27.2.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 51/15
Ordonanța Curții din 29 octombrie 2009 — Portela — Comércio de artigos ortopédicos e hospitalares, Lda/Comisia Comunităților Europene
(Cauza C-85/09 P) (1)
(Recurs - Răspundere extracontractuală - Cerere de reparare a prejudiciului suferit ca urmare a diferite omisiuni ale Comisiei în aplicarea Directivei 93/42/CEE - Lipsa unei legături de cauzalitate între omisiunile invocate și prejudiciul suferit de recurentă în cadrul comercializării de termometre numerice defectuoase - Recurs vădit nefondat)
2010/C 51/24
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Recurentă: Portela — Comércio de artigos ortopédicos e hospitalares, Lda (reprezentant: C. Mourato, avocat)
Cealaltă parte în proces: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: B. Schima și P. Guerra e Andrade, agenți)
Obiectul
Recurs declarat împotriva Ordonanței Tribunalului de Primă Instanță (Camera a opta) din 17 decembrie 2008, Portela/Comisia (T-137/07), prin care Tribunalul a respins ca fiind în parte vădit inadmisibilă, iar pentru celelalte capete de cerere ca vădit nefondată o cerere prin care se solicita, în principal, obligarea Comisiei de a acționa în conformitate cu articolul 14b din Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale (JO L 169, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 11, p. 244), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/79/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro (JO L 331, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 25, p. 5), obligând societatea de certificare TÜV Rheinland Product Safety GmbH, prin intermediul Republicii Federale Germania, să activeze, în favoarea reclamantei, asigurarea de răspundere civilă obligatorie prevăzută la punctul 6 din anexa XI la Directiva 93/42, pe care societatea menționată a încheiat-o și, dacă prejudiciul invocat nu poate fi reparat prin intermediul cererii principale, în subsidiar, repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a diferitelor omisiuni ale Comisiei
Dispozitivul
1.
Respinge recursul.
2.
Obligă Portela — Comércio de artigos ortopédicos e hospitalares Lda la plata cheltuielilor de judecată.
(1) JO C 102, 1.5.2009.
Full & Egal Universal Law Academy