CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
VERICA TRSTENJAK,
prezentate la 7 septembrie 20101(1)
Cauza C‑221/09
AJD Tuna Ltd
împotriva
Direttur tal‑Agrikoltura u s‑Sajd u Avukat Generali
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Prim'Awla tal‑Qorti Civili (Republica Malta)]
„Politica comună în domeniul pescuitului – Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei – Măsuri de urgență – Pescuitul de ton roșu cu plase‑pungă – Interzicerea pescuitului pentru anumite state membre – Interzicerea debarcării, a plasării în cuști și a transbordării – Cote – Existența unei amenințări grave pentru conservarea stocului de ton roșu – Obligația de motivare – Principiul proporționalității – Principiul interzicerii discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Principiul protecției jurisdicționale efective – Principiul contradictorialității – Validitatea unei măsuri”
Cuprins
I – Introducere
II – Cadrul juridic
A – Legislația Uniunii referitoare la politica comună în domeniul pescuitului
1. Regulamentul nr. 2847/93 și Regulamentul nr. 2371/2002
B – Măsuri de drept internațional pentru protejarea tonului roșu
C – Legislația Uniunii în domeniul pescuitului de ton roșu
1. Regulamentul nr. 1559/2007
2. Regulamentul nr. 40/2008
3. Regulamentul nr. 446/2008
4. Regulamentul nr. 530/2008
III – Situația de fapt, desfășurarea acțiunii principale și întrebările preliminare
IV – Procedura în fața Curții
V – Concluziile părților
A – Prima și a doua întrebare
B – A treia întrebare
C – A patra întrebare
D – A cincea întrebare
E – A șasea întrebare
F – A șaptea și a opta întrebare
G – A noua întrebare
H – A zecea întrebare
VI – Aprecierea avocatului general
A – Introducere
B – Prima și a doua întrebare
1. Relevanța articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 ca temei juridic al regulamentului atacat
2. Caracterul adecvat al motivării regulamentului atacat
C – A treia întrebare
D – A patra și a cincea întrebare
1. Caracterul proporțional al interzicerii debarcării tonului capturat înainte de introducerea interzicerii pescuitului
2. Caracterul proporțional al interzicerii debarcării capturilor de ton efectuate de nave de pescuit care arborează pavilionul unor state terțe
a) Criteriu de apreciere
b) Aprecierea încălcării principiului proporționalității
i) Controlul caracterului vădit inadecvat al măsurii
ii) Controlul caracterului vădit inutil al măsurii
iii) Controlul caracterului vădit disproporționat în sensul strict al cuvântului
iv) Concluzie
c) Consecințele încălcării principiului proporționalității
E – A șasea întrebare
1. Diferențierea dintre navele de pescuit spaniole și navele de pescuit care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei
a) Problema temeiniciei diferențierii dintre navele de pescuit spaniole și celelalte nave
b) Consecințele încălcării principiului interzicerii discriminării
2. Diferențierea dintre navele care intră sub incidența Regulamentului nr. 530/2008 și celelalte nave
F – A șaptea, a opta și a noua întrebare
1. Dacă Regulamentul nr. 530/2008 încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității
a) Pretinsa încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective
b) Pretinsa încălcare a principiului contradictorialității
i) Respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește statele membre
ii) Respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește celelalte părți interesate
2. Dacă articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității
a) Pretinsa încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective
b) Pretinsa încălcare a principiului contradictorialității
G – A zecea întrebare
VII – Concluzie
I – Introducere
1. Prezenta cauză se încadrează în sfera de aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului, căruia i se acordă o atenție considerabilă în Uniunea Europeană și cu privire la care există opinii foarte contradictorii. În prezenta cauză, care reprezintă prima cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare provenită din Malta, sunt puse mai multe întrebări privind validitatea și interpretarea Regulamentului (CE) nr. 530/2008 al Comisiei din 12 iunie 2008 de stabilire a unor măsuri de urgență în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană(2) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 530/2008” sau „regulamentul atacat”). Mai precis, potrivit acestui regulament, Comisia a interzis pescuitul de ton roșu (Thunnus thynnus, thon rouge, bluefin tuna, Rote Thun, cunoscut de asemenea sub numele de ton cu înotătoare albastre) de navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei sau al Spaniei, dar, în același timp, a interzis debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și transbordarea tonului roșu. Societatea malteză AJD Tuna, care operează în sectorul îngrășării și al creșterii tonului roșu, din cauza interzicerii desfășurării activităților sale, a introdus în fața unei instanțe malteze o acțiune în cadrul căreia au fost adresate Curții, în temeiul articolului 234 CE(3), unele întrebări preliminare referitoare la validitatea și la interpretarea Regulamentului nr. 530/2008.
2. Societatea AJD Tuna a contestat Regulamentul nr. 530/2008 inclusiv în fața Tribunalului(4), dar această procedură este în prezent suspendată, potrivit articolului 54 alineatul (3) din Statutul Tribunalului, până la pronunțarea hotărârii Curții în prezenta cauză. Este de asemenea suspendată procedura în fața Tribunalului într‑un caz similar, în care regulamentul menționat este contestat de Italia(5). Regulamentul nr. 530/2008 a fost de asemenea contestat în fața Tribunalului de 17 societăți italiene, dar acțiunile în cauză au fost respinse ca inadmisibile(6).
II – Cadrul juridic
A – Legislația Uniunii referitoare la politica comună în domeniul pescuitului
1. Regulamentul nr. 2847/93 și Regulamentul nr. 2371/2002
3. În speță, sunt relevante în principal două acte normative ale Uniunii referitoare la politica comună în domeniul pescuitului, respectiv Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului(7) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2847/93”) și Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului(8) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2371/2002”).
4. În al douăzeci și treilea considerent al Regulamentului nr. 2847/93 se arată că, atunci când cota unui stat membru sau în cazul în care totalul admis de captură [TAC] se epuizează, pescuitul trebuie să fie interzis printr‑o decizie a Comisiei. În al douăzeci și patrulea considerent al aceluiași regulament se arată că trebuie reparat prejudiciul suferit de un stat membru care nu și‑a epuizat cota, alocația sau partea dintr‑unul sau mai multe stocuri în cazul în care pescuitul a fost interzis în urma epuizării totalului admis de captură și trebuie prevăzut în acest scop un mecanism de compensare.
5. Articolul 21 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 2847/93 prevede următoarele:
„(2) Fiecare stat membru stabilește data de la care capturile dintr‑unul sau mai multe stocuri care se încadrează într‑o cotă, realizate de către navele de pescuit aflate sub pavilionul acestuia sau înregistrate pe teritoriul său, sunt considerate a fi epuizat cota care le este rezervată pentru acel banc sau grupare de stocuri. Statul membru interzice temporar, începând cu această dată, pescuirea peștilor din acest banc de către navele menționate anterior, precum și conservarea la bord, transbordarea și debarcarea peștilor pescuiți după această dată și stabilește o dată până la care sunt permise transbordarea și debarcarea sau declarațiile definitive privind captura. Această măsură este comunicată fără întârziere Comisiei, care informează și celelalte state membre.
(3) În urma unei notificări făcute conform alineatului (2) sau din proprie inițiativă, Comisia stabilește, pe baza informațiilor disponibile, data la care se estimează că, pentru unul sau mai multe stocuri, capturile care se încadrează într‑un TAC, o cotă sau alte forme de limitare cantitativă și realizate de către navele de pescuit aflate sub pavilionul unui stat membru sau înregistrate într‑un stat membru sunt considerate a fi epuizat această cotă, alocație sau parte de care dispune statul membru respectiv sau, după caz, Comunitatea.
Odată cu estimarea situației menționate la primul paragraf, Comisia informează statele membre în cauză în legătură cu perspectivele opririi activității de pescuit datorită epuizării TAC.
De la data prevăzută la primul paragraf, statul membru de pavilion interzice în mod provizoriu navelor aflate sub pavilionul său pescuitul din populația sau grupurile de populații de pește respective, precum și reținerea la bord, transbordarea și debarcarea peștelui preluat după această dată și hotărăște cu privire la data până la care sunt permise transbordările și debarcările sau declarațiile finale cu privire la capturi. Comisiei îi sunt comunicate de îndată aceste măsuri și apoi informează celelalte state membre.”
6. Articolul 2 („Obiectivele”) din Regulamentul nr. 2371/2002 prevede următoarele:
„(1) Politica comună în domeniul pescuitului asigură exploatarea resurselor acvatice vii care oferă condiții economice, de mediu și sociale durabile. În acest scop, Comunitatea adoptă o abordare atentă atunci când ia măsuri menite să protejeze și să conserve resursele acvatice vii, să asigure exploatarea durabilă a acestora și să reducă impactul activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine. Se urmărește astfel o aplicare progresivă a unei metode de gestionare a zonelor piscicole, bazată pe ecosisteme. De asemenea, se dorește ca aceasta să contribuie la activități de pescuit eficiente în cadrul unui sector al pescuitului și acvaculturii competitiv și viabil din punct de vedere economic, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru cei ce depind de activitățile de pescuit și ținând seama de interesele consumatorilor.
(2) Politica comună în domeniul pescuitului se ghidează după următoarele principii de bună guvernare:
(a) o clară definire a responsabilităților la nivel comunitar, național și local;
(b) o procedură decizională bazată pe recomandări științifice solide, care să ofere rezultate în timpul necesar;
(c) o largă implicare a operatorilor la toate nivelurile politice, de la concepere și până la punerea în aplicare;
(d) compatibilitate cu alte politici comunitare, în special politicile de mediu, sociale, regionale, de dezvoltare, de sănătate și protecție a consumatorului.”
7. Articolul 5 („Planurile de redresare”) din Regulamentul nr. 2371/2002 prevede următoarele:
„(1) Consiliul adoptă, cu titlu de prioritate, planuri de redresare pentru zonele piscicole în care se exploatează populații piscicole aflate în afara limitelor biologice de siguranță.
(2) Obiectivul planurilor de redresare este de a asigura redresarea populațiilor piscicole în cadrul limitelor biologice de siguranță.
[…]”
8. Potrivit articolului 7 („Măsurile de urgență adoptate de către Comisie”) din Regulamentul nr. 2371/2002:
„(1) În cazul în care există dovezi ale unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii sau pentru ecosistemul marin, ce apar ca urmare a activităților de pescuit și necesită adoptarea unor măsuri imediate, Comisia, la solicitarea întemeiată a unui stat membru sau din oficiu, poate decide luarea unor măsuri de urgență cu o valabilitate de cel mult șase luni. Comisia poate adopta o nouă decizie, în sensul prelungirii aplicării măsurilor de urgență, pentru un termen de cel mult șase luni.
(2) Statele membre notifică solicitarea simultan Comisiei, celorlalte state membre și consiliilor consultative regionale în cauză. Acestea pot prezenta Comisiei observațiile lor în scris în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării.
Comisia decide în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării prevăzute în alineatul (1).
[…]”
9. Potrivit articolului 20 („Alocarea posibilităților de pescuit”) din Regulamentul nr. 2371/2002:
„(1) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, adoptă limitele de captură și/sau ale efortului de pescuit, precum și cu privire la alocarea posibilităților de pescuit între statele membre, precum și condițiile asociate acestor limite. Posibilitățile de pescuit sunt repartizate între statele membre astfel încât fiecărui stat membru să i se asigure o relativă stabilitate a activităților de pescuit pentru fiecare populație piscicolă sau zonă piscicolă.
(2) Atunci când Comunitatea stabilește noi posibilități de pescuit, Consiliul decide cu privire la alocarea acelor posibilități, luând în considerare interesele fiecărui stat membru.
(3) Fiecare stat membru decide, pentru navele aflate sub pavilionul său, cu privire la metoda de alocare a posibilităților de pescuit atribuite respectivului stat membru în conformitate cu dreptul comunitar. Statul membru informează Comisia cu privire la metoda de alocare.
(4) Consiliul stabilește posibilitățile de pescuit în apele comunitare disponibile țărilor terțe și distribuie aceste posibilități fiecărei țări terțe.
(5) După notificarea Comisiei, statele membre pot schimba toate sau o parte din posibilitățile de pescuit alocate lor.”
10. Articolul 26 („Responsabilitățile Comisiei”) din Regulamentul nr. 2371/2002 prevede următoarele:
„(1) Fără a aduce atingere responsabilităților Comisiei care îi incumbă în temeiul tratatului, Comisia evaluează și controlează modalitatea de punere în aplicare de către statele membre a normelor politicii comune în domeniul pescuitului și facilitează coordonarea și cooperarea dintre acestea.
(2) În cazul în care există dovezi ale încălcării normelor de conservare, control, inspecție sau punere în aplicare a măsurilor prevăzute de politica comună în domeniul pescuitului, iar acest lucru poate conduce la o amenințare gravă pentru conservarea resurselor acvatice vii sau funcționarea eficientă a controlului comunitar și a sistemului de punere în aplicare, care să necesite acțiuni urgente, Comisia informează în scris statul membru interesat cu privire la constatările făcute și stabilește un termen limită de cel puțin 15 zile lucrătoare, pentru a demonstra respectarea normelor și pentru a‑și prezenta observațiile. În orice acțiune pe care o ia conform alineatului (3), Comisia ia în considerare observațiile statelor membre.
(3) Dacă există dovezi că activitățile de pescuit desfășurate într‑o anumită zonă geografică riscă să amenințe serios conservarea resurselor acvatice vii, Comisia poate lua măsuri de prevenire.
Aceste măsuri sunt proporționale cu riscul serios de amenințare a conservării resurselor acvatice vii.
Durata măsurilor nu depășește trei săptămâni. Termenul poate fi prelungit până la maximum 6 luni, dacă acest lucru este necesar pentru conservarea resurselor acvatice vii, printr‑o decizie adoptată în conformitate cu procedura stabilită în articolul 30 alineatul (2).
Măsurile sunt ridicate de îndată ce Comisia stabilește că riscul a fost eliminat.
(4) În cazul în care se consideră că alocația, cota sau partea unui stat membru au fost epuizate, Comisia poate, pe baza informațiilor disponibile, să dispună încetarea imediată a activităților de pescuit.”
B – Măsuri de drept internațional pentru protejarea tonului roșu
11. O convenție internațională pentru conservarea tonului de Atlantic a fost semnată la 14 mai 1966 și a intrat în vigoare la 21 martie 1969 (denumită în continuare „Convenția pentru conservarea tonului”)(9). Scopul de bază al convenției respective este acela de a coopera pentru menținerea populațiilor speciilor în cauză la niveluri care să permită capturi maxime durabile în scopuri alimentare și în alte scopuri. Pentru punerea în aplicare a convenției menționate, părțile contractante au instituit Comisia internațională pentru conservarea tonului de Atlantic (International Commission for the Conservation of Atlantic Tunas, denumită în continuare „ICCAT”)(10), care poate, pe baza dovezilor științifice, să facă recomandări destinate menținerii populațiilor de ton și specii înrudite care pot fi capturate în zona convenției la niveluri care să permită capturi maxime durabile(11).
