EUR-Lex -  62009CC0071 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

Verica Trstenjak

din 16 decembrie 2010(1)

Cauzele conexate C‑71/09 P, C‑73/09 P şi C‑76/09 P

Comitato „Venezia vuole vivere”

împotriva

Comisiei Europene

Hotel Cipriani Srl

împotriva

Comisiei Europene

Società Italiana per il gas SpA (Italgas)

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs – Articolul 87 CE – Schemă de ajutoare multisectorială – Reduceri ale contribuţiilor sociale în favoarea întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneţiei şi al Chioggiei – Decizie prin care schema de ajutor este declarată incompatibilă cu piaţa comună şi prin care se dispune recuperarea ajutoarelor plătite – Admisibilitate – Litispendenţă – Calitate procesuală activă – Interes individual – Organizaţie care reuneşte asociaţii profesionale – Interesul de a exercita acţiunea – Articolul 87 alineatul (1) CE – Noţiunea de ajutor – Avantaj – Măsură care compensează dezavantaje structurale – Afectare a comerţului intracomunitar şi impactul asupra concurenţei – Sfera controlului privind o schemă de ajutoare multisectorială – Obligaţii procedurale – Obligaţia de motivare – Compatibilitate cu piaţa comună – Articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE – Articolul 87 alineatul (3) litera (d) CE – Regulamentul (CE) nr. 659/1999 – Articolul 14 – Calificare drept ajutor nou sau ajutor existent – Articolul 15 – Principiile securităţii juridice, protecţiei încrederii legitime, egalităţii de tratament şi proporţionalităţii”

Cuprins

I –   Cadrul juridic

II – Situaţia de fapt şi procedura administrativă

A –   Reglementarea reducerilor contribuţiilor sociale

B –   Procedura în faţa Comisiei

C –   Decizia atacată

III – Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată

A –   Procedura în faţa Tribunalului

B –   Hotărârea atacată

IV – Procedura în faţa Curţii

V –   Cu privire la recursul incident al Comisiei

A –   Cu privire la litispendenţă

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

a)     Cu privire la necesitatea examinării admisibilităţii acţiunii formulate de Comitato

b)     Cu privire la eliminarea litispendenţei în cazul renunţării la acţiunea anterioară

c)     Cu privire la identitatea motivelor

d)     Concluzie

B –   Cu privire la interesul individual al reclamanţilor

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

a)     Cu privire la jurisprudenţa Curţii

b)     Cu privire la obiecţiile Comisiei

i)     Cu privire la legătura cu obligaţia de restituire

ii)   Cu privire la determinarea suficientă

iii) Cu privire la dispariţia interesului de a exercita acţiunea

iv)   Cu privire la efectele nedorite

v)     Cu privire la caracterul contradictoriu al concluziilor

c)     Concluzie

C –   Cu privire la calitatea procesuală activă a Comitato

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

D –   Cu privire la interesul de a exercita acţiunea

E –   Concluzie

VI – Cu privire la recursurile formulate de Italgas, de Hotel Cipriani şi de Comitato

A –   Cu privire la caracterul compensatoriu al reducerilor contribuţiilor sociale

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

a)     Cu privire la interpretarea noţiunii de tratament favorabil

b)     Cu privire la eroarea de motivare

c)     Cu privire la criteriul operatorului privat

d)     Concluzie

B –   Cu privire la examinarea condiţiei privind denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

a)     Cu privire la evaluarea schemei privind reducerile contribuţiilor sociale

i)     Cu privire la criteriul de evaluare şi la sarcina probei

–       Cu privire la criteriul de evaluare

–       Cu privire la sarcina probei

–       Concluzie intermediară

ii)   Cu privire la aplicarea criteriului de evaluare

–       Cu privire la proba privind denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale

–       Cu privire la necesitatea examinării tuturor cazurilor individuale

–       Cu privire la necesitatea examinării situaţiei individuale a Italgas şi a Hotel Cipriani

–       Cu privire la necesitatea examinării anumitor sectoare economice

–       Cu privire la principiul nediscriminării

–       Cu privire la denaturarea elementelor de probă

iii) Concluzie intermediară

b)     Cu privire la ordinul de recuperare

i)     Cu privire la erorile de drept din motivarea Tribunalului

–       Cu privire la motivarea Tribunalului

–       Cu privire la caracterul greşit din punct de vedere juridic al acestei interpretări

–       Concluzie intermediară

ii)   Înlocuirea motivării

–       Cu privire la conţinutul ordinului de recuperare

–       Cu privire la compatibilitatea unei astfel de abordări cu articolul 87 CE şi cu sistemul de control al ajutoarelor

iii) Concluzie intermediară

c)     Concluzie

C –   Cu privire la serviciile de interes economic general

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

D –   Cu privire la aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

E –   Cu privire la aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

F –   Cu privire la aplicarea articolului 15 din Regulamentul nr. 659/1999

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

G –   Cu privire la aplicarea articolului 14 din Regulamentul nr. 659/1999

1.     Motivarea hotărârii atacate

2.     Principalele argumente ale părţilor

3.     Apreciere juridică

VII – Rezumat

VIII – Concluzie

1.        Prezentele recursuri se referă la Hotărârea Tribunalului din 28 noiembrie 2008, Hotel Cipriani/Comisia(2), pronunţată în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00 (denumită în continuare „hotărârea atacată”). În această hotărâre, Tribunalul a considerat admisibile, însă a respins ca nefondate acţiunile care fuseseră formulate în aceste cauze împotriva Deciziei 2000/394/CE a Comisiei din 25 noiembrie 1999 privind măsurile aplicate de Italia în temeiul Legii nr. 30/1997 şi al Legii nr. 206/1995 sub formă de reduceri şi scutiri de la plata contribuţiilor sociale în favoarea întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneţiei şi al Chioggiei(3) (denumită în continuare „decizia atacată”).

2.        Toate părţile implicate în recurs solicită anularea hotărârii atacate. Comisia consideră că Tribunalul ar fi trebuit să respingă deja ca inadmisibile acţiunile formulate în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00. Celelalte părţi în proces consideră că Tribunalul ar fi trebuit să admită aceste acţiuni şi ar fi trebuit să anuleze decizia atacată.

I –    Cadrul juridic(4)

3.        Articolul 87 alineatele (1) şi (3) CE prevede:

„(1)      Cu excepţia derogărilor prevăzute de prezentul tratat, sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

[…]

(3)      Pot fi considerate compatibile cu piaţa comună:

[…]

(c)      ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într‑o măsură care contravine interesului comun;

(d)      ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Comunitate într‑o măsură care contravine interesului comun;

[…]”

4.        Articolul 88 alineatul (2) CE prevede:

„În cazul în care, după ce părţilor în cauză li s‑a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa comună în conformitate cu articolul 87 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie, prin derogare de la articolele 226 şi 227.”

5.        Articolele 13, 14 şi 15 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE(5) prevăd:

„Articolul 13

Deciziile Comisiei

(1)      În urma examinării posibilului ajutor ilegal, se adoptă o decizie în temeiul articolului 4 alineatul (2), (3) sau (4). În cazul deciziilor de a deschide o procedură oficială de investigare, procedura se încheie printr‑o decizie în temeiul articolului 7. În cazul în care un stat membru nu respectă un ordin de furnizare a informaţiilor, decizia se adoptă pe baza informaţiilor disponibile.

[…]

Articolul 14

Recuperarea ajutorului

(1)      Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.

[…]

(3)      Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în temeiul articolului 185 din tratat, recuperarea se efectuează fără întârziere şi în conformitate cu procedurile legislaţiei naţionale a statului membru în cauză, cu condiţia ca acestea să permită executarea imediată şi efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop şi în eventualitatea unei proceduri derulate în faţa instanţelor naţionale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislaţiile naţionale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului comunitar.

Articolul 15

Termen de prescripţie

(1)      Prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripţie de 10 ani.

(2)      Termenul de prescripţie începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor. Orice măsură adoptată de către Comisie sau, la solicitarea acesteia, de către un stat membru, cu privire la ajutorul ilegal întrerupe termenul de prescripţie. După fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie. Termenul de prescripţie se suspendă atâta timp cât decizia Comisiei face obiectul unei proceduri în curs de desfăşurare în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(3)      Orice ajutor pentru care termenul de prescripţie a expirat este considerat ajutor existent.”

II – Situaţia de fapt şi procedura administrativă

A –    Reglementarea reducerilor contribuţiilor sociale

6.        Decretul ministerial italian din 5 august 1994 a definit criteriile de acordare a scutirilor, respectiv a reducerilor de la plata contribuţiilor sociale pentru perioada 1994-1996 în conformitate cu articolul 59 din Decretul Președintelui republicii din 6 martie 1978 privind introducerea unei norme speciale de scutire a contribuţiilor sociale, respectiv de reducere a contribuţiilor sociale, datorate de angajatori către Istituto Nazionale de la Previdenza Sociale (denumit în continuare „INPS”) în Mezzogiorno. Articolul 1 din acest decret ministerial a introdus o reducere generală a contribuţiilor sociale datorate de angajatori. Articolul 2 din acest decret ministerial prevedea scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru locurile de muncă nou‑create în întreprinderi, pentru o perioadă de un an de la data angajării unui şomer.

7.        După notificarea acestui decret ministerial, prin Decizia 95/455/CE din 1 martie 1995 privind dispoziţiile în materia reducerii, în Mezzogiorno, a contribuţiilor sociale care grevează întreprinderile şi suportarea de către fisc a unora dintre aceste contribuţii(6), Comisia a declarat reducerile şi scutirile de la plata contribuţiilor sociale ca fiind compatibilă cu piaţa comună, sub rezerva respectării unui număr de condiţii.

8.        Prin Legea italiană nr. 206/1995, schema de ajutor prevăzută de decretul ministerial pentru anii 1995 și 1996 a fost extins asupra întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneţiei şi al Chioggiei. Legea italiană nr. 30/1997 a prelungit perioada de valabilitate a acestei scheme până în anul 1997.

9.        Reducerile contribuţiilor sociale acordate în temeiul articolului 1 din decretul ministerial întreprinderilor stabilite în oraşele Veneţia şi Chioggia se ridicau în medie la 37,7 milioane de euro(7) pe an, împărţite la 1 645 de întreprinderi, iar scutirile de la plata contribuţiilor sociale acordate în temeiul articolului 2 din decretul ministerial se ridicau la 292 831 de euro pe an(8), împărţite la 165 de întreprinderi.

B –    Procedura în faţa Comisiei

10.      După ce autorităţile italiene comunicaseră Comisiei Legea nr. 30/1997 prin scrisoarea din 10 iunie 1997, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei 95/455(9), prin scrisoarea din 1 iulie 1997, care a fost urmată de scrisoarea de atenţionare din 28 august 1997, Comisia a solicitat informaţii suplimentare privind extinderea domeniului de aplicare al reducerilor contribuţiilor sociale şi al scutirilor de la plata contribuţiilor sociale în favoarea întreprinderilor stabilite în Veneţia şi în Chioggia (denumite în continuare „reduceri ale contribuţiilor sociale”).

11.      La 1 decembrie 1997, autorităţile italiene au suspendat schema în discuţie privind reducerile contribuţiilor sociale.

12.      Deoarece nu a primit niciun răspuns, Comisia, prin scrisoarea din 17 decembrie 1997, a comunicat Republicii Italiene decizia sa de a deschide procedura oficială de investigare în temeiul articolului 88 alineatul (2) primul paragraf CE cu privire la aceste reduceri ale contribuţiilor sociale. Decizia de deschidere a procedurii a fost publicată în Jurnalul Oficial din 18 februarie 1998.

13.      Prin scrisoarea din 17 martie 1998, Comitato „Venezia vuole vivere” (denumit în continuare „Comitato”) a formulat observaţii şi a depus un raport la care era anexată o analiză efectuată de Consorzio per la ricerca e la formazione (denumit în continuare „COSES”) în martie 1998, care aborda dificultăţile cu care se confruntau întreprinderile stabilite pe teritoriul lagunei în comparaţie cu întreprinderile stabilite pe continent.

14.      Prin scrisoarea din 18 mai 1998, şi oraşul Veneţia a formulat observaţii la care era anexată o primă analiză efectuată de COSES în februarie 1998 pe aceeaşi temă. În observaţiile sale, oraşul Veneţia a atras atenţia că printre beneficiarii ajutoarelor se află întreprinderi municipale însărcinate cu prestarea unui serviciu de interes economic general şi cărora li se aplică dispoziţiile articolului 86 alineatul (2) CE. Toate aceste observaţii au fost transmise Republicii Italiene.

15.      Autorităţile italiene au formulat observaţii prin scrisoarea din 23 ianuarie 1999. În această scrisoare, autorităţile italiene au susţinut că întreprinderile din sectoarele economice ale construcţiilor, comerţului, industriei hoteliere şi serviciilor de interes economic general nu ar fi putut participa la schimburile comerciale. Prin scrisoarea din 10 iunie 1999, autorităţile italiene au comunicat Comisiei că sunt de acord cu observaţiilor transmise de oraşul Veneţia.

16.      Prin decizia din 23 iunie 1999, Comisia a solicitat Republicii Italiene să îi transmită toate documentele şi informaţiile necesare pentru a putea stabili cu exactitate rolul întreprinderilor municipale şi pentru a putea verifica compatibilitatea măsurilor în discuţie de reducere a contribuţiilor sociale cu piaţa comună. Autorităţile italiene au răspuns prin scrisoarea din 27 iulie 1999.

17.      La 12 octombrie 1999, a avut loc la Bruxelles o întâlnire a autorităţilor italiene cu reprezentanţii Comisiei.

C –    Decizia atacată

18.      În conformitate cu articolul 1 primul paragraf din decizia atacată şi fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 3 şi 4 din aceasta, sunt compatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de Italia întreprinderilor stabilite pe teritoriul oraşelor Veneţia şi Chioggia sub forma unei scutiri, respectiv reduceri, a contribuţiilor sociale în temeiul Legilor nr. 30/1997 şi nr. 206/1995, care fac trimitere la articolul 2 din Decretul ministerial din 5 august 1994, dacă acestea au fost acordate următoarelor tipuri de întreprinderi:

a)      IMM‑urilor în sensul cadrului comunitar pentru ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii;

b)      întreprinderilor care nu corespund acestei definiţii, dar care sunt situate într‑o zonă eligibilă pentru ajutor în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE;

c)      oricărei alte întreprinderi care angajează categorii de lucrători cu dificultăţi deosebite de integrare sau reintegrare în activitatea profesională în sensul Liniilor directoare comunitare aplicabile ajutoarelor pentru ocuparea forţei de muncă.

19.      Comisia a stabilit la articolul 1 al doilea paragraf din decizia atacată că totuşi ajutoarele nu sunt compatibile cu piaţa comună dacă acestea se acordă întreprinderilor care nu sunt IMM‑uri şi care sunt situate în afara zonelor eligibile pentru ajutor în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE.

20.      În conformitate cu articolul 2 din decizia atacată şi fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 3 şi 4 din aceasta, sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele acordate de Italia sub forma unei reduceri a contribuţiilor sociale în temeiul articolului 1 din Decretul ministerial din 5 august 1994.

21.      Potrivit articolului 3 din decizia atacată, ajutoarele acordate de Italia în favoarea întreprinderilor ASPIV şi Consorzio Venezia Nuova sunt compatibile cu piaţa comună în temeiul dispoziţiei derogatorii prevăzute la articolul 86 alineatul (2) CE, respectiv al dispoziţiei derogatorii prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (d) CE.

22.      În conformitate cu articolul 4 din decizia atacată, măsurile puse în aplicare de Italia în favoarea întreprinderilor ACTV, Panfido SpA şi AMAV nu constituie ajutoare în sensul articolului 87 CE.

23.      În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din decizia atacată, Italia ia toate măsurile necesare pentru a recupera ajutoarele care nu sunt compatibile cu piaţa comună în conformitate cu articolul 1 alineatul(2) şi cu articolul 2 şi care au fost acordate ilegal beneficiarilor. Articolul 5 alineatul (2) prima teză din decizia atacată dispune ca rambursarea să se efectueze conform procedurii stabilite de legislaţia internă.

III – Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată

A –    Procedura în faţa Tribunalului

24.      Pe lângă acţiunile care au stat la baza recursurilor, împotriva deciziei atacate au fost formulate în termen alte 56 de acţiuni în faţa Tribunalului.

25.      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul a stabilit dacă, în temeiul articolului 5 din decizia atacată, autorităţile italiene s‑au simţit obligate faţă de fiecare reclamant să recupereze reducerile contribuţiilor sociale. Având în vedere că autorităţile italiene au negat acest lucru, prin Ordonanţele din 10 martie 2005, Tribunalul a declarat acţiunile inadmisibile din lipsa interesului de a exercita acţiunea(10). Printre acestea se număra şi acţiunea coreclamantei părţii Comitato în cauza T‑274/00, Verde Sport. Ulterior, Comitato şi‑a retras acţiunea în cauza T‑274/00(11).

26.      În continuare, Tribunalul, cu acordul reclamanţilor şi al celorlalte părţi implicate în proces a stabilit cauzele T‑221/00, T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00 drept cauze‑pilot(12). În măsura în care celelalte acţiuni nu fuseseră respinse ca inadmisibile, Tribunalul a suspendat aceste proceduri.

B –    Hotărârea atacată

27.      În hotărârea atacată, Tribunalul a stabilit că acţiunile formulate în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00 erau admisibile. În acest context, acesta a respins în special motivele referitoare la admisibilitatea acţiunii invocate de Comisie, pe care aceasta din urmă le întemeiase pe litispendenţa anterioară a acţiunilor formulate de Comitato, precum şi pe lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor. Cu toate acestea, Tribunalul a respins acţiunile ca nefondate. În acest context, Tribunalul a considerat în special că, în speţă, Comisia nu încălcase articolul 87 alineatul (1) CE, articolul 86 alineatul (2) CE, articolul 87 alineatul (3) literele (b), (c), (d) şi (e) CE, nici articolele 14 şi 15 din Regulamentul nr. 659/1999 şi nici principiul egalităţii de tratament şi obligaţia de motivare.

IV – Procedura în faţa Curţii

28.      Prin memoriul din 11 februarie 2009, primit la grefa Curţii la 18 februarie 2009, Comitato a introdus recurs împotriva hotărârii atacate. Comitato solicită:

–        admiterea recursului;

–        în consecinţă, anularea hotărârii atacate şi a deciziei atacate; cu titlu subsidiar, anularea articolului 5 din decizia atacată, în măsura în care aceasta prevede obligaţia de recuperare a cuantumului reducerilor contribuţiilor sociale şi dispune plata unor dobânzi de la data la care aceste sume au fost puse la dispoziţia beneficiarilor până la data la care acestea ar fi restituite efectiv;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în prima şi în a doua instanţă.

29.      Acest recurs a fost înregistrat sub numărul C‑71/09 P.

30.      Prin memoriul din 10 februarie 2009, primit la grefa Curţii la 18 februarie 2009, Hotel Cipriani Srl (denumit în continuare „Hotel Cipriani”) a introdus recurs împotriva hotărârii atacate. Acesta solicită:

–        anularea hotărârii atacate;

–        admiterea concluziilor formulate în procedura în primă instanţă, în special

–        anularea deciziei atacate;

–        cu titlu subsidiar, anularea articolului 5 din decizia atacată în măsura în care dispoziţia de recuperare prevăzută la acest articol cuprinde şi ajutoarele care cad sub incidenţa principiului de minimis şi/sau anularea articolului 5, în măsura în care acesta prevede aplicarea unor dobânzi mai mari decât cele plătite de întreprindere pentru propriile datorii.

31.      Acest recurs a fost înregistrat sub numărul C‑73/09 P.

32.      Prin memoriul din 16 februarie 2009, primit la grefa Curţii la 24 februarie 2009, Società Italiana per il gas SpA (Italgas) (denumită în continuare „Italgas”) a introdus recurs împotriva hotărârii atacate. Aceasta solicită:

–        anularea hotărârii atacate;

–        anularea articolelor 1 şi 2 din decizia atacată, în măsura în care prin acestea se declară incompatibile cu piaţa comună reducerile contribuţiilor sociale acordate de Italia, precum şi anularea articolului 5 din decizia atacată sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal în conformitate cu articolul 61 din Statutul Curţii de Justiţie;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în prima şi în a doua instanţă.

33.      Acest recurs a fost înregistrat sub numărul C‑76/09 P.

34.      Şi Coopservice, coreclamantă a Comitato în cauza T‑277/00, a introdus recurs împotriva hotărârii atacate. Acesta fost însă respins, fiind considerat tardiv. Ulterior, prin memoriul din 1 iulie 2009, primit la grefa Curţii la 14 iulie 2009, Coopservice a formulat observaţii cu privire la recursurile formulate de Comitato, de Hotel Cipriani şi de Italgas.

35.      Prin memoriul din 16 iulie 2009, primit la grefa Curţii la 23 iulie 2009, Republica Italiană a formulat observaţii cu privire la recursurile formulate de Comitato, de Hotel Cipriani şi de Italgas. În observaţiile respective, aceasta propune admiterea cererilor formulate de recurenţi şi anularea hotărârii atacate şi, în consecinţă, anularea deciziei atacate.

