19.2.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 55/12
Hotărârea Curții (Camera a treia) din 16 decembrie 2010 — Athinaïki Techniki AE/Comisia Europeană, Athens Resort Casino AE Symmetochon
(Cauza C-362/09 P) (1)
(Recurs - Ajutoare de stat - Plângere - Decizie de clasare a plângerii - Revocarea deciziei de clasare - Condiții de legalitate a revocării - Regulamentul (CE) nr. 659/1999)
2011/C 55/21
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Athinaïki Techniki AE (reprezentant: S. A. Pappas, avocat)
Celelalte părți în proces: Comisia Europeană (reprezentant: D. Triantafyllou, agent), Athens Resort Casino AE Symmetochon (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)
Obiectul
Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a patra) din 29 iunie 2009, Athinaïki Techniki AE/Comisia (cauza T-94/05), prin care acesta din urmă a hotărât că nu mai este necesară pronunțarea cu privire la acțiunea formulată de recurentă ca urmare a revocării deciziei atacate a Comisiei de clasare a plângerii reclamantei având ca obiect un pretins ajutor de stat acordat de Republica Elenă — Interpretare greșită a Hotărârii Curții în cauza C-521/06 P, Athinaïki Techniki — Condiții de legalitate a revocării unui act administrativ comunitar — Inadmisibilitatea stadiului de inactivitate administrativă în cadrul procedurii de examinare a ajutoarelor de stat — Principiul proporționalității
Dispozitivul
1.
Anulează Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 29 iunie 2009, Athinaïki Techniki/Comisia (T-94/05).
2.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.
3.
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
(1) JO C 312, 19.12.2009.
Full & Egal Universal Law Academy