12. Comunitatea a aderat la convenția menționată prin Decizia nr. 86/238/CEE a Consiliului din 9 iunie 1986 privind aderarea Comunității la Convenția internațională pentru conservarea tonului de Atlantic, modificată prin protocolul anexat la Actul final al Conferinței miniștrilor plenipotențiari ai statelor participante la Convenție, semnat la Paris la 10 iulie 1984(12).
C – Legislația Uniunii în domeniul pescuitului de ton roșu
1. Regulamentul nr. 1559/2007
13. În scopul protejării tonului, Uniunea a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1559/2007 al Consiliului din 17 decembrie 2007 de stabilire a unui plan multianual de redresare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 520/2007(13) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1559/2007”).
14. Potrivit articolului 3 din Regulamentul nr. 1559/2007:
„TAC‑urile pentru stocurile de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, stabilite de [ICCAT] pentru părțile contractante, sunt după cum urmează:
– în 2008: 28 500 tone;
– în 2009: 27 500 tone;
– în 2010: 25 500 tone.
[…]”.
15. Articolul 4 din Regulamentul nr. 1559/2007 prevede următoarele:
„(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că eforturile de pescuit ale navelor și plaselor sale sunt proporționale cu posibilitățile de pescuit vizând tonul roșu disponibil pentru respectivul stat membru în Oceanul Atlantic de Est și în Marea Mediterană.
(2) Fiecare stat membru elaborează un plan anual de pescuit pentru navele și plasele de pescuit ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și Marea Mediterană. Statele membre a căror cotă de ton roșu reprezintă mai puțin de 5 % din cota comunitară pot adopta o metodă specifică pentru a gestiona cotele lor în cadrul planului de pescuit; în acest caz, nu se aplică dispozițiile alineatului (3).
[…]”.
16. Articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1559/2007 prevede următoarele:
„În perioada cuprinsă între 1 iulie și 31 decembrie, se interzice pescuitul tonului roșu cu plasă lungă în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană.”
2. Regulamentul nr. 40/2008
17. Potrivit Regulamentului (CE) nr. 40/2008 al Consiliului din 16 ianuarie 2008 de stabilire, pentru 2008, a posibilităților de pescuit și a condițiilor conexe pentru anumite stocuri de pești și grupe de stocuri de pești, aplicabile în apele comunitare și, pentru navele comunitare, în apele în care sunt necesare limitări ale capturilor(14) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 40/2008”), s‑a stabilit totalul admis de captură pentru anumite specii de pești, distribuit între statele membre. Potrivit anexei ID la regulamentul în cauză, cota pentru captura de ton roșu aferentă anului 2008 a fost stabilită pentru Uniune la 16 210,75 tone, distribuite pe state membre după cum urmează:
– Cipru: 149,44 tone;
– Grecia: 277,46 tone;
– Spania: 5 378,76 tone;
– Franța: 5 306,73 tone;
– Italia: 4 188,77 tone;
– Malta: 343,54 tone;
– Portugalia: 506,06 tone;
– alte state membre: 60 de tone.
18. Totalul admis de captură (Total Allowable Catch, TAC) pentru zona de pescuit din Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și din Marea Mediterană, pentru anul 2008, a fost stabilit la 28 500 de tone.
3. Regulamentul nr. 446/2008
19. Cotele pentru anul 2008, stabilite potrivit Regulamentului nr. 40/2008, au fost ulterior modificate prin Regulamentul (CE) nr. 446/2008 al Comisiei din 22 mai 2008 privind adaptarea unor cote de ton roșu în 2008, în conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune din domeniul pescuitului(15) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 446/2008”). Acest regulament a fost adoptat întrucât Franța și Italia depășiseră în anul 2007 cotele de pescuit pentru tonul roșu. Cotele pentru aceste state membre au fost reduse pentru anul 2008, cantitățile deduse fiind realocate Greciei, Spaniei, Ciprului, Maltei și Portugaliei.
20. Cotele atribuite statelor membre pentru anul 2008 au fost stabilite după cum urmează:
– Cipru: 303,54 tone;
– Grecia: 477,46 tone;
– Spania: 5 428,46 tone;
– Franța: 4 894,19 tone;
– Italia: 4 162,71 tone;
– Malta: 365,44 tone;
– Portugalia: 518,96 tone;
– alte state membre: 60 de tone.
4. Regulamentul nr. 530/2008
21. Regulamentul nr. 530/2008 a fost adoptat potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002.
22. Considerentele (6), (7) și (8) ale Regulamentului nr. 530/2008 au următorul cuprins:
„(6) Datele deținute, precum și informațiile obținute de către inspectorii Comisiei în timpul misiunilor acestora în statele membre vizate indică faptul că posibilitățile de pescuit pentru tonul roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană alocate navelor de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei sau care sunt înregistrate în aceste țări se vor epuiza la 16 iunie 2008, iar posibilitățile de pescuit pentru același stoc alocate navelor de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară se vor epuiza la 23 iunie 2008.
(7) Comitetul științific al Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) consideră că supracapacitatea flotei este factorul principal care ar putea duce la diminuarea drastică a stocului de ton roșu din Atlanticul de Est și din Marea Mediterană. Din cauza supracapacității flotei, riscul de depășire a nivelurilor permise de pescuit este ridicat. În plus, capacitatea zilnică de captură a unei singure nave cu plase‑pungă este atât de mare încât nivelul permis al capturilor poate fi atins sau depășit foarte repede. În aceste condiții, pescuitul excesiv de către aceste flote ar putea reprezenta o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu.
(8) Comisia monitorizează îndeaproape respectarea de către statele membre a tuturor cerințelor impuse de normele comunitare relevante pe durata campaniei de pescuit ton roșu din 2008. Informațiile pe care le deține Comisia, precum și informațiile obținute de inspectorii săi indică faptul că statele membre vizate nu au respectat integral normele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1559/2007.”
23. Articolele 1, 2 și 3 din Regulamentul nr. 530/2008 prevăd următoarele:
„Articolul 1
Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei sau care sunt înregistrate în aceste țări se interzice începând cu 16 iunie 2008.
Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc de către navele menționate, începând cu această dată.
Articolul 2
Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară se interzice începând cu 23 iunie 2008.
Se interzice, de asemenea, reținerea la bord, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau creșterii, transbordarea, transferul sau debarcarea peștelui din acest stoc de către navele menționate, începând cu această dată.
Articolul 3
(1) Sub rezerva dispozițiilor alineatului (2), începând cu 16 iunie 2008, operatorii comunitari nu acceptă debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii ori transbordarea tonului roșu capturat în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă.
(2) Este permisă debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii ori transbordarea în apele sau în porturile comunitare a tonului roșu capturat în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară până la 23 iunie 2008.”
24. Regulamentul nr. 530/2008 a intrat în vigoare la 13 iunie 2008.
III – Situația de fapt, desfășurarea acțiunii principale și întrebările preliminare
25. Reclamanta, societatea AJD Tuna Ltd, cu sediul în Malta, desfășoară activități în sectorul creșterii și îngrășării tonului roșu. Aceasta deține două crescătorii piscicole destinate creșterii și îngrășării tonului roșu, cu o capacitate de 2 500 de tone și, respectiv, de 800 de tone. Activitatea principală a reclamantei constă în achiziționarea de ton roșu, capturat viu în Marea Mediterană, în creșterea, în îngrășarea și în vânzarea acestuia unor operatori comunitari și extracomunitari. Activitățile de creștere și de îngrășare desfășurate de reclamantă au fost autorizate de ICCAT și acesteia i s‑a aprobat achiziționarea unei cote anuale de 3 200 de tone de ton roșu în scopul desfășurării activităților sale de creștere și de îngrășare.
26. În cursul sezonului de pescuit 2008, Comisia a adoptat Regulamentul nr. 530/2008 de stabilire a unor măsuri de urgență în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană. Potrivit acestui regulament, pescuitul de ton roșu a fost interzis, începând de la 16 iunie 2008, pentru navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei, și începând de la 23 iunie 2008, pentru navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei. Astfel, în Malta, directorul pentru agricultură și pescuit din Ministerul Agriculturii (denumit în continuare „directorul pentru agricultură și pescuit”) a interzis reclamantei să achiziționeze și să importe ton roșu în scopul desfășurării activităților sale de creștere și de îngrășare. Interdicția impusă de directorul pentru agricultură și pescuit privea nu numai capturile de ton efectuate în apele comunitare, ci și pe cele de ton roșu efectuate în afara apelor comunitare de nave de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilioane ale unor țări terțe.
27. Până la 16 iunie 2008, reclamanta achiziționase 465 500 de kilograme de ton roșu și ar fi putut achiziționa încă 1 369 829 de kilograme pentru a atinge cota care îi fusese alocată. Ca urmare a interdicției prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008, aceasta nu a mai putut achiziționa partea rămasă din cota alocată de ton roșu nici măcar prin intermediul schimbului cu pescari de ton roșu din afara Comunității. Prin urmare, reclamanta a introdus în fața instanței de trimitere o acțiune în despăgubire împotriva directorului pentru agricultură și pescuit.
28. În aceste condiții, instanța de trimitere a suspendat procedura prin ordonanța din 4 iunie 2009 și a adresat Curții, potrivit articolului 234 CE, următoarele întrebări preliminare:
„1. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că încalcă articolul 253 CE, întrucât nu indică în mod suficient motivele adoptării măsurilor de urgență enunțate la articolele 1, 2 și 3 din acesta și nu cuprinde o imagine suficient de clară a raționamentului pe care se bazează aceste măsuri?
2. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că încalcă articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 al Consiliului în măsura în care, în considerentele sale, nu se stabilește în mod adecvat i) că există o amenințare gravă pentru conservarea resurselor acvatice vii sau a ecosistemului marin, care rezultă din activitățile de pescuit, și ii) că este necesar să fie adoptate măsuri imediate?
3. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că măsurile adoptate îi privează pe operatorii comunitari, precum reclamanta, de încrederea lor legitimă întemeiată pe articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 446/2008 al Comisiei din 22 mai 2008 și pe articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002?
4. Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că încalcă principiul proporționalității în măsura în care presupune i) că niciun operator comunitar nu poate exercita o activitate care să constea în debarcarea sau în plasarea în cuști a tonului în vederea creșterii și a îngrășării acestuia, chiar dacă este vorba despre capturi de ton efectuate anterior și în mod absolut legal, din perspectiva Regulamentului nr. 530/2008 al Comisiei, și ii) că niciun operator comunitar nu poate exercita această activitate în privința capturilor de ton efectuate de pescari ale căror nave nu arborează pavilionul unuia dintre statele membre enumerate la articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008 al Comisiei, chiar dacă aceste capturi de ton au fost efectuate cu respectarea cotelor stabilite prin Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic?
5. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că încalcă principiul proporționalității întrucât Comisia nu a demonstrat că măsura pe care a adoptat‑o va contribui la redresarea stocurilor de ton?
6. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că dispozițiile pe care le edictează nu sunt rezonabile și sunt discriminatorii pe motiv de cetățenie sau naționalitate, în sensul articolului 12 CE, în măsura în care regulamentul respectiv face o distincție între navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei și acelea care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei și în măsura în care face o distincție între aceste șase state membre și celelalte state membre?
7. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că nu sunt respectate principiile justiției protejate prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât părțile interesate și statele membre nu au avut posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea deciziei?
8. Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că principiul contradictorialității (audi alteram partem), principiu general al dreptului comunitar, nu a fost respectat, întrucât părțile interesate și statele membre nu au avut posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea deciziei?
9. Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că principiul contradictorialității (audi alteram partem), principiu general al dreptului comunitar, și/sau principiile justiției protejate prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu au fost respectate? Pe cale de consecință, Regulamentul (CE) nr. 530/2008 al Comisiei este nul ca urmare a faptului că a fost adoptat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului?
10. În ipoteza în care Curtea urmează să constate că Regulamentul (CE) nr. 530/2008 este valid, acest regulament ar trebui să fie interpretat în sensul că, prin măsurile dispuse la articolul 3, se interzice de asemenea operatorilor comunitari să accepte debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii sau transbordarea în apele sau în porturile comunitare a tonului roșu capturat în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul unei țări terțe?”
IV – Procedura în fața Curții
29. Ordonanța de trimitere a fost primită de Curte la 17 iunie 2009. În etapa scrisă a procedurii au prezentat observații societatea AJD Tuna, guvernele maltez, elen și italian, precum și Consiliul și Comisia. În ședința din 20 mai 2010, reprezentanții societății AJD Tuna, ai guvernelor elen și italian, precum și ai Consiliului și ai Comisiei au prezentat observații orale și au răspuns la întrebările Curții.
V – Concluziile părților
A – Prima și a doua întrebare
30. Prima și a doua întrebare preliminară privesc aspectul dacă Regulamentul nr. 530/2008 este suficient motivat.
31. Societatea AJD Tuna, precum și guvernele maltez, elen și italian consideră că Regulamentul nr. 530/2008 nu este suficient motivat. În considerentele acestui regulament ar fi fost menționate informațiile de care dispunea Comisia, fără însă ca acestea să fi fost exact indicate sau specificate. Din cauza unor informații inexacte, părțile interesate în cea mai mare măsură nu ar fi avut posibilitatea de a înțelege motivele reale care au stat la baza adoptării regulamentului în cauză. Obligația de motivare ar fi trebuit să fie cu atât mai importantă cu cât Regulamentul nr. 530/2008 conține măsuri de urgență care pot fi adoptate numai în împrejurări excepționale. Comisia ar fi trebuit să stabilească cu precizie existența unei amenințări grave pentru conservarea tonului roșu și necesitatea unei intervenții imediate. Potrivit părților menționate, simpla referire la epuizarea cotelor nu justifică adoptarea unor măsuri de urgență.
32. Comisia consideră că Regulamentul nr. 530/2008 este suficient motivat în sensul jurisprudenței constante a Curții(16). Potrivit Comisiei, considerentele regulamentului conțin, fără îndoială, motivele clare pentru care aceasta a suspendat mai devreme pescuitul tonului roșu cu plase‑pungă. În considerentele aceluiași regulament a fost indicat inclusiv temeiul juridic, respectiv riscul de depășire a cotelor de pescuit și nerespectarea de către statele membre a obligației prevăzute de Regulamentul nr. 1559/2007. Obligația de motivare nu ar trebui înțeleasă în sensul că este necesară descrierea detaliată a tuturor datelor tehnice și științifice luate în considerare de Comisie. În plus, această obligație de motivare nu ar trebui să afecteze aplicarea procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002.
33. Comisia subliniază că interzicerea debarcării tonului roșu, potrivit articolului 3 din Regulamentul nr. 530/2008, s‑a dovedit a fi necesară în scopul întăririi interzicerii pescuitului cu plase‑pungă. Totuși, aceasta recunoaște că ar fi putut adopta măsura interzicerii pescuitului fie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, fie în temeiul articolului 26 din același regulament. Comisia arată că inițial a început procedura de adoptare a unor măsuri potrivit articolului 26 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002, dar ulterior a decis să adopte măsurile de urgență în temeiul articolului 7 alineatul (1) din același regulament.