36.      Prin memoriul din 10 iulie 2009, primit la grefa Curţii la 22 iulie 2009, Comisia a răspuns la recursurile formulate în cauzele C‑71/09 P, C‑73/09 P şi C‑76/09 P şi a formulat un recurs incident. Aceasta solicită:

–        anularea părţii din hotărârea atacată în care Tribunalul declară acţiunile admisibile;

–        admiterea concluziilor principale formulate de Comisie în procedura în faţa Tribunalului;

–        cu titlu subsidiar, respingerea recursurilor, dacă este cazul, şi înlocuirea motivării hotărârii atacate;

–        în orice caz, obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri şi procedurii în primă instanţă.

37.      Prin memoriul din 28 septembrie 2009, primit la grefa Curţii la 6 octombrie 2009, Comitato a răspuns la recursul incident formulat de Comisie. Acesta solicită:

–        respingerea recursului incident formulat de Comisie.

38.      Prin memoriul din 9 octombrie 2009, primit la grefa Curţii la 12 octombrie 2009, Italgas a răspuns la recursul incident formulat de Comisie. Aceasta solicită:

–        respingerea ca vădit nefondat a recursului incident formulat de Comisie, prin adoptarea unei ordonanţe;

–        în subsidiar, respingerea recursului incident formulat de Comisie în parte ca inoperant și în rest ca nefondat sau în totalitate ca nefondat;

–        în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată suplimentare aferente recursului incident.

39.      Prin Ordonanţa din 8 aprilie 2009, cauzele C‑71/09 P, C‑73/09 P şi C‑76/09 P au fost conexate pentru buna desfăşurare a procedurii scrise şi orale, precum şi în vederea pronunţării hotărârii.

40.      La 16 septembrie 2010, a avut loc o şedinţă la care au participat reprezentanţii Comitato, ai Hotel Cipriani şi ai Coopservice, ai Italgas, ai Republicii Italiene şi ai Comisiei; aceştia şi‑au completat declaraţiile şi au răspuns la întrebări.

V –    Cu privire la recursul incident al Comisiei

41.      Prin recursul incident formulat, Comisia contestă decizia Tribunalului prin care au fost declarate admisibile acţiunile în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00. În acest context, Comisia susţine mai întâi că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept întrucât a respins motivele referitoare la admisibilitatea acţiunii, pe care aceasta le‑ar fi invocat în procedura în faţa Tribunalului şi care ar fi fost întemeiate pe litispendenţă (A), pe lipsa calităţii procesuale active a tuturor reclamanţilor (B) şi pe lipsa calităţii procesuale active a Comitato (C). De asemenea, aceasta susţine că Tribunalul nu ar fi verificat suficient interesul reclamanţilor de a exercita acţiunea sau că ar fi presupus în mod greşit existenţa interesului (D).

A –    Cu privire la litispendenţă

1.      Motivarea hotărârii atacate

42.      Prin intermediul primului motiv, Comisia critică punctele 43-46 din hotărârea atacată. În cadrul acestor puncte, Tribunalul a respins critica Comisiei conform căreia acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00 ar fi inadmisibilă din cauza litispendenţei anterioare a acţiunilor formulate de acesta în cauzele T‑231/00 şi T‑274/00. În acest context, Tribunalul a hotărât mai întâi că nu există litispendenţă în ceea ce priveşte acţiunea formulată în cauza T‑274/00, întrucât Comitato şi‑a retras acţiunea introdusă în cauza T‑274/00(13). În plus, Tribunalul nu ar fi obligat să verifice admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato în cauza T‑277/00, deoarece Comitato ar fi formulat acţiunea împreună cu Coopservice. Întrucât acţiunea formulată de Coopservice este admisibilă, acesta ar trebui să verifice, în orice caz, motivele de fond(14). În sfârşit, nu există litispendenţă cu privire la acţiunea anterioară formulată de Comitato în cauza T‑231/00, deoarece acţiunea introdusă în cauza T‑231/00 şi acţiunea formulată în cauza T‑277/00 nu s‑au întemeiat pe aceleaşi motive. Mai exact, Comitato a invocat o serie de motive numai în cauza T‑277/00, însă nu şi în cauza T‑231/00(15).

2.      Principalele argumente ale părţilor

43.      Comisia susţine, în primul rând, că litispendenţa nu poate dispărea ca urmare a retragerii acţiunii anterioare. Astfel, admisibilitatea unei acţiuni ar trebui apreciată la momentul introducerii sale. În plus, s‑ar încălca principiul economiei procedurii, dacă un reclamant ar formula mai multe acţiuni identice pentru ca ulterior să aleagă una dintre acestea.

44.      În al doilea rând, numai identitatea părţilor şi a concluziilor ar reprezenta condiţiile pentru litispendenţă. Nu ar avea relevanţă identitatea motivelor. În acelaşi sens ar pleda şi articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială(16). Chiar dacă identitatea motivelor ar fi considerată o condiţie obligatorie pentru litispendenţă, acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00 ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă în măsura în care Comitato ar fi invocat deja aceleaşi motive în cauza T‑231/00.

45.      Comitato consideră că acest motiv ar fi inadmisibil. Comisia ar face referire la critici pe care nu le‑ar fi prezentat în procedura în faţa Tribunalului. De asemenea, la aceasta se opune caracterul obligatoriu al Ordonanţelor Tribunalului din 10 martie 2005(17). În aceste ordonanţe, Tribunalul nu a stabilit inadmisibilitatea acţiunii formulate de Comitato în cauza T‑277/00.

46.      Motivul ar fi de asemenea nefondat. Tribunalul ar fi constatat în mod corect că o eventuală litispendenţă cu privire la acţiunea sa anterioară formulată în cauza T‑274/00 dispare ca urmare a retragerii acestei acţiuni şi că acţiunile sale introduse în cauzele T‑231/00 şi T‑277/00 nu s‑ar întemeia pe motive identice.

3.      Apreciere juridică

47.      Motivul este admisibil. În primul rând, nu este vorba despre un nou motiv inadmisibil. Astfel, în cadrul unui recurs poate fi invocată o eroare de drept care reiese în mod direct din hotărârea atacată. Aceasta este situaţia în cazul erorii de drept invocate, deoarece Tribunalul trebuie să examineze din oficiu admisibilitatea unei acţiuni şi, aşadar, şi existenţa litispendenţei. În cadrul recursului, o astfel de eroare de drept poate fi examinată de Curte şi din oficiu(18). În al doilea rând, criticii nu i se opune nici caracterul obligatoriu al Ordonanţelor Tribunalului din 10 martie 2005(19). Mai exact, în aceste ordonanţe, Tribunalul nu s‑a pronunţat cu privire la admisibilitatea acţiunii formulate în cauza T‑277/00.

48.      Motivul este în parte fondat.

a)      Cu privire la necesitatea examinării admisibilităţii acţiunii formulate de Comitato

49.      Nu ne convinge abordarea Tribunalului potrivit căreia nu ar fi necesară examinarea admisibilităţii acţiunii formulate de Comitato, deoarece acţiunea formulată de coreclamanta Coopservice este admisibilă. Este adevărat că, într‑un caz similar, Curtea a procedat corespunzător(20). În opinia noastră, această jurisprudenţă nu poate fi însă transferată asupra unei acţiuni în faţa Tribunalului. În primul rând, considerăm că aceasta este adecvată pentru un organ jurisdicţional care judecă în ultimă instanţă. Având în vedere că se poate introduce recurs în faţa Curţii împotriva unei hotărâri a Tribunalului, decizia cu privire la admisibilitatea unei acţiuni poate avea consecinţe asupra procedurii ulterioare în faţa Curţii. Dacă acţiunea formulată de Comitato ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, recursul acestuia ar fi avut un alt obiect. În plus, nu ar mai fi existat recursul incident al Comisiei cu privire la hotărârea pronunţată împotriva Comitato. Consecinţele asupra desfăşurării procedurii în faţa Curţii devin clare în special în cazul de faţă. În această cauză, Curtea trebuie să se pronunţe numai cu privire la recursul formulat de Comitato, iar nu cu privire la cel formulat de coreclamanta sa, Coopservice. În al doilea rând, în opinia noastră această modalitate de a proceda nu pare compatibilă cu repartizarea sarcinilor între Tribunal şi Curte. Astfel, în cadrul recursului incident formulat de Comisie, Curtea trebuie să examineze critica privind litispendenţa întrucât este vorba despre o condiţie de admisibilitate a acţiunii introduse de Comitato la Tribunal, pe care Curtea trebuie să o analizeze din oficiu(21). Astfel cum rezultă din cauză, abordarea Tribunalului potrivit căreia nu este necesar să se examineze admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato ar putea determina într‑un caz precum cel de faţă ca admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato să fie analizată pentru prima oară în cadrul unui recurs declarat la Curte. În al treilea rând, avem dubii că abordarea Tribunalului poate fi întotdeauna justificată de considerente de economie procedurală. Astfel, faptul că cea care efectuează prima examinare a admisibilităţii este Curtea poate cauza probleme, în special atunci când chiar această instanţă trebuie să examineze elemente de fapt în cadrul aprecierii admisibilităţii unei acţiuni. Curtea are competenţa să efectueze o astfel de apreciere a elementelor de fapt doar atunci când, în temeiul articolului 61 primul paragraf din statutul său, soluţionează ea însăşi în mod definitiv litigiul. Totuşi, aceasta este posibil doar dacă litigiul este în stare de judecată. Dacă litigiul nu este încă în stare de judecată, în acest caz, în temeiul articolului 61 primul paragraf din statutul său, Curtea trebuie să trimită cauza Tribunalului. Astfel, avantajul privind economia procedurală, care ar trebui să justifice neexaminarea admisibilităţii de către Tribunal, riscă, dimpotrivă, în anumite cazuri, să determine prelungirea procedurii. Pentru motivele menţionate anterior, suntem de părere că abordarea Tribunalului, care, într‑un caz precum cel de faţă, consideră, îndepărtându‑se de la jurisprudenţa anterioară, că nu este necesar să examineze admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato, este inadmisibilă şi în acţiunea principală(22). Totuşi, în vederea prezentei cauze, nu este necesar să se soluţioneze problema dacă Tribunalul a săvârşit o eroare de drept, întrucât, în orice caz, Curtea trebuie să examineze din oficiu critica privind litispendenţa.

b)      Cu privire la eliminarea litispendenţei în cazul renunţării la acţiunea anterioară

50.      Cu toate acestea, contrar opiniei Comisiei, Tribunalul a stabilit în mod corect că acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00 nu este inadmisibilă din cauza litispendenţei anterioare a acţiunii sale formulate în cauza T‑274/00. Astfel, Comitato şi‑a retras acţiunea introdusă în cauza T‑274/00. Comisia atrage în mod corect atenţia că, în principiu, condiţiile pentru admisibilitatea unei acţiuni trebuie să fie îndeplinite la momentul introducerii acesteia(23). Inadmisibilitatea din cauza litispendenţei poate însă dispărea dacă acţiunea anterioară a fost declarată inadmisibilă(24). Considerăm că acest lucru trebuie să fie valabil şi în cazul în care acţiunea anterioară a fost retrasă. Astfel, inadmisibilitatea din cauza litispendenţei trebuie să evite situaţiile în care acţiuni identice sunt examinate de două ori. În acest mod, se evită printre altele adoptarea unor decizii contradictorii. Totuşi, dacă acţiunea anterioară a fost declarată inadmisibilă sau a fost retrasă, acest pericol nu mai există.

c)      Cu privire la identitatea motivelor

51.      În măsura în care Comisia invocă faptul că Tribunalul ar fi respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00 din cauza litispendenţei anterioare a acţiunii sale formulate în cauza T‑231/00, această critică este în parte nefondată.

52.      Astfel, este nefondată critica formulată de Comisie potrivit căreia Tribunalul a săvârşit o eroare de drept întrucât a considerat identitatea motivelor drept o condiţie pentru inadmisibilitate din cauza litispendenţei. În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii, există inadmisibilitate din cauza litispendenţei numai în situaţiile în care acţiunea anterioară se referă la aceleaşi părţi, conţine aceleaşi cereri şi se întemeiază pe aceleaşi motive(25). Contrar opiniei exprimate de Comisie, această jurisprudenţă nu poate fi interpretată nici în sensul că respectiva condiţie privind existenţa unei identităţi a motivelor a fost menţionată doar ad abundantiam de către Curte(26). Astfel, în Hotărârea Franţa/Parlamentul European, Curtea a abordat pe larg aspectul identităţii motivelor în două acţiuni diferite(27), fapt care este contrar ipotezei privind irelevanţa identităţii motivelor. În plus, în Hotărârea Diezler, Curtea a motivat inadmisibilitatea din cauza litispendenţei prin faptul că, pe lângă identitatea obiectului celor două litigii, motivele prezentate de reclamant în cele două acţiuni coincid în principal(28). În opinia noastră, nici din Hotărârile Bode(29) şi Perinciolo(30) nu se poate concluziona că litispendenţa există deja atunci când există identitate între părţi şi între cereri. La baza acestor hotărâri s‑a aflat un context diferit în care reclamanţii introduseseră mai întâi acţiune împotriva primei decizii şi, ulterior, împotriva celei de a doua decizii care confirma pe fond prima decizie. Din faptul că în acest context specific Curtea a declarat inadmisibilă acţiunea formulată împotriva celei de a doua decizii pentru motivul că reclamantul nu făcuse decât să „repete”(31) pretenţiile sale, apreciem că nu se poate concluziona în mod automat că Curtea consideră că o acţiune este inadmisibilă din cauza litispendenţei pentru simplul fapt că există identitate între părţi şi între pretenţii. Astfel, după cum rezultă din observaţiile prezentate de părţi în cele două cauze, ambele acţiuni se întemeiază pe motive identice.

53.      Comisia critică însă în mod corect faptul că Tribunalul nu a ţinut seama de identitatea parţială a motivelor invocate în cauzele T‑231/00 şi T‑277/00. Tribunalul a stabilit că Comitato a invocat unele dintre motive doar în acţiunea sa ulterioară formulată în cauza T‑277/00, însă nu şi în acţiunea sa anterioară introdusă în cauza T‑231/00. De aici Tribunalul nu ar fi trebuit însă să tragă concluzia că, din acest motiv, acţiunea ulterioară a Comitato formulată în cauza T‑277/00 era admisibilă în totalitate. Astfel, examinarea de două ori a motivelor identice ar putea determina adoptarea unor decizii contradictorii. Această situaţie nu poate fi evitată prin faptul că nu se mai efectuează o examinare a motivelor identice invocate în cauza T‑231/00 ulterior adoptării hotărârii în cauza T‑277/00. Astfel, în conformitate cu jurisprudenţa, acţiunea ulterioară devine inadmisibilă, nu cea anterioară. În sfârşit, un astfel de demers al Tribunalului nu poate fi justificat prin faptul că Tribunalul a stabilit cauza T‑277/00 drept cauză‑pilot cu acordul tuturor părţilor implicate în proces. Astfel cum precizează Comisia în mod corect, admisibilitatea unei acţiuni trebuie examinată din oficiu(32), astfel încât, în această privinţă, să nu mai existe posibilitatea formulării unor consideraţii referitoare la economia procedurii.

d)      Concluzie

54.      Prin faptul că nu a examinat în ce măsură acţiunea formulată de Comitato în cauza anterioară T‑231/00 şi în cauza ulterioară T‑277/00 s‑au întemeiat pe motive identice în esenţă şi prin faptul că din acest motiv nu a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00, Tribunalul a săvârşit o eroare de drept. În această privinţă, primul motiv invocat de Comisie este fondat. În rest, acesta trebuie respins.

B –    Cu privire la interesul individual al reclamanţilor

1.      Motivarea hotărârii atacate

55.      Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat, Comisia contestă constatarea Tribunalului întemeiată pe punctele 69-112 din hotărârea atacată, potrivit căreia decizia atacată îi priveşte în mod individual pe reclamanţii din cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00.

56.      La punctele menţionate, Tribunalul a reţinut mai întâi că o decizie a Comisiei privind o schemă de ajutor ilegală prezintă, în principiu, aplicabilitate generală, în măsura în care se aplică unor situaţii determinate în mod obiectiv şi produce efecte juridice în mod general şi abstract(33). Cu toate acestea, în anumite împrejurări, dispoziţiile unui act cu aplicabilitate generală ar putea viza individual anumite persoane fizice sau juridice, în cazul în care acestea sunt afectate din cauza anumitor calităţi care le sunt specifice sau de o situaţie de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană(34).

57.      În continuare, Tribunalul a respins abordarea adoptată de Comisie conform căreia beneficiarii efectivi ai unei scheme de ajutor ar fi vizaţi în mod individual numai în condiţiile în care schema respectivă ar fi pusă în aplicare prin intermediul unor decizii individuale(35). Un astfel de demers nu este compatibil nici cu jurisprudenţa(36), nici cu sistemul de control al ajutoarelor de stat(37). În sfârşit, Tribunalul a analizat argumentul prezentat de Comisie, potrivit căruia, la momentul executării deciziei atacate, instanţele naţionale ar avea competenţa să verifice în fiecare caz dacă sunt îndeplinite criteriile stabilite la articolul 87 alineatul (1) CE. Tribunalul a negat existenţa unei astfel de competenţe(38).

2.      Principalele argumente ale părţilor

58.      Comisia consideră că motivarea Tribunalului este afectată de erori de drept. În primul rând, decizia atacată reprezintă un act cu aplicabilitate generală. În cazul unei decizii privind o schemă de ajutor multisectorială ilegală, Comisia nu ar fi obligată să aibă în vedere cazurile individuale. Pentru acest motiv, în decizia atacată, aceasta nu ar fi stabilit dacă există un ajutor în cazul reclamanţilor. Acest aspect urmează a fi clarificat abia la executarea deciziei atacate. De aceea, decizia atacată nu i‑ar viza în mod individual pe reclamanţi. Ordinul de recuperare prevăzut la articolul 5 din decizia atacată nu ar schimba cu nimic situaţia.

59.      În continuare, Tribunalul a corelat în mod eronat interesul individual al reclamanţilor cu obligaţia acestora de restituire a ajutorului. Calitatea procesuală activă trebuie apreciată la momentul introducerii acţiunii. La acel moment, nu era încă sigur dacă reclamanţii vor fi obligaţi să restituie ajutorul. Doar pe baza investigaţiilor pe care le‑ar fi desfăşurat autorităţile naţionale în cadrul executării deciziei atacate s‑ar fi stabilit care sunt beneficiarii reali obligaţi la restituirea ajutorului. Acest lucru este susţinut şi de faptul că o întreprindere nu are niciun interes de a exercita acţiunea, în condiţiile în care este evident că aceasta nu va fi obligată să restituie ajutorul acordat.

60.      De asemenea, Tribunalul ar fi constatat în mod eronat că cercul persoanelor vizate de decizia atacată ar putea fi determinat. Acesta ar putea fi determinat numai în condiţiile în care numărul sau identitatea persoanelor ar putea fi stabilite mai mult sau mai puţin exact. O simplă estimare nu ar fi suficientă. Comisia ar trebui să fie cel puţin în măsură să stabilească persoanele obligate la restituire, ceea ce nu ar fi fost cazul în prezenta cauză. Astfel, la momentul adoptării deciziei şi al introducerii acţiunii, aceasta nu ar fi dispus de informaţiile necesare în acest sens.

61.      În plus, Comisia invocă erori de drept în acea parte a motivării hotărârii atacate în care Tribunalul a stabilit că demersul Comisiei nu este compatibil cu sistemul de control al ajutoarelor de stat, precum şi în partea în care acesta a prezentat motivele pentru care, la momentul executării ordinului de recuperare, autorităţile naţionale nu ar fi competente să verifice în fiecare caz în parte existenţa unui ajutor.

62.      Italgas consideră că al doilea motiv invocat de Comisie trebuie respins. Contrar opiniei Comisiei, Tribunalul nu ar fi corelat interesul individual al reclamanţilor cu obligaţia acestora de restituire, ci cu faptul că decizia atacată ar afecta în mod direct poziţia lor juridică. În plus, singurul lucru relevant este posibilitatea de a determina cercul de persoane, iar nu acela dacă cercul de persoane poate fi determinat de către Comisie. Mai mult, Comisia ar confunda calitatea procesuală activă cu interesul de a exercita acţiunea. De asemenea, abordarea Comisiei ar avea drept rezultat situaţia în care accesul reclamanţilor la instanţele Uniunii ar depinde de Comisie. Astfel, conform acestei abordări, Comisia ar putea exclude calitatea procesuală activă a unui particular prin faptul că menţine caracterul abstract al deciziei sale. În plus, nu ar exista căi de atac efective împotriva ordinelor adresate de Comisie autorităţilor naţionale în cadrul executării deciziei atacate.

63.      Italgas consideră că criticile prezentate de Comisie împotriva constatării Tribunalului potrivit căreia abordarea Comisiei nu ar fi compatibilă cu sistemul de control al ajutoarelor de stat sunt inoperante întrucât nu ar constitui o parte relevantă a motivării. Acest fapt este valabil şi pentru criticile privind constatarea Tribunalului potrivit căreia, la momentul executării deciziei atacate, autorităţile naţionale nu ar avea nicio competenţă să verifice în fiecare caz în parte existenţa unui ajutor. În rest, criticile prezentate împotriva acestor constatări sunt nefondate.

