18.12.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 346/20
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 14 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Conseil d'État — Franța) — Union syndicale Solidaires Isère/Premier ministre, Ministère du travail, des relations sociales, de la famille, de la solidarité et de la ville, Ministère de la santé et des sports
(Cauza C-428/09) (1)
(Politica socială - Protecția securității și a sănătății lucrătorilor - Directiva 2003/88/CE - Organizarea timpului de lucru - Articolele 1, 3 și 17 - Domeniu de aplicare - Activitate ocazională și sezonieră a titularilor unui „contract de angajare ca instructor-animator” - Limitarea timpului de lucru al acestui personal în centre de vacanță și de recreere la 80 de zile pe an - Reglementare națională care nu prevede o perioadă minimă de repaus zilnic pentru acest personal - Derogări prevăzute la articolul 17 - Condiții - Asigurarea unei perioade de repaus echivalente compensatorii sau, în situații excepționale, a unei protecții adecvate)
2010/C 346/32
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Conseil d'État
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Union syndicale -Solidaires Isère
Pârâți: Premier ministre, Ministère du travail, des relations sociales, de la famille, de la solidarité et de la ville, Ministère de la santé et des sports
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Conseil d'État (Franța) — Interpretarea articolului 17 alineatele (1), (2) și (3) litera (b) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO L 299, p. 9, Ediție specială 05/vol. 7, p. 3), raportat la articolul 1 alineatul (1) din aceeași directivă — Activitate ocazională și sezonieră a titularilor unui contract de angajare ca instructor-animator — Compatibilitate cu dispoziția dintr-o reglementare națională care limitează timpul de muncă al acestui personal în centre de vacanță și de recreere la 80 de zile pe an dar care nu asigură o perioadă zilnică minimală de odihnă — Noțiunile „perioade de repaus echivalente compensatorii” și „protecție adecvată acordată lucrătorilor în cauză”
Dispozitivul
1.
Titularii unor contracte, precum contractele de angajare ca instructor-educator în discuție în acțiunea principală, care desfășoară activități ocazionale și sezoniere în centre de vacanță și de recreere și care lucrează cel mult 80 de zile pe an, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
2.
Titularii unor contracte precum contractele de angajare ca instructor-educator în discuție în acțiunea principală, care desfășoară activități ocazionale și sezoniere în centre de vacanță și de recreere, intră sub incidența derogării prevăzute la articolul 17 alineatul (3) litera (b) și/sau (c) din Directiva 2003/88.
3.
O reglementare națională prin care se limitează activitatea titularilor unor astfel de contracte la 80 de zile de lucru pe an nu îndeplinește cerințele stabilite la articolul 17 alineatul (2) din această directivă pentru aplicarea derogării amintite, potrivit cărora se acordă lucrătorilor în cauză perioade de repaus echivalente compensatorii sau, în cazuri excepționale în care nu este posibil, din motive obiective, să se acorde asemenea perioade, se acordă lucrătorilor respectivi o protecție adecvată.
(1) JO C 24, 30.1.2010.
Full & Egal Universal Law Academy