34. În ceea ce privește dovada existenței unei amenințări grave, Comisia consideră că în speță trebuie să procedeze potrivit principiului precauției, prevăzut la articolul 2 din Regulamentul nr. 2371/2002, și, prin urmare, plecând de la existența unei amenințări sau a unui risc, care, prin definiție, nu poate fi o certitudine.
B – A treia întrebare
35. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă regulamentul atacat înșală încrederea legitimă a operatorilor cărora le‑au fost alocate cote pentru anul 2008.
36. Societatea AJD Tuna subliniază faptul că, la încheierea contractelor cu pescarii, s‑a întemeiat pe cotele alocate statelor membre. Potrivit acesteia, Comisia, prin suspendarea neașteptată a pescuitului de ton roșu, deși cotele nu fuseseră încă atinse, a înșelat încrederea sa legitimă. De asemenea, reclamanta consideră că, în ceea ce privește Comisia, aceasta nu are competența de a interzice unor întreprinderi desfășurarea de activități într‑o perioadă ulterioară momentului în care au fost efectuate capturile.
37. Guvernul italian consideră că, în cazul în care condițiile de aplicare a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 ar fi fost îndeplinite, încrederea legitimă nu ar fi putut constitui un obstacol în calea validității regulamentului atacat.
38. Comisia subliniază că societatea AJD Tuna nu a primit niciodată vreo asigurare că pescarii cu care încheiase contracte ar fi capturat în mod necesar cantitatea de ton care le fusese alocată. În plus, ar fi existat oricând posibilitatea de a suspenda pescuitul de ton roșu în cazul epuizării cotelor sau în cazul existenței unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice. Comisia enumeră câteva regulamente care cuprind astfel de măsuri.
C – A patra întrebare
39. Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă regulamentul atacat încalcă principiul proporționalității, în măsura în care, pe de o parte, interzice activitatea de debarcare sau de plasare a tonului în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii, inclusiv pentru capturile de ton efectuate înainte de 16 iunie 2008, și, pe de altă parte, interzice această activitate inclusiv în ceea ce privește navele de pescuit care nu sunt menționate la articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008, deși capturile în cauză au fost efectuate cu respectarea cotelor stabilite prin Convenția pentru conservarea tonului.
40. Societatea AJD Tuna consideră că regulamentul atacat contravine principiului proporționalității, întrucât nu stabilește un echilibru între necesitatea de a proteja mediul și necesitatea de a nu leza în mod excesiv interesele operatorilor economici. Prin regulamentul atacat, Comisia ar fi urmărit numai interesele legate de protejarea mediului, fără a lua în considerare interesele operatorilor economici.
41. Guvernele elen și italian consideră că măsura de interzicere este disproporționată în raport cu obiectivul conservării stocului de ton roșu. De asemenea, aceasta nu ar fi fost conformă cu principiul proporționalității, inclusiv pentru că pescarii spanioli pot efectua capturi pentru o perioadă suplimentară de șapte zile.
42. Comisia subliniază că textul articolului 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este inexact și că regulamentul în cauză se referă numai la capturile efectuate după 16 iunie 2008 sau după 23 iunie 2008. O astfel de interpretare ar avea sens în lumina conținutului celorlalte dispoziții ale regulamentului respectiv. De asemenea, Comisia semnalează că interdicția prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 se referă de fapt și la navele de pescuit care arborează pavilioanele altor state decât cele menționate la articolele 1 și 2 din regulament. Potrivit Comisiei, interdicția în cauză este conformă cu principiul proporționalității, având în vedere că aceasta avea informații potrivit cărora inclusiv navele de pescuit ale altor state și‑ar fi epuizat cotele și că nici acestea din urmă nu ar fi respectat recomandările ICCAT.
D – A cincea întrebare
43. Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă Regulamentul nr. 530/2008 încalcă principiul proporționalității, în măsura în care Comisia nu a demonstrat că măsurile pe care intenționa să le adopte ar fi contribuit la redresarea stocului de ton.
44. Societatea AJD Tuna consideră că interzicerea debarcării și a plasării în cuști a tonului roșu deja capturat sau capturat de nave de pescuit care arborează pavilioanele altor state decât cele menționate la articolul 1 din regulamentul atacat este irelevantă în ceea ce privește protejarea stocului de ton roșu. Comisia nu ar fi demonstrat că lipsa interdicției cuprinse în regulamentul atacat ar fi cauzat un prejudiciu grav stocului de ton roșu.
45. Guvernul maltez arată că interdicția nu a influențat conservarea stocului de ton roșu, întrucât aceasta nu afecta activitatea pescarilor care operau în afara Comunității.
46. Comisia atrage atenția asupra faptului că redresarea stocului de ton roșu este asigurată datorită sistemelor TAC și cotelor stabilite de ICCAT. Asigurându‑se că nu vor fi depășite cotele în anul 2008, aceasta trebuia să adopte o măsură care să aibă ca efect conservarea stocului.
E – A șasea întrebare
47. Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă regulamentul atacat încalcă principiul interzicerii discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, în măsura în care prevede date diferite de intrare în vigoare a interdicției pentru navele de pescuit spaniole și pentru cele din alte state membre.
48. Societatea AJD Tuna și guvernul elen consideră că distincția între navele spaniole și cele ale altor state membre nu este justificată. O astfel de distincție ar fi fost cu atât mai puțin justificată din perspectiva urgenței măsurilor adoptate de Comisie. Dacă acțiunea în acest sens era urgentă și necesară pentru protejarea stocului de ton roșu, nu ar fi fost justificat să se permită navelor spaniole să continue să efectueze capturi și debarcări de ton roșu pentru încă o săptămână.
49. Comisia subliniază că situația navelor de pescuit spaniole era diferită de cea a navelor de pescuit ale altor state membre în ceea ce privește numărul de nave în raport cu cota alocată Spaniei. În privința navelor de pescuit spaniole nu ar fi existat riscul de epuizare a cotei înainte de 23 iunie 2008.
F – A șaptea și a opta întrebare
50. Prin intermediul celei de a șaptea și a celei de a opta întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă au fost încălcate articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și principiul contradictorialității, întrucât părțile interesate și statele membre nu au avut posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea deciziei.
51. Societatea AJD Tuna consideră că ar fi trebuit să fie ascultată înainte de adoptarea regulamentului atacat; prin urmare, Comisia ar fi încălcat principiul contradictorialității și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale.
52. Potrivit guvernului italian, Comisia ar fi trebuit să adopte măsurile în temeiul articolului 26 din Regulamentul nr. 2371/2002, care include un sistem de informare a statelor membre. Prin recurgerea la procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din regulamentul în cauză, Comisia ar fi încălcat articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și principiul contradictorialității.
53. Comisia și Consiliul subliniază că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 nu prevede consultarea părților interesate. Acestea susțin că articolul 47 din cartă reglementează dreptul la un proces echitabil, neaplicabil în speță. Pe de altă parte, articolul 41 din cartă reglementează numai situații individuale.
G – A noua întrebare
54. Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 al Consiliului este nul ca urmare a faptului că este posibil să se adopte măsuri de urgență fără a se da părților interesate și statelor membre posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea deciziei, motiv pentru care au fost încălcate principiul contradictorialității și drepturile fundamentale care derivă din cartă.
55. Societatea AJD Tuna consideră că ar fi trebuit să fie ascultată înainte de adoptarea Regulamentului nr. 530/2008 și că prin articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 al Consiliului, care nu prevede o astfel de posibilitate, au fost încălcate principiul contradictorialității, precum și articolele 41 și 47 din cartă.
56. Cu privire la această întrebare, Comisia are aceeași poziție ca în cazul întrebărilor a șaptea și a opta.
57. Consiliul susține că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002 nu este nul. Acesta consideră că principiul contradictorialității constituie cu certitudine un principiu fundamental al dreptului comunitar, aplicabil în toate procedurile administrative, dar obligația de a lua în considerare contradictorialitatea nu poate fi transpusă în cadrul unui proces legislativ în care se emit acte cu aplicabilitate generală.
H – A zecea întrebare
58. Prin intermediul celei de a zecea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 trebuie interpretat în sensul că interzice operatorilor comunitari debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și transbordarea tonului roșu capturat de navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilioane ale unor state terțe.
59. Societatea AJD Tuna și Comisia consideră că Regulamentul nr. 530/2008 trebuie interpretat în sensul că interdicția se referă inclusiv la debarcarea capturilor de ton roșu efectuate de nave care arborează pavilionul unui stat terț.
60. Dimpotrivă, guvernul italian susține că interdicția prevăzută de Regulamentul nr. 530/2008 se referă exclusiv la capturile flotelor statelor membre la care face referire regulamentul în cauză.
VI – Aprecierea avocatului general
A – Introducere
61. Prezenta cauză poate fi încadrată în contextul luptei pentru conservarea tonului roșu, care este o specie vie din ce în ce mai amenințată(17). Pe scara amenințării, tonul roșu se încadrează în categoria speciilor vii grav amenințate(18), iar stocul de ton roșu a scăzut până în prezent cu aproximativ 85 %(19). Prin urmare, la nivel internațional se depun numeroase eforturi pentru conservarea acestei specii protejate, în special în cadrul ICCAT. În scopul redresării stocului de ton roșu, ICCAT a prevăzut o reducere progresivă a totalului admis de captură (Total Allowable Catch sau TAC), limitarea pescuitului în anumite zone și în anumite perioade, stabilirea unei noi dimensiuni minime pentru tonul roșu, măsuri privind activitățile de pescuit sportiv și de agrement, măsuri de control și punerea în aplicare a Programului de inspecție comună internațională al ICCAT pentru a asigura eficiența planului de redresare a tonului roșu(20). De asemenea, în cadrul Organizației Națiunilor Unite s‑a propus, în luna martie a acestui an, să se introducă interzicerea totală a comerțului internațional cu ton roșu, dar această propunere nu a fost adoptată.
62. Având în vedere gradul ridicat de amenințare la adresa tonului roșu, Uniunea urmărește de asemenea conservarea acestuia prin adoptarea, în Regulamentul nr. 1559/2007, a unui plan multianual de redresare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană. Regulamentul în cauză prevede reducerea anuală a totalului admis de captură(21) și autorizarea pescuitului de ton roșu numai în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie(22), conține, de exemplu, inclusiv dispoziții privind dimensiunea minimă a tonului roșu care poate fi capturat(23) și prevede totodată măsuri de supraveghere, între care și un raport obligatoriu de captură(24). Cotele de pescuit pentru tonul roșu aferente fiecărui stat membru sunt stabilite în cadrul Uniunii prin Regulamentul nr. 40/2008 și prin anexele la Regulamentul nr. 446/2008.
63. În prezenta cauză se ridică numeroase probleme juridice cu privire la validitatea Regulamentului nr. 530/2008 și la interpretarea acestui regulament, dar și cu privire la problema privind validitatea articolului 7 din Regulamentul nr. 2371/2002. Mai exact, în temeiul primului regulament, Comisia a interzis pescuitul tonului roșu de navele de pescuit cu plase‑pungă din Grecia, din Franța, din Italia, din Cipru și din Malta începând de la 16 iunie 2008, precum și din Spania, începând de la 23 iunie 2008. Aceasta a interzis de asemenea debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și transbordarea tonului roșu care a fost capturat fie de navele statelor în cauză, fie de navele unor state terțe.
B – Prima și a doua întrebare
64. Prima și a doua întrebare formulate de instanța de trimitere, care trebuie examinate împreună din cauza legăturii dintre acestea, se referă la două probleme juridice: pe de o parte, dacă articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 este temeiul juridic relevant pentru adoptarea Regulamentului nr. 530/2008 și, pe de altă parte, dacă Regulamentul nr. 530/2008 este motivat în mod corespunzător(25).
65. Prin urmare, trebuie în primul rând să se examineze dacă articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 constituie temeiul juridic relevant pentru adoptarea Regulamentului nr. 530/2008 și, în continuare, dacă regulamentul în cauză este motivat în mod corespunzător. Cu alte cuvinte: în primul rând, este necesar să se stabilească dacă s‑a constatat în mod efectiv de către Comisie o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu, care a făcut necesară interzicerea pescuitului acestei specii de pește potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002. În continuare, este necesar, dacă amenințarea amintită anterior exista în mod real și dacă articolul menționat constituie temeiul juridic adecvat, să se stabilească dacă regulamentul atacat a fost motivat în mod corespunzător de către Comisie(26).
1. Relevanța articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 ca temei juridic al regulamentului atacat
66. Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, Comisia poate, la solicitarea întemeiată a unui stat membru sau din proprie inițiativă, să decidă adoptarea unor măsuri de urgență, dacă sunt îndeplinite două condiții: în primul rând, dacă s‑a constatat existența unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii sau pentru ecosistemul marin ca urmare a activității de pescuit și, în al doilea rând, dacă amenințarea în cauză necesită o intervenție imediată. După cum subliniază în mod corect guvernul maltez, a doua condiție pentru aplicarea dispoziției în cauză depinde de prima: necesitatea unei intervenții imediate este consecința existenței unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii și, invers, dacă nu există o astfel de amenințare gravă, nu este necesară o intervenție imediată.
67. Condițiile menționate pentru aplicarea articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 presupun că măsurile adoptate în temeiul acestei prevederi sunt excepționale și urgente și că sunt adoptate în mod legitim în situații care necesită suspendarea totală a activității de pescuit, acolo unde acestea din urmă pot determina apariția unor consecințe ireparabile pentru anumite resurse acvatice sau pentru ecosistemul marin. Caracterul excepțional și urgent al unor astfel de măsuri este ilustrat inclusiv de regulamente adoptate până în prezent de Comisie în temeiul dispoziției menționate. Astfel, Comisia a adoptat, de exemplu, în anul 2003, Regulamentul (CE) nr. 677/2003 din 14 aprilie 2003 privind stabilirea unor măsuri de urgență pentru redresarea stocurilor de cod din Marea Baltică(27), prin care pescuitul acestei specii a fost total interzis pentru o anumită perioadă, întrucât stocul respectiv era amenințat ca urmare a pescuitului cu traul [de cod] de dimensiuni inferioare celor autorizate. În mod similar, Comisia a adoptat în anul 2005 măsuri de urgență în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, prin care a interzis complet pescuitul de hamsii într‑o anumită zonă, întrucât date științifice indicau necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru protecția și redresarea stocului de hamsii în zona respectivă(28).
68. În cadrul examinării relevanței articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 ca temei juridic al Regulamentului nr. 530/2008, trebuie mai întâi stabilit dacă, în temeiul unor evaluări generale și al unor date statistice, Comisia dispunea într‑adevăr de dovada existenței unei amenințări grave pentru conservarea stocului de ton roșu, care impunea adoptarea unor măsuri de urgență. Pentru o astfel de evaluare este necesar să se țină cont de faptul că punerea în aplicare de către Comisie a politicii agricole comune (inclusiv pescuitul) implică necesitatea evaluării unei situații economice și sociale complexe. Astfel, puterea de apreciere de care se bucură aceasta în examinarea situației nu se aplică exclusiv în ceea ce privește natura și sfera de aplicare a măsurilor care trebuie adoptate, ci și, într‑o anumită măsură, în ceea ce privește constatarea datelor de bază; în acest context, Comisia este liberă să se întemeieze, dacă este cazul, pe constatări globale și pe date statistice(29).