64.      Comitato consideră de asemenea că al doilea motiv invocat de Comisie trebuie respins(39). Spre deosebire de beneficiarii potenţiali, decizia atacată nu reprezintă un act cu caracter general pentru beneficiarii reali, întrucât, în cazul beneficiarilor reali, aceasta afectează poziţia juridică a unui număr determinabil de întreprinderi. Beneficiarii reali ar fi identificaţi ca destinatarii unei decizii de restituire adoptate de autorităţile naţionale. Prin urmare, poziţia acestora ar fi comparabilă cu cea a beneficiarului unui ajutor individual.

3.      Apreciere juridică

65.      Întrucât Tribunalul şi‑a întemeiat motivarea în primul rând pe o analiză a jurisprudenţei Curţii(40), vom examina mai întâi criticile formulate de Comisie care sunt îndreptate împotriva acestei părţi a motivării Tribunalului.

66.      Aceste critici sunt nefondate. Tribunalul a reţinut în mod corect că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii, beneficiarii reali ai reducerilor contribuţiilor sociale trebuie consideraţi ca fiind afectaţi în mod individual de decizia atacată (a). Obiecţiile invocate de Comisie împotriva acestei jurisprudenţe trebuie respinse (b).

a)      Cu privire la jurisprudenţa Curţii

67.      După cum a arătat în mod corect Tribunalul(41), şi alte persoane decât destinatarii unei decizii pot fi vizate individual de aceasta, dacă decizia le afectează în temeiul anumitor calităţi care le sunt specifice sau al unei situaţii de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană (aşa‑numita formulă Plaumann)(42).

68.      Dacă printr‑o decizie a sa Comisia stabileşte că o schemă naţională multisectorială este incompatibilă cu piaţa comună, conform formulei Plaumann, persoanele care ar fi fost doar potenţial favorizate de acest regim nu sunt vizate în mod individual de o astfel de decizie. Astfel, potenţialii beneficiari ai unei scheme de ajutor multisectoriale reprezintă o categorie de persoane definită în mod general şi abstract(43).

69.      Cu toate acestea, în măsura în care Comisia dispune printr‑o astfel de decizie că statul membru trebuie să recupereze ajutoarele acordate conform schemei naţionale, în acest caz beneficiarii reali ai schemei respective vor fi vizaţi în mod direct de decizie conform formulei Plaumann. Astfel cum a reţinut în mod corect Tribunalul(44), beneficiarii reali constituie un cerc de persoane determinabil şi, prin urmare, identificabil la momentul adoptării deciziei. Decizia atacată afectează poziţia juridică a acestora. Astfel, aceştia trebuie să se teamă că autorităţile naţionale le vor solicita restituirea ajutorului obţinut în temeiul schemei respective(45).

b)      Cu privire la obiecţiile Comisiei

70.      Obiecţiile invocate de Comisie împotriva acestei jurisprudenţe, care în special după pronunţarea Hotărârilor Italia şi Sardegna Lines/Comisia(46) şi Italia/Comisia(47) poate fi considerată în prezent consolidată, respectiv împotriva aplicării acestei jurisprudenţe în prezenta cauză, nu ne conving.

i)      Cu privire la legătura cu obligaţia de restituire

71.      În condiţiile în care Comisia critică mai întâi faptul că Tribunalul ar condiţiona afectarea individuală a beneficiarilor reali de obligaţia acestora de restituire a ajutorului, cu toate că aceasta nu fusese încă stabilită la momentul adoptării deciziei, respectiv al introducerii acţiunii, această obiecţie este inoperantă.

72.      Contrar opiniei Comisiei, beneficiarii reali nu sunt afectaţi individual doar atunci când autorităţile naţionale le solicită acestora restituirea ajutorului. De fapt, ordinul de recuperare vizează deja în mod individual toate persoanele care au fost în mod real favorizate de schema privind reducerile contribuţiilor sociale, cu excepţia situaţiei în care Comisia a stabilit în decizia atacată, cu privire la cazul acestora sau la anumite categorii de cazuri din care fac parte şi aceste persoane, că reducerile contribuţiilor sociale sunt compatibile cu dispoziţiile articolului 87 CE. Astfel, o asemenea decizie afectează poziţia juridică beneficiarilor reali indiferent de modul în care este interpretată această decizie.

73.      Dacă articolul 5 coroborat cu articolul 1 alineatul (2) şi cu articolul 2 din decizia atacată este interpretat în sensul că Republicii Italiene i se solicită să recupereze toate reducerile contribuţiilor sociale care, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1), cu articolul 3 şi cu articolul 4, respectiv în conformitate cu motivarea deciziei atacate, nu sunt declarate în mod expres compatibile cu dispoziţiile articolului 87 CE, afectarea directă a poziţiei juridice a reclamanţilor prin decizia atacată este evidentă. Astfel, conform acestei interpretări, este doar o chestiune de timp până când autorităţile naţionale le solicită acestora restituirea ajutorului.

74.      Pe de altă parte, Comisia interpretează articolul 5 coroborat cu articolul 1 alineatul (2) şi cu articolul 2 din decizia atacată în sensul că se dispune rambursarea reducerilor contribuţiilor sociale numai în măsura în care acestea constituie şi în cazul de faţă ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Acest aspect este examinat de autorităţile naţionale doar cu ocazia executării deciziei. Cu toate acestea şi conform acestei interpretări, decizia atacată îi vizează în mod individual pe beneficiarii reali.

75.      În primul rând, la momentul executării deciziei atacate, autorităţile naţionale sunt obligate să respecte constatările Comisiei conţinute în decizia menţionată. Deşi Comisia atrage atenţia că nu a verificat dacă reducerile contribuţiilor sociale denaturează concurenţa în fiecare caz sau afectează schimburile comerciale interstatale, aceasta a făcut totuşi o constatare cu privire la alte condiţii prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, pe care autorităţile naţionale sunt obligate să o respecte şi în cadrul unei verificări a cazurilor individuale. Astfel, Comisia a stabilit în considerentele (52)-(56) ale deciziei atacate că reducerile contribuţiilor sociale reprezintă avantaje în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, chiar dacă legiuitorul italian a intenţionat să compenseze dezavantajele concurenţiale cu ajutorul acestora. Astfel, decizia atacată conţine o constatare a Comisiei care se impune autorităţilor naţionale la momentul executării deciziei de rambursare. Astfel, această decizie afectează în mod direct poziţia juridică a beneficiarilor reali.

76.      Prezumţia existenţei unui interes individual într‑un asemenea caz este susţinută şi de ideea unei protecţii juridice efective. Astfel, protecţia nu ar exista dacă o întreprindere care doreşte să acţioneze împotriva unei constatări conţinute deja în decizia atacată ar trebui să recurgă la instanţele naţionale. La fel ca autorităţile naţionale, şi instanţele naţionale sunt obligate să respecte o asemenea constatare a Comisiei, astfel încât acestea nu ar putea proceda în alt mod decât să adreseze această problemă Curţii de Justiţie(48).

77.      În sfârşit, considerăm că nu se poate imputa beneficiarilor reali neaprofundarea de către Comisie a motivării deciziei atacate cu privire la anumite condiţii prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, astfel încât pentru un anumit beneficiar real nu rezultă clar dacă se adoptă un ordin de recuperare împotriva sa.

78.      În concluzie, decizia atacată îi vizează individual pe beneficiarii reali, independent de modul de interpretare a acesteia.

ii)    Cu privire la determinarea suficientă

79.      Trebuie respinsă şi următoarea obiecţie a Comisiei potrivit căreia beneficiarii reali ai reducerilor contribuţiilor sociale nu pot fi determinaţi în mod suficient. Astfel, contrar opiniei exprimate de Comisie, nu este relevant dacă Comisia cunoştea sau putea cunoaşte acest aspect la momentul adoptării deciziei sau al introducerii acţiunii. Conform formulei Plaumann, singurul aspect hotărâtor este acela că cercul beneficiarilor reali poate fi identificat(49). Astfel, la punctul 81 şi următorul şi la punctul 84 din hotărârea atacată, Tribunalul a menţionat în mod corect că beneficiarii reali constituie un cerc de persoane care poate fi identificat şi, prin urmare, care poate fi determinat. În măsura în care Tribunalul a evidenţiat, în plus, la punctul 91 şi următorul din hotărârea atacată că cifra exactă a întreprinderilor beneficiare era cunoscută de Comisie, acest lucru constituie doar un aspect suplimentar, care nu pune în discuţie motivarea adecvată a Tribunalului de la punctul 81 şi următorul şi de la punctul 84 din hotărârea atacată.

iii) Cu privire la dispariţia interesului de a exercita acţiunea

80.      De asemenea, nu ne convinge nici trimiterea Comisiei la faptul că acţiunea unui beneficiar real poate deveni inadmisibilă ca urmare a investigaţiilor ulterioare desfăşurate de autorităţile naţionale în cadrul executării unei măsuri a Comisiei. Astfel, în acest context, este necesar să se facă distincţia între calitatea procesuală activă, pe de o parte, şi interesul de a exercita acţiunea, pe de altă parte.

81.      Interesul individual al unei persoane fizice sau juridice, care constituie condiţia pentru calitatea procesuală activă a acesteia în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE, este determinat doar de decizia atacată. Astfel cum s‑a precizat anterior, ordinul de recuperare a afectat în mod direct şi individual toate persoanele care beneficiaseră în mod real de schema privind reducerile contribuţiilor sociale, cu excepţia persoanelor cu privire la care Comisia stabilise compatibilitatea reducerilor contribuţiilor sociale cu dispoziţiile articolului 87 CE. Astfel, la momentul adoptării deciziei atacate şi, prin urmare, şi la momentul introducerii acţiunii, fusese deja stabilit cine era afectat individual de această decizie.

82.      Dacă ulterior adoptării deciziei atacate se constată că unei persoane afectate individual de aceasta nu i se solicită restituirea reducerilor contribuţiilor sociale, acest fapt nu va avea nicio consecinţă asupra interesului individual al acesteia. Astfel cum a menţionat în mod corect Tribunalul la punctul 88 şi următorul din hotărârea atacată, această persoană poate să nu aibă însă interesul să exercite acţiunea împotriva deciziei atacate, întrucât, în acest caz, nu mai are interes în anularea deciziei atacate.

iv)    Cu privire la efectele nedorite

83.      În continuare, Comisia susţine că prezumţia existenţei unui interes individual al beneficiarilor reali ar determina efecte nedorite pentru aceştia. În asemenea situaţie, aceştia nu ar putea decât să introducă o acţiune în temeiul articolului 230 CE împotriva unei decizii de recuperare a Comisiei; nu ar mai fi posibilă verificarea validităţii unei astfel de decizii în cadrul procedurii de pronunţare a unei hotărâri preliminare în conformitate cu articolul 234 primul paragraf litera (b) CE.

84.      Nici această obiecţie nu ne convinge. Astfel cum a reţinut în mod corect Tribunalul la punctul 90 din hotărârea atacată, din jurisprudenţa Curţii(50) nu se poate deduce că toate persoanele fizice sau juridice care au calitate procesuală activă pentru a exercita o acţiune împotriva unei decizii a Comisiei în conformitate cu articolul 230 al patrulea paragraf CE ar putea invoca validitatea unei astfel de decizii numai în cadrul unei acţiuni în anulare şi că acestora le‑ar fi interzis să conteste validitatea deciziei menţionate în cadrul unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare.

85.      În măsura în care Comisia face trimitere la Hotărârea Textilwerke Deggendorf, trebuie să se amintească faptul că în această cauză au existat condiţii deosebite care au condus la inadmisibilitatea unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare. În primul rând, în această cauză, beneficiarul ajutorului a fost menţionat în mod expres în decizia Comisiei, chiar dacă nu nominal, în aşa fel încât nu a existat nicio îndoială cu privire la identitatea acestuia(51). În al doilea rând, acesta fusese informat de către autorităţile naţionale cu privire la decizia Comisiei şi i se atrăsese atenţia cu privire la posibilitatea formulării unei acţiuni la Curtea de Justiţie(52).

86.      Situaţia este însă diferită în această cauză. În primul rând, reclamanţii nu au fost nominalizaţi în decizia atacată. În al doilea rând, la momentul adoptării deciziei nu era încă evident căror beneficiari reali li se va solicita rambursarea reducerilor contribuţiilor sociale de către autorităţile naţionale. Într‑un asemenea caz, considerăm că unui beneficiar real nu i se poate imputa, chiar dacă acesta are calitate procesuală activă în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, că nu a formulat în mod direct o acţiune împotriva deciziei atacate, ci a aşteptat mai întâi măsurile autorităţilor naţionale.

87.      Considerăm că şi Hotărârea Atzeni(53) trebuie interpretată în acest sens. Contrat opiniei exprimate de Comisie, Curtea nu a contestat în această hotărâre jurisprudenţa sa constantă cu privire la interesul individual al beneficiarilor reali, confirmată în Hotărârile Italia şi Sardegna Lines(54) şi Italia/Comisia(55). În această hotărâre, Curtea a subliniat doar că, într‑o situaţie în care unei persoane nu i se poate imputa că nu ar fi făcut uz de posibilitatea reală şi evidentă de a introduce o acţiune împotriva unei decizii a Comisiei, este admisibilă o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare în care Curţii de Justiţie să i se adreseze o întrebare cu privire la validitatea deciziei Comisiei(56). În consecinţă, obiecţia formulată de Comisie trebuie respinsă.

v)      Cu privire la caracterul contradictoriu al concluziilor

88.      În sfârşit, nu ne convinge nici obiecţia Comisiei potrivit căreia prezumţia unui interes individual al beneficiarilor reali ar conduce la concluzii contradictorii deoarece în acest caz întreprinderile ar beneficia de un tratament mai favorabil pentru simplul fapt că statul membru nu şi‑a respectat obligaţia de informare. Ideea că un stat membru nu trebuie să aibă niciun avantaj din nerespectarea obligaţiei de informare poate fi avută în vedere mai ales în măsura în care este vorba despre criteriul de evaluare al Comisiei privind schemele de ajutoare multisectoriale ilegale(57). Considerăm însă că nu este corect ca această idee să fie transpusă nelimitat şi asupra calităţii procesuale active a persoanelor fizice şi juridice şi în special asupra criteriilor de apreciere a interesului individual al acestora care, în conformitate cu jurisprudenţa constantă, sunt stabilite conform criteriilor formulei Plaumann.

c)      Concluzie

89.      În concluzie, este necesar să se reţină mai întâi că Tribunalul a respectat în mod corect jurisprudenţa Curţii. Astfel, constatarea Tribunalului potrivit căreia reclamanţii în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00 sunt afectaţi individual de decizia atacată în calitate de beneficiari reali ai reducerilor contribuţiilor sociale este suficient motivată prin însăşi referinţa pe care Tribunalul o face la jurisprudenţa Curţii.

90.      Din acestea rezultă că celelalte critici prezentate de Comisie sunt inoperante(58). De fapt, nici acea parte a motivării hotărârii atacate în care Tribunalul precizează motivele pentru care abordarea susţinută de Comisie nu este compatibilă cu sistemul de control al ajutoarelor de stat, nici acea parte în care Tribunalul a prezentat motivele pentru care autorităţile naţionale, atunci când execută decizia atacată, nu ar trebui să aibă competenţa să verifice, în fiecare caz în parte, dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE nu sunt importante pentru constatarea Tribunalului în sensul că reclamaţii sunt vizaţi în mod individual de decizia atacată. Prin urmare, existenţa unei erori de drept în aceste părţi ale hotărârii nu ar fi de natură să pună în discuţie constatarea Tribunalului.

91.      În concluzie, al doilea motiv de recurs invocat de Comisie trebuie respins în totalitate.

C –    Cu privire la calitatea procesuală activă a Comitato

1.      Motivarea hotărârii atacate

92.      Prin intermediul celui de al treilea motiv, Comisia contestă constatarea Tribunalului de la punctul 114 şi următorul din hotărârea atacată, potrivit căreia Comitato ar avea calitate procesuală activă în calitate de organizaţie care reuneşte asociaţii profesionale. În această hotărâre, Tribunalul a menţionat mai întâi că nu este necesar să verifice admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato în cauza T‑277/00, deoarece acţiunea formulată de coreclamanta sa, Coopservice, este deja admisibilă. De asemenea, în calitate de organizaţie care reuneşte asociaţii profesionale ce reprezintă întreprinderi stabilite în Veneţia sau în Chioggia, Comitato ar fi vizat în mod direct şi individual de decizia atacată. Comitato acţionează în locul membrilor săi ale căror acţiuni ar fi fost deja declarate admisibile.

2.      Principalele argumente ale părţilor

93.      Comisia consideră că Tribunalul ar fi trebuit să examineze admisibilitatea acţiunii formulate de Comitato. De asemenea, jurisprudenţa cu privire la calitatea procesuală activă a asociaţiilor profesionale nu poate fi aplicată în cazul unei organizaţii care reuneşte asociaţii profesionale. În plus, lipsesc documentele justificative care să ateste că membrii asociaţiilor profesionale ar fi mandatat asociaţiile să le apere interesele în faţa Tribunalului, iar asociaţiile profesionale ar fi mandatat la rândul lor Comitato în acest sens.

94.      Comitato solicită respingerea acestui motiv de recurs. În conformitate cu statutul său, principala sarcină a acestuia este aceea de a coordona măsurile împotriva unei interdicţii privind reducerile contribuţiilor sociale. Printre acestea se numără şi exercitarea căilor de atac. În plus, acesta a participat activ la procedura oficială de investigare.

3.      Apreciere juridică

95.      Trebuie arătat de la început că, din motivele prezentate deja anterior(59), Tribunalul ar fi trebuit să examineze calitatea procesuală activă a Comitato în cauza T‑277/00, chiar dacă acţiunea coreclamantei sale, Coopservice, în această cauză era admisibilă.

96.      În orice caz, în concluzie, nu sunt pertinente criticile formulate de Comisie şi îndreptate împotriva constatării în subsidiar a Tribunalului conform căreia Comitato avea calitate procesuală activă.

97.      Potrivit unei jurisprudenţe constante, o asociaţie profesională care reprezintă interesele individuale ale unora dintre membrii săi şi care încearcă în acelaşi timp să apere interesele întregului sector are calitate procesuală activă dacă aceşti membri ar fi avut calitate procesuală activă(60). Îndoielile exprimate de Comisie cu privire la aplicabilitatea acestei jurisprudenţe în cazul unei organizaţii de asociaţii profesionale nu sunt pertinente. Astfel, finalitatea acestei jurisprudenţe este ca eventualele acţiuni formulate individual de întreprinderi să poate fi reunite în acţiunea formulată de o asociaţie profesională. În cazul unei organizaţii care include asociaţii profesionale, această idee de reunire se impune chiar într‑o mai mare măsură decât în cazul unei asociaţii profesionale. Acestei idei nu i se opune nici faptul că, în cauza T‑277/00, Comitato a acţionat în calitate de coreclamant, întrucât nu se poate exclude faptul că şi conduita Comitato în calitate de coreclamant urmăreşte protejarea intereselor întregului sector.

98.      În măsura în care Comisia susţine de asemenea că mandatarea „treptată” a Comitato nu poate fi demonstrată suficient, această critică este admisibilă. Astfel, Comisia nu critică aprecierea de fapt efectuată de Tribunal, ci mai degrabă faptul că Tribunalul nu a dispus de faptele necesare, pentru a putea considera că există acest tip de mandatare a Comitato. Această critică este admisibilă în cadrul recursului(61).

99.      Critica formulată de Comisie nu poate fi respinsă doar prin referire la faptul că motivarea Tribunalului a fost suficientă, întrucât hotărârea Tribunalului trebuie să cuprindă o motivare detaliată pentru fiecare dintre punctele acesteia. Acest fapt ar presupune că Tribunalul a verificat într‑adevăr existenţa unui mandatări „treptate” a Comitato şi a dorit să prezinte o motivare succintă. Cu toate acestea, Comitato însuşi a susţinut că nu a prezentat Tribunalului statutul său din care rezultă mandatarea acestuia.

100. Cu toate acestea, considerăm că, în prezentul caz, calitatea procesuală activă a Comitato nu poate fi motivată exclusiv prin faptul că acesta reprezintă interesele asociaţiilor profesionale. Mai mult, în conformitate cu jurisprudenţa citată anterior, pare să fie suficient că cel puţin interesele unora dintre întreprinderile care au calitate procesuală activă sunt protejate de Comitato şi că acesta încearcă în acelaşi timp să apere interesele întregului sector. În prezentul caz, din simplul fapt că Comitato a introdus o acţiune în solidar cu întreprinderi care au calitate procesuală activă precum Coopservice se poate trage concluzia că acesta şi‑a exercitat rolul cu acordul cel puţin al acestor întreprinderi. În rest, trebuie observat că Comitato a participat activ la procedura oficială de investigare.

101. În concluzie, propunem respingerea celui de al treilea motiv de recurs formulat de Comisie, efectuând o substituire parţială a motivelor din hotărârea atacată.

