compatibilitate cu directiva a unei legislații naționale care permite concedierea unui membru al consiliului de administrație a unei societăți de capital fără restricții care să țină seama în special de graviditatea persoanei în cauză
Dispozitivul
1.
Un membru al consiliului de administrație al unei societăți de capital care efectuează prestații în favoarea acesteia și care face parte integrantă din societate trebuie să fie considerat ca având calitatea de lucrător în sensul Directivei 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [A zecea directivă specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE] dacă își exercită activitatea, pentru o anumită perioadă, sub îndrumarea sau controlul unui alt organ al acestei societăți și dacă, în schimbul acestei activități, primește o remunerație. Este de competența instanței de trimitere să procedeze la verificarea elementelor de fapt necesare pentru a aprecia dacă aceasta este situația în litigiul cu care este sesizată.
2.
Articolul 10 din Directiva 92/95 trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală care permite revocarea unui membru al consiliului de administrație al unei societăți de capital fără restricții atunci când persoana interesată are calitatea de „lucrătoare gravidă” în sensul acestei directive, iar decizia de revocare luată în privința sa se întemeiază în mod esențial pe starea sa de graviditate. Chiar presupunând că respectivul membru al consiliului de administrație nu are această calitate, nu este mai puțin adevărat că revocarea din funcție a unui membru al consiliului de administrație care exercită atribuții precum cele descrise în acțiunea principală din cauza sarcinii sau dintr-o cauză întemeiată în mod esențial pe această stare nu poate privi decât femeile și reprezintă, prin urmare, o discriminare directă pe criterii de sex, contrară articolului 2 alineatele (1) și (7) și articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002.
(1) JO C 220, 12.9.2009.
Full & Egal Universal Law Academy