69. În ceea ce privește întinderea puterii de apreciere în examinarea situației, trebuie subliniat de asemenea că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când legiuitorul comunitar dispune de o largă putere de apreciere – cum este cazul în domeniul agriculturii, inclusiv pescuitul –, controlul instanței trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere sau dacă autoritatea respectivă nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere(30). Cu toate acestea, chiar dacă i se recunoaște o asemenea putere, legiuitorul comunitar este obligat să își întemeieze alegerea pe criterii obiective și adecvate în raport cu scopul urmărit de legislația în cauză, ținând cont de toate elementele de fapt, precum și de datele tehnice și științifice disponibile la momentul adoptării actului în discuție(31). În exercitarea puterii sale de apreciere, legiuitorul comunitar trebuie să țină cont pe deplin de interesele implicate și, în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, acesta trebuie să examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori(32).
70. Potrivit datelor accesibile publicului, prezentate Curții de societatea AJD Tuna(33), flota comunitară ar fi consumat numai 63,23 % din cota alocată Comunității pentru anul 2008. În mod similar, în temeiul acestor date, statele din zona mediteraneeană care nu sunt țări membre ale UE(34) nu și‑ar fi depășit cotele sau le‑ar fi depășit doar cu un procent redus(35).
71. După cum a subliniat în mod corect Comisia în cadrul ședinței, trebuie totuși să se considere că aceste date sunt doar provizorii. Comisia a indicat în cadrul ședinței că, potrivit datelor definitive, Comunitatea a consumat 92,3 % din cota proprie pentru anul 2008. În plus, din raportul ICCAT(36) rezultă că estimarea celor mai multe capturi a fost realizată în funcție de capturile raportate ICCAT. Astfel, în raportul ICCAT se menționează că totalul admis de captură (TAC) pentru tonul roșu a fost de 28 500 de tone pentru anul 2008, în Oceanul Atlantic de Est și în Marea Mediterană(37). Capturile raportate (reported catch) pentru anul 2008 au totalizat 23 868 de tone, iar capturile estimate (best catch estimate), 25 760 de tone(38). Prin urmare, atât capturile raportate, cât și cele estimate au fost inferioare TAC, dar în aceste date nu sunt incluse capturile ilegale, neraportate și nereglementate: în plus, capturile potențiale (potential catch) pentru anul 2008 erau mult superioare TAC (34 120 de tone)(39).
72. Considerăm că, având în vedere datele menționate, Comisia putea să adopte Regulamentul nr. 530/2008 în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, chiar dacă la momentul adoptării regulamentului în cauză aceasta probabil nu dispunea de date științifice în totalitate fiabile. Acest temei juridic este relevant, pe de o parte, întrucât Comisia dispune de o anumită putere de apreciere, inclusiv în ceea ce privește constatarea datelor(40), iar, pe de altă parte, pentru că, la momentul adoptării măsurii de urgență, aceasta s‑a întemeiat pe o abordare atentă. Astfel, trebuie să se considere că, atunci când ia măsuri menite să protejeze și să conserve resursele acvatice vii, să asigure exploatarea durabilă a acestora și să reducă impactul activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine, Comisia trebuie să adopte o abordare atentă(41). Abordarea precaută a gestionării zonelor piscicole înseamnă că lipsa unor informații științifice adecvate nu ar trebui să constituie un motiv de amânare sau de abandonare a măsurilor de gestionare pentru conservarea speciilor țintă, a speciilor asociate sau dependente, precum și a speciilor ce nu sunt țintă și a mediului acestora(42).
73. În consecință, considerăm că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 constituie temeiul juridic relevant pentru Regulamentul nr. 530/2008.
2. Caracterul adecvat al motivării regulamentului atacat
74. În continuare vom analiza problema caracterului adecvat al motivării Regulamentului nr. 530/2008, în cadrul căreia este necesar să se stabilească dacă acest regulament este nul întrucât nu este motivat în mod corespunzător. În această privință, este mai întâi necesar să se stabilească obligația care revine Comisiei în motivarea unui regulament prin care adoptă măsuri de urgență pentru conservarea resurselor acvatice vii.
75. Potrivit unei jurisprudențe constante cu privire la articolul 253 CE(43), motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul(44). Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act(45). Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă(46).
76. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, întinderea obligației de motivare depinde de natura actului în cauză, iar atunci când este vorba despre un act destinat unei aplicări generale, motivarea se poate limita să menționeze, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea acestuia și, pe de altă parte, scopurile generale pe care își propune să le atingă. În acest context, Curtea a statuat în special că, în cazul în care actul contestat permite să se recunoască esența obiectivului urmărit de instituție, ar fi excesiv să se solicite o motivare specifică pentru diferitele alegeri tehnice operate(47).
77. Prin urmare, din jurisprudență rezultă că, în ceea ce privește Comisia, aceasta nu era obligată să indice în motivarea regulamentului atacat date concrete privind epuizarea stocului de ton roșu.
78. Această abordare este confirmată de asemenea de celelalte regulamente adoptate de Comisie în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, de exemplu, Regulamentul (CE) nr. 677/2003 privind stabilirea unor măsuri de urgență pentru redresarea stocurilor de cod din Marea Baltică(48), Regulamentul (CE) nr. 1037/2005 al Comisiei din 1 iulie 2005 privind stabilirea unor măsuri de urgență pentru protejarea și redresarea stocului de hamsie din subzona CIEM VIII(49), Regulamentul (CE) nr. 1539/2005 al Comisiei din 22 septembrie 2005 de extindere a măsurilor de urgență pentru protejarea și redresarea stocului de hamsie din subzona CIEM VIII(50), Regulamentul (CE) nr. 1475/2003 al Comisiei din 20 august 2003 privind protejarea recifelor de corali din ape adânci împotriva efectelor pescuitului prin traulare într‑o zonă situată în nord‑vestul Scoției(51).
79. În niciunul dintre regulamentele menționate, Comisia nu a indicat date concrete cu privire la existența unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii, deși din toate regulamentele în cauză rezultă că aceasta s‑a întemeiat pe astfel de date. Prin urmare, nu putem fi de acord cu reclamanta din procedura principală în sensul în care Comisia ar fi trebuit să indice în regulamentul atacat date concrete privind existența unei amenințări grave pentru conservarea stocului de ton.
80. Mai mult decât atât, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 72 din prezentele concluzii, chiar dacă la momentul adoptării Regulamentului nr. 530/2008 Comisia nu ar fi dispus de date potrivit cărora, în lipsa unor măsuri de urgență, ar fi existat un risc grav de epuizare a stocului în cauză, aceasta ar fi putut totuși să adopte regulamentul potrivit unei abordări precaute.
81. Prin urmare, considerăm că Regulamentul nr. 530/2008 a fost motivat în mod corespunzător de către Comisie.
C – A treia întrebare
82. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât lezează încrederea legitimă a unor operatori precum reclamanta.
83. Potrivit unei jurisprudențe constante, posibilitatea de a invoca principiul protecției încrederii legitime este deschisă oricărui operator economic căruia o instituție îi induce speranțe întemeiate(52). Constituie un exemplu de astfel de asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere(53). Prin urmare, nimeni nu poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care instituția nu i‑a furnizat asigurări precise(54). Cu toate acestea, dacă un operator economic prudent și avizat poate să prevadă adoptarea unei măsuri comunitare de natură să îi afecteze interesele, acesta nu poate invoca beneficiul unui astfel de principiu în cazul în care măsura menționată este adoptată(55).
84. După cum subliniază în mod corect Comisia, AJD Tuna nu a primit de la aceasta nicio asigurare privind faptul că pescuitul de ton roșu de navele de pescuit cu plase‑pungă ar fi fost autorizat până la 30 iunie 2008. Dacă s‑ar permite societății AJD Tuna să invoce în această privință, fără asigurări clare din partea Comisiei, încrederea legitimă, Comisia ar fi în realitate în imposibilitatea de a adopta orice măsură menită să suspende în mod provizoriu pescuitul. În afară de măsurile de urgență întemeiate pe articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002, precum și pe articolul 26 din Regulamentul nr. 2371/2002, Comisia ar putea fi de asemenea împiedicată să adopte măsurile pentru reglementarea și pentru suspendarea temporară a activităților de pescuit potrivit articolului 21 din Regulamentul nr. 2847/93.
85. Prin urmare, considerăm că la a treia întrebare trebuie să se răspundă în sensul că Regulamentul nr. 530/2008 nu înșală încrederea legitimă a unor operatori precum reclamanta.
D – A patra și a cincea întrebare
86. Prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 530/2008 este în conformitate cu principiul proporționalității, pentru următoarele două motive:
– pe de o parte, pentru că niciun operator comunitar nu poate efectua debarcarea și nu poate proceda la plasarea în cuști a tonului în vederea îngrășării sau a creșterii acestuia, chiar dacă este vorba despre capturi efectuate anterior datei de la care pescuitul era suspendat prin Regulamentul nr. 530/2008, și
– pe de altă parte, pentru că niciun operator comunitar nu poate exercita astfel de activități în privința capturilor de ton efectuate de pescari ale căror nave nu arborează pavilionul unuia dintre statele membre enumerate la articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008.
87. În continuare, vom analiza ambele întrebări din perspectiva încălcării principiului proporționalității.
1. Caracterul proporțional al interzicerii debarcării tonului capturat înainte de introducerea interzicerii pescuitului
88. Încă de la început trebuie analizat dacă este proporțională o măsură în temeiul căreia niciun operator comunitar nu poate efectua debarcarea și nu poate proceda la plasarea în cuști a tonului în vederea îngrășării sau a creșterii acestuia, chiar dacă este vorba despre ton capturat anterior datei de la care pescuitul este suspendat, potrivit Regulamentului nr. 530/2008, pentru navele cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei, prin urmare, înainte de 16 iunie 2008.
89. Astfel, în ceea ce privește măsura în cauză, trebuie subliniat că Regulamentul nr. 530/2008 prevede la articolul 3 ca, începând de la 16 iunie 2008 sau de la 23 iunie 2008 (pentru tonul capturat de navele de pescuit spaniole cu plase‑pungă), operatorii comunitari să nu accepte debarcarea, plasarea în cuști în vederea îngrășării sau a creșterii și transbordarea în apele sau în porturile comunitare a capturilor de ton roșu efectuate în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de nave de pescuit cu plase‑pungă. Interpretarea literală a acestui articol poate, într‑adevăr, conduce la concluzia că interdicția în cauză se referă inclusiv la capturile de ton efectuate înainte de 16 iunie 2008 sau înainte de 23 iunie 2008.
90. Cu toate acestea, inclusiv în observațiile sale scrise, Comisia a susținut că, în temeiul interpretării teleologice a articolului în cauză, trebuie să se ajungă la concluzia că operatorii comunitari nu acceptă debarcarea, plasarea în cuști în vederea îngrășării sau a creșterii și transbordarea capturilor de ton roșu efectuate după 16 iunie 2008 sau după 23 iunie 2008. Articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 trebuie coroborat cu articolele 1 și 2 din același regulament, care interzic pescuitul de ton roșu începând de la 16 iunie 2008 sau de la 23 iunie 2008.
91. Întrucât suntem de acord cu interpretarea teleologică dată de Comisie articolului 3 din Regulamentul nr. 530/2008, considerăm că, în ceea ce privește interzicerea activității de debarcare a capturilor de ton efectuate înainte de 16 iunie 2008 sau înainte de 23 iunie 2008, nu se pune problema conformității măsurii în cauză cu principiul proporționalității.
2. Caracterul proporțional al interzicerii debarcării capturilor de ton efectuate de nave de pescuit care arborează pavilionul unor state terțe
92. Pe de altă parte, este mai important să se stabilească dacă măsura prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 este disproporționată întrucât niciun operator comunitar nu poate proceda la debarcarea sau la plasarea în cuști în vederea îngrășării sau a creșterii și la transbordarea (denumită în continuare „măsura de interzicere a debarcării tonului”) capturilor de ton efectuate de pescari ale căror nave nu arborează pavilionul unuia dintre statele membre menționate la articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008.
a) Criteriu de apreciere
93. Accentul trebuie pus pe faptul că principiul proporționalității, care se numără printre principiile generale ale dreptului comunitar, impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin restrictivă și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate(56).
94. În cadrul analizei caracterului proporțional este, prin urmare, necesar să se pornească de la o schemă de evaluare în trei etape, prin intermediul căreia trebuie să se stabilească în primul rând caracterul adecvat, în al doilea rând, necesitatea măsurii și în al treilea rând, caracterul proporțional în sens restrâns(57).
95. Curtea a statuat însă că, atunci când legiuitorul comunitar dispune de o largă putere de apreciere, cum este cazul în domeniul politicii agricole comune, inclusiv pescuitul, controlul instanței trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere sau dacă autoritatea respectivă nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere(58). Având în vedere larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul comunitar în domeniul politicii agricole comune, potrivit Curții, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu, în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă, poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri(59).
96. După cum s‑a subliniat deja în Concluziile prezentate în cauzele Azienda Agricola(60) și Agrana Zucker(61) și după cum a susținut avocatul general Sharpston în cauza Zuckerfabrik Jülich(62), o astfel de evaluare restrictivă a caracterului proporțional al unei măsuri, limitată la analiza caracterului adecvat al acesteia, nu este convingătoare(63).
97. În ceea ce privește condițiile referitoare la caracterul adecvat, necesar și proporțional în sens restrâns, acestea nu reprezintă în totalitate expresia ierarhizării componentelor aceleiași noțiuni, ci, dimpotrivă, numai prin examinarea caracterului necesar și proporțional în sens restrâns se „stabilește o legătură” între obiectivul urmărit de legiuitorul comunitar prin măsura în cauză și drepturile individuale în sfera cărora acesta intervine(64). În cazul în care instanța se limitează la a examina caracterul adecvat al unei măsuri, aceasta nu efectuează un control al proporționalității, ci numai un control obiectiv al exercitării puterii de apreciere de către legiuitorul comunitar(65).
98. În consecință, considerăm că și în domeniul politicii agricole comune, inclusiv pescuitul, trebuie să se pornească de la schema triplă de control al proporționalității. Totuși, această analiză trebuie limitată, ca urmare a largii puteri de apreciere a legiuitorului comunitar, la aspectul dacă măsura este vădit inadecvată, vădit inutilă sau vădit disproporționată în sens restrâns(66). În acest fel, se respectă puterea de apreciere a legiuitorului comunitar cu privire la decizii politice, economice și sociale complexe și se împiedică substituirea de către Curte a unor astfel de decizii cu propria apreciere.
b) Aprecierea încălcării principiului proporționalității
99. În primul rând, trebuie să se stabilească obiectivul măsurii contestate, constând în interzicerea debarcării tonului. După cum rezultă din considerentul (10) al Regulamentului nr. 530/2008, scopul măsurii în cauză este sporirea eficienței măsurilor concepute să prevină o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu.