D –    Cu privire la interesul de a exercita acţiunea

102. Prin intermediul celui de al patrulea motiv de recurs, Comisia critică faptul că Tribunalul nu ar fi examinat în mod suficient interesul reclamanţilor. Acesta ar fi lipsit la momentul introducerii acţiunii, întrucât la acel moment nu era sigur dacă reclamanţii vor fi obligaţi să restituie reducerile contribuţiilor sociale. Italgas consideră că această critică trebuie respinsă. Tribunalul a susţinut în mod corect că interesul de a exercita acţiunea rezultă direct din decizia atacată.

103. Cel de al patrulea motiv de recurs formulat de Comisie este nefondat. Astfel cum a precizat în mod corect Tribunalul la punctul 88 şi următoarele din hotărârea atacată, reclamanţii aveau interes să exercite acţiunea, deoarece anularea deciziei atacate le‑ar fi îmbunătăţit poziţia juridică. Decizia atacată în sine afecta în mod direct chiar poziţia juridică a beneficiarilor reali ai reducerilor contribuţiilor sociale(62). În prezentul caz, acest lucru constituie temeiul nu numai pentru calitatea procesuală activă, ci şi pentru interesul beneficiarilor reali de a exercita acţiunea. Totuşi, acesta din urmă poate dispărea ulterior, dacă se stabileşte cu destulă certitudine că autorităţile naţionale nu au solicitat unui beneficiar real restituirea reducerilor contribuţiilor sociale(63).

E –    Concluzie

104. Primul motiv de recurs formulat de Comisie este fondat, în condiţiile în care Tribunalul nu a verificat în ce măsură Comitato invocă motivele pe care acesta se întemeiază în cauza T‑277/00 şi în cauza anterioară T‑231/00 şi nu a respins ca inadmisibilă din cauza litispendenţei acţiunea formulată de Comitato în cauza T‑277/00, având în vedere că este vorba despre motive identice. În rest, recursul incident al Comisiei trebuie respins.

VI – Cu privire la recursurile formulate de Italgas, de Hotel Cipriani şi de Comitato

105. În hotărârea atacată, Tribunalul a respins ca nefondate acţiunile formulate în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00. Hotel Cipriani, Italgas şi Comitato, reclamanţi în aceste cauze, susţin în principal în recursurile formulate că Tribunalul ar fi comis erori de drept atunci când a aplicat dispoziţiile articolului 87 alineatul (1) CE, ale articolului 86 alineatul (2) CE, ale articolului 87 alineatul (3) literele (c) şi (d) CE, precum şi ale articolelor 14 şi 15 din Regulamentul nr. 659/1999. În plus, Tribunalul ar fi încălcat principiul nediscriminării şi ar fi constatat în mod eronat că decizia atacată a fost suficient motivată de către Comisie. În continuare, vom analiza împreună motivele de recurs paralele prezentate de Hotel Cipriani, de Italgas şi de Comitato (denumiţi în continuare „recurenţi”)(64).

A –    Cu privire la caracterul compensatoriu al reducerilor contribuţiilor sociale

1.      Motivarea hotărârii atacate

106. Recurenţii contestă mai întâi constatarea Tribunalului potrivit căreia reducerile contribuţiilor sociale trebuie considerate drept tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Comisia a stabilit în decizia atacată că nu dispare caracterul de tratament favorabil al reducerilor contribuţiilor sociale deoarece reducerile contribuţiilor sociale ar fi menite să compenseze dezavantajele structurale la care sunt expuse întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia. Această constatare a Comisiei a fost confirmată de Tribunal la punctele 179-198 din hotărârea atacată.

107. În cuprinsul acestor puncte, Tribunalul a invocat mai întâi jurisprudenţa Curţii, precum şi faptul că normele în materie de concurenţă nu ar trebui să asigure o concurenţă deplină, ci doar o concurenţă reală şi eficientă(65). Este adevărat că Tribunalul a admis că în anumite situaţii specifice un avantaj nu poate reprezenta tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, dacă aceasta reprezintă doar compensarea unui dezavantaj. Însă, în prezentul caz, nu există o astfel de situaţie specifică, în care reducerile contribuţiilor sociale ar trebui să compenseze parţial dezavantajele structurale specifice regiunii la care sunt expuse întreprinderile(66).

108. În subsidiar, Tribunalul s‑a întemeiat pe faptul că nu ar exista nicio legătură directă între reducerile contribuţiilor sociale şi obiectivul de a compensa costuri suplimentare survenite în Veneţia şi în Chioggia(67). De asemenea, guvernul italian nu ar fi făcut nicio comparaţie între o întreprindere stabilită în Veneţia sau în Chioggia, pe de o parte, şi o întreprindere medie stabilită în Comunitate, pe de altă parte, ci doar între costurile unei întreprinderi stabilite în Veneţia sau în Chioggia, pe de o parte, şi costurile unei întreprinderi italiene stabilite pe continent, pe de altă parte(68).

2.      Principalele argumente ale părţilor

109. Recurenţii contestă mai întâi motivarea Tribunalului potrivit căreia caracterul de tratament favorabil al reducerilor contribuţiilor sociale nu dispare deoarece reducerile contribuţiilor sociale ar fi menite să compenseze dezavantajele structurale la care sunt expuse întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia. În acest context, Comitato şi guvernul italian critică faptul că Tribunalul nu ar fi ţinut seama suficient de caracterul compensatoriu al reducerilor contribuţiilor sociale. Un avantaj care ar avea drept rol doar să compenseze un dezavantaj concurenţial nu ar constitui un ajutor. Schema naţională de ajutor ar fi avut drept rol doar să menţină competitivitatea întreprinderilor stabilite în Veneţia şi în Chioggia. Ar fi contradictoriu să se aplice interdicţia privind ajutoarele astfel încât să determine mutarea întreprinderilor şi dispariţia concurenţei. Hotel Cipriani şi Coopservice susţin că Tribunalul nu ar fi avut suficient în vedere obiectivul urmărit de legiuitorul naţional care ar fi intenţionat conservarea centrului istoric al Veneţiei şi promovarea ocupării forţei de muncă. Legiuitorul italian ar fi evaluat calitativ şi cantitativ costurile mai ridicate cu care s‑ar confrunta o întreprindere stabilită în Veneţia şi în Chioggia. Nici Comisia şi nici Tribunalul nu ar putea efectua o analiză detaliată a acestei evaluări. În plus, nu ar putea fi invocat faptul că majorarea preţurilor practicate de hoteluri ar putea compensa costurile mai ridicate. În primul rând, nu toate întreprinderile beneficiare desfăşoară activităţi turistice. În al doilea rând, concurenţa nu ar trebui să aibă drept rezultat majorarea, ci reducerea preţurilor.

110. Italgas invocă o eroare de motivare. Tribunalul ar fi admis că există situaţii specifice în care compensarea unui dezavantaj ar permite eliminarea caracterului de tratament favorabil al unei măsuri, fără a arăta însă în mod convingător care sunt motivele pentru care în acest caz nu există o astfel de situaţie specifică.

111. De asemenea, guvernul italian susţine pe baza unei comparaţii între autorităţile italiene şi o întreprindere privată şi între contribuţiile sociale şi primele de asigurări că o întreprindere privată ar fi redus primele de asigurare într‑o situaţie precum cea prezentată în cauză.

112. În plus, recurenţii contestă motivarea efectuată în subsidiar de Tribunal, potrivit căreia nu ar exista nicio legătură directă între reducerile contribuţiilor sociale şi obiectivul de a compensa costuri suplimentare survenite în Veneţia şi în Chioggia(69), precum şi motivarea efectuată în subsidiar, potrivit căreia autorităţile italiene nu ar fi făcut nicio comparaţie între o întreprindere stabilită în Veneţia sau în Chioggia, pe de o parte, şi o întreprindere medie stabilită în Comunitate, pe de altă parte(70).

113. Comisia consideră că aceste critici trebuie respinse. În primul rând, Tribunalul ar fi stabilit, în concluzie, în mod corect că obiectivul de compensare a dezavantajelor structurale nu privează reducerile contribuţiilor sociale de caracterul de tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Este vorba doar de faptul că motivarea Tribunalului este afectată de o eroare de drept, şi, prin urmare, trebuie înlocuită. Astfel, nu ar exista nicio situaţie specifică în care un tratament favorabil ar putea dispărea din cauza obiectivului de compensare a dezavantajelor structurale dintr‑un sector sau dintr‑o regiune. Prin urmare, motivarea hotărârii atacate ar trebui înlocuită. De asemenea, ar trebui respinse şi criticile prezentate de recurenţi, care contestă motivarea efectuată în subsidiar de Tribunal.

3.      Apreciere juridică

114. Este necesar să se examineze mai întâi dacă Tribunalul a considerat în mod eronat că reducerile contribuţiilor sociale reprezintă tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, chiar şi în condiţiile în care legiuitorul italian a intenţionat ca prin intermediul acestora să compenseze dezavantajele concurenţiale la care sunt expuse întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia.

a)      Cu privire la interpretarea noţiunii de tratament favorabil

115. În măsura în care recurenţii critică faptul că Tribunalul nu ar fi interpretat corect noţiunea de tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, aceste critici trebuie respinse.

116. Astfel, la punctul 182 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat pe jurisprudenţa constantă a Curţii potrivit căreia încercarea unui stat membru de a compensa dezavantajele concurenţiale ale întreprinderilor dintr‑un anumit sector economic sau dintr‑o anumită regiune prin intermediul unui tratament favorabil nu privează aceste măsuri de caracterul lor de ajutor(71).

117. Atunci când se apreciază dacă o măsură reprezintă un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE nu se iau în considerare, în principiu, obiectivele urmărite de aceasta, ci efectele acesteia. Dimpotrivă, scopurile urmărite de o măsură sunt avute în vedere doar în cadrul examinării compatibilităţii unui ajutor cu piaţa comună(72). Astfel cum a precizat Tribunalul, la punctele 185-187 din hotărârea atacată, acest principiu nu este respectat fără excepţie în jurisprudenţă. Însă, în scopul soluţionării prezentei cauze nu este necesară o analiză detaliată a cazurilor speciale în care jurisprudenţa se abate de la acest principiu. Astfel, Comisia atrage în mod corect atenţia asupra faptului că scopul de a compensa dezavantajele concurenţiale rezultate din localizare ale întreprinderilor nu justifică o abatere de la acest principiu.

118. Acest fapt este susţinut de însăşi structura articolului 87 CE. În temeiul articolului 87 alineatul (3) literele (a)-(d) CE, un astfel de scop poate fi avut în vedere în anumite condiţii în cadrul aprecierii compatibilităţii unui ajutor cu piaţa comună. Astfel, economia acestei norme se opune luării în considerare a unui asemenea scop încă de la nivelul elementelor constitutive ale ajutorului reglementate la articolul 87 alineatul (1) CE.

119. În plus, nici luarea în considerare a unui astfel de scop în contextul articolului 87 alineatul (1) CE nu ar fi compatibilă cu sensul şi cu finalitatea acestei norme. Astfel cum au stabilit în mod corect Comisia în considerentul (53) al deciziei atacate şi Tribunalul la punctul 184 din hotărârea atacată, articolul 87 alineatul (1) CE protejează orice formă de concurenţă împotriva intervenţiei statului sub formă de ajutor. Astfel, nu se protejează numai concurenţa dintre întreprinderile care funcţionează în condiţii asemănătoare, ci şi concurenţa dintre întreprinderile care funcţionează în condiţii diferite. Contrar opiniei exprimate de Comitato şi de guvernul italian, articolul 87 alineatul (1) CE protejează de asemenea şi împotriva comportamentului concurenţial abuziv. Cu toate acestea, consecinţele negative ale comportamentului concurenţial abuziv pot fi avute în vedere în temeiul articolului 87 alineatul (3) CE.

b)      Cu privire la eroarea de motivare

120. În continuare, trebuie respinsă critica formulată de Italgas potrivit căreia Tribunalul nu ar fi motivat suficient cu privire la modul în care reducerile contribuţiilor sociale diferă de situaţiile specifice în care obiectivul urmărit ar putea fi luat în considerare în mod excepţional la momentul aprecierii caracterului ajutorului. Astfel, la punctul 181 şi următorul din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat mai întâi în mod corect pe jurisprudenţa constantă a Curţii potrivit căreia încercarea unui stat membru de a compensa dezavantajele concurenţiale ale întreprinderilor dintr‑un anumit sector economic sau dintr‑o anumită regiune prin intermediul unui tratament favorabil nu elimină caracterul de ajutor al acestor măsuri. De asemenea, la punctul 184 din hotărârea atacată, acesta a stabilit în mod corect că articolul 87 alineatul (1) CE protejează orice formă de concurenţă. Din această motivare a rezultat deja că obiectivul urmărit prin acordarea reducerilor contribuţiilor sociale nu era în mod evident adecvat să determine dispariţia caracterului de ajutor al acestora. În acest context, nu a fost necesar ca Tribunalul să efectueze o analiză mai detaliată a situaţiilor specifice în care obiectivul urmărit prin aplicarea unei măsuri poate fi avut deja în vedere în contextul articolului 87 alineatul (1) CE. Mai mult, a fost suficient faptul că, la punctul 188 din hotărârea atacată, Tribunalul a stabilit că o astfel de situaţie specifică nu se regăseşte în cauză şi că în temeiul argumentelor prezentate anterior este evident că reducerile contribuţiilor sociale constituie tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

c)      Cu privire la criteriul operatorului privat

121. Referirea făcută de guvernul italian la faptul că Tribunalul ar fi trebuit să aplice criteriul operatorului privat nu prezintă relevanţă pentru simplul motiv că Republica Italiană însăşi nu a înaintat recurs şi pentru că niciunul dintre recurenţi nu invocă această critică. În orice caz, comparaţia cu un operator privat este irelevantă mai ales pentru că prin intermediul reducerilor contribuţiilor sociale nu se urmăreşte niciun obiectiv care fi urmărit de un operator privat, iar reducerea a fost acordată întreprinderilor din Veneţia şi din Chioggia independent de situaţia financiară a acestora la momentul respectiv, aspect care nu corespunde principiului maximizării profiturilor în funcţie de care s‑ar orienta un operator privat.

d)      Concluzie

122. În concluzie, trebuie respinse criticile formulate de recurenţi care sunt îndreptate împotriva constatării Tribunalului conform căreia obiectivul de compensare a dezavantajelor cu care se confruntă întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia nu poate determina dispariţia caracterului de ajutor al reducerilor contribuţiilor sociale.

123. Contrar opiniei exprimate de Comisie, considerăm că nu este neapărat necesară înlocuirea motivării hotărârii. Astfel, acest lucru ar fi necesar doar dacă criticile formulate de recurenţi nu ar putea fi respinse în temeiul motivării cuprinse în hotărârea atacată. Astfel cum s‑a prezentat anterior, criticile pot fi totuşi respinse pe baza elementelor motivării prezentate mai sus, fără a fi necesar ca Tribunalul să analizeze în ce situaţii specifice obiectivul urmărit poate fi luat în considerare în mod excepţional deja la momentul aprecierii caracterului ajutorului. De aceea, nu considerăm că este necesară înlocuirea motivării Tribunalului cuprinse la punctele 185-188 din hotărârea atacată, chiar dacă aprecierile formulate de Tribunal ar conţine erori de drept în această privinţă.

124. Celelalte critici formulate de recurenţi prin care se contestă argumentele prezentate în subsidiar de Tribunal la punctele 189-194 din hotărârea atacată trebuie respinse ca inoperante(73). Constatarea Tribunalului potrivit căreia reducerile contribuţiilor sociale ar reprezenta un tratament favorabil în sensul articolului 87 alineatul (1) CE este susţinută chiar de motivarea că obiectivul urmărit prin acordarea reducerilor contribuţiilor sociale, mai exact acela de compensare a dezavantajelor concurenţiale suportate de întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia, nu poate fi avut în vedere în contextul articolului 87 alineatul (1) CE. Astfel, o eroare de drept în motivarea formulată în subsidiar de Tribunal nu ar fi de natură să pună în discuţie constatarea acestuia potrivit căreia reducerile contribuţiilor sociale reprezintă avantaje în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

125. În concluzie, trebuie respinse în totalitate criticile recurenţilor îndreptate împotriva acestei constatări.

B –    Cu privire la examinarea condiţiei privind denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale

1.      Motivarea hotărârii atacate

126. În continuare, recurenţii contestă constatările Tribunalului conform cărora Comisia ar fi examinat în mod suficient dacă schema privind reducerile contribuţiilor sociale denaturează concurenţa şi afectează schimburile comerciale interstatale şi, de asemenea, că aceasta ar fi motivat suficient acest aspect. Tribunalul a întemeiat aceste constatări pe motivarea prezentată la punctele 222-252 din hotărârea atacată. În cuprinsul acestor puncte, Tribunalul a menţionat mai întâi că, în cadrul examinării unei scheme de ajutor multisectoriale, Comisia s‑ar putea limita să analizeze caracteristicile schemei respective fără a aborda cazuri particulare(74). În continuare, Tribunalul a precizat că repartizarea sarcinii probei în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat ar depinde de respectarea de către Comisie şi de către statele membre respectiv de către terţii implicaţi a obligaţiilor procedurale respective(75). Astfel, ar reveni respectivului stat membru respectiv terţilor implicaţi sarcina de a oferi Comisiei în cadrul procedurii administrative toate informaţiile necesare(76). De aceea, în prezenţa unei scheme de ajutor multisectoriale, Comisia ar fi obligată numai să controleze existenţa condiţiilor privind afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre şi denaturarea concurenţei, dacă acesteia i‑au fost prezentate suficiente informaţii în acest sens în cadrul procedurii administrative. În cazul în care Comisia nu a dispus de informaţii suficiente, în conformitate cu jurisprudenţa, aceasta ar putea recurge la o prezumţie care s‑ar putea întemeia pe analiza caracteristicilor schemei de ajutor respective(77). De asemenea, amploarea motivării necesare a Comisiei ar depinde de datele şi de informaţiile comunicate Comisiei în cadrul procedurii administrative(78). Legalitatea deciziei Comisiei ar trebui apreciată doar pe baza informaţiilor de care aceasta a dispus la momentul adoptării deciziei(79).

127. În continuare, Tribunalul a examinat dacă motivarea Comisiei a fost suficientă având în vedere aceste informaţii, afirmând că aceasta a fost suficientă în special deoarece observaţiile şi documentele transmise Comisiei în cadrul procedurii administrative nu au conţinut indicii sau informaţii concrete care ar fi putut atrage atenţia Comisiei asupra anumitor ramuri economice şi care i‑ar fi permis acesteia să constate în special că reducerile contribuţiilor sociale contestate nu afectau schimburile intercomunitare în aceste ramuri economice şi că nu puteau să aibă consecinţe asupra concurenţei. Prin urmare, Comisiei nu i‑ar fi revenit obligaţia să obţină informaţii suplimentare de la autorităţile naţionale(80).

128. În continuare, Tribunalul a respins motivele privind încălcarea principiului nediscriminării şi caracterul contradictoriu al motivării, care fuseseră invocate în ipoteza că ar fi fost avută în vedere situaţia întreprinderilor municipale, însă nu şi situaţia reclamanţilor, respectiv a anumitor categorii de ramuri economice. Şi în această privinţă Tribunalul a invocat faptul că, în cadrul procedurii administrative, Comisiei îi fuseseră puse la dispoziţie informaţii specifice privind întreprinderile municipale(81).

129. În plus, Tribunalul a respins critica potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să analizeze mai mult nivelul scăzut al reducerilor contribuţiilor sociale şi caracterul local al activităţii desfăşurate de întreprinderile beneficiare. Nivelul scăzut al reducerilor contribuţiilor sociale nu ar exclude posibilitatea afectării schimburilor comerciale dintre statele membre. Chiar şi în cazul în care întreprinderile beneficiare şi‑ar fi desfăşurat activitatea doar pe plan local, schimburile comerciale dintre statele membre ar putea fi afectate şi concurenţa ar putea fi denaturată(82).

130. În consecinţă, Tribunalul a hotărât că decizia Comisiei a fost suficient motivată(83).

131. În sfârşit, Tribunalul a respins şi motivul potrivit căruia decizia atacată nu ar fi fost suficient de clară pentru a fi executată de către autorităţile naţionale. În acest context, Tribunalul a arătat că motivarea deciziei atacate a fost suficientă pentru a da posibilitatea autorităţilor naţionale să stabilească întreprinderile care ar fi trebuit să restituie ajutoarele. În plus, autorităţilor naţionale nu le‑ar reveni obligaţia să verifice în fiecare caz în parte, la momentul punerii în aplicare a deciziei atacate, dacă sunt îndeplinite criteriile stabilite la articolul 87 alineatul (1) CE(84).

