EUR-Lex -  62009CC0230 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JÁN MAZÁK

prezentate la 14 septembrie 2010(1)

Cauzele conexate C‑230/09 și C‑231/09

Hauptzollamt Koblenz (Cauza C‑230/09)

împotriva

Kurt și Thomas Etling

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof (Germania)]

„Agricultură – Organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate – Restituirea cantității de referință de lapte în cursul perioadei de referință ca urmare a încetării efectelor unui contract de arendare – Stabilirea cantității de referință”

Hauptzollamt Oldenburg (Cauza C‑231/09)

împotriva

1. Theodor Aissen

2. Hermann Rohaan

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof (Germania)]

„Agricultură – Organizarea comună a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate – Cesionarea unei exploatații de producere a laptelui în cursul perioadei de referință – Stabilirea cantității de referință”

1.        Prezentele cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate de Bundesfinanzhof (Curtea Fiscală Federală, Germania) au ca obiect interpretarea Regulamentelor (CE) nr. 1788/2003 și (CE) nr. 1782/2003 ale Consiliului(2). În acțiunile aflate pe rolul acestei instanțe, Hauptzollamt Koblenz (biroul vamal principal din Koblenz) este în litigiu cu societatea civilă constituită din Kurt Etling și din Thomas Etling, iar Hauptzollamt Oldenburg (biroul vamal principal din Oldenburg) este în litigiu cu domnul Aissen și cu domnul Rohaan. Ambele cauze se referă, în esență, la transferul unor cantități de referință de lapte în cursul unui singur an de producție a laptelui.

I –    Contextul juridic

2.        Articolul 5 literele (j) și (k) din Regulamentul nr. 1788/2003 prevede că, în sensul acestui regulament, prin „cantitate individuală de referință” se înțelege „cantitatea de referință a producătorului la data de 1 aprilie a unei perioade de 12 luni” și, respectiv, că prin „cantitate de referință disponibilă” se înțelege „cantitatea aflată la dispoziția producătorului la data de 31 martie a perioadei de 12 luni pentru care este calculată prelevarea, ținându‑se cont de toate transferurile, cedările, conversiile și realocările temporare prevăzute în prezentul regulament și intervenite în cursul acestei perioade de 12 luni”.

3.        Articolul 95 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1782/2003 prevede, printre altele, că „[c]antitățile de referință individuale care au făcut obiectul unor cesionări temporare [...] la 31 martie a anului calendaristic în cauză sunt considerate ca fiind la dispoziția exploatației cesionarului în decursul anului calendaristic respectiv”.

4.        În raport cu prezentele concluzii, nu este necesară în acest stadiu o expunere pe larg a întregii legislații. Vom reveni însă la dispozițiile relevante în cuprinsul analizei noastre.

5.        În ceea ce privește legislația națională, potrivit articolului 14 alineatul 1 din regulamentul german privind aplicarea normelor Comunității Europene (devenite în prezent normele Uniunii Europene) referitoare la prelevările pentru lapte (Verordnung zur Durchführung der EG‑Milchabgabenregelung, BGBl. I, p. 2143) din 9 august 2004, „[c]umpărătorul poate atribui cantitățile de referință pentru livrări care nu au fost utilizate în perioada relevantă de 12 luni (livrări inferioare cantității de referință) altor producători de lapte ale căror livrări au depășit cantitățile de referință pentru livrare care le‑au fost atribuite (furnizori ai unor cantități excedentare). Atribuirea cantităților de referință pentru livrări neutilizate furnizorilor de cantități excedentare în cauză va fi efectuată în conformitate cu următoarea formulă:

Totalul livrărilor inferioare cantității de referință x cantitatea de referință pentru livrări a furnizorilor de cantități excedentare

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Totalul cantităților de referință pentru livrări ale tuturor furnizorilor de cantități excedentare.”

6.        Articolul 5 alineatul 2 din legea germană privind aplicarea schemei de plată unică (SPU) (Betriebsprämiendurchführungsgesetz, BGBl. I, p. 1298) din 30 mai 2006 prevede, în esență, că la cuantumul plății unice primite de un producător agricol, astfel cum este acesta stabilit la articolul 5 alineatul 1 din această lege, trebuie adăugate, în conformitate cu articolul 62 din Regulamentul nr. 1782/2003, cuantumul corespunzător primei pentru produsele lactate prevăzute la articolul 95 din regulamentul menționat și plățile suplimentare prevăzute la articolul 96 din acest regulament.