100. În continuare, este necesar să se controleze dacă această măsură este vădit inadecvată, vădit inutilă sau vădit disproporționată în sens restrâns în raport cu obiectivul urmărit, menționat anterior.
i) Controlul caracterului vădit inadecvat al măsurii
101. Potrivit unei jurisprudențe constante, o măsură nu poate garanta realizarea obiectivului urmărit decât în cazul în care răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea acestuia în mod (coerent) și sistematic(67). Măsura este, prin urmare, vădit inadecvată dacă deja prima facie nu asigură atingerea obiectivului prevăzut sau dacă deja prima facie nu asigură atingerea acestuia în mod coerent și sistematic.
102. Considerăm că măsura interzicerii debarcării tonului, prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008, nu este, în sine, vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului de sporire a eficienței măsurilor concepute să prevină o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu.
103. Această acțiune comunitară ar fi fost, în sine, vădit inadecvată dacă ar fi fost complet exclusă ipoteza că ar fi putut influența pescuitul navelor aparținând unor state terțe. În acest sens, trebuie subliniat faptul că legiuitorul comunitar dispune de o largă putere de apreciere în domeniul agriculturii, inclusiv pescuitul, ceea ce corespunde responsabilității politice atribuite legiuitorului în privința organizării politicii agricole comune(68). În cadrul puterii sale de apreciere, Comisia a considerat în mod evident că măsura constând în interzicerea debarcării tonului influența (sau putea să influențeze) inclusiv pescuitul navelor de pescuit ale unor state terțe, întrucât exista posibilitatea ca, în lipsa interzicerii debarcării, nave cu plase‑pungă ale statelor la care Regulamentul nr. 530/2008 nu se referă, să înceapă să captureze cantități mai mari de ton pentru a‑l vinde ulterior operatorilor comunitari. În consecință, considerăm că măsura în cauză nu este, în sine, vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului de conservare a stocului de ton roșu.
104. Cu toate acestea, considerăm că ridică probleme coerența măsurii de interzicere a debarcării tonului prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 în raport cu măsurile constând în interzicerea debarcării prevăzute la alineatul (2) al articolului în cauză. Trebuie să se considere că Regulamentul nr. 530/2008, pe lângă interzicerea debarcării tonului în temeiul articolului 3 alineatul (1), conține la alineatul (2) și o interdicție similară de debarcare a capturilor efectuate de nave de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei. Având în vedere că navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă au putut efectua capturi de ton timp de încă șapte zile, interzicerea debarcării tonului a început pentru acestea, de asemenea, cu șapte zile mai târziu. Prin urmare, considerăm că este complet incoerent și nesistematic faptul că, în perioada cuprinsă între 16 iunie 2008 și 23 iunie 2008, pescarii comunitari cu ridicata nu puteau achiziționa ton de la nave de pescuit cu plase‑pungă ale unor state terțe, dar puteau achiziționa fără restricții ton de la navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă. Este astfel posibil ca, din cauza admisibilității pescuitului pentru navele spaniole, să fi devenit realitate temerea menționată la punctul precedent din prezentele concluzii, respectiv aceea ca navele spaniole să fi avut posibilitatea de a captura o cantitate mai mare de ton pentru a‑l vinde ulterior unor pescari cu ridicata din alte state membre. Din cauza acestei incoerențe, măsura constând în interzicerea debarcării privind navele din state terțe rămâne în realitate fără obiect și, prin urmare, este vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului.
105. În consecință, măsura constând în interzicerea debarcării tonului prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului de sporire a eficienței măsurilor concepute să prevină o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu.
ii) Controlul caracterului vădit inutil al măsurii
106. În ipoteza în care Curtea statuează că măsura constând în interzicerea debarcării tonului nu este vădit inadecvată pentru atingerea obiectivului de sporire a eficienței măsurilor concepute să prevină o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu, trebuie să se controleze dacă măsura de interzicere în cauză era vădit inutilă. În domeniile în care legiuitorul dispune de o putere de apreciere, controlul necesității trebuie să fie astfel limitat la a stabili dacă, printre mai multe măsuri, adecvate pentru atingerea obiectivului urmărit, există în mod vădit o altă măsură mai puțin împovărătoare pentru interesul sau pentru dreptul protejat în mod legal la care se face referire.
107. Considerăm că nu există elemente pentru a se concluziona că există în mod vădit o altă măsură mai puțin împovărătoare pentru interesul sau pentru dreptul protejat în mod legal la care se face referire. Altfel, s‑ar putea susține că măsura constând în interzicerea debarcării capturilor de ton efectuate de nave de pescuit cu plase‑pungă ale unor state terțe nu era vădit necesară pentru atingerea obiectivului, întrucât ar fi fost suficient, pentru a atinge obiectivul, ca interzicerea debarcării tonului să intre în vigoare pentru navele de pescuit din state terțe numai la 23 iunie 2008, la fel ca pentru navele de pescuit spaniole. Cu toate acestea, s‑ar fi introdus astfel, din nou, o măsură incoerentă cu interzicerea debarcării tonului.
108. Prin urmare, considerăm că nu este posibil să se constate că măsura constând în interzicerea debarcării tonului potrivit articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 nu este vădit necesară pentru atingerea obiectivului de conservare a stocului de ton roșu.
iii) Controlul caracterului vădit disproporționat în sensul strict al cuvântului
109. În subsidiar, în ipoteza în care Curtea statuează că măsura constând în interzicerea debarcării tonului nu este vădit inadecvată și nu statuează că este vădit inutilă, este necesar să se controleze de asemenea caracterul proporțional în sens restrâns, care se referă la echilibrul dintre interesele lezate ale operatorilor și interesul protejării tonului roșu. Considerăm că nu există elemente care ar putea da naștere la îndoieli cu privire la proporționalitatea măsurii în cauză în sens restrâns. Deși operatorii suportă în mod cert pierderi economice ca urmare a măsurii constând în interzicerea debarcării tonului, avantajele pentru protejarea tonului roșu rezultate în urma acestei interdicții sunt cu siguranță mai mari. Prin urmare, în cazul în care Curtea statuează că măsura constând în interzicerea debarcării tonului nu este vădit inadecvată și nu este vădit inutilă, considerăm că această măsură nu este vădit disproporționată în sensul strict al cuvântului.
iv) Concluzie
110. Prin urmare, trebuie să se considere că articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 nu prevede că operatorii comunitari nu pot proceda la debarcarea, la plasarea în cuști în vederea îngrășării sau a creșterii și la transbordarea capturilor de ton roșu efectuate anterior datei de la care pescuitul era suspendat potrivit Regulamentului nr. 530/2008, astfel încât în privința acestei măsuri nu se pune problema proporționalității. Cu toate acestea, nu este în conformitate cu principiul proporționalității măsura, prevăzută la articolul 3 din regulament, potrivit căreia operatorii comunitari nu pot proceda la debarcarea, la plasarea în cuști în vederea îngrășării sau a creșterii și la transbordarea capturilor de ton roșu efectuate de nave de pescuit cu plase‑pungă care nu arborează pavilionul unuia dintre statele membre la care se referă Regulamentul nr. 530/2008.
c) Consecințele încălcării principiului proporționalității
111. În sfârșit, este de asemenea necesar să se examineze consecințele pe care le are încălcarea principiului proporționalității asupra validității Regulamentului nr. 530/2008. În principal, este necesar să se stabilească dacă, din cauza încălcării principiului proporționalității, este nul întregul regulament sau numai articolul 3 din acesta.
112. Potrivit unei jurisprudențe constante, anularea în parte a unui act comunitar nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului(69). În plus, condiția de separabilitate nu este suficientă atunci când anularea în parte a actului în cauză ar avea ca efect modificarea substanței acestuia(70).
113. În prezenta cauză este necesar să se constate că articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este redactat astfel încât este posibilă separarea fără dificultate a acestuia de restul articolelor din regulament. Chiar dacă acest articol, care conține măsura de interzicere a debarcării tonului, este anulat, interzicerea pescuitului prevăzută la articolele 1 și 2 din regulamentul în cauză continuă să rămână în vigoare fără nicio consecință.
114. Prin urmare, considerăm că articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât încalcă principiul proporționalității.
E – A șasea întrebare
115. Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât încalcă principiul interzicerii discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate prevăzut la articolul 12 CE, făcând o distincție între navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei și acelea care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei, precum și între navele de pescuit ale acestor șase state membre și navele de pescuit ale celorlalte state membre(71).
1. Diferențierea dintre navele de pescuit spaniole și navele de pescuit care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei
a) Problema temeiniciei diferențierii dintre navele de pescuit spaniole și celelalte nave
116. Încă de la început trebuie examinată problema privind temeinicia diferențierii dintre navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă, pe de o parte, și navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei, pe de altă parte.
117. Potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea principiului nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv(72).
118. În observațiile scrise în apărarea sa cu privire la această problemă, Comisia susține în primul rând că, în ceea ce privește navele care arborează pavilionul Spaniei, nu exista o discriminare, întrucât, având în vedere controlul volumului efectiv de captură, nu ar fi existat niciun risc de depășire de navele spaniole a cotei alocate Spaniei. În plus, Comisia susține că situația obiectivă a flotei spaniole (numărul navelor în raport cu cota alocată Spaniei) era diferită de situația altor flote. În sfârșit, Comisia a susținut în cadrul ședinței că situația obiectivă a flotei spaniole era diferită, întrucât sezonul de pescuit ar începe în Spania cu o săptămână mai târziu. Mai exact, majoritatea navelor spaniole de pescuit cu plase‑pungă efectuează capturile de ton roșu în jurul Insulelor Baleare, unde marea atinge temperatura potrivită pentru pescuitul tonului roșu cu o săptămână mai târziu decât în altă parte(73).
119. În ceea ce privește diferențierea dintre navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă și celelalte nave de pescuit care intră sub incidența Regulamentului nr. 530/2008, Comisia prezintă astfel trei argumente: în primul rând, lipsa unui pericol concret de epuizare a cotei de navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă, în al doilea rând, situația obiectiv diferită a navelor spaniole de pescuit cu plase‑pungă, astfel încât nu ar fi fost în niciun caz posibil ca aceste nave de pescuit să își epuizeze cota proprie și, în al treilea rând, situația obiectiv diferită a navelor spaniole de pescuit cu plase‑pungă, întrucât acestea efectuează capturi în ape care ating temperatura potrivită pentru pescuitul tonului cu o săptămână mai târziu.
120. Considerăm că argumentele prezentate de Comisie nu justifică un tratament diferit al flotei spaniole față de celelalte flote în prezenta cauză.
121. În primul rând, Comisia nu a furnizat în observațiile scrise și nici în cadrul procedurii orale nicio informație din care să rezulte în mod clar că flota spaniolă și‑ar fi epuizat în mod previzibil cota numai la 23 iunie 2008, și nu la 16 iunie 2008. Comisia nu a prezentat nicio informație care să demonstreze că, în perioada în care a fost adoptat regulamentul atacat, volumul de captură al flotei spaniole până la acel moment ar fi fost inferior volumului de captură al flotelor celorlalte state membre. Dimpotrivă, în observațiile scrise ale Comisiei se arată că, în perioada cuprinsă între 27 mai 2008 și 23 iunie 2008, capturile navelor spaniole de pescuit cu plase‑pungă au fost mai mari decât cele ale navelor franceze de pescuit cu plase‑pungă(74). Desigur, se arată în acest sens că este posibil ca informațiile privind volumul de captură al flotei franceze să nu fi fost corecte, având în vedere că sistemele de supraveghere prin satelit a navelor nu ar fi fost operative pentru o anumită perioadă. În pofida acestei presupuse inexactități, nu se arată însă care era estimarea efectivă a volumului de captură al flotei franceze în comparație cu flota spaniolă.
122. În plus, referitor la capturile concrete ale flotei spaniole în anul 2008 (având în vedere toate metodele de pescuit, nu numai pescuitul cu plase‑pungă), din raportul ICCAT rezultă că, în ceea ce privește capturile de ton roșu efectuate de flota spaniolă în Oceanul Atlantic de Est, acestea au fost estimate la 2 938 de tone, iar în Marea Mediterană la 2 465 de tone, totalizând 5 403 tone(75). Aceasta reprezintă 99,3 % din cota alocată Spaniei pentru anul 2008, care se ridica la 5 428,46 tone. Potrivit datelor provenite din această sursă, Spania s‑a apropiat astfel de cota sa în ceea ce privește estimarea capturilor mult mai mult decât Franța și Italia(76).
123. În lipsa unor date concrete care să demonstreze că nu exista niciun risc ca navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă să atingă cota alocată Spaniei sau să o depășească, considerăm că diferența de tratament dintre navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei și cele care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei nu este întemeiată în mod obiectiv.
124. În al doilea rând, este necesar să se verifice dacă se poate susține că teoretic nu era posibil ca navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă să atingă sau să depășească până la 23 iunie 2008 cota alocată Spaniei. Considerăm că nici aceste susțineri nu pot fi primite.
125. Pe de o parte, din observațiile scrise ale Comisiei rezultă că, în ceea ce privește cota fiecărui stat membru, aceasta a fost împărțită în funcție de numărul de nave aflate la dispoziția statului membru în cauză. În observațiile scrise, Comisia arată că în Comunitate existau în total, în anul 2008, 131 de nave de pescuit cu plase‑pungă, dintre care una cipriotă, 4 malteze, 6 spaniole, 16 grecești, 36 franceze și 68 italiene(77). În acest sens, Comisia arată, de exemplu, că pentru 32 de nave franceze, cu o lungime de peste 24 de metri, era stabilită pentru anul 2008 o cotă individuală cuprinsă între 110 și 120 de tone. Cota individuală pentru fiecare dintre cele 68 de nave italiene era stabilită la 52 de tone. Cota individuală pentru fiecare dintre cele 6 nave spaniole era stabilită între 251 și 352 de tone. Din aceste date rezultă că raportul dintre numărul navelor și cota alocată Spaniei nu poate justifica o diferență de tratament între navele spaniole și navele celorlalte state membre, întrucât cota existentă este împărțită proporțional cu numărul de nave deținute de fiecare stat membru. Comisia a afirmat de asemenea, în considerentul (7) al Regulamentului nr. 530/2008, că, în plus, „capacitatea zilnică de captură a unei singure nave cu plase‑pungă este atât de mare încât nivelul permis al capturilor poate fi atins sau depășit foarte repede”(78). Astfel, întrucât cota poate fi depășită de o singură navă de pescuit cu plase‑pungă, considerăm că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă nu ar fi putut atinge cota alocată.