2.      Principalele argumente ale părţilor

132. Italgas invocă faptul că Tribunalul ar fi încălcat normele privind repartizarea sarcinii probei, pornind de la premisa că autorităţilor naţionale sau terţilor interesaţi le‑ar reveni sarcina probei privind condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

133. În continuare, Tribunalul ar fi stabilit în mod eronat că decizia Comisiei ar fi fost suficient motivată. Anterior adoptării deciziei atacate, Comisia ar fi primit informaţii care ar fi dat naştere la îndoieli referitoare la eventualitatea ca reducerile contribuţiilor sociale pentru anumite categorii de întreprinderi, respectiv pentru anumite sectoare economice, să determine denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale. Într‑adevăr, Comisia ar fi solicitat autorităţilor italiene să pună la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a putea aprecia situaţia întreprinderilor municipale. Cu toate acestea, Comisia ar fi trebuit să efectueze şi alte investigaţii cu privire la alte categorii de întreprinderi asupra cărora i s‑ar fi atras atenţia. Aceasta ar fi trebuit cel puţin să clarifice care sunt criteriile pe care autorităţile naţionale ar trebui să le respecte la momentul executării deciziei pentru a evita situaţiile în care autorităţile naţionale solicită restituirea avantajelor care nu constituie ajutoare.

134. De asemenea, Tribunalul ar fi denaturat elemente de probă. Astfel, din scrisoarea oraşului Veneţia din 18 mai 1998, din comunicarea guvernului italian din 23 ianuarie 1999 şi din scrisoarea autorităţilor italiene din 10 iunie 1999, nu ar fi reieşit doar indicii cu privire la faptul că în cazul întreprinderilor municipale reducerile contribuţiilor sociale nu erau de natură să denatureze concurenţa şi să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Mai mult, din acestea ar fi reieşit şi informaţii cu privire la alte categorii de întreprinderi.

135. În sfârşit, Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept atunci când a constatat că decizia atacată a fost suficient de concretă pentru a putea fi executată de autorităţile naţionale. Astfel cum ar recunoaşte însăşi Comisia, decizia atacată ar fi incompletă şi ar fi trebuit completată cu scrisorile Comisiei din 29 august şi din 29 octombrie 2001. Adoptarea unor astfel de decizii incomplete nu ar fi compatibilă cu sistemul de control al ajutoarelor. În primul rând, Comisia ar trebui să analizeze deja, în cadrul procedurii oficiale de investigare, indiciile potrivit cărora în anumite cazuri nu este vorba despre ajutoare, respectiv că acestea sunt compatibile cu piaţa comună. Numai în acest mod s‑ar garanta că autorităţile naţionale ar fi în măsură să aplice corect deciziile Comisiei. În al doilea rând, investigaţiile nu ar putea fi amânate pentru procedura de executare a deciziei, deoarece astfel nu s‑ar asigura nici efectuarea unei investigaţii corespunzătoare de către Comisie şi nici controlul Comisiei efectuat de instanţele comunitare.

136. Şi Hotel Cipriani contestă constatarea Tribunalului conform căreia decizia Comisiei ar fi fost suficient motivată. Piaţa hotelieră şi cea a restaurantelor ar fi condiţionată de factorul local, deoarece turiştii stabilesc mai întâi obiectivul teritorial pe care doresc să îl atingă şi după aceea hotelul sau restaurantul. Întrucât hotelurile din Veneţia nu s‑ar afla într‑un raport de concurenţă cu hotelurile din alte oraşe, reducerile contribuţiilor sociale nu ar fi putut afecta schimburile comerciale interstatale.

137. Comitato consideră că prin constatarea potrivit căreia Comisia nu şi‑ar fi încălcat obligaţiile procedurale, Tribunalul a încălcat principiul nediscriminării. Astfel, Comisia ar fi efectuat o analiză aprofundată numai cu privire la întreprinderile municipale, însă nu şi cu privire la alte categorii de întreprinderi.

138. În continuare, Comitato şi guvernul italian contestă de asemenea constatarea Tribunalului potrivit căreia Comisia nu ar fi comis nicio eroare de motivare. Chiar şi în cazul unei scheme de ajutoare cu obiectiv regional, Comisia nu ar trebui să se limiteze la constatări de principiu sau să invoce prezumţii, ci ar trebui să prezinte dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. Motivarea Comisiei s‑ar fi limitat la constatarea că reducerile contribuţiilor sociale ar fi fost acordate întreprinderilor care ar fi participat intens la schimburile comerciale interstatale, precum întreprinderi din sectorul comercial şi din sectorul serviciilor. Aceasta nu ar fi ţinut seama de faptul că activitatea multor întreprinderi din Chioggia şi din Veneţia se desfăşoară doar la nivel local, cu toate că acest aspect ar fi reieşit din informaţiile care ar fi fost prezentate Comisiei. Guvernul italian consideră că, în speţă, Comisia ar fi trebuit să ţină mai mult seama de nivelul scăzut al reducerilor contribuţiilor sociale, de caracterul local al activităţii beneficiarilor şi de poziţia insulară a Veneţiei.

139. În sfârşit, guvernul italian consideră că ar fi trebuit să se aplice criteriile de apreciere a ajutoarelor individuale, deoarece Comisia ar fi putut cunoaşte astfel cine sunt beneficiarii şi care este nivelul reducerilor contribuţiilor sociale. După adoptarea deciziei atacate, Comisia ar fi exclus existenţa unui ajutor pentru anumite întreprinderi, deoarece în cazul acestora nu au fost afectate schimburile comerciale interstatale. Comisia ar fi trebuit să efectueze deja această analiză în cadrul procedurii oficiale de investigare.

140. Comisia consideră că aceste critici trebuie respinse. Tribunalul ar fi stabilit în mod corect că aceasta şi‑a motivat în mod suficient decizia.

141. În primul rând, Tribunalul ar fi evidenţiat în mod corect că, la momentul aprecierii unei scheme de ajutoare multisectoriale ilegale, Comisia se poate limita la o apreciere generală, fără a analiza separat fiecare sector economic. În această situaţie, autorităţilor naţionale şi terţilor interesaţi le revine obligaţia să furnizeze Comisiei informaţiile necesare, astfel încât aceasta să poată aprecia dacă, în ceea ce priveşte anumite sectoare economice, măsura nu poate să denatureze concurenţa sau să afecteze schimburile comerciale interstatale. Informaţiile care fuseseră puse la dispoziţia Comisiei nu ar fi evidenţiat aspecte deosebite cu privire la sectoarele economice ale industriei hoteliere şi aprovizionării cu gaze naturale.

142. În al doilea rând, Tribunalul ar fi evidenţiat în mod corect că şi acordarea unui tratament favorabil în privinţa activităţilor de natură pur locală ar putea denatura concurenţa şi ar putea afecta schimburile comerciale interstatale, deoarece aceasta ar putea avea consecinţe asupra ofertei anumitor produse şi servicii.

143. În al treilea rând, Tribunalul ar fi săvârşit erori de drept cu privire la sarcina probei. Cu toate acestea, concluziile acestuia ar fi fost în cele din urmă corecte, astfel încât această critică ar trebui respinsă, efectuând o înlocuire a motivării hotărârii atacate. Astfel, Comisia ar fi prezentat probe conform cărora schema privind reducerile contribuţiilor sociale ar reprezenta un ajutor. Obiectul examinării Comisiei l‑ar fi constituit schema privind reducerile contribuţiilor sociale, iar nu fiecare avantaj acordat conform acestei scheme. Dacă această schemă ar fi fost notificată anterior Comisiei, în principiu, aceasta ar fi trebuit să efectueze doar o evaluare generală a acestuia, fără a ţine seama de cazurile individuale. Astfel, ar fi obligaţia statului membru să semnaleze Comisiei situaţiile deosebite. Aceste principii ar trebui să se aplice şi în cazul în care statul membru nu îşi respectă obligaţia de notificare. Astfel, statele membre nu ar trebui să fie răsplătite pentru nerespectarea obligaţiei de notificare. Astfel cum ar reieşi din hotărârea atacată, Comisiei nu i‑ar fi fost puse la dispoziţie informaţii specifice privind întreprinderile reclamante. În acest context, Comisia menţionează că ar fi solicitat în mod repetat autorităţilor naţionale să îi transmită informaţii.

144. În al patrulea rând, ar trebui respinsă critica privind denaturarea elementelor de probă. În măsura în care Italgas contestă aprecierea situaţiei de fapt efectuată de Tribunal, acest aspect ar fi inadmisibil în cadrul unui recurs. În măsura în care Italgas ar critica denaturarea elementelor de probă, acest aspect ar fi, în principiu, admisibil. Însă, pe fond, Italgas nu critică denaturarea elementelor de probă, ci aprecierea acestora de către Tribunal. În orice caz, Tribunalul ar fi stabilit în mod corect că informaţiile generale furnizate de elementele de probă nu ar fi conţinut informaţii concrete care să fi atras atenţia Comisiei asupra existenţei unei situaţii deosebite în anumite sectoare.

145. În al cincilea rând, ar trebui respinsă şi critica formulată de Italgas cu privire la caracterul incomplet al deciziei atacate. În măsura în care motivarea hotărârii atacate ar conţine elemente contradictorii, acest lucru ar fi cauzat de erorile de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârşit în cadrul evaluării existenţei calităţii procesuale active. De altfel, Comisia nu ar fi obligată să analizeze cazuri individuale în cadrul evaluării unei scheme de ajutoare multisectoriale.

3.      Apreciere juridică

146. Recurenţii contestă constatarea Tribunalului potrivit căreia Comisia ar fi analizat în mod suficient în decizia atacată dacă reducerile contribuţiilor sociale denaturează concurenţa şi afectează schimburile comerciale interstatale şi, de asemenea, că ar fi motivat corespunzător acest aspect. În acest context, recurenţii critică erori de drept atât în acea parte a motivării Tribunalului în care acesta a prezentat criteriul de evaluare aplicabil, cât şi în acea parte a motivării în care Tribunalul a aplicat acest criteriu de evaluare.

147. Vom analiza aceste critici mai întâi în ceea ce priveşte aprecierea schemei referitoare la reducerile contribuţiilor sociale efectuată de Tribunal şi de Comisie (a). În continuare, vom analiza modul în care trebuie apreciate aceste critici în contextul în care, în decizia atacată, Comisia nu s‑a limitat doar la evaluarea schemei privind reducerile contribuţiilor sociale, ci a dispus şi restituirea ajutoarelor acordate (b).

a)      Cu privire la evaluarea schemei privind reducerile contribuţiilor sociale

i)      Cu privire la criteriul de evaluare şi la sarcina probei

148. Recurenţii critică mai întâi erorile de drept privind criteriul de evaluare şi sarcina probei.

–       Cu privire la criteriul de evaluare

149. În măsura în care recurenţii critică faptul că Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept cu privire la criteriul de evaluare care trebuia aplicat de Comisie, această critică este nefondată.

150. Astfel cum a stabilit în mod corect Tribunalul, la punctul 209 din hotărârea atacată, criteriul de evaluare aplicat de Comisie în cadrul controlului ajutoarelor depinde în primul rând de obiectul supus controlului. Într‑un caz în care Comisia examinează compatibilitatea unei scheme multisectoriale ilegale cu dispoziţiile articolului 87 CE, în principiu, aceasta este obligată doar să verifice normele schemei respective(85). Astfel, în principiu, aceasta se poate limita la o evaluare a schemei naţionale, fără a analiza avantajele individuale acordate în temeiul acestei scheme. La baza acestui demers se află ideea că un stat membru nu trebuie recompensat pentru o încălcare a obligaţiei sale de notificare. Prin urmare, Comisia nu ar trebui să afle într‑o situaţie mai defavorabilă decât în cazul în care statul membru ar fi notificat în prealabil schema.

151. În continuare, Tribunalul a susţinut în mod corect, la punctele 211 şi următoarele din hotărârea atacată, că obiectul supus controlului Comisiei poate depinde şi de informaţiile comunicate acesteia pe parcursul procedurii. În cazul în care Comisiei i se comunică informaţii specifice cu privire la un anumit beneficiar, respectiv cu privire la un anumit sector de activitate, acest fapt poate determina o obligaţie procedurală a Comisiei. Dacă informaţiile sunt complete, Comisia trebuie să ţină seama de respectivul beneficiar(86) sau de respectivul sector de activitate. Dacă informaţiile sunt incomplete, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia trebuie să solicite statului membru să îi transmită într‑un termen stabilit de aceasta toate documentele, informaţiile şi datele necesare.

152. Astfel, trebuie respinsă ca nefondată critica potrivit căreia Tribunalul ar fi aplicat un criteriu de evaluare eronat.

–       Cu privire la sarcina probei

153. În continuare, Italgas critică faptul că Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept în ceea ce priveşte sarcina probei.

154. Această critică este nefondată.

155. Astfel, contrar aprecierilor formulate de Tribunal, la punctul 232 din hotărârea atacată, în prezenta cauză, nici Republicii Italiene, nici reclamanţilor nu le revine sarcina probei pentru a demonstra că schema privind reducerile contribuţiilor sociale nu denaturează concurenţa sau nu afectează schimburile comerciale interstatale. Mai mult, Comisiei îi revine sarcina probei pentru a demonstra îndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE(87) şi, prin urmare, pentru a demonstra existenţa unei denaturări a concurenţei şi a unei afectări a schimburilor comerciale interstatale.

156. În continuare, considerăm că este cel puţin ambiguă constatarea Tribunalului, cuprinsă la punctul 233 din hotărârea atacată, conform căreia revine statului membru şi terţilor interesaţi obligaţia de invoca argumentele lor şi de a furniza Comisiei toate informaţiile relevante. Obligaţiile procedurale ale Comisiei, ale statelor membre şi ale celorlalte părţi implicate într‑o procedură de investigare a ajutoarelor nu au consecinţe directe asupra sarcinii probei. Totuşi, astfel cum s‑a prezentat anterior, acestea pot influenţa atât obiectul verificării, cât şi problema de când se consideră că a fost prezentată dovada privind existenţa condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. Astfel, articolul 13 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 659/1999 prevede că decizia Comisiei poate fi adoptată pe baza informaţiilor disponibile, în cazul în care un stat membru nu a respectat un ordin de furnizare a informaţiilor.

157. În concluzie, motivarea Tribunalului privind repartizarea sarcinii probei este eronată. Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 239 din hotărârea atacată, Tribunalul a verificat totuşi, în pofida acestei erori de drept, dacă Comisia a demonstrat suficient afectarea concurenţei şi a schimburilor comerciale interstatale. Prin urmare, în definitiv, eroarea de drept nu a produs efecte. Pentru acest motiv, trebuie respinsă critica formulată de Italgas şi trebuie înlocuită motivarea Tribunalului.

–       Concluzie intermediară

158. În concluzie, criticile privind criteriul de evaluare şi sarcina probei nu sunt pertinente.

ii)    Cu privire la aplicarea criteriului de evaluare

159. Recurenţii contestă de asemenea acea parte a motivării în care Tribunalul a aplicat acest criteriu de evaluare în prezentul caz. Conform afirmaţiilor acestora, în primul rând, Comisia nu ar fi demonstrat, respectiv nu ar fi motivat suficient, faptul că schema ar denatura concurenţa şi ar afecta schimburile comerciale interstatale. În continuare, aceştia critică faptul că, în prezenta cauză, Comisia ar fi trebuit să examineze toate cazurile individuale, situaţia individuală a Italgas şi a Hotel Cipriani, respectiv situaţia anumitor sectoare economice. În sfârşit, aceştia critică încălcarea principiului nediscriminării şi denaturarea de către Tribunal a elementelor de probă.

–       Cu privire la proba privind denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale

160. Trebuie respinsă critica potrivit căreia Tribunalul ar fi stabilit în mod eronat că denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale ar fi fost demonstrate de către Comisie.

161. Astfel cum s‑a arătat anterior, la momentul examinării unei scheme de ajutoare multisectoriale ilegale Comisia nu este obligată, în principiu, să verifice în fiecare caz în parte dacă toate avantajele acordate conform acestei scheme reprezintă ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Mai mult, Comisia se poate limita să demonstreze că schema în sine este compatibilă cu articolul 87 CE. Prin urmare, aceasta nu trebuie să verifice nici dacă toate avantajele acordate conform acestei scheme denaturează concurenţa şi afectează schimburile comerciale interstatale.

162. Tribunalul a constatat în mod corect că această probă a fost prezentată de Comisie. Astfel, nu există cerinţe foarte ridicate cu privire la proba potrivit căreia schema în sine este în măsură să denatureze concurenţa şi să afecteze schimburile comerciale interstatale. În acest sens, este suficient să se arate că cel puţin o parte din avantajele acordate conform schemei sunt de această natură. În mod evident, astfel se prezintă situaţia în cazul reducerilor contribuţiilor sociale acordate tuturor întreprinderilor dintr‑o anumită regiune.

163. Astfel de ajutoare pentru exploatare scutesc întreprinderile de la plata unor cheltuieli pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le suporte. Astfel, acestea denaturează concurenţa dintre întreprinderile beneficiare şi celelalte întreprinderi care nu beneficiază de avantaje(88). Obiecţia formulată de guvernul italian potrivit căreia acest aspect ar fi trebuit examinat mai îndeaproape, având în vedere nivelul scăzut al reducerilor, nu este pertinentă. Astfel cum a susţinut în mod corect Tribunalul la punctul 247 din hotărârea atacată, Comisia, în considerentul (110) al deciziei atacate, a exclus în mod expres din domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE reducerile contribuţiilor sociale care cad sub incidenţa regulii de minimis. În continuare, Tribunalul a menţionat în mod corect că, în conformitate cu o jurisprudenţă constantă, nici cuantumul relativ redus al unui avantaj, nici mărimea relativ redusă a unei întreprinderi beneficiare nu exclud posibilitatea denaturării concurenţei. Acest lucru este valabil mai ales atunci când avantajul este acordat, precum în prezentul caz, cu scopul de a menţine activitatea întreprinderilor care, altfel, ar dispărea de pe piaţă.

164. Și în ceea ce priveşte afectarea schimburilor comerciale interstatale Tribunalul a constatat în mod corect că motivarea deciziei Comisiei a fost suficientă. Astfel, în considerentul (49) al deciziei atacate, Comisia a arătat mai întâi că reducerile contribuţiilor sociale s‑au aplicat pentru toate întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia. În continuare, aceasta a arătat că cel puţin unele dintre aceste întreprinderi participă la schimburile comerciale interstatale.

165. Astfel, Comisia a prezentat dovada că schema privind reducerile contribuţiilor sociale denatura concurenţa şi afecta schimburile comerciale interstatale, deoarece acesta era cazul cel puţin pentru o parte din avantajele acordate conform acestei scheme. Pentru motivele menţionate anterior, Comisia nu a fost obligată să demonstreze că toate avantajele acordate conform schemei denaturau concurenţa şi afectau schimburile comerciale interstatale.

–       Cu privire la necesitatea examinării tuturor cazurilor individuale

166. În măsura în care este criticat faptul că ar fi revenit Comisiei obligaţia să verifice dacă toate reducerile contribuţiilor sociale erau de natură să producă o denaturare a concurenţei şi să afecteze schimburile comerciale interstatale în anumite cazuri individuale, această critică trebuie respinsă.

167. Astfel cum s‑a constatat deja, în principiu, Comisia nu are obligaţia de a demonstra acest lucru. Cu toate acestea, se ridică problema dacă faptul că, pe parcursul procedurii administrative, Comisiei i‑au fost furnizate informaţii pe baza cărora aceasta ar fi putut stabili identitatea şi numărul întreprinderilor vizate constituie un temei pentru obligaţia procedurală a Comisiei de a analiza situaţia individuală a acestor întreprinderi.

168. În acest context, este necesar să se facă distincţie între indicaţiile şi informaţiile incomplete şi indicaţiile şi informaţiile insuficient de specifice. Indicaţiile specifice pot obliga Comisia să ia în considerare anumite situaţii. În măsura în care indicaţiile şi informaţiile sunt suficient de specifice, însă incomplete, Comisia poate avea obligaţia, în temeiul articolului 13 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 659/1999, să solicite statelor membre să furnizeze informaţii. Pe de altă parte, indicaţiile nespecifice şi, în consecinţă, nemotivate suficient nu implică o obligaţie procedurală corespunzătoare din partea Comisiei. Astfel, în caz contrar, ar putea fi subminat prea uşor principiul conform căruia un stat membru nu trebuie recompensat pentru încălcarea obligaţiei sale de notificare şi conform căruia Comisia se poate limita, în principiu, la investigarea schemei de ajutoare ca atare. Astfel cum a constatat Tribunalul la punctele 240 şi 242 şi următorul din hotărârea atacată, informaţiile care fuseseră furnizate Comisiei cu privire la fiecare întreprindere nu au fost suficient de specifice pentru a determina o obligaţie procedurală a Comisiei.

–       Cu privire la necesitatea examinării situaţiei individuale a Italgas şi a Hotel Cipriani

169. Este de asemenea nefondată critica potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să ţină seama de situaţia individuală a Italgas şi a Hotel Cipriani. Astfel cum a constatat în mod corect Tribunalul la punctele 214 şi 241 din hotărârea atacată, pe parcursul procedurii Comisiei nu i‑au fost furnizate informaţii specifice care ar fi putut constitui temeiul unei obligaţii procedurale de a ţine seama de situaţia individuală a acestor reclamanţi.

–       Cu privire la necesitatea examinării anumitor sectoare economice

170. În plus, recurenţii susţin că nu ar fi fost suficientă motivarea Comisiei cu privire la ramurile economice ale construcţiilor, comerţului şi industriei hoteliere şi invocă faptul că Tribunalul ar fi trebuit să constate acest lucru.