7.        Potrivit articolului 6 din regulamentul german privind aplicarea primei pentru produsele lactate și a plăților suplimentare (Verordnung über die Durchführung der Milchprämie und der Ergänzungszahlung zur Milchprämie, BGBl. I, p. 267) din 18 februarie 2004, cantitățile de referință aflate la dispoziția producătorului la data de 31 martie a anului în care este depusă cererea, care sunt luate în considerare pentru acordarea primei pentru produsele lactate, trebuie să fie atestate printr‑un certificat care trebuie să indice cantitățile de lapte livrate în mod efectiv de producătorul respectiv în cursul perioadei de 12 luni care se încheie la data de 31 martie a anului în care este depusă cererea.

II – Situația de fapt și întrebările preliminare

8.        În cauza C‑230/09, Kurt Etling și Thomas Etling sunt producători de lapte și pentru anul de producție 2004/2005 aceștia au avut o cantitate de referință (cotă de lapte) de 553 678 kg. Începând cu anul 2000, aceștia au încheiat cu un terț un contract prin care i‑au transferat acestuia cu titlu temporar dreptul de a folosi o parte (50 000 kg) din cantitatea lor de referință inițială. Contractul menționat și‑a încetat efectele în februarie 2005, iar Kurt Etling și Thomas Etling au primit o decizie conform căreia cantitatea de referință de 50 000 kg le era transferată înapoi începând cu 1 martie 2005. Întrucât această cantitate de lapte fusese deja livrată de terțul căruia îi fusese transferată cantitatea de referință, întreprinderea de prelucrare a laptelui (cumpărătorul) a emis un certificat prin care se atesta că, la 31 martie 2005, cantitatea de referință de care dispuneau Kurt Etling și Thomas Etling era de 553 678 kg. Aceștia din urmă au contestat acest certificat la Finanzgericht (Tribunalul Fiscal), care a modificat certificatul în sensul că, pentru perioada cuprinsă între 1 martie 2005 și 31 martie 2005, în cantitatea de referință „aflată la dispoziția” acestora era inclusă cantitatea de referință de 50 000 kg care le fusese transferată înapoi, pentru motivul că dreptul la plată nu este afectat de eventuala livrare a cantității de referință efectuată de persoana căruia îi fusese transferată anterior această cantitate. Hauptzollamt Koblenz a atacat această decizie la Bundesfinanzhof, care a adresat Curții următoarea întrebare:

„Dreptul [UE], în special articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003, trebuie interpretat în sensul că în cantitatea de referință a unui producător în perioada de 12 luni în care i‑a fost transferată o cantitate de referință de un alt producător nu se include cantitatea în contul căreia s‑a livrat deja lapte de acest alt producător în perioada de 12 luni respectivă?”

9.        În cauza C‑231/09, domnul Aissen și domnul Rohaan au preluat fiecare o exploatație agricolă în cursul perioadei de 12 luni 2004/2005 și au livrat laptele produs în exploatațiile lor unei întreprinderi de prelucrare a laptelui (cumpărătorul). Acest lucru a determinat depășirea cantității de referință care a rămas la dispoziția acestora pentru respectiva perioadă de 12 luni deoarece, în cursul aceleiași perioade de 12 luni, laptele produs de deținătorii anteriori ai exploatației fusese livrat unui cumpărător. Din acest motiv, Hauptzollamt Oldenburg a apreciat că aceștia aveau obligația de a plăti prelevarea pentru lapte și a atribuit fiecăruia dintre aceștia o cantitate de referință neutilizată de alți producători ce corespundea numai părții din cantitatea de referință care rămăsese disponibilă pentru livrări după transfer, stabilind, pe baza acestei cantități, prelevarea pentru lapte aferentă. Domnul Aissen și domnul Rohaan au atacat această decizie în fața Finanzgericht, care le‑a admis acțiunile pentru motivul că, potrivit sistemului de compensare a cantităților de referință, calculul trebuie să se bazeze pe cantitățile individuale de referință alocate exploatațiilor și că nu trebuiau luate în considerare cantitățile de lapte livrate de deținătorii anteriori ai exploatației în cursul aceleași perioade de 12 luni. Hauptzollamt Oldenburg a atacat această decizie la Bundesfinanzhof, care a adresat Curții următoarele întrebări:

„1)      „Dreptul [UE], în special articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003, trebuie interpretat în sensul că în cantitatea de referință a unui producător care, în cursul unei perioade de 12 luni care nu se încheiase încă, a preluat o exploatație de la un alt producător nu se include cantitatea în contul căreia, în cursul perioadei de 12 luni avute în vedere, a mai fost livrat lapte de către celălalt producător înainte de transferul exploatației?