126. Pe de altă parte, din observațiile scrise ale Comisiei rezultă de asemenea că navele spaniole au capturat, în perioada cuprinsă între 27 mai 2008 și 23 iunie 2008 (adică într‑o perioadă de 4 săptămâni), 1 404,427 tone de ton roșu(79). Aceasta înseamnă că, în medie, capturile dintr‑o săptămână sunt egale cu puțin peste 351 de tone de ton roșu. Cota de pescuit pentru ton era stabilită pentru Spania, pentru anul 2008, la 5 428,46 tone(80). Potrivit datelor Comisiei, aproximativ 70 % din totalul pescuitului de ton roșu se efectuează cu plase‑pungă(81), ceea ce înseamnă că se prevedea că navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă trebuiau să efectueze în anul 2008 capturi de aproximativ 3 800 de tone de ton roșu (adică 70 % din totalul cotei spaniole). În cazul în care navele spaniole ar fi capturat în fiecare zi cu o capacitate similară celei din perioada cuprinsă între 27 mai 2008 și 23 iunie 2008, cantitatea capturată ar fi atins 3 800 de tone în 10 sau în 11 săptămâni. Având în vedere faptul că sezonul de pescuit în Spania dura 25 de săptămâni(82), considerăm că nu se poate afirma că teoretic nu ar fi fost posibil ca navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă să atingă cotele pentru anul 2008.
127. În al treilea rând, Comisia a afirmat în cadrul procedurii orale că situația obiectivă a navelor spaniole de pescuit cu plase‑pungă este diferită întrucât apele în care acestea capturează tonul roșu ajung la temperatura potrivită pentru pescuit cu o săptămână mai târziu. Considerăm că acest argument nu poate fi primit. Pentru ca această afirmație a Comisiei să fie convingătoare, și sezonul de pescuit pentru tonul roșu, astfel cum este reglementat prin Regulamentul nr. 1559/2007, ar fi trebuit să dureze în Spania cu o săptămână mai mult decât în celelalte state membre(83). Dacă acest factor ar fi fost în realitate atât de important pentru pescuit cum subliniază Comisia, s‑ar fi hotărât deja prin Regulamentul nr. 1559/2007 că Spania poate captura ton roșu cu o săptămână mai mult decât toate celelalte state membre.
128. În sfârșit, trebuie să subliniem de asemenea faptul că nu este convingător să se afirme că există o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu, dar în același timp să se permită Spaniei să pescuiască timp de încă o săptămână tocmai în perioada de vârf a sezonului de pescuit. În cadrul puterii sale de apreciere, Comisia a considerat că există, într‑adevăr, o amenințare gravă pentru conservarea stocului de ton roșu. Ca urmare a acestei constatări, Comisia ar fi trebuit să trateze toate statele membre la care se referă Regulamentul nr. 530/2008 în mod egal. În cazul în care stocul unei anumite specii de pești este într‑adevăr amenințat, specia în cauză este amenințată în întreaga zonă de pescuit, independent de împrejurarea că unele state membre nu par să își fi epuizat încă propria cotă(84).
129. În consecință, considerăm că Regulamentul nr. 530/2008 încalcă principiul interzicerii discriminării, având în vedere diferența de tratament dintre navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei și cele care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei.
b) Consecințele încălcării principiului interzicerii discriminării
130. Este de asemenea necesar să se verifice consecințele pe care le are asupra validității Regulamentului nr. 530/2008 constatarea că acesta încalcă principiul interzicerii discriminării. Mai exact, este necesar să se controleze dacă, din cauza încălcării acestui principiu, este nul întregul regulament sau sunt nule numai unele articole din acesta.
131. Potrivit unei jurisprudențe constante, anularea în parte a unui act comunitar nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului(85). În plus, condiția de separabilitate nu este suficientă atunci când anularea în parte a actului în cauză ar avea ca efect modificarea substanței acestuia(86). Prin urmare, potrivit Curții, pentru o anulare în parte, trebuie îndeplinite două condiții: separabilitatea elementelor care trebuie anulate și menținerea substanței normative a actului.
132. Considerăm că încălcarea în prezenta cauză a principiului interzicerii discriminării determină în primul rând nulitatea articolelor 1 și 2 din Regulamentul nr. 530/2008, din care rezultă că navele spaniole de pescuit cu plase‑pungă sunt tratate mai favorabil decât alte nave de pescuit care intră sub incidența regulamentului în cauză. Articolele 1 și 2 din regulament considerate împreună încalcă principiul interzicerii discriminării, motiv pentru care trebuie anulate.
133. În cazul în care Curtea, în cadrul aprecierii conformității cu principiul proporționalității (a patra și a cincea întrebare preliminară) nu ar anula articolul 3, considerăm că acest articol ar trebui anulat ca urmare a anulării articolelor 1 și 2 din Regulamentul nr. 530/2008. Astfel, măsura de interzicere a debarcării tonului este lipsită de sens dacă nu mai există temeiul juridic al acesteia, constând în interzicerea pescuitului propriu‑zis de ton(87). Dar, întrucât considerăm că articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este deja nul ca urmare a încălcării principiului proporționalității, trebuie anulate numai articolele 1 și 2 din acest regulament.
134. Prin urmare, considerăm că articolele 1 și 2 din Regulamentul nr. 530/2008 sunt nule ca urmare a încălcării principiului interzicerii discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, potrivit articolului 12 CE.
2. Diferențierea dintre navele care intră sub incidența Regulamentului nr. 530/2008 și celelalte nave
135. Este necesar să se examineze de asemenea problema temeiniciei diferențierii dintre navele de pescuit cu plase‑pungă care intră sub incidența Regulamentului nr. 530/2008 (respectiv cele care arborează pavilionul Greciei, al Italiei, al Franței, al Ciprului și al Maltei, precum și al Spaniei) și toate celelalte nave de pescuit cu plase‑pungă(88).
136. În cursul procedurii orale, Comisia a susținut că Portugalia și alte state membre nu capturează tonul roșu cu nave de pescuit cu plase‑pungă, ci prin alte metode, și a confirmat că toate statele membre care capturează tonul roșu cu nave de pescuit cu plase‑pungă sunt incluse în Regulamentul nr. 530/2008.
137. Prin urmare, trebuie să se constate că statele membre care nu intră sub incidența Regulamentului nr. 530/2008 se aflau într‑o situație în mod obiectiv diferită de cea a statelor membre care intră sub incidența regulamentului în cauză. În consecință, Regulamentul nr. 530/2008 nu încalcă din acest punct de vedere principiul interzicerii discriminării.
F – A șaptea, a opta și a noua întrebare
138. Prin intermediul întrebărilor preliminare a șaptea, a opta și a noua, care, având în vedere similitudinea problemelor vizate, sunt examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească:
– în primul rând, dacă Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât, la momentul adoptării acestuia, pe de o parte, nu a fost luat în considerare principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este garantat potrivit articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și întrucât, pe de altă parte, nu a fost respectat principiul contradictorialității ca principiu general al dreptului comunitar, dat fiind faptul că părților interesate și statelor membre nu li s‑a acordat nicio posibilitate de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea regulamentului atacat;
– în al doilea rând, dacă Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât a fost adoptat în temeiul articolului 7 din Regulamentul nr. 2371/2002, care încalcă principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este garantat potrivit articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, și principiul contradictorialității ca principiu general al dreptului comunitar.
139. În ceea ce privește în special a noua întrebare preliminară, subliniem că, după cum a arătat Consiliul în cadrul ședinței, această întrebare se referă numai la validitatea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002, care nu este relevant în prezenta cauză. Cu toate acestea, întrebarea instanței de trimitere trebuie înțeleasă în sensul că instanța în cauză solicită să se stabilească dacă articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 este în contradicție cu principiul protecției jurisdicționale efective și cu principiul contradictorialității, din moment ce acordă statelor membre dreptul de a fi ascultate numai atunci când procedura este inițiată la solicitarea întemeiată a unui stat membru, nu și atunci când procedura este inițiată de Comisie.
140. Prin urmare, în primul rând trebuie să se verifice dacă Regulamentul nr. 530/2008 încalcă principiile menționate și în al doilea rând, dacă aceste principii sunt încălcate de articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002, în ambele cazuri plecând de la ipoteza că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 este temeiul juridic relevant pentru adoptarea Regulamentului nr. 530/2008.
1. Dacă Regulamentul nr. 530/2008 încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității
a) Pretinsa încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective
141. Cu titlu introductiv, este important să se atragă atenția asupra faptului că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiul protecției jurisdicționale efective constituie un principiu general al dreptului comunitar, care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(89), precum și la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa(90). Astfel, articolul 47 alineatul (1) din cartă prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de acest articol.
142. Nu înțelegem în ce fel împrejurarea că părțile interesate și statele membre nu au avut posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de adoptarea regulamentului atacat ar putea încălca principiul protecției jurisdicționale efective. Acest principiu se referă la protecția jurisdicțională după ce actul a fost adoptat. Această protecție jurisdicțională este garantată atât statelor membre, cât și persoanelor interesate (fizice și juridice), întrucât acestea pot ataca, în condițiile prevăzute la articolul 230 alineatele (2) și (4) CE(91), un astfel de act printr‑o acțiune în anulare, după cum și o instanță națională, într‑o procedură pendinte în fața acesteia, poate adresa Curții o întrebare preliminară cu privire la validitatea unui act comunitar. Prin urmare, considerăm că imposibilitatea de a prezenta observații scrise în cadrul procedurii de adoptare a Regulamentului nr. 530/2008 nu a încălcat principiul protecției jurisdicționale efective.
b) Pretinsa încălcare a principiului contradictorialității
143. În cadrul pretinsei încălcări a principiului contradictorialității, este necesar să se stabilească dacă Regulamentul nr. 530/2008 încalcă acest principiu, pe de o parte, în ceea ce privește statele membre și, pe de altă parte, în ceea ce privește părțile interesate menționate la articolul 3 din regulament.
i) Respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește statele membre
144. Cu privire la respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește statele membre, din jurisprudența Curții rezultă că acest principiu se aplică nu numai cetățenilor, ci și statelor membre. În privința acestora din urmă, acest principiu a fost recunoscut în cadrul unor proceduri declanșate de o instituție comunitară împotriva statului membru interesat(92). Prin urmare, principiul contradictorialității nu se aplică decât în cazul în care o instituție comunitară inițiază o procedură împotriva unui stat membru, de exemplu, o procedură în temeiul articolului 228 CE(93) sau o procedură privind ajutoarele de stat(94). Dimpotrivă, un regulament al Comisiei este în principiu un act normativ cu aplicabilitate generală, în a cărui procedură de adoptare, Comisia, de la care emană actul, nu are o obligație generală de a permite părților interesate sau statelor membre să fie audiate cu privire la regulamentul propriu‑zis. Potrivit articolului 249 alineatul (2) CE(95), regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.
145. În plus, trebuie remarcat faptul că temeiul juridic al adoptării Regulamentului nr. 530/2008, respectiv articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, prevede adoptarea de măsuri de urgență la inițiativa Comisiei(96). Întrucât este vorba despre măsuri de urgență, posibilitatea acordată statelor membre de a se pronunța ar putea prelungi în mod disproporționat adoptarea măsurilor de urgență, iar măsurile propriu‑zise ar rămâne fără obiect. Acestea sunt caracterizate tocmai prin faptul că trebuie adoptate rapid și fără întârzieri inutile, acest lucru asigurându‑le eficiența(97).
146. În consecință, considerăm că Regulamentul nr. 530/2008 nu încalcă principiul contradictorialității în ceea ce privește statele membre.
ii) Respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește celelalte părți interesate
147. Cu privire la respectarea principiului contradictorialității în ceea ce privește celelalte părți interesate la care se referă articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008, trebuie subliniat că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, principiul contradictorialității se aplică în privința oricărei proceduri care poate conduce la adoptarea de către o instituție comunitară a unei decizii care să afecteze în mod semnificativ interesele unei persoane(98). La fel ca la punctul 144 din prezentele concluzii, și în această privință trebuie accentuat faptul că un regulament al Comisiei este în principiu un act normativ cu aplicabilitate generală. În funcție de conținut, acesta poate reprezenta efectiv și un act normativ individual, atunci când se dovedește că în realitate conține o decizie sau o serie de decizii care privesc persoanele în mod direct și individual(99). Considerăm că în prezenta cauză criteriul afectării persoanei nu este îndeplinit, întrucât articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 se referă în general la toți operatorii comunitari care ar putea proceda la debarcarea, la plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și la transbordarea tonului roșu(100). În consecință, nu putem considera Regulamentul nr. 530/2008 ca fiind o decizie, ci un act cu aplicabilitate generală, în cadrul căruia Comisia nu este obligată să garanteze dreptul de a fi audiate părților interesate, menționate la articolul 3 din regulamentul în cauză.
148. În continuare, trebuie adăugat în ce fel rezultă din jurisprudență că, chiar dacă regulamentul privea în mod direct și individual părțile interesate și acestea puteau să îl conteste în temeiul articolului 230 alineatul (4) CE(101), din dispoziția menționată nu se poate deduce în mod automat dreptul persoanelor de a fi audiate înainte de adoptarea unui astfel de act(102).
149. În plus, trebuie remarcat, la fel ca la punctul 145 din prezentele concluzii, că posibilitatea de a audia toate părțile interesate ar prelungi de asemenea în mod disproporționat adoptarea unor măsuri de urgență potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, măsuri care trebuie adoptate rapid și fără întârzieri inutile, acest lucru asigurându‑le eficiența.
150. În consecință, considerăm că Regulamentul nr. 530/2008 nu încalcă principiul contradictorialității în ceea ce privește celelalte părți interesate la care se referă articolul 3 din regulament.
2. Dacă articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității
151. Considerăm că nici articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității.
a) Pretinsa încălcare a principiului protecției jurisdicționale efective
152. Cu privire la problema încălcării principiului protecției jurisdicționale efective, facem trimitere la argumentația de la punctele 141 și 142 din prezentele concluzii. Pentru motivele prezentate acolo, considerăm că articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective.
b) Pretinsa încălcare a principiului contradictorialității
153. De asemenea, considerăm că articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 nu încalcă principiul contradictorialității sau dreptul părților interesate și al statelor membre de a fi audiate.
154. În ceea ce privește dreptul celorlalte părți interesate (persoane fizice și juridice) de a fi audiate, facem trimitere la punctele 145 și 149 din prezentele concluzii. Dacă toate celelalte părți interesate (persoane fizice și juridice) ar avea dreptul de a fi audiate în procedura de adoptare a măsurilor de urgență, acest lucru ar prelungi în mod disproporționat procedura de adoptare a măsurilor de urgență pentru conservarea resurselor acvatice vii și ar reduce semnificativ eficacitatea acestora.
155. În temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002, Comisia poate adopta măsuri de urgență pentru conservarea resurselor acvatice vii la solicitarea întemeiată a unui stat membru sau din proprie inițiativă. Potrivit articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002, statele membre notifică solicitarea simultan Comisiei, celorlalte state membre și consiliilor consultative regionale în cauză, care pot prezenta Comisiei observațiile lor în scris în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării.