171. Şi această critică este nefondată. Astfel cum a menţionat în mod corect Tribunalul, în cadrul procedurii administrative Comisiei nu i‑a fost furnizată nicio informaţie specifică în acest sens care ar fi putut constitui temeiul unei obligaţii procedurale a Comisiei. Din cuprinsul punctului 240 din hotărârea atacată reiese însă că, în cadrul procedurii oficiale de investigare, autorităţile italiene au arătat, prin scrisoarea din 23 ianuarie 1999, că întreprinderile din ramurile economice ale construcţiilor, comerţului, industriei hoteliere şi prestărilor de servicii de interes economic general nu ar fi putut participa la schimburi comerciale. Tribunalul a atras însă atenţia că această afirmaţie nu ar fi fost susţinută de niciun argument de drept sau de fapt. În plus, documentele prezentate ca anexă la această scrisoare nu ar fi conţinut nici un punct de vedere sau un indiciu din care s‑ar fi putut concluziona că ramurile economice menţionate de autorităţile italiene în scrisoarea amintită ar fi vizat exclusiv pieţele locale.

172. Întrucât nu au existat informaţii specifice, nici în această privinţă nu a existat o obligaţie procedurală a Comisiei. Prin urmare, şi această critică este nefondată.

–       Cu privire la principiul nediscriminării

173. În măsura în care recurenţii invocă încălcarea principiului nediscriminării, şi această critică este nefondată. Este adevărat că, în cadrul unui control al ajutoarelor, Comisia trebuie să efectueze o examinare diligentă şi imparţială(89). În acest context, Comisia trebuie să ţină seama şi de principiul egalităţii de tratament şi, prin urmare, să trateze la fel situaţiile comparabile. Astfel cum a constatat în mod corect Tribunalul la punctul 244 şi următorul din hotărârea atacată, situaţia întreprinderilor municipale diferă de situaţia celorlalţi beneficiari prin faptul că au existat informaţii specifice, chiar dacă incomplete cu privire la întreprinderile municipale. Aceste informaţii specifice au determinat apariţia unei obligaţii procedurale a Comisiei pe care aceasta a îndeplinit‑o prin emiterea unui ordin de furnizare a informaţiilor.

–       Cu privire la denaturarea elementelor de probă

174. În măsura în care Italgas critică faptul că Tribunalul ar fi denaturat elemente de probă, această critică trebuie respinsă. Astfel, în cuprinsul acestei critici, Italgas nu invocă faptul că Tribunalul ar fi denaturat conţinutul anumitor documente. Mai mult, Italgas susţine că, pe baza indicaţiilor rezultate din anumite documente, Tribunalul ar fi trebuit să tragă concluzia că, în speţă, Comisia ar fi avut obligaţia procedurală să ţină seama de aceste informaţii. Totuşi, Italgas însuşi recunoaşte că ar fi fost vorba despre indicaţii generale şi, aşadar, nu despre indicaţii specifice. În concluzie, având în vedere cele menţionate anterior, critica formulată de Italgas trebuie respinsă.

iii) Concluzie intermediară

175. În concluzie, trebuie respinse în totalitate critice formulate împotriva acelei părţi din motivarea Tribunalului în care acesta a examinat aplicarea de către Comisie în prezentul caz a criteriului de evaluare adoptat drept bază de Tribunal şi de Comisie.

b)      Cu privire la ordinul de recuperare

176. În opinia recurenţilor, Comisia nu ar fi trebuit să emită ordinul de recuperare prevăzut la articolul 5 din decizia atacată, fără să fi examinat anterior dacă fiecare reducere a contribuţiilor sociale îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. Pe baza acestei opinii, recurenţii critică faptul că Tribunalul nu a considerat suficientă motivarea Comisiei. Comisia consideră că această critică trebuie respinsă, fiind în orice caz necesară înlocuirea motivării invocate de Tribunal.

177. Prezenta cauză se distinge prin faptul că Tribunalul şi Comisia interpretează în mod diferit ordinul de recuperare a ajutoarelor formulat în decizia atacată. Întrucât interpretarea Tribunalului se întemeiază pe o opinie juridică greşită, criticile recurenţilor îndreptate împotriva hotărârii atacate sunt fondate (i), acestea trebuie însă respinse, înlocuind motivarea din hotărârea atacată (ii).

i)      Cu privire la erorile de drept din motivarea Tribunalului

178. Recurenţii critică faptul că Tribunalul ar fi susţinut în mod eronat că examinarea efectuată de Comisie ar fi fost suficientă pentru a întemeia pe aceasta ordinul de recuperare a tuturor reducerilor contribuţiilor sociale acordate.

179. Pentru a verifica temeinicia acestei critici, trebuie să se examineze mai întâi dacă Tribunalul a făcut această constatare. În continuare, se impune să se verifice dacă această constatare este eronată.

–       Cu privire la motivarea Tribunalului

180. În decizia atacată, Tribunalul a pornit mai întâi de la premisa că, prin ordinul de recuperare a ajutoarelor prevăzut la articolul 5 din decizia atacată, Comisia a dispus restituirea tuturor reducerilor contribuţiilor sociale pe care nu le‑a declarat în mod expres în această decizie ca fiind compatibile cu articolul 87 CE.

181. Această interpretare a Tribunalului rezultă din cuprinsul punctului 251 şi următorul, precum şi din cuprinsul punctelor 100-111 din hotărârea atacată. Tribunalul a stabilit, la punctul 251 din hotărârea atacată, că autorităţilor naţionale nu le revenea obligaţia ca la momentul punerii în aplicare a deciziei atacate să verifice în fiecare caz în parte dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. În acest context, Tribunalul a făcut trimitere la precizările sale de la punctele 100-111 din hotărârea atacată. În cuprinsul acestor puncte, Tribunalul a susţinut în special că decizia atacată nu conţine niciun indiciu cu privire la faptul că, pe lângă avantajele exceptate conform regulii de minimis, ar putea fi exceptate de la obligaţia de restituire şi alte avantaje acordate pe baza schemei privind reducerile contribuţiilor sociale, cu motivarea că acestea nu reprezintă ajutoare de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE(90). În continuare, Tribunalul a prezentat motivele pentru care trebuie respinsă o abordare potrivit căreia, în cadrul executării deciziei atacate, autorităţile naţionale ar putea verifica în cazuri individuale existenţa condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. Autorităţilor naţionale nu le revine obligaţia, atunci când execută decizia atacată, să verifice în fiecare caz în parte dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

182. Acest lucru este confirmat de motivarea de la punctul 15 din hotărârea atacată. În cuprinsul acestui punct, Tribunalul a citat articolul 2 din decizia atacată, astfel încât reducerile contribuţiilor sociale acordate conform articolului 1 din Decretul ministerial din 5 august 1994 întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneţiei şi al Chioggiei reprezintă ajutoare incompatibile cu piaţa comună.

–       Cu privire la caracterul greşit din punct de vedere juridic al acestei interpretări

183. În plus, Tribunalul a considerat suficientă motivarea Comisiei cu privire la un astfel de ordin de recuperare. Această constatare a Tribunalului este afectată de o eroare de drept.

184. Conform abordării Tribunalului, în primul rând, Comisia ar trebui să fie autorizată să dispună restituirea globală a avantajelor acordate pe baza unei scheme multisectoriale, fără să fi analizat în prealabil dacă acestea îndeplinesc, în fiecare caz în parte, condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. În al doilea rând, la momentul executării unei astfel de decizii, autorităţile naţionale nu trebuie să fie autorizate să verifice existenţa în fiecare caz în parte a condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

185. O asemenea abordare nu este compatibilă nici cu prevederile articolului 87 alineatul (1) CE, nici cu procedura de control al ajutoarelor. Comisia poate dispune restituirea unui avantaj acordat numai în condiţiile în care aceasta a efectuat o examinare şi a ajuns la concluzia că avantajul nu este compatibil cu articolul 87 CE, prin urmare, că reprezintă un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, care nu este compatibil cu piaţa comună.

186. Considerăm că abordarea Tribunalului nu poate fi justificată nici prin faptul că statul membru a încălcat obligaţia de notificare care îi revine. Astfel cum s‑a precizat mai sus(91), acest lucru are drept rezultat doar faptul că, la momentul evaluării unei scheme multisectoriale ilegale, Comisia se poate limita, în principiu, la examinarea normelor schemei respective. Aceasta nu înseamnă însă că, în speţă, Comisia se poate întemeia pe o motivare care nu face decât să susţină constatarea că schema multisectorială în sine nu este compatibilă cu articolul 87 CE, pentru a dispune şi restituirea tuturor avantajelor acordate pe baza acestei scheme. Considerăm că simplul fapt că astfel de avantaje au fost acordate pe baza unei scheme în temeiul căreia au fost acordate ajutoare în parte incompatibile cu piaţa comună nu reprezintă o justificare suficientă pentru emiterea unui ordin de recuperare cu caracter atât de vast.

–       Concluzie intermediară

187. În concluzie, motivarea Tribunalului este afectată de erori de drept.

ii)    Înlocuirea motivării

188. Comisia solicită respingerea criticii formulate de recurenţi şi înlocuirea motivării Tribunalului. Aceasta susţine, în principal, că la articolul 5 din decizia atacată se prevede doar restituirea reducerilor contribuţiilor sociale acordate, în măsura în care în fiecare caz individual ar fi fost vorba despre un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Autorităţile naţionale ar trebui să clarifice în cadrul executării deciziei atacate dacă în fiecare caz în parte există condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

189. Această cerere de înlocuire a motivării trebuie admisă. La articolul 5 din decizia atacată, Comisia a dispus într‑adevăr o restituire doar în măsura în care, în fiecare caz individual, avantajele constituie ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Considerăm că o astfel de abordare este de asemenea compatibilă cu sistemul de control al ajutoarelor, fiind în orice caz necesară respectarea anumitor condiţii.

–       Cu privire la conţinutul ordinului de recuperare

190. Tribunalul a interpretat în mod evident eronat ordinul de recuperare prevăzut la articolul 5 din decizia atacată. Astfel cum menţionează Comisia, în decizia atacată aceasta a examinat în primul rând dacă schema privind reducerile contribuţiilor sociale în sine este compatibilă cu articolul 87 CE. Astfel, aceasta nu a efectuat o apreciere globală a tuturor reducerilor contribuţiilor sociale acordate.

191. Acest fapt reiese atât din motivare, cât şi din dispozitivul deciziei atacate. Astfel, în considerentul (49) al deciziei atacate, Comisia a constatat cu privire la denaturarea concurenţei şi la afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre doar faptul că schema naţională ar afecta concurenţa şi schimburile comerciale interstatale, întrucât reducerea ar fi acordată tuturor întreprinderilor din regiune, prin urmare, şi întreprinderilor a căror activitate economică ar face obiectul schimburilor comerciale intracomunitare. Motivarea Comisiei conform căreia sunt vizate „şi” întreprinderile care participă la schimburile comerciale interstatale, arată în mod clar că, evident, Comisia nu a examinat toate reducerile contribuţiilor sociale din perspectiva condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

192. Acest aspect reiese şi din dispozitivul deciziei atacate. Astfel, contrar prezentării articolului 2 din decizia atacată, cuprinse la punctul 15 din hotărârea atacată, Comisia nu a stabilit în conţinutul respectivului articol că reducerile contribuţiilor sociale acordate conform articolului 1 din Decretul ministerial din 5 august 1994 întreprinderilor stabilite pe teritoriul Veneţiei şi al Chioggiei, reprezintă ajutoare incompatibile cu piaţa comună. La punctul menţionat şi de asemenea la articolul 1 alineatul (2) din decizia atacată, Comisia s‑a limitat mai degrabă să constate că ajutoarele acordate în temeiul schemei privind reducerile contribuţiilor sociale sunt incompatibile cu piaţa comună. Numai în măsura în care autorităţile naţionale stabilesc că o reducere a contribuţiilor sociale cuprinsă la articolul 1 alineatul (2) şi la articolul 2 din decizia atacată reprezintă într‑un caz concret un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, aceasta nu este compatibilă cu piaţa comună în temeiul articolului 1 alineatul (2) şi al articolului 2 din decizia atacată. Articolul 5 din decizia atacată dispune restituirea avantajului numai pentru aceste cazuri.

–       Cu privire la compatibilitatea unei astfel de abordări cu articolul 87 CE şi cu sistemul de control al ajutoarelor

193. În continuare, trebuie să se clarifice dacă o astfel de abordare este compatibilă cu articolul 87 CE şi cu sistemul de control al ajutoarelor. Tribunalul a considerat că această situaţie se regăseşte în Hotărârea Italia/Comisia(92). Astfel, această abordare este susţinută de faptul că, în caz contrar, Comisia ar fi nevoită să aleagă între două posibilităţi nesatisfăcătoare. Aceasta ar trebui fie să examineze toate cazurile individuale înainte de a dispune restituirea, însă în orice caz, acest fapt ar submina principiul conform căruia, în cazul examinării unei scheme multisectoriale, Comisia se poate limita să analizeze caracteristicile programului respectiv, fie, pe de altă parte, să se limiteze să constate incompatibilitatea regimului cu articolul 87 CE. Acest lucru ar fi nesatisfăcător, deoarece ordinul de recuperare reprezintă consecinţa logică a constatării că există un ajutor incompatibil cu piaţa comună(93).

194. În plus, considerăm că nu sunt convingătoare obiecţiile formulate împotriva acestei abordări.

195. În primul rând, aceasta abordare nu are drept rezultat faptul că autorităţile şi instanţele naţionale intervin în mod nepermis în domeniul de competenţă al Comisiei. Astfel, spre deosebire de condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatele (2) şi (3) CE, autorităţile naţionale pot verifica ele însele condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE(94). În orice caz, trebuie să se ţină seama de faptul că autorităţile şi instanţele naţionale sunt autorizate să efectueze o verificare a condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE numai în măsura în care acestea nu sunt obligate să respecte o constatare efectuată deja într‑o decizie a Comisiei.

196. În al doilea rând, se invocă argumentul că o astfel de abordare ar avea drept rezultat o incertitudine juridică referitoare la întinderea competenţei de examinare a autorităţilor naţionale. Considerăm că nici această obiecţie nu este pertinentă. Astfel cum s‑a precizat anterior, competenţa de examinare a autorităţilor naţionale există numai în măsura în care decizia atacată a Comisiei nu conţine nicio constatare definitivă cu privire la existenţa condiţiilor prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE. Prin urmare, Comisia trebuie să arate în mod clar în decizia atacată în ce măsură constatările sale din respectiva decizie s‑au limitat la evaluarea schemei în sine, în ce măsură acestea se aplică şi în privinţa examinării avantajelor individuale efectuate de autorităţile şi de instanţele naţionale şi în ce măsură aceasta a efectuat o examinare care depăşeşte sfera examinării schemei în ceea ce priveşte anumite sectoare economice sau avantaje individuale.

197. Considerăm că decizia atacată îndeplineşte aceste cerinţe. În ceea ce priveşte evaluarea posibilităţii ca reducerile contribuţiilor sociale să aibă drept rezultat denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale, Comisia s‑a limitat, în mod evident, să evalueze schema privind reducerile contribuţiilor sociale în sine. Prin urmare, decizia atacată nu conţine nicio constatare definitivă a Comisiei în această privinţă. În acest sens, autorităţile şi instanţele naţionale sunt autorizate să verifice în cazuri individuale dacă reducerile contribuţiilor sociale acordate denaturează concurenţa şi afectează schimburile comerciale interstatale.

198. Pe de altă parte, considerăm că acea constatare a Comisiei, conform căreia reducerile contribuţiilor sociale nu îşi pierd caracterul de ajutor din cauza obiectivului de compensare a dezavantajelor structurale ale întreprinderilor stabilite în Veneţia şi în Chioggia, nu se aplică doar în privinţa evaluării schemei privind reducerile contribuţiilor sociale în sine, ci şi fiecărui avantaj individual acordat conform schemei privind reducerile contribuţiilor sociale. În această privinţă există o constatare definitivă a Comisiei care trebuie respectată de autorităţile şi de instanţele naţionale.

199. În cazul în care autorităţile naţionale nu sunt sigure cu privire la domeniul de aplicare al deciziilor, acestea se pot adresa Comisiei, care, în temeiul principiului cooperării loiale, este obligată să colaboreze cu bună‑credinţă cu acestea(95).

200. În al treilea rând se invocă faptul că o asemenea abordare nu ar fi compatibilă cu sistemul de control al ajutoarelor. Astfel, în cazul existenţei unui litigiu la momentul executării unei astfel de decizii, Comisia, contrar logicii sistemului, ar trebui să iniţieze atât procedura în temeiul articolului 88 alineatul (2) primul paragraf CE, precum şi să sesizeze Curtea cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE.

201. Nici această obiecţie nu ne convinge. Astfel, se impune să se facă distincţia între situaţiile în care Comisia trebuie iniţieze din nou o procedură oficială de investigare în temeiul articolului 88 alineatul (2) primul paragraf CE şi situaţiile în care aceasta poate iniţia o procedură directă în faţa Curţii în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE.

202. Dacă este vorba despre litigii legate de schema în sine, de exemplu, deoarece Comisia consideră că statul membru nu a anulat sau nu a modificat suficient schema pentru a asigura compatibilitatea acesteia cu articolul 87 CE, Comisia poate formula direct o acţiune în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE. Astfel, există o decizie a Comisiei cu privire la schema de ajutor. În opinia noastră, această situaţie se aplică şi atunci când Comisia consideră că statul membru nu a adoptat în general măsuri suficiente în vederea recuperării ajutoarelor acordate în temeiul schemei.

203. Pe de altă parte, trebuie să se facă distincţie dacă este vorba despre recuperarea avantajelor individuale acordate conform schemei. Dacă este vorba despre avantaje pe care Comisia nu le‑a examinat individual în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE şi dacă litigiul se referă la o condiţie prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE, cu privire la care Comisia nu a făcut nicio constatare definitivă în decizia sa, aceasta din urmă trebuie să iniţieze o nouă procedură administrativă. În orice caz, în această situaţie nu este vorba despre redeschiderea procedurii administrative, ci despre iniţierea unei proceduri administrative cu un obiect nou, mai exact investigarea măsurii individuale respective. Pe de altă parte, dacă este vorba despre avantaje pe care Comisia le‑a evaluat deja pe larg în decizia în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE, aceasta poate iniţia direct o acţiune în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE.

204. Astfel, abordarea nu are drept rezultat nici faptul că, în mod contrar logicii sistemului, cu privire la aceeaşi măsură se iniţiază o procedură administrativă în temeiul articolului 88 alineatul (2) primul paragraf CE şi se formulează o acţiune în temeiul articolului 88 alineatul (2) al doilea paragraf CE.

205. Prin urmare, trebuie stabilit drept concluzie intermediară că, într‑o decizie în care Comisia examinează în primul rând compatibilitatea unei scheme de ajutoare multisectoriale ilegale cu articolul 87 CE, aceasta poate dispune şi recuperarea ajutoarelor acordate în conformitate cu această schemă, fără să fie obligată să examineze anterior dacă avantajele acordate în conformitate cu această schemă reprezintă în mod individual ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE.

iii) Concluzie intermediară

206. În concluzie, trebuie respinse în totalitate şi criticile conform cărora Comisia nu ar fi motivat suficient ordinul de recuperare prevăzut la articolul 5 din decizia atacată.

c)      Concluzie

207. În concluzie, trebuie reţinut că se impune respingerea în totalitate a criticilor formulate împotriva constatării Tribunalului potrivit căreia Comisia ar fi examinat şi motivat suficient decizia atacată privind denaturarea concurenţei şi afectarea schimburilor comerciale interstatale.

C –    Cu privire la serviciile de interes economic general

1.      Motivarea hotărârii atacate

208. În continuare, Comitato şi Italgas formulează obiecţii împotriva constatării Tribunalului potrivit căreia Comisia nici nu ar fi încălcat articolul 86 alineatul (2) CE, nici nu ar fi motivat în mod contradictoriu decizia sa în această privinţă. Tribunalul a întemeiat această constatare pe punctele 203-221 din hotărârea atacată. Tribunalul ar fi constatat la punctele menţionate că nu ar fi existat nicio eroare de drept săvârşită de Comisie prin faptul că acesta a examinat aplicarea articolului 86 alineatul (2) CE doar cu privire la întreprinderile municipale, iar nu şi cu privire la Italgas. La momentul aprecierii unei scheme de ajutoare multisectoriale Comisia nu ar avea obligaţia să analizeze cazuri individuale. De asemenea, autorităţilor naţionale şi terţilor implicaţi le‑ar reveni obligaţia de a prezenta argumente pentru aplicarea articolului 86 alineatul (2) CE în cadrul procedurii în faţa Comisiei. În orice caz, nu ar fi fost prezentate informaţii în ceea ce priveşte Italgas.

2.      Principalele argumente ale părţilor

209. Comitato, Italgas şi Coopservice critică faptul că Tribunalul ar fi încălcat prevederile articolului 86 alineatul (2) CE. Comitato consideră că Tribunalul ar fi trebuit să constate încălcarea articolului 86 alineatul (2) CE de către Comisie şi că aceasta nu a respectat principiul nediscriminării întrucât nu ar fi efectuat o examinare aprofundată în cadrul căreia să se stabilească căror întreprinderi li se aplică dispoziţiile articolului 86 alineatul (2) CE. Italgas şi Coopservice critică acest aspect în special cu privire la propria situaţie, având în vedere că activitatea acestora ar putea fi interpretată ca serviciu de interes economic general.