2)      Dispozițiile dreptului [UE] sau principiile generale ale organizării comune a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate se opun unei norme de drept intern care, în cadrul sistemului de compensare a părții nefolosite din cantitatea națională de referință cu livrările unor cantități excedentare, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003, permite, în situația avută în vedere la prima întrebare, producătorului care a preluat exploatația în cursul perioadei de 12 luni să includă și partea cantității de referință care a fost deja livrată de celălalt producător în participarea sa la alocarea respectivei părți nefolosite?”

III – Analiză

A –    Principalele argumente ale părților

10.      Hauptzollamt Koblenz susține, în cauza C‑230/09, că prima pentru produsele lactate nu se poate acorda unei persoane care nu a produs lapte conform cotei. În situația în care o cantitate de referință neutilizată este transferată către o altă persoană în cursul perioadei de 12 luni, prima pentru produsele lactate aferentă anului respectiv aparține cesionarului. Potrivit lui Kurt Etling, lui Thomas Etling și Comisiei, „cantitatea de referință disponibilă” este cantitatea care poate fi livrată în cursul unei perioade de 12 luni fără ca aceasta să atragă obligația de a plăti prelevarea pentru lapte, indiferent de cantitatea de lapte din această cantitate de referință care a fost livrată în mod efectiv. Noțiunea „cantitate de referință” denotă un drept abstract.

11.      În cauza C‑231/09 și, în special, cu privire la prima întrebare, Hauptzollamt Oldenburg susține, în esență, că cesionarul poate invoca, în legătură cu obligația de plată a prelevării, cotele de lapte numai în măsura în care cantitățile corespunzătoare nu au fost încă livrate de cedent. Potrivit domnului Rohaan, domnului Aissen și Comisiei, cantitatea de referință a cesionarului nu trebuie să fie redusă pentru a reflecta livrările efectuate de cedent.

12.      Cu privire la cea de a doua întrebare, Hauptzollamt Oldenburg susține, în esență, că o cantitate de referință care a fost deja invocată în scopul scutirii de la plata prelevării pentru lapte nu este transferabilă în raport cu perioada de 12 luni în care a fost utilizată. Această cantitate nu poate fi transferată înainte de începutul următorului an de producție a laptelui, moment în care va putea fi utilizată din nou. Domnul Aissen și domnul Rohaan, precum și Comisia, consideră în esență că, în contextul sistemului de compensare, transferurile trebuie luate în considerare pe baza definiției „cantității de referință disponibile”, așadar, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003.

B –    Apreciere

1.      Prima întrebare

13.      Prin intermediul singurei întrebări adresate în cauza C‑230/09 și al primei întrebări adresate în cauza C‑231/09, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii și, în special, articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003 trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care cantitatea de referință a unui producător a fost transferată în cursul unei perioade de 12 luni, cantitatea de referință ce va fi atribuită cesionarului nu trebuie să includă cantitatea în contul căreia cedentul a livrat deja lapte în cursul anului de producție în cauză.

14.      În ceea ce privește cauza C‑230/09, întrebarea anterioară se pune în contextul sistemului de prime pentru produsele lactate, care face parte din SPU, și se referă la transferul (restituirea) unei cantități individuale de referință ca urmare a încetării efectelor unui contract de transfer temporar care a avut ca obiect această cantitate de referință. Instanța de trimitere urmărește în special să stabilească dacă, pentru acordarea unei prime pentru produsele lactate în temeiul articolului 95 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1782/2003, „cantitatea de referință” trebuie interpretată în sensul că reprezintă cantitatea de referință totală pe care producătorul o are la dispoziție la începutul unei perioade de 12 luni sau, dimpotrivă, dacă trebuie interpretată în sensul că se referă la cantitatea de referință redusă care se află la dispoziția producătorului la sfârșitul perioadei respective, în cursul căreia o parte din cantitatea de referință a fost deja utilizată de cedent.

15.      Acum este momentul să revenim la dispozițiile relevante, deoarece interpretarea acestora în prezenta cauză este clară. Articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003(3) prevede că „[î]ncepând din 2004 și până în 2007, producătorii de lapte pot beneficia de o primă pentru produsele lactate. Prima se acordă pe an calendaristic, pe exploatație și pe cantitate individuală de referință [în limba germană, „einzelbetriebliche Referenzmenge”] eligibilă pentru acordarea primei și disponibilă în exploatație.”

16.      Articolul 5 litera (j) din Regulamentul nr. 1788/2003 definește „cantitatea individuală de referință” („einzelbetriebliche Referenzmenge”) drept „cantitatea de referință a producătorului la data de 1 aprilie a unei perioade de 12 luni”.