156. Atunci când solicitarea de adoptare a unor măsuri de urgență este prezentată de unul dintre statele membre, celelalte state membre pot astfel, potrivit articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002, să prezinte observații scrise. Dimpotrivă însă, atunci când Comisia adoptă măsuri de urgență din proprie inițiativă, statele membre nu pot transmite observații scrise. Deși un astfel de mecanism poate părea incoerent prima facie, considerăm totuși că faptul că statele membre nu pot prezenta observații în cazul în care Comisia adoptă măsuri de urgență din proprie inițiativă nu încalcă dreptul acestora de a fi audiate.
157. Astfel, trebuie remarcat că, dacă un stat membru propune adoptarea unor măsuri de urgență, a căror necesitate nu a fost în mod evident percepută de Comisie, poziția celorlalte state membre poate fi utilă în formarea unei percepții obiective și, în același timp, poate evita situația în care unul dintre statele membre ar putea abuza de posibilitatea de a propune adoptarea unor măsuri de urgență. Situația se prezintă diferit în cazul în care măsurile de urgență sunt adoptate din inițiativa Comisiei. În acest caz, necesitatea unor măsuri de urgență este atât de evidentă, încât a fost deja percepută de Comisie, care are competența, în temeiul datelor de care dispune, să adopte măsuri de urgență.
158. Prin urmare, considerăm că articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 nu încalcă în niciun fel principiul contradictorialității.
G – A zecea întrebare
159. A zecea întrebare preliminară este adresată numai în subsidiar, prin urmare, în cazul în care Regulamentul nr. 530/2008 este anulat, răspunsul Curții la această întrebare nu mai este necesar; cu toate acestea, vom examina în continuare întrebarea, pentru ipoteza în care Curtea nu anulează regulamentul menționat.
160. Prin intermediul celei de a zecea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în cazul în care Curtea constată validitatea Regulamentului nr. 530/2008, articolul 3 alineatul (1) trebuie interpretat în sensul că interzice operatorilor comunitari să procedeze, în apele și în porturile comunitare, la debarcarea, la plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și la transbordarea capturilor de ton roșu efectuate în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de nave de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilioanele unor state terțe.
161. Considerăm că la această întrebare trebuie să se răspundă în mod afirmativ.
162. Pe de o parte, o astfel de interpretare confirmă textul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008, care se referă în general la „navele de pescuit cu plase‑pungă”, și nu în mod expres la navele de acest tip care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei. Astfel, această dispoziție a fost în mod deliberat formulată diferit de articolul 1 alineatul (1) din același regulament, în care sunt expres menționate statele membre la care se referă regulamentul în cauză. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 arată astfel în mod clar că se referă la toate navele de pescuit, și nu doar la navele de pescuit ale statelor membre menționate.
163. Pe de altă parte, la un astfel de rezultat conduce și interpretarea sistematică a dispoziției în cauză. Spre deosebire de alineatul (1) al articolului 3 din Regulamentul nr. 530/2008, care este formulat în termeni generali, alineatul (2) se referă la un singur stat membru, Spania. Potrivit unei interpretări sistematice, se poate astfel concluziona că, dacă ar fi dorit ca articolul 3 alineatul (1) din regulamentul în cauză să se aplice numai pentru anumite state membre, Comisia ar fi afirmat acest lucru în mod expres inclusiv în text.
164. În plus, Comisia a confirmat că articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 trebuie interpretat în sensul că se referă la interzicerea debarcării tonului capturat de nave de pescuit cu plase‑pungă din orice țară, cu excepția Spaniei.
165. Prin urmare, considerăm că la a zecea întrebare preliminară trebuie să se răspundă că articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 530/2008 trebuie interpretat în sensul că interzice operatorilor comunitari să accepte debarcarea, plasarea în cuști în scopul îngrășării sau al creșterii și transbordarea în apele și în porturile comunitare a capturilor de ton roșu efectuate în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de nave de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilioanele unor state terțe care nu sunt membre ale Comunității.
VII – Concluzie
166. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Prim'Awla tal‑Qorti Civili (Republica Malta) după cum urmează:
1) Examinarea relevanței temeiului juridic și a motivării Regulamentului (CE) nr. 530/2008 al Comisiei din 12 iunie 2008 de stabilire a unor măsuri de urgență în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană nu a evidențiat niciun element care ar putea afecta validitatea regulamentului în cauză.
2) Regulamentul nr. 530/2008 nu înșală încrederea legitimă a unor părți precum reclamanta din acțiunea principală.
3) Articolul 3 din Regulamentul nr. 530/2008 este nul întrucât încalcă principiul proporționalității.
4) Articolele 1 și 2 din Regulamentul nr. 530/2008 sunt nule ca urmare a încălcării principiului interzicerii discriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate, potrivit articolului 12 CE.
5) Regulamentul nr. 530/2008 și articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective și principiul contradictorialității.
1 – Limba originală: slovena.
2 – JO L 155, p. 9.
3 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 (JO C 306, p. 1), care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, procedura privind cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare este reglementată de articolul 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
4 – Acțiunea în cauza AJD Tuna/Comisia (T‑329/08), introdusă la 12 august 2008.
5 – Acțiunea în cauza Italia/Comisia (T‑305/08), introdusă la 11 august 2008.
6 – A se vedea Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță (în prezent, Tribunalul) din 30 noiembrie 2009, Veromar di Tudisco Alfio & Salvatore și alții/Comisia (cauzele conexate T‑313/08-T‑318/08 și T‑320/08-T‑328/08), nepublicată în Repertoriu.
7 – JO L 261, p. 1, Ediție specială, 04/vol. 2, p. 109.
8 – JO L 358, p. 59, Ediție specială, 04/vol. 6, p. 237.
9 – Textul convenției este publicat în JO 1986, L 162, p. 34, Ediție specială, 04/vol. 1, p. 194.
10 – Articolul III alineatul (1) din Convenția pentru conservarea tonului.
11 – Articolul VIII alineatul (1) litera (a) din Convenția pentru conservarea tonului.
12 – JO 1986 L 162, p. 33, Ediție specială, 04/vol. 1, p.194.
13 – JO L 340, p. 8.
14 – JO L 19, p. 1.
15 – JO L 134, p. 11.
16 – Comisia face referire la Hotărârea din 25 octombrie 2001, Italia/Consiliul (C‑120/99, Rec., p. I‑7997, punctele 28 și 29).
17 – Cu privire la amenințarea la adresa tonului roșu, a se vedea, de exemplu, publicația din anul 1995 a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură „Examen de la situation mondiale des espèces de grands migrateurs et des stocks chevauchants”, FAO document technique sur les pêches 337, 1995, p. 36.
18 – A se vedea, de exemplu, publicația Biodiversity: My Hotel in Action: A Guide to Sustainable Use of Biological Resources, International Union for Conservation of Nature, Gland, 2008, p. 64; Deere, C., Net Gains: Linking Fisheries Management, International Trade and Sustainable Development, IUCN, Washington, 2000, p. 37. A se vedea de asemenea Barnosky, A. D., Heatstroke: Nature in an Age of Global Warming, Island Press, Washington, 2009, p. 50; Lévêque, C., La biodiversité au quotidien: Le développement durable à l'épreuve des faits, Éditions Quae, Versailles, 2008, p. 173.
19 – Ar mai trebui adăugat că în doctrină se subliniază de asemenea că tonul roșu este în mod vădit prea exploatat și că ar fi fost necesar să se procedeze la o reducere cu cel puțin 25 % a mortalității acestei specii de pește. A se vedea Markus, T., European fisheries law: from promotion to management, Europa Law Publishing, Groningen, 2009, p. 13.
20 – A se vedea considerentul (3) al Regulamentului nr. 1559/2007.
21 – A se vedea articolul 3 din Regulamentul nr. 1559/2007.
22 – Articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1559/2007 interzice pescuitul tonului roșu în perioada cuprinsă între 1 iulie și 31 decembrie în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană de nave de pescuit pelagice de mari dimensiuni, cu paragate, de peste 24 m, precum și cu plasă lungă.
23 – A se vedea articolul 7 din Regulamentul nr. 1559/2007.
24 – A se vedea articolul 17 din Regulamentul nr. 1559/2007.
25 – Ar trebui adăugat că a doua întrebare se referă la aspectul dacă Regulamentul nr. 530/2008 a fost motivat în mod corespunzător în ceea ce privește temeiul juridic al acestuia [articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002]. Cu toate acestea, înainte de a se aprecia caracterul adecvat al motivării acestui regulament, trebuie să se analizeze dacă articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002 este un temei juridic relevant pentru adoptarea Regulamentului nr. 530/2008.
26 – În acest sens, ar trebui adăugat faptul că din jurisprudență rezultă că obligația de motivare prevăzută la articolul 253 CE trebuie distinsă de temeinicia motivării propriu‑zise, care este o componentă a legalității de fond a actului atacat. A se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2002, Spania/Comisia (C‑113/00, Rec., p. I‑7601, punctul 47), și Hotărârea din 5 martie 2009, Franța/Consiliul (C‑479/07, punctul 50).
27 – JO L 97, p. 31.
28 – Regulamentul (CE) nr. 1037/2005 al Comisiei din 1 iulie 2005 privind stabilirea unor măsuri de urgență pentru protejarea și redresarea stocului de hamsie din subzona CIEM VIII (JO L 171, p. 24). Am dori să adăugăm faptul că, până în prezent, Comisia nu s‑a limitat să adopte măsuri de interzicere a pescuitului unei anumite specii, adoptând de asemenea măsuri pentru conservarea ecosistemelor marine, de exemplu, recifele de corali. A se vedea în acest sens, de exemplu, Regulamentul (CE) nr. 1475/2003 al Comisiei din 20 august 2003 privind protejarea recifelor de corali din ape adânci împotriva efectelor pescuitului prin traulare într‑o zonă situată în nord‑vestul Scoției (JO L 211, p. 14) și Regulamentul (CE) nr. 263/2004 al Comisiei din 16 februarie 2004 privind prelungirea cu șase luni a aplicării Regulamentului (CE) nr. 1475/2003 privind protejarea recifelor de corali din ape adânci împotriva efectelor pescuitului prin traulare într‑o zonă situată în nord‑vestul Scoției (JO L 46, p. 11).
29 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 1996, Comisia/Consiliul (C‑122/94, Rec., p. I‑881, punctul 18), Hotărârea din 19 februarie 1998, NIFPO și Northern Ireland Fishermen’s Federation (C‑4/96, Rec., p. I‑681, punctele 41 și 42), Hotărârea din 5 octombrie 1999, Spania/Consiliul (C‑179/95, Rec., p. I‑6475, punctul 29), Hotărârea din 25 octombrie 2001, Italia/Consiliul (citată la nota de subsol 16, punctul 44), și Hotărârea din 2 iulie 2009, Bavaria și Bavaria Italia (C‑343/07, Rep., p. I‑5491, punctul 84). A se vedea de asemenea punctul 47 din Concluziile noastre prezentate la 3 martie 2009 în cauza Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (Hotărârea din 14 mai 2009, C‑34/08, Rep., p. I‑4023).
30 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 12 iulie 2001, Jippes și alții (C‑189/01, Rec., p. I‑5689, punctul 80), Hotărârea din 9 septembrie 2004, Spania/Comisia (C‑304/01, Rec., p. I‑7655, punctul 23), și Hotărârea din 23 martie 2006, Unitymark și North Sea Fishermen's Organisation (C‑535/03, Rec., p. I‑2689, punctul 55).
31 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, Rep., p. I‑9895, punctul 58 și jurisprudența citată).
32 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2010, Vodafone și alții (C‑58/08, Rep., p. I‑4999, punctul 53), și Hotărârea Arcelor Atlantique et Lorraine și alții, citată la nota de subsol 31.
33 – Anexa 5 la observațiile scrise ale societății AJD Tuna: ICCAT Circular 1995/08.
34 – Astfel, în ceea ce privește capturile comunicate ICCAT, Croația ar fi atins 98,91 % din cota proprie, iar Marocul, 87,32 %. A se vedea anexa 5 la observațiile scrise ale societății AJD Tuna: ICCAT Circular 1995/08.
35 – Tunisia ar fi capturat 107,20 % față de propria cotă, iar Libia, 105,58 %.
36 – A se vedea Report for biennal period, 2008-09, Part II (2009) – Vol. 2, accesibil pe internet (/Documents/BienRep/REP_EN_08-09_II_2.pdf).
37 – Ibidem, p. 119.
38 – Ibidem, p. 120.
39 – Ibidem, p. 119. Mai trebuie adăugat faptul că, în ceea ce privește capturile potențiale, acestea se determină pe baza capacității navelor de pescuit; doctrina subliniază că, din cauza supracapacității navelor de pescuit (raportată la cotele alocate), excesul de capturi constituie problema principală a politicii comune în domeniul pescuitului. A se vedea în acest sens Berg, A., Implementing and Enforcing European Fisheries Law: The Implementation and the Enforcement of the Common Fisheries Policy in the Netherlands and in the United Kingdom, Kluwer, Haga, 1999, p. 38; Markus, T., op. cit. (nota de subsol 19), p. 13. A se vedea de asemenea cartea verde „Reforma politicii comune în domeniul pescuitului” [COM(2009) 163 final], p. 5, în care se subliniază că stocurile europene fac deja de peste un deceniu obiectul unor capturi excesive, în timp ce flotele de nave de pescuit sunt prea numeroase în raport cu resursele piscicole disponibile.
40 – A se vedea punctul 68 din prezentele concluzii.
41 – A se vedea articolul 2 din Regulamentul nr. 2371/2002.
42 – A se vedea articolul 3 litera (i) din Regulamentul nr. 2371/2002.
43 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a devenit articolul 296 alineatul (2) din TFUE.
44 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2000, Germania/Comisia (C‑288/96, Rec., p. I‑8237, punctul 82), și Hotărârea din 19 octombrie 2000, Italia și Sardegna Lines/Comisia (cauzele conexate C‑15/98 și C‑105/99, Rec., p. I‑8855, punctul 65). În doctrină, a se vedea, de exemplu, Schwarze, J. (ed.), EU‑Kommentar, ediția a doua, Nomos, Baden‑Baden, 2009, p. 1919, punctul 5 și următoarele.
45 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 octombrie 2001, Italia/Consiliul (citată la nota de subsol 16, punctul 29).
46 – A se vedea în acest sens în special Hotărârea din 29 februarie 1996, Belgia/Comisia (C‑56/93, Rec., p. I‑723, punctul 86), Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink's France (C‑367/95, Rec., p. I‑1719, punctul 63), Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia (C‑310/99, Rec., p. I‑2289, punctul 48), Hotărârea din 12 decembrie 2002, Belgia/Comisia (C‑5/01, Rec., p. I‑11991, punctul 68), și Hotărârea din 5 martie 2009, Franța/Consiliul (citată la nota de subsol 26, punctul 49).
47 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 7 noiembrie 2000, Luxemburg/Comisia și Consiliul (C‑168/98, Rec., p. I‑9131, punctul 62), Hotărârea din 9 septembrie 2003, Kik/OAPI (C‑361/01 P, Rec., p. I‑8283, punctul 102), și Hotărârea Spania/Comisia, citată la nota de subsol 30 (punctul 51).