210. Comisia consideră că această critică trebuie respinsă. Tribunalul ar fi precizat în mod corect că statului membru şi terţilor interesaţi le revine obligaţia de a prezenta în cadrul procedurii în faţa Comisiei motive pentru care măsurile de stat sunt compatibile cu piaţa comună. De asemenea, la momentul examinării unei scheme de ajutor, Comisia nu ar avea obligaţia să analizeze cazurile individuale. În prezentul caz, autorităţile italiene ar fi atras atenţia cu privire la situaţia deosebită a întreprinderilor municipale. Cu toate acestea, nici autorităţile italiene, nici terţii interesaţi nu ar fi furnizat informaţii specifice cu privire la Italgas.

3.      Apreciere juridică

211. Criticile privind încălcarea articolului 86 alineatul (2) CE şi a principiului nediscriminării trebui respinse. Tribunalul a constatat în mod corect că, la evaluarea unui regim al ajutoarelor, Comisia nu este, în principiu, nevoită să examineze cazurile individuale. De asemenea, Comisiei nu i se poate imputa că şi‑ar fi încălcat obligaţiile procedurale. După ce autorităţile italiene au atras atenţia Comisiei în special cu privire la situaţia deosebită a serviciilor de interes economic general, aceasta a solicitat autorităţilor menţionate să îi furnizeze informaţii suplimentare cu privire la întreprinderile respective. Cu toate acestea, autorităţile italiene nu au furnizat informaţii cu privire la Italgas.

D –    Cu privire la aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE

1.      Motivarea hotărârii atacate

212. În plus, recurenţii formulează obiecţii împotriva constatării Tribunalului potrivit căreia Comisia nu ar fi săvârşit nicio eroare de drept la momentul aplicării articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. Tribunalul a întemeiat această constatare pe punctele 280-314 din hotărârea atacată. În cuprinsul acestor puncte, Tribunalul a abordat în special problema dacă, în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, Comisia ar fi trebuit să ţină seama în mod direct de problemele structurale legate de poziţia insulară(96). În acest context, Tribunalul a reţinut mai întâi că Comisia ar avea competenţa să ţină seama de situaţiile deosebite, care depăşesc sfera comunicărilor şi a liniilor sale directoare, în cadrul aplicării ad‑hoc a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În acest context, Comisia ar trebui să compare efectele pozitive ale ajutoarelor cu efectele lor negative asupra condiţiilor comerciale şi asupra menţinerii unei concurenţe nedenaturate(97).

213. În orice caz, nu ar constitui o eroare de drept faptul că, în acest caz, Comisia nu ar fi aplicat articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE. Comisia nu şi‑ar fi depăşit atribuţiile care îi revin prin faptul că ar fi respins aplicarea acestei norme în prezentul caz, cu motivarea că reducerile contribuţiilor sociale nu ar reprezenta ajutoare pentru exploatare legate de investiţii(98).

214. În plus, Comisia ar fi motivat suficient decizia atacată. Astfel, în considerentul (74), aceasta ar fi prezentat motivele pentru care nu intenţiona să adopte în prezentul caz metoda aplicării articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În considerentul menţionat, Comisia ar fi subliniat că, în contextul aderării Suediei şi a Finlandei, ar fi modificat parţial metoda pentru a putea ţine seama de noile particularităţi geografice din aceste state membre. Comisia nu ar fi considerat însă necesară modificarea metodei sale în ceea ce priveşte întreprinderile din Veneţia şi din Chioggia, deoarece, în primul rând, situaţia din Veneţia nu ar prezenta aspecte diferite, în al doilea rând, reducerile contribuţiilor sociale sub formă de ajutoare pentru exploatare ar fi de natură să perturbe sistemul în vigoare şi, în al treilea rând, această regiune nu prezenta probleme grave de coeziune economică şi socială(99).

2.      Principalele argumente ale părţilor

215. Hotel Cipriani, Comitato, Coopservice şi guvernul italian critică, în principal, faptul că atât Comisia, cât şi Tribunalul s‑ar fi limitat în mod eronat să examineze dacă în prezentul caz ar fi existat noi aspecte care ar fi putut justifica o modificare a comunicărilor şi a liniilor directoare existente ale Comisiei cu privire la articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE. Comisia şi Tribunalul ar fi trebuit să analizeze dacă ar fi fost indicată aplicarea ad‑hoc a acestei norme, având în vedere situaţia deosebită şi unică a Veneţiei şi a Chioggiei.

216. Comisia consideră că aceste critici trebuie respinse. Criticile formulate de Comitato ar fi inadmisibile, deoarece acestea au fost îndreptate în primul rând împotriva deciziei atacate a Comisiei. De altfel, criticile formulate de Hotel Cipriani, de Comitato şi de guvernul italian ar fi de asemenea nefondate.

3.      Apreciere juridică

217. Contrar opiniei exprimate de Comisie, critica formulată de Comitato este admisibilă. Deşi, în recursul formulat, Comitato se referă în mare măsură doar la decizia atacată, este indubitabil că acesta critică o eroare de drept a Tribunalului care ar consta în faptul că, în urma acţiunii formulate de acesta, Tribunalul nu ar fi constatat nicio eroare de drept a Comisiei la momentul aplicării articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. Această critică este admisibilă în procedura de recurs.

218. Criticile sunt însă nefondate. Astfel, Tribunalul a analizat problema aplicării ad‑hoc a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. La punctul 307 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat în mod expres că această normă se poate aplica şi în afara domeniului reglementat de comunicările şi de liniile directoare ale Comisiei, prin urmare ad‑hoc.

219. În măsura în care Tribunalul a stabilit că aplicarea ad‑hoc a acestei norme ar fi fost respinsă de către Comisie fără a săvârşi o eroare de drept şi că aceasta ar fi motivat suficient respingerea menţionată, nu putem identifica nicio eroare de drept a Tribunalului. Acesta a subliniat în mod corect că, în domeniul respectiv, Comisia dispune de o largă putere de apreciere, precum şi că este vorba despre ajutoare pentru exploatare care prezintă un potenţial ridicat de denaturare a concurenţei şi că zona oraşelor Veneţia şi Chioggia reprezintă o regiune fără probleme acute de coeziune economică şi socială.

220. În plus, nu este afectată de o eroare de drept constatarea Tribunalului conform căreia Comisia şi‑ar fi motivat suficient decizia. În măsura în care, în considerentul (73) şi următorul ale deciziei atacate, Comisia a menţionat motivele care se opun modificării comunicărilor şi liniilor sale directoare existente, aceasta a invocat pe fond motive din care rezultă că, în principiu, în prezentul caz nu este justificată aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. Astfel, aceste motive nu se opun doar adaptării comunicărilor şi liniilor directoare ale Comisiei în raport cu această normă, ci şi aplicării sale ad‑hoc.

221. Prin urmare, criticile întemeiate pe o încălcare a articolului 87 alineatul (3) CE trebuie respinse.

E –    Cu privire la aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE

1.      Motivarea hotărârii atacate

222. Recurenţii critică de asemenea faptul că Tribunalul ar fi săvârşit o eroare de drept cu privire la aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE. La punctele 322-329 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins motivele potrivit cărora Comisia ar fi refuzat în mod eronat să aplice derogarea privind politica culturală în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE. În acest context, Tribunalul s‑a întemeiat în primul rând pe faptul că în procedura în faţa Comisiei nu ar fi fost prezentată dovada că întreprinderile care au beneficiat de reduceri ale contribuţiilor sociale ar fi suportat cheltuieli suplimentare legate de conservarea patrimoniului cultural(100). În al doilea rând, modalităţile de aplicare a reducerilor contribuţiilor sociale nu ar garanta că acestea urmăresc obiective de politică culturală(101). În al treilea rând, Comisia nu ar fi încălcat nici principiul nediscriminării, prin aplicarea derogării culturale pentru Consorzio Venezia Nuova, însă nu şi pentru Hotel Cipriani. Astfel, pe parcursul procedurii administrative Comisiei nu i‑ar fi fost furnizate indicii cu privire la situaţia deosebită a Hotel Cipriani. În schimb, Consorzio Venezia Nuova s‑ar număra printre întreprinderile municipale cu privire la care autorităţile italiene ar fi furnizat informaţii detaliate(102).

2.      Principalele argumente ale părţilor

223. Comitato, Hotel Cipriani şi Coopservice se îndreaptă mai întâi împotriva aprecierii Tribunalului conform căreia nu toate întreprinderile ar fi proprietare de imobile şi, prin urmare, nu toate întreprinderile ar suporta cheltuieli suplimentare aferente lucrărilor de restaurare şi de întreţinere. Comitato susţine că s‑ar fi demonstrat că toate întreprinderile ar fi trebuit să efectueze lucrări de întreţinere. Acestea au costat mai mult în zona Veneţiei şi a Chioggiei. Reducerile contribuţiilor sociale, care s‑ar fi aplicat doar pentru activităţile din această zonă, ar fi diminuat, prin urmare, în primul rând, cheltuielile aferente lucrărilor de întreţinere şi, în al doilea rând, ar fi permis întreprinderilor respective din această regiune să investească mai mult în lucrările de întreţinere. Hotel Cipriani subliniază că măsurile ar fi fost în avantajul întreprinderilor care ar fi suportat costuri speciale din cauza situaţiei deosebite din Veneţia. Comitato şi Hotel Cipriani consideră că şi distincţia dintre clădirile individuale din regiunea Veneţia şi Chioggia este afectată de o eroare de drept. Astfel, oraşul Veneţia în sine ar aparţine patrimoniului cultural.

224. În plus, Tribunalul ar fi săvârşit o eroare, prin faptul că ar fi calificat în mod incorect Consorzio Venezia Nuova drept întreprindere municipală.

225. În sfârşit, Hotel Cipriani critică faptul că nu i se poate imputa că nu ar fi participat la procedura administrativă. Comisia ar fi trebuit să îl invite să participe.

226. Comisia consideră că aceste critici trebuie respinse.

3.      Apreciere juridică

227. Criticile formulate de Comitato şi de Hotel Cipriani nu sunt pertinente. Astfel, constatarea Tribunalului potrivit căreia aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE nu ar fi justificată deoarece nu s‑ar fi demonstrat existenţa unei legături suficiente între reducerile contribuţiilor sociale şi conservarea patrimoniului cultural nu conţine nicio eroare de drept.

228. În primul rând, este incorectă opinia potrivit căreia, într‑un oraş care aparţine patrimoniului cultural mondial, lucrările de întreţinere efectuate la o clădire pot fi justificate pe baza unei derogări privind politica culturală, independent de importanţa culturală, istorică sau arhitecturală a acesteia. Astfel, nu se poate prezuma că întreţinerea fiecărei clădiri are aceeaşi semnificaţie pentru patrimoniul cultural.

229. În al doilea rând, nu putem identifica nicio eroare de drept în constatarea Tribunalului potrivit căreia modalităţile de aplicare a reducerilor contribuţiilor sociale nu ar asigura urmărirea obiectivului de politică culturală.

230. Mai întâi, trebuie respins ca inadmisibil argumentul potrivit căruia în procedura în faţa Tribunalului s‑ar fi prezentat dovada că toate întreprinderile beneficiare suportă cheltuieli suplimentare pentru lucrările de întreţinere. Astfel, în principiu, în cadrul unei proceduri de recurs limitate la aspecte de drept nu pot fi contestate aprecierile referitoare la situaţia de fapt făcute de Tribunal.

231. În continuare, contrar opiniei exprimate de Hotel Cipriani, pentru aplicarea articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE nu este suficient ca reducerile contribuţiilor sociale să compenseze cheltuielile deosebite suportate de întreprinderile stabilite în Veneţia şi în Chioggia. Mai mult, această normă se poate aplica numai în condiţiile în care se demonstrează existenţa unei legături între avantajul acordat sub forma reducerilor contribuţiilor sociale şi contribuţia la conservarea patrimoniului cultural, istoric sau arhitectural. Astfel cum a stabilit în mod corect Tribunalul, schema privind reducerile contribuţiilor sociale nu prevede astfel de condiţii. Astfel, cheltuielile de întreţinere a clădirilor cu semnificaţie culturală, istorică sau arhitecturală pot varia semnificativ în funcţie de tipul şi de numărul clădirilor respective. Astfel cum au reţinut Comisia şi Tribunalul, schema privind reducerile contribuţiilor sociale nu stabileşte o legătură clară între aceste cheltuieli de întreţinere şi cuantumul reducerilor contribuţiilor sociale.

232. În al treilea rând, în concluzie, trebuie respinsă şi critica referitoare la încălcarea principiului nediscriminării. Astfel cum a stabilit în mod corect Tribunalul, la punctele 326-328 din hotărârea atacată, aplicarea derogării privind politica culturală pentru Consorzio Venezia Nuova este întemeiată deoarece autorităţile italiene au furnizat Comisiei informaţii detaliate cu privire la acest consorţiu în cadrul procedurii administrative. Pe baza acestora Comisia a putut concluziona că respectivul consorţiu fusese însărcinat de statul italian să aplice măsuri de salvare a patrimoniului istoric, artistic şi arhitectural al Veneţiei. Contrar opiniei exprimate de Comitato şi de Hotel Cipriani, corectitudinea acestei concluzii nu este pusă la îndoială nici de o eventuală calificare eronată a consorţiului drept întreprindere municipală. Astfel, motivarea Tribunalului nu este întemeiată pe faptul că respectivul consorţiu constituie o întreprindere municipală, ci pe faptul că acesta a fost însărcinat să aplice măsuri de salvare a patrimoniului istoric, artistic şi arhitectural al Veneţiei.

233. În al patrulea rând, trebuie respinsă critica formulată de Hotel Cipriani conform căreia Comisia ar fi trebuit să îi adreseze o invitaţie să participe la procedură. Astfel, prin comunicarea publicată în Jurnalul Oficial la 18 februarie 1998, terţii interesaţi au fost invitaţi să se exprime cu privire la schema de ajutoare contestată. Comisia nu are obligaţia să invite părţi terţe la procedură prin alte mijloace decât această comunicare.

234. În concluzie, trebuie respinse integral criticile întemeiate pe o încălcare a articolului 87 alineatul (3) litera (d) CE.

F –    Cu privire la aplicarea articolului 15 din Regulamentul nr. 659/1999

235. Reclamanţii susţinuseră în faţa Tribunalului că schema privind reducerile contribuţiilor sociale ar fi fost instituită în temeiul Legilor nr. 206/1995 şi nr. 30/1997. În decizia atacată, Comisia nu ar fi recunoscut că termenul de prescripţie de 10 ani de la instituirea schemei ar fi expirat şi, în temeiul articolului 15 din Regulamentul nr. 659/1999, acesta ar fi fost considerat ajutor existent. Tribunalul a stabilit că articolul 15 din Regulamentul nr. 659/1999 nu a fost încălcat de către Comisie şi a respins acest motiv. În prezent, recurenţii contestă motivarea Tribunalului cuprinsă la punctele 357-367 din hotărârea atacată, pe care Tribunalul şi‑a întemeiat respingerea.

1.      Motivarea hotărârii atacate

236. În hotărâre, Tribunalul a stabilit mai întâi că măsurile respective ar constitui un nou ajutor, întrucât Legea nr. 206/1995 ar fi instituit o nouă schemă aplicabilă pentru regiunea Veneţia şi Chioggia, iar Legea nr. 30/1997 ar fi prelungit astfel perioada de validitate a acesteia(103). Acesta a precizat în continuare că schema instituită în temeiul acestor legi nu ar putea fi considerată o continuare a unei scheme deja existente. În primul rând, reducerile care ar fi fost prevăzute în temeiul Legilor nr. 590/1971 şi nr. 463/1972 nu ar mai fi fost acordate începând cu 1 iulie 1973(104). În al doilea rând, Legea nr. 206/1995 ar fi instituit în mod expres o nouă schemă privind reducerea contribuţiilor sociale pentru Mezzogiorno. Aplicabilitatea acestei noi scheme ar fi fost extinsă în temeiul Legii nr. 30/1997 şi asupra întreprinderilor din Veneţia şi din Chioggia. Şi această extindere care poate fi delimitată de schema prevăzută în temeiul Legii nr. 206/1995 ar reprezenta un nou ajutor(105). În orice caz, termenul de prescripţie de 10 ani pentru ajutoarele acordate între anii 1995 şi 1997 nu ar fi expirat deoarece, în temeiul articolului 15 din Regulamentul nr. 659/1999, termenul ar fi început să curgă doar de la momentul la care ar fi fost acordat ajutorul ilegal(106). În sfârşit, Tribunalul a subliniat că nici guvernul italian, nici alte părţi implicate în proces nu ar fi contestat decizia Comisiei potrivit căreia ar fi fost vorba despre un ajutor nou(107).

2.      Principalele argumente ale părţilor

237. Hotel Cipriani şi Coopservice critică faptul că Tribunalul nu ar fi interpretat corect, respectiv că nu ar aplicat corect, noţiunea de ajutor existent în sensul articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999. Astfel, Tribunalul nu ar fi examinat suficient aspectul privind momentul la care a fost instituită schema privind reducerile contribuţiilor sociale. În cazul Hotel Cipriani şi Coopservice, schema s‑ar fi instituit deja în temeiul Legii nr. 463/1972. În plus, în Veneţia s‑ar fi aplicat Legea specială nr. 171/1973, care ar fi prevăzut decizia de principiu cu privire la o reducere a contribuţiilor sociale. Cuantumul exact al acestei reduceri s‑ar fi stabilit avându‑se în vedere normele care ar fi fost aplicabile pentru Mezzogiorno. În orice caz, decizia de principiu din Legea specială nr. 171/1973 nu a fost abrogată niciodată.

238. Şi Comitato atrage atenţia asupra faptului că ar exista continuitate între Legea nr. 171/73 şi Legile nr. 206/1995 şi nr. 30/1997. Prin urmare, se ridică problema dacă Legile nr. 206/1995 şi nr. 30/1997 ar fi modificat în esenţă schema deja existentă în temeiul Legii nr. 171/73. Situaţia nu ar fi fost astfel deoarece s‑ar fi redus doar numărul şi cuantumul avantajelor prevăzute.

239. Comisia consideră că aceste critici trebuie respinse.

240. Mai întâi, aceste critici ar fi inadmisibile în măsura în care acestea ar fi îndreptate împotriva deciziei atacate, iar nu împotriva hotărârii atacate. În măsura în care recurenţii susţin că reducerea contribuţiilor sociale ar fi fost deja introdusă anterior, ar fi vorba în plus despre o constatare a faptelor care nu ar mai putea fi contestată în cadrul unui recurs. În plus, afirmaţia cu privire la continuitatea între Legea nr. 171/1973 şi Legile nr. 206/1995 şi nr. 30/1997 ar reprezenta o nouă expunere a faptelor.

241. În rest, criticile prezentate ar fi nefondate. În primul rând, Tribunalul ar fi constatat în mod corect că schema naţională instituită în temeiul Legii nr. 206/1995 ar reprezenta un ajutor nou, deoarece legea ar fi modificat în esenţă schemele de ajutoare existente pentru regiunea Veneţia şi Chioggia. Astfel, Legea nr. 206/1995 ar fi introdus noi criterii de calcul, o limitare a reducerilor şi o reducere a ratelor. În orice caz, Tribunalul ar fi susţinut în mod corect că ar exista un ajutor nou, cel puţin în măsura în care domeniul de aplicare al unei scheme de ajutoare existente ar fi extins pentru a acoperi cazuri noi. În al doilea rând, nu ar exista o continuitate între Legea nr. 463/72 şi Legile nr. 206/1995 şi nr. 30/1997 deoarece, în temeiul Legii nr. 463/72, avantajele ar fi fost acordate doar până la 30 iunie 1973.

3.      Apreciere juridică

242. Critica este admisibilă. Este adevărat că sunt inadmisibile recursurile care nu sunt formulate împotriva hotărârii atacate, ci împotriva deciziei Comisiei atacate în primă instanţă. Hotel Cipriani şi Comitato critică însă în mod clar şi motivarea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a confirmat opinia susţinută de Comisie în decizia atacată. În continuare, Hotel Cipriani şi Comitato au susţinut deja în procedura în faţa Tribunalului că ar exista o continuitate între normele anterioare şi Legile nr. 206/1995 şi nr. 30/1997. Prin urmare, această critică nu este inadmisibilă pentru motivul că reprezintă o afirmaţie nouă.

243. În orice caz, criticile sunt nefondate.

244. În măsura în care se face referire la continuitatea menţionată între schema instituită în temeiul Legii nr. 463/1972 şi cea instituită în temeiul Legilor nr. 206/1995 şi nr. 30/1997, Tribunalul a exclus în mod corect existenţa unei continuităţi deoarece, în temeiul schemei instituite conform Legii nr. 463/1972, avantajele au fost acordate doar până la 30 iunie 1973.