17.      Deși în formularea articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003, noțiunea „cantitatea individuală de referință” este legată de expresia „disponibilă în exploatație” („über die Betrieb verfügt”), nu se folosește exact sintagma „cantitate de referință disponibilă” („verfügbare Referenzmenge”).

18.      Articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003 definește „cantitatea de referință disponibilă” drept cantitatea de referință aflată la dispoziția producătorului la data de 31 martie a perioadei de 12 luni pentru care este calculată prelevarea, ținându‑se cont de toate transferurile, vânzările, conversiile și realocările temporare intervenite în cursul acestei perioade de 12 luni.

19.      Prin urmare, se pune întrebarea dacă, în pofida faptului că articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003 nu conține exact sintagma „cantitate de referință disponibilă”, acest articol impune, prin faptul că include precizarea „disponibilă în exploatație”, ca prima pentru produsele lactate să se calculeze pe baza articolului 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003 sau dacă pentru acest calcul ar trebui să se aplice articolul 5 litera (j).

20.      Considerăm că expresia „disponibilă în exploatație” utilizată la articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003 este o indicație clară a faptului că această dispoziție se referă la definiția cuprinsă în articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003. Într‑adevăr, în cazul în care legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să se refere la „cantitatea individuală de referință”, expresia „disponibilă în exploatație” ar fi fost o adăugare superfluă. Astfel, în acest context adjectivul „individuală” („einzelbetriebliche”) care determină cantitatea de referință are numai rolul de a diferenția acea cantitate de referință de cantitatea „națională” („einzelstaatliche”) de referință.

21.      Astfel cum a observat instanța de trimitere, întrucât articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003 oferă producătorilor de lapte o primă calculată pe baza cantității de referință disponibile în exploatație, se poate considera că, chiar și atunci când cantitatea de referință a fost transferată de la un producător la altul în cursul perioadei de 12 luni, atribuirea acesteia trebuie efectuată în conformitate cu cantitatea de referință unitară de care dispunea partea care a preluat cantitatea de referință la momentul relevant pentru acordarea primei, și anume la sfârșitul anului de producție a laptelui. Această concluzie se aplică chiar și în cazul în care cesionarul nu a putut să obțină de pe urma acestei cantități de referință dreptul integral – care a fost parțial epuizat de cedent – de a livra lapte fără obligația de a plăti prelevarea și, a fortiori, nu mai are acest drept la momentul relevant pentru calcularea cantității finale rămase, adică la sfârșitul perioadei de 12 luni. Nici dreptul Uniunii, nici dreptul german nu prevăd și nu au în vedere existența unei împărțiri a cantității de referință într‑o parte care a aparținut cedentului și o parte care rămâne cesionarului.

22.      Astfel cum a arătat Comisia, logica generală a SPU pare de asemenea să sugereze că sfârșitul anului de producție – în speță, sfârșitul anului de producție a laptelui – constituie punctul de referință, luându‑se astfel în considerare transferurile care au avut loc în această perioadă.

23.      Corectitudinea acestei interpretări este confirmată și de articolul 95 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1782/2003. Conform acestei dispoziții, în cazul în care cantitățile individuale de referință au făcut obiectul unor cesionări temporare, situația existentă la 31 martie a anului calendaristic în cauză este decisivă pentru a stabili care este exploatația al cărei deținător are la dispoziție cantitatea de referință: exploatația cedentului sau exploatația cesionarului. Astfel, în aceste împrejurări, cantitatea de referință cesionată trebuie să fie considerată disponibilă în exploatația cesionarului(4). Prin urmare, modul de redactare a acestei dispoziții este conform cu articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003, care se referă la ultima zi a unui an de producție a laptelui.

24.      Rezultă că, prin utilizarea expresiei „cantitate individuală de referință [...] disponibilă în exploatație” („einzelbetriebliche[r] Referenzmenge, über die der Betrieb verfügt”), articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1782/2003 se referă la definiția cuprinsă la articolul 5 litera (k) din Regulamentul nr. 1788/2003 și, în consecință, „cantitatea de referință disponibilă” este cea pe baza căreia trebuie să se calculeze prima pentru produsele lactate.

25.      Revenind la cauza C‑231/09, problema se pune aici în contextul compensării părții nefolosite din cantitatea națională de referință cu livrările unor cantități excedentare, astfel cum este prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003, și se referă la transferul unei cantități individuale de referință în momentul preluării unei exploatații agricole.