48 – Citat la nota de subsol 27.
49 – JO L 171, p. 24.
50 – JO L 247, p. 9.
51 – JO L 211, p. 14.
52 – A se vedea în acest sens, de exemplu, Hotărârea din 11 martie 1987, Van den Bergh en Jurgens/Comisia (265/85, Rec., p. 1155, punctul 44), Hotărârea din 15 iulie 2004, Di Lenardo și Dilexport (cauzele conexate C‑37/02 și C‑38/02, Rec., p. I‑6911, punctul 70), Hotărârea din 10 martie 2005, Spania/Consiliul (C‑342/03, Rec., p. I‑1975, punctul 47), și Hotărârea din 25 octombrie 2007, Komninou și alții (C‑167/06 P, punctul 63).
53 – A se vedea în acest sens, de exemplu, Hotărârea Komninou și alții, citată la nota de subsol 52, punctul 63.
54 – A se vedea în acest sens, de exemplu, Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Germania/Comisia (C‑506/03, punctul 58), și Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia (cauzele conexate C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctul 147), precum și Hotărârea Komninou și alții, citată la nota de subsol 52 (punctul 63).
55 – A se vedea în acest sens, de exemplu, Hotărârea Van den Bergh en Jurgens/Comisia, citată la nota de subsol 52 (punctul 44), Hotărârea din 15 aprilie 1997, Irish Farmers Association și alții (C‑22/94, Rec., p. I‑1809, punctul 25), și Hotărârea Belgia și Forum 187/Comisia, citată la nota de subsol 54 (punctul 147).
56 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2009, Agrana Zucker (C‑33/08, Rep., p. I‑5035, punctul 31), Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, Rec., p. I‑7285, punctul 97), Hotărârea Jippes și alții, citată la nota de subsol 30 (punctul 81), precum și Hotărârea din 5 octombrie 1994, Crispoltoni și alții (cauzele conexate C‑133/93, C‑300/93 și C‑362/93, Rec., p. I‑4863, punctul 41), și Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții (C‑331/88, Rec., p. I‑4023, punctul 13).
57 – Cu privire la această schemă de evaluare în trei etape pentru a analiza principiul proporționalității, a se vedea, de exemplu, punctul 60 din Concluziile noastre prezentate la 21 ianuarie 2010 în cauza Agrana Zucker (Hotărârea din 20 mai 2010, C‑365/08, Rep., p. I‑4341). Cu privire la schema de evaluare în trei etape a principiului proporționalității, a se vedea în doctrină, de exemplu, Simon, D., „Le contrôle de proportionnalité exercé par la Cour de Justice des Communautés Européennes”, Petites affiches, nr. 46/2009, p. 17, punctul 20 și următoarele; de Búrca, G., „The Principle of Proportionality and its Application in EC Law”, Yearbook of European Law, Vol. 13 (1993), p. 113; Van Gerven, W., „The Effect of Proportionality on the Actions of Member States of the European Community: National Viewpoints from Continental Europe”, în v Ellis, E., The Principle of Proportionality in the Laws of Europe, Oxford și Portland, 1999, p. 37.
58 – A se vedea, de exemplu, Hotărârile Jippes și alții (punctul 80), Spania/Comisia (punctul 23) și Unitymark și North Sea Fishermen's Organisation (punctul 55), citate la nota de subsol 30.
59 – A se vedea, de exemplu, Hotărârile Fedesa și alții (punctul 14) și Crispoltoni și alții (punctul 42), citate la nota de subsol 56, Hotărârea Jippes și alții, citată la nota de subsol 30 (punctul 82), și Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA (C‑344/04, Rec., p. I‑403, punctul 80).
60 – A se vedea punctul 61 din Concluziile noastre prezentate în cauza Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (citată la nota de subsol 29).
61 – A se vedea punctul 64 din Concluziile noastre prezentate în cauza Agrana Zucker (citată la nota de subsol 57).
62 – A se vedea punctul 65 din Concluziile avocatului general E. Sharpston prezentate la 14 iunie 2007 în cauzele reunite Zuckerfabrik Jülich și alții (Hotărârea din 8 mai 2008, C‑5/06 și C‑23/06-C‑36/06, Rep., p. I‑3231).
63 – Trebuie adăugat faptul că, în Hotărârea Vodafone și alții (citată la nota de subsol 32, punctele 51-71), Curtea, în analiza validității unui regulament comunitar, în pofida largii puteri de apreciere a legiuitorului comunitar, a utilizat metoda evaluării în trei etape a caracterului proporțional, întrucât a analizat caracterul adecvat al măsurii (punctele 55-60), necesitatea acesteia (punctele 61-68) și caracterul proporțional în sens restrâns (punctul 69).
64 – A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauzele Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (citată la nota de subsol 29), punctul 63, și Agrana Zucker (citată la nota de subsol 57), punctul 66.
65 – Ibidem.
66 – A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauzele Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (citată la nota de subsol 29), punctul 64, și Agrana Zucker (citată la nota de subsol 57), punctul 70.
67 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2007, Placanica și alții (cauzele conexate C‑338/04, C‑359/04 și C‑360/04, Rep., p. I‑1891, punctele 53 și 58), Hotărârea din 17 iulie 2008, Corporación Dermoestética (C‑500/06, Rep., p. I‑5785, punctele 39 și 40), și Hotărârea din 10 martie 2009, Hartlauer (C‑169/07, Rep., p. I‑1721, punctul 55), care se referă în realitate la aprecierea caracterului proporțional al unor reglementări naționale, dar care pot fi aplicate prin analogie și pentru aprecierea caracterului proporțional al unor măsuri comunitare. A se vedea, de exemplu, Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 6 mai 2010 în cauza Andersen (C‑499/08, aflată pe rolul Curții), punctul 57 și jurisprudența citată.
68 – A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (citată la nota de subsol 29), punctul 37.
69 – Desigur, este vorba în acest sens despre jurisprudența privind o acțiune în anulare, deși este posibilă transpunerea acesteia prin analogie în contextul analizei unei întrebări preliminare cu privire la validitatea unui act comunitar; a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 decembrie 2002, Comisia/Consiliul (C‑29/99, Rec., p. I‑11221, punctele 45 și 46), Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Comisia/Parlamentul European și Consiliul (C‑378/00, Rec., p. I‑937, punctul 30), și Hotărârea din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia (C‑239/01, Rec., p. I‑10333, punctul 33).
70 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 31 martie 1998, Franța/Comisia (cauzele conexate C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctul 257), precum și Hotărârile Comisia/Consiliul (punctul 46) și Germania/Comisia (punctul 34), citate la nota de subsol 69.
71 – Dintre celelalte state europene facem referire în special la Portugalia, căreia i‑a fost atribuită, potrivit anexei la Regulamentul nr. 446/2008, o cotă de 518,96 tone; celorlalte state membre la care se referă Regulamentul nr. 530/2008 le‑a fost alocată numai o cotă totală de 60 de tone.
72 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 17 octombrie 1995, Fishermen’s Organisations și alții (C‑44/94, Rec., p. I‑3115, punctul 46), Hotărârea din 30 martie 2006, Spania/Consiliul (cauzele conexate C‑87/03 și C‑100/03, Rec., p. I‑2915, punctul 48), Hotărârea din 19 aprilie 2007, Spania/Consiliul (C‑134/04, punctul 28), și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Spania/Consiliul (C‑141/05, Rep., p. I‑9485, punctul 40).
73 – În cadrul procedurii orale, Comisia a susținut că pentru prezența tonului roșu este necesară o anumită temperatură a apei mării, respectiv între 17 °C și 24 °C.
74 – A se vedea punctul 35 din anexa 6 la observațiile scrise ale Comisiei.
75 – A se vedea Report for biennal period, 2008-09, Part II (2009) – Vol. 2, citat la nota de subsol 36,, p. 125 și 126 [BFT‑Table 1. Estimated catches (t) of northern bluefin tuna (Thunnus thynnus) by major area, gear and flag].
76 – Estimarea capturilor pentru Franța era, în anul 2008, de 253 de tone pentru zona Atlanticului și de 2 670 de tone pentru zona Mării Mediterane, totalizând, prin urmare, 2 923 de tone (a se vedea ibidem), ceea ce reprezintă 59,72 % din cota alocată Franței, care, potrivit anexei la Regulamentul nr. 446/2008, era pentru anul 2008 de 4 894,19 tone. Estimarea capturilor pentru Italia era (în Marea Mediterană) de 2 234 de tone (a se vedea ibidem), ceea ce reprezintă 53,67 % din cota alocată Italiei, care, potrivit anexei la Regulamentul nr. 446/2008, era pentru anul 2008 de 4 162,71 tone.
77 – A se vedea punctul 32 din observațiile scrise ale Comisiei.
78 – Sublinierea noastră.
79 – A se vedea anexa 6 la observațiile scrise ale Comisiei.
80 – A se vedea anexa la Regulamentul nr. 446/2008.
81 – A se vedea punctul 31 din observațiile scrise ale Comisiei.
82 – Astfel cum rezultă din anexa 6 la observațiile scrise ale Comisiei.
83 – Articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1559/2007 interzice pescuitul tonului roșu în perioada cuprinsă între 1 iunie și 31 decembrie în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană cu paragate pelagice de peste 24 m, precum și cu plasă lungă.
84 – Acest lucru este demonstrat inclusiv de măsurile adoptate până în prezent în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3271/2002. A se vedea măsurile menționate la punctul 67 din prezentele concluzii.
85 – Este vorba în acest sens despre jurisprudența consacrată privind o acțiune în anulare, deși este posibilă transpunerea acesteia prin analogie în contextul analizei unei întrebări preliminare cu privire la validitatea unui act comunitar; a se vedea, de exemplu, Hotărârile Comisia/Consiliul (punctele 45 și 46), Comisia/Parlamentul European și Consiliul (punctul 30) și Germania/Comisia (punctul 33), citate la nota de subsol 69.
86 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea Franța /Comisia, citată la nota de subsol 70, punctul 257, precum și Hotărârile Comisia/Consiliul (punctul 46) și Germania/Comisia (punctul 34), citate la nota de subsol 69.
87 – A se vedea punctele 111-114 din prezentele concluzii.
88 – Din anexa la Regulamentul nr. 446/2008 rezultă că Portugaliei i‑a fost atribuită o cotă de 518,96 tone, în timp ce tuturor celorlalte state membre (cu excepția celor la care se referă Regulamentul nr. 530/2008) le‑a fost atribuită o cotă totală de 60 de tone.
89 – Hotărârea din 15 mai 1986, Johnston (222/84, Rec., p. 1651, punctele 18 și 19), Hotărârea din 15 octombrie 1987, Heylens și alții (222/86, Rec., p. 4097, punctul 14), Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Comisia/Austria (C‑424/99, Rec., p. I‑9285, punctul 45), Hotărârea din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul (C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctul 39), Hotărârea din 19 iunie 2003, Eribrand (C‑467/01, Rec., p. I‑6471, punctul 61), Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet (C‑432/05, Rep., p. I‑2271, punctul 37), și Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (cauzele conexate C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., p. I‑6351, punctul 335).
90 – JO 2010, C 83, p. 389.
91 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a devenit articolul 263 alineatele (2) și (4) TFUE.
92 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 20 martie 2003, Danemarca/Comisia (C‑3/00, Rec., p. I‑2643, punctul 46), și Hotărârea din 13 septembrie 2007, Land Oberösterreich și Austria/Comisia (cauzele conexate C‑439/05 P și C‑454/05 P, Rep., p. I‑7141, punctul 36).
93 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a devenit articolul 258 TFUE.
94 – Astfel, avocatul general Sharpston, de exemplu, la punctul 79 din Concluziile prezentate la 15 mai 2007 în cauzele conexate Land Oberösterreich și Austria/Comisia (hotărâre citată la nota de subsol 92), afirmă că acest principiu se aplică, între altele, „cazurilor în care drepturile sau interesele unei persoane pot fi afectate de o procedură inițiată împotriva acesteia de către o autoritate, în cadrul căreia trebuie să aibă dreptul să răspundă elementelor pe care autoritatea le propune să fie luate în considerare” și că „aceste cazuri includ procedurile penale cu caracter inchizitorial și multe proceduri administrative – în sfera comunitară, de exemplu, cercetările efectuate de Comisie în domeniul concurenței sau în materie de dumping ori acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE”.
95 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a devenit articolul 288 alineatul (2) TFUE.
96 – Procedura este diferită dacă măsura a fost adoptată la cererea motivată a unui stat membru. În acest caz, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2371/2002, statele membre notifică solicitarea simultan Comisiei, celorlalte state membre și consiliilor consultative regionale în cauză, care pot prezenta Comisiei observațiile lor în scris în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării.
97 – Cu privire la întrebarea dacă articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002 încalcă principiul contradictorialității, a se vedea punctul 153 și următoarele din prezentele concluzii.
98 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi (C‑315/99 P, Rec., p. I‑5281, punctul 28), Hotărârea din 2 decembrie 2009, Comisia/Irlanda și alții (C‑89/08 P, Rep., p. I‑11245, punctul 50), Hotărârea din 17 decembrie 2009, Réexamen M/EMEA (C‑197/09 RX‑II, Rep., p. I‑12033, punctul 41).
99 – A se vedea Hotărârea din 15 iulie 1963 Plaumann (25/62, Rec., p. 199), în care Curtea a statuat că „alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului”.
100 – Acest lucru a fost susținut cu privire la proprietarii italieni de nave de pescuit cu plase‑pungă inclusiv de către Tribunalul de Primă Instanță (în prezent, Tribunalul), în Ordonanța din 30 noiembrie 2009, Veromar di Tudisco Alfio & Salvatore și alții/Comisia (citată la nota de subsol 6), în care acțiunea în anulare a proprietarilor navelor de pescuit în cauză împotriva Regulamentului nr. 530/2008 a fost declarată inadmisibilă, întrucât aceștia nu erau afectați în mod individual de regulamentul menționat. În argumentația sa (punctul 45), Tribunalul de Primă Instanță a subliniat că, în cazul Regulamentului nr. 530/2008, este vorba despre un act cu aplicabilitate generală.
101 – După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a devenit articolul 263 alineatul (4) TFUE. În plus, am dori să semnalăm că articolul 263 alineatul (4) TFUE a modificat parțial condițiile privind calitatea procesuală activă și că persoanele fizice sau juridice pot formula, pe lângă o acțiune împotriva actelor ai căror destinatari sunt sau care le privesc direct și individual, și o acțiune împotriva actelor normative care le privesc direct și care nu presupun măsuri de executare. Cu privire la problema calității procesuale active a persoanelor în cadrul politicii comune a pescuitului (înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona), a se vedea, de exemplu, Markus, T., op. cit. (nota de subsol 19), p. 251 și următoarele.
102 – A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 14 octombrie 1999, Atlanta (C‑104/97 P, Rec., p. I‑6983, punctul 35).
Full & Egal Universal Law Academy