245. Nu este convingătoare nici critica întemeiată pe existenţa unei continuităţi între schema instituită în temeiul Legii nr. 171/1973 şi cea instituită în temeiul Legilor nr. 206/1995 şi nr. 30/1997. În acest context, este necesar să se amintească în primul rând că decizia Comisiei poate fi adoptată pe baza informaţiilor care i‑au fost furnizate acesteia în cadrul procedurii administrative de către statul membru şi de către terţii interesaţi. Astfel cum a reţinut Tribunalul, din informaţiile furnizate Comisiei a rezultat în primul rând că prin Decretul ministerial din 5 august 1994 fusese stabilită o nouă schemă privind reducerea contribuţiilor sociale în Mezzogiorno. În al doilea rând, din Legea nr. 206/1995 a rezultat că această schemă nouă fusese extinsă asupra întreprinderilor din Veneţia şi Chioggia. Tribunalul a constatat în mod corect că, pe baza acestor informaţii, Comisia a trebuit să prezume că atât Decretul ministerial din 5 august 1994, cât şi Legea nr. 206/1995 au instituit o schemă nouă. Situaţia ar fi putut fi diferită dacă, pe parcursul procedurii administrative, Comisia ar fi fost atenţionată cu privire la existenţa continuităţii între această extindere şi o schemă existentă. Tribunalul a stabilit însă că nici guvernul italian, nici altă parte implicată în proces nu a semnalat existenţa continuităţii, deşi în comunicarea privind iniţierea procedurii oficiale de investigare Comisia stabilise în mod expres că a considerat că există o schemă nouă. În această privinţă, constatarea Tribunalului potrivit căreia Comisia a considerat în mod corect că există un ajutor nou nu este afectată de o eroare de drept. În concluzie, trebuie respinse ca nefondate criticile formulate de Hotel Cipriani şi de Comitato.

G –    Cu privire la aplicarea articolului 14 din Regulamentul nr. 659/1999

1.      Motivarea hotărârii atacate

246. Reclamanţii susţinuseră în procedura în faţa Tribunalului că ar fi existat o încălcare a articolului 14 din Regulamentul nr. 659/1999 din partea Comisiei. La punctele 385-399 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins existenţa unei încălcări. Hotel Cipriani şi Comitato contestă această parte din motivarea hotărârii atacate. În cuprinsul acestor puncte, Tribunalul a subliniat mai întâi că, în principiu, Comisia are obligaţia, în temeiul articolului 14 din Regulamentul nr. 659/1999 şi în conformitate cu jurisprudenţa, să dispună de asemenea recuperarea ajutorului în cazul în care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piaţa comună(108). În prezentul caz, ordinul de recuperare nu ar încălca un principiu general de drept comunitar. Tribunalul a precizat în special că şi în cazul în care cea mai mare parte a întreprinderilor beneficiare şi‑ar fi exercitat activitatea la nivel local, ceea ce nu a fost demonstrat, acest fapt nu ar avea drept rezultat excluderea a priori a oricărui efect al reducerilor contribuţiilor sociale în cauză asupra schimburilor comerciale şi a concurenţei(109).

2.      Principalele argumente ale părţilor

247. Hotel Cipriani, Coopservice şi Comitato consideră că Tribunalul ar fi trebuit să admită existenţa unei încălcări a principiilor generale de drept comunitar. Chiar şi Comisia ar admite că nu toate reducerile contribuţiilor sociale ar reprezenta ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. De aceea nu ar fi proporţionată recuperarea tuturor reducerilor contribuţiilor sociale şi astfel s‑ar încălca principiul protecţiei încrederii legitime a beneficiarilor.

248. Comisia solicită respingerea acestor critici ca nefondate. Aceasta nu ar avea obligaţia să prezinte motive speciale pentru recuperare, întrucât aceasta ar fi consecinţa normală a constatării incompatibilităţii unui ajutor cu piaţa comună. De asemenea, nu ar exista o încălcare nici a principiului proporţionalităţii, nici a principiului egalităţii de tratament.

3.      Apreciere juridică

249. Trebuie respinsă ca nefondată critica privind încălcarea articolului 14 din Regulamentul nr. 659/1999, efectuând o înlocuire a motivării hotărârii atacate. Contrar opiniei exprimate de Hotel Cipriani, de Comitato şi de Tribunal, Comisia nu a dispus, la articolul 5 din decizia atacată, recuperarea tuturor reducerilor contribuţiilor sociale acordate. Dimpotrivă, astfel cum s‑a prezentat anterior, Comisia a dispus recuperarea contribuţiilor numai în măsura în care acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE şi nu sunt compatibile cu piaţa comună în conformitate cu articolul 1 alineatul (2), precum şi cu articolul 2 din decizia atacată. Prin urmare, este inoperantă critica potrivit căreia ar fi disproporţionat să se dispună recuperarea reducerilor contribuţiilor sociale, deşi nu s‑a stabilit în mod clar dacă acestea îndeplineau condiţiile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE.

VII – Rezumat

250. În rezumat, trebuie să se reţină următoarele:

251. Tribunalul a săvârşit o eroare de drept întrucât nu a examinat în ce măsură Comitato a invocat şi în cauza anterioară T‑231/00 motivele pe care se întemeiază în cauza T‑277/00 şi a respins astfel ca inadmisibilă, săvârşind o eroare de drept, acţiunea introdusă de Comitato în cauza T‑277/00 din cauza litispendenţei, în măsura în care ar fi existat motive identice. În această privinţă, recursul incident al Comisiei este fondat, iar hotărârea atacată trebuie anulată. În rest, recursul incident al Comisiei trebuie respins.

252. În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curţii de Justiţie, în urma anulării deciziei Tribunalului, Curtea poate să soluţioneze ea însăşi în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată. În consecinţă, trebuie examinat în ce măsură Comitato s‑a întemeiat, în cererea formulată de acesta în cauza T‑231/00, pe motive în esenţă identice cu cele pe care s‑a întemeiat în cererea prezentată în cauza T‑277/00. În această privinţă, este important doar dacă motivele acţiunii sunt în esenţă identice(110), situaţie care se poate regăsi şi atunci când argumentele invocate în susţinerea motivelor acţiunii nu sunt complet identice în fiecare caz. Din compararea motivelor aţiunii prezentate în cauzele T‑231/00 şi T‑277/00 rezultă că motivele acţiunii prin intermediul cărora Comitato invocă, în cauza T‑277/00, încălcarea şi aplicarea greşită a articolului 87 alineatul (1) CE (punctul 2 din cerere) şi încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE (punctul 3 din cerere) sunt în esenţă identice cu motivele acţiunii pe care Comitato le‑a invocat deja în cererea sa anterioară formulată în cauza T‑231/00. În consecinţă, cererea introdusă de Comitato trebuie respinsă ca inadmisibilă pentru motive de litispendenţă.

253. În temeiul consideraţiilor anterioare, motivele de recurs prin intermediul cărora Comitato invocă încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE şi a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE trebuie respinse ca nepertinente. Celelalte motive de recurs trebuie respinse pentru considerentele menţionate la punctul VI din prezentele concluzii.

254. Recursurile formulate de Hotel Cipriani şi de Italgas trebuie respinse pentru motivele menţionate la punctul VI din prezentele concluzii.

VIII – Concluzie

255. Având în vedere consideraţiile anterioare, propunem Curţii să se pronunţe după cum urmează:

„1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2008, pronunţată în cauzele T‑254/00, T‑270/00 şi T‑277/00, Hotel Cipriani/Comisia şi alţii, în măsura în care cererea formulată de Comitato «Venezia vuole vivere» în cauza T‑277/00 a fost declarată admisibilă şi cu privire la motivele acţiunii privind interpretarea şi aplicarea greşită a articolului 87 alineatul (1) CE şi interpretarea şi aplicarea greşită a articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE. În ceea ce priveşte aceste motive ale acţiunii, cererea formulată de Comitato «Venezia vuole vivere» în cauza T‑277/00 trebuie respinsă ca inadmisibilă pentru motive de litispendenţă.

2)      În rest, respinge recursurile.”

1 – Limba originală: germana; limba de procedură: italiana.

2 – Rep., p. II‑3269.

3 – JO L 150, p. 50.

4 –      Întemeindu‑ne pe termenii utilizați în TUE și TFUE, vom utiliza expresia „drept al Uniunii” pentru a desemna atât dreptul comunitar, cât și dreptul Uniunii. Diferitele dispoziții de drept primar citate sunt cele care erau aplicabile ratione temporis.

5 – JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41.

6 – JO L 265, p. 23.

7 – 73 de miliarde de lire italiene.

8 – 567 de milioane de lire italiene.

9 – A se vedea mai sus punctul 7.

10 – A se vedea Ordonanțele Tribunalului din 10 martie 2005, Gruppo ormeggiatori del porto di Venezia și alții/Comisia (T‑228/00, T‑229/00, T‑242/00, T‑243/00, T‑245/00-T‑248/00, T‑250/00, T‑252/00, T‑256/00-T‑259/00, T‑265/00, T‑267/00, T‑268/00, T‑271/00, T‑274/00-T‑276/00, T‑281/00, T‑287/00 și T‑296/00, Rec., p. II‑787) și Confartigianato Venezia și alții/Comisia (T‑266/00), Baglioni Hotels și Sagar/Comisia (T‑269/00), Unindustria și alții/Comisia (T‑273/00) și Principessa/Comisia (T‑288/00, nepublicată în Repertoriu). În aceste ordonanțe, unele acțiuni au fost respinse ca inadmisibile și din motive de litispendență.

11 – Ordonanța Tribunalului din 12 septembrie 2005, Comitato „Venezia vuole vivere” (T‑274/00, nepublicată în Repertoriu).

12 – Acțiunea în cauza T‑221/00 a fost respinsă, Ordonanța Tribunalului din 14 octombrie 2008, Casino municipale di Venezia/Comisia (T‑221/00, nepublicată în Repertoriu).

13 – Punctul 43 din hotărârea atacată.

14 – Idem.

15 – Punctele 44-47 din hotărârea atacată.

16 – JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74.

17 – Citate la punctul 25 din aceste concluzii.

18 – Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia (C‑176/06 P, Rep., p. I‑170, punctul 17 și următorul), și Ordonanța din 15 aprilie 2010, Makhteshim‑Agan Holding și alții/Comisia (C‑517/08 P, punctul 54 și următorul).

19 – Citate la punctul 25 din aceste concluzii.

20 – Hotărârea din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia (C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctul 31).

21 – A se vedea jurisprudența citată la nota de subsol 18.

22 – A se vedea Ordonanța președintelui Curții din 24 martie 2009, Cheminova și alții/Comisia (C‑60/08 P[R], Rep., p. I‑43, punctul 31 și următoarele), potrivit căreia o astfel de abordare nu ar fi admisibilă în cadrul unei proceduri privind măsurile provizorii, însă ar fi admisibilă în cadrul unei acțiuni principale.

23 – Hotărârea din 27 noiembrie 1984, Bensider și alții/Comisia (50/84, Rec., p. 3991, punctul 8), și Hotărârea din 18 aprilie 2002, Spania/Consiliul (C‑61/96, C‑132/97, C‑45/98, C‑27/99, C‑81/00 și C‑22/01, Rec., p. I‑3439, punctul 23).

24 – Curtea a stabilit în Hotărârea din 27 octombrie 1987, Diezler și alții/CES (146/85 și 431/85, Rec., p. 4283, punctul 12), că excepția de inadmisibilitate din cauza litispendenței invocată împotriva unei acțiuni ulterioare nu se aplică atunci când acțiunea anterioară a fost declarată inadmisibilă.

25 – Hotărârea din 19 septembrie 1985, Hoogovens Groep/Comisia (172/83 și 226/83, Rec., p. 2831, punctul 9), Hotărârea Diezler și alții/CES (citată la nota de subsol 24, punctul 16), Hotărârea din 22 septembrie 1988, Franța/Parlamentul European (358/85 și 51/86, Rec., p. 4821, punctele 9-12), și Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Italia/Comisia (C‑138/03, C‑324/03 și C‑431/03, Rec., p. I‑10043, punctul 64 și următorul).

26 – A se vedea în acest sens și Hackspiel, S., în Rengeling, H.‑W., Middeke, A., Gellermann, M., Handbuch des Rechtsschutzes in der Europäischen Union, Beck, ediția a doua, 2003, § 23, punctul 32.

27 – Citată la nota de subsol 25, punctele 9-12.

28 – Citată la nota de subsol 24, punctul 16.

29 –      Hotărârea din 26 mai 1971, Bode/Comisia (45/70 și 49/70, Rec., p. 465).

30 – Hotărârea din 17 mai 1973, Perinciolo/Consiliul (58/72 și 75/72, Rec., p. 511).

31 – Hotărârea Bode (citată la nota de subsol 29, punctul 11) și Hotărârea Perinciolo (citată la nota de subsol 30, punctul 4 și următorul).

32 – Hotărârea Bode (citată la nota de subsol 29, punctul 11) și Hotărârea Perinciolo (citată la nota de subsol 30, punctele 4 și 5).

33 – Punctul 73 din hotărârea atacată.

34 – Punctul 74 din hotărârea atacată.

35 – Punctele 76-99 din hotărârea atacată.

36 – Punctele 76-93 din hotărârea atacată.

37 – Punctele 94-99 din hotărârea atacată.

38 – Punctele 100-111 din hotărârea atacată.

39 – Deși, în titlul memoriului său, Comitato face referire la criticile Comisiei privind interesul de a exercita acțiunea, în conținutul acestuia, Comitato face referire la calitatea procesuală activă.

40 – Punctele 76-93 din hotărârea atacată.

41 – A se vedea punctul 74 din hotărârea atacată.

42 – Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia (25/62, Rec., p. 213, 238), Hotărârea din 2 aprilie 1998, Greenpeace Council și alții/Comisia (C‑321/95 P, Rec., p. I‑1651, punctele 7 și 28), Hotărârea din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia (C‑15/98 și C‑105/99, Rec., p. I‑8855, punctul 32), Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia (C‑298/00 P, Rec., p. I‑4087, punctul 36), și Hotărârea din 8 iulie 2010, Afton Chemical (C‑343/09, Rep., p. I‑7027, punctul 21).

43 – Hotărârea din 28 ianuarie 1999, van der Kooy/Comisia (C‑181/97, Rec., p. I‑483, punctul 15), Hotărârea din 7 decembrie 1993, Federmineraria și alții/Comisia (C‑6/92, Rec., p. I‑6357, punctul 14), Hotărârea Italia și Sardegna Lines/Comisia (citată la nota de subsol 42, punctul 33) și Hotărârea Italia/Comisia (citată la nota de subsol 42, punctul 37).

44 – Punctul 84 din hotărârea atacată.

45 – Hotărârea Italia și Sardegna Lines/Comisia (citată la nota de subsol 42, punctul 34 și următorul), Hotărârea Italia/Comisia (citată la nota de subsol 42, punctul 38).

46 – Citată la nota de subsol 42.

47 – Citată la nota de subsol 42.

48 – A se vedea în acest sens și Grespan, D., în Mederer, W., Pesaresi, N., Van Hoof, M., EU Competition Law, vol. IV, State Aid, Book One, Claeys & Casteels 2008, 3366.

49 – Hotărârea din 17 septembrie 2009, Comisia/Koninklijke Friesland Campina (C‑519/07 P, Rep., p. I‑8495, punctul 59).

50 – Hotărârea din 9 martie 1994, Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, Rec., p. I‑833, punctele 10-26), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C‑241/95, Rec., p. I‑6699, punctele 15 și 16), precum și Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C‑408/95, Rec., p. I‑6315, punctul 28 și următoarele).

51 – A se vedea punctul 3 din Concluziile avocatului general Jacobs prezentate la 15 septembrie 1993 în cauza Textilwerke Deggendorf, citată la nota de subsol 50.

52 – Idem.

53 – Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C‑346/03 și C‑529/03, Rec., p. I‑1875, punctele 30-34).

54 – Citată la nota de subsol 42.

55 – Citată la nota de subsol 42.

56 – A se vedea în acest sens și Grespan, D., op. cit. (nota de subsol 48), 3369.

57 – În acest context, se face trimitere anticipat la argumentele prezentate la punctul 150 și la jurisprudența citată la nota de subsol 85.

58 – Hotărârea din 12 iulie 2001, Comisia și Franța/TF1 (C‑302/99 P și C‑308/99 P, Rec., p. I‑5603, punctele 26 și 27), și Hotărârea din 19 aprilie 2007, OAPI/Celltech (C‑273/05 P, Rep., p. I‑2883, punctul 56 și următorul).

59 – A se vedea punctul 49.

60 – Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 1995, AITEC și alții/Comisia (T‑447/93-T‑449/93, Rec., p. II‑1971, punctul 60).

61 – Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia (C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, Rec., p. I‑8375, punctele 392-405).

62 – A se vedea punctele 72-78.

63 – A se vedea punctul 80 și următoarele.

64 – Vom analiza recursul formulat de Comitato în cazul în care Tribunalul nu ar urma opinia prezentată în aceste concluzii privind inadmisibilitatea în parte a acțiunii formulate de Comitato. Nu vom examina încălcarea articolului 87 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) litera (b) CE invocate de Coopservice, deoarece Coopservice nu a declarat recurs în termenul stabilit, iar aceste motive nu sunt invocate de niciunul dintre recurenți.

65 – Punctele 182-184 din hotărârea atacată.

66 – Punctele 185-188 din hotărârea atacată.

67 – Punctele 189-191 din hotărârea atacată.

68 – Punctele 191-194 din hotărârea atacată.

69 – Punctele 189-191 din hotărârea atacată.

70 – Punctele 191-194 din hotărârea atacată.

71 – Hotărârea din 10 decembrie 1969, Comisia/Franța (6/69 și 11/69, Rec., p. 523, punctele 20 și 21), Hotărârea din 19 mai 1999, Italia/Comisia (C‑6/97, Rec., p. I‑2981, punctul 21), precum și Hotărârea Italia/Comisia (citată la nota de subsol 42, punctul 61).

72 – În acest sens a se vedea și Grespan, D., Santamato. S., op. cit. (nota de subsol 48), 2307.

73 – A se vedea în acest sens jurisprudența citată la nota de subsol 58.

74 – Punctele 227-231 din hotărârea atacată.

75 – Punctul 232 din hotărârea atacată.

76 – Punctul 233 și următorul din hotărârea atacată.

77 – Punctul 235 din hotărârea atacată.

78 – Punctul 236 și următorul din hotărârea atacată.

79 – Punctul 238 din hotărârea atacată.

80 – Punctele 239-243 din hotărârea atacată.

81 – Punctele 244 și 245 din hotărârea atacată.

82 – Punctele 246-248 din hotărârea atacată.

83 – Punctele 250-253 din hotărârea atacată.

84 – Punctul 251 și următorul din hotărârea atacată.

85 – Hotărârea Italia și Sardegna Lines (citată la nota de subsol 42, punctul 51), Hotărârea din 29 aprilie 2004, Grecia/Comisia (C‑278/00, Rec., p. I‑3997, punctul 24), Hotărârea din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia (C‑66/02, Rec., p. I‑10901, punctul 91 și următorul), și Hotărârea din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano (C‑148/04, Rec., p. I‑11137, punctul 67 și următorul).

86 – Hotărârea Tribunalului din 22 noiembrie 2001, Mitteldeutsche Erdöl‑Raffinerie/Comisia (T‑9/98, Rec., p. II‑3367, punctul 116 și următorul).

87 – A se vedea Hotărârea din 13 aprilie 1994, Germania și Pleuger Worthington/Comisia (C‑324/90 și C‑342/90, Rec., p. I‑1173, punctul 23).

88 – Hotărârea din 6 noiembrie 1990, Italia/Comisia (C‑86/89, Rec., p. I‑3891, punctul 18), și Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia (C‑156/98, Rec., p. I‑6857, punctul 30).

89 – Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 62).

90 – A se vedea ultima teză a punctului 103 din hotărârea atacată.

91 – A se vedea punctele 149-152.

92 – Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia (C‑310/99, Rec., p. I‑2289, punctul 90 și următorul).

93 – Hotărârea din 15 decembrie 2005, Italia/Comisia (C‑66/02, Rec., p. I‑10901, punctul 113).

94 – Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz (120/73, Rec., p. 1471, punctul 8).

95 – Hotărârea din 12 mai 2005, Comisia/Grecia (C‑415/03, Rec., p. I‑3875, punctul 42), și Hotărârea din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franța (C‑214/07, Rep., p. I‑8357, punctul 45).

96 – Punctele 306-311 din hotărârea atacată.

97 – Punctul 307 din hotărârea atacată.

98 – Punctul 308 și următorul din hotărârea atacată.

99 – Punctul 311 din hotărârea atacată.

100 – Punctele 322-324 din hotărârea atacată.

101 – Punctul 325 din hotărârea atacată.

102 – Punctele 326-328 din hotărârea atacată.

103 – Punctul 359 din hotărârea atacată.

104 – Punctul 360 din hotărârea atacată.

105 – Punctele 361-363 din hotărârea atacată.

106 – Punctul 364 și următorul din hotărârea atacată.

107 – Punctul 366 din hotărârea atacată.

108 – Punctele 385-389 din hotărârea atacată.

109 – Punctul 390 din hotărârea atacată.

110 – Hotărârea Diezler și alții/CES (citată la nota de subsol 24, punctul 16) și Hotărârea Franța/Parlamentul European (citată la nota de subsol 25, punctele 9-11).

Full & Egal Universal Law Academy