26.      Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003 prevede că, în funcție de decizia statului membru, contribuția producătorilor la plata prelevării datorate se stabilește, „după realocare sau nu [...] din partea nefolosită a cantității naționale de referință atribuite livrărilor”, proporțional cu cantitățile individuale de referință ale fiecărui producător. Chiar dacă versiunea în limba engleză a articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1788/2003 conține termeni relativ echivoci („each producer’s reference quantity”), versiunea în limba germană – care este relevantă în prezenta cauză – folosește expresia explicită „verfügbaren Referenzmenge des einzelnen Erzeugers” (ca și versiunea în limba franceză, care folosește expresia „quantité de référence disponible de chacun des producteurs”), care este definită la articolul 5 litera (k) din acest regulament.

27.      Rezultă că volumul cantității de referință de care dispune producătorul în cadrul sistemului de compensare prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003 reflectă definiția prevăzută la articolul 5 litera (k) din acest regulament. Astfel, transferurile cantităților de referință efectuate în cadrul sistemului de compensare trebuie luate în considerare prin referire la definiția „cantității de referință disponibile”.

28.      În continuare, Regulamentul nr. 1788/2003 prevede transferul cantităților de referință. În special, articolul 17 din acest regulament reglementează transferul în caz de vânzare sau de închiriere, precum și orice alt tip de transfer.

29.      Este important să observăm că toate cele patru alineate ale articolului 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 prevăd în mod expres că transferul „cantităților individuale de referință” trebuie să aibă loc conform unor modalități pe care urmează să le stabilească statele membre. Această dispoziție se aplică, în temeiul articolului 17 alineatul (4) din regulament, contractelor de închiriere rurale care expiră (situația existentă în cauza C‑230/09) și, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din același regulament, vânzărilor sau oricărui tip de transfer care presupune efecte juridice comparabile (situația existentă în cauza C‑231/09). În opinia noastră, articolul 17 alineatele (1) și (4) prezintă relevanță, cel puțin prin analogie, în prezentele cauze.

30.      Comisia ridică problema consecințelor care ar trebui deduse în ceea ce privește prezenta cauză din faptul că articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 se referă la transferul „cantităților individuale de referință”.

31.      Indicând faptul că obiectul transferurilor îl constituie „cantitățile individuale de referință”, articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 se referă în mod neechivoc la definiția cuprinsă la articolul 5 litera (j) din acest regulament, adică la cantitatea de referință a unui producător la data de 1 aprilie a unei perioade de 12 luni. Astfel, legiuitorul Uniunii a adoptat poziția potrivit căreia livrările (ulterioare) nu ar trebui să aibă consecințe asupra obiectului transferurilor și potrivit căreia cantitățile de referință ar trebui transferate indiferent în ce măsură au fost utilizate. Într‑adevăr, este vorba mai degrabă despre o valoare absolută corespunzătoare cantității de referință atribuite unui producător la începutul unui an de producție a laptelui (sau, potrivit formulării instanței de trimitere, este vorba despre „un drept abstract” stabilit în prima zi, care rămâne deci neschimbat, indiferent de cantitatea livrată ulterior). Astfel cum a observat domnul Rohaan, articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 nu prevede că are loc numai un transfer parțial al cantității de referință în cazul transferurilor care au loc în perioada de 12 luni în cursul căreia cedentul a livrat deja lapte. Dimpotrivă, din modul de redactare a acestei dispoziții se poate deduce că transferul privește cantitatea de referință totală.

32.      Regulamentul nr. 1788/2003 nu conține dispoziții specifice cu privire la efectele juridice care trebuie aplicate anului de producție a laptelui în cursul căruia a avut loc transferul unei cantități de referință. În această privință, ar trebui totuși arătat că articolul 17 prevede că transferurile trebuie să fie efectuate conform modalităților pe care urmează să le stabilească statele membre.

33.      Din aceste motive, suntem de acord cu opinia Comisiei conform căreia modul de redactare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 arată în mod neechivoc că – fără a aduce atingere puterii de apreciere a statelor membre cu privire la stabilirea modalităților aplicabile transferurilor cantităților de referință –dispoziția respectivă nu se opune transferului cantității de referință totale atribuite unui producător la începutul anului de producție a laptelui (inclusiv al părții care a fost deja livrată)(5).

34.      Considerăm (ca și domnii Rohaan, Kurt Etling și Thomas Etling) că interpretarea de mai sus este confirmată de modul de redactare a articolului 11 alineatul (2) teza întâi din Regulamentul nr. 1788/2003. Astfel, legiuitorul Uniunii a prevăzut expres în această dispoziție că, în cazul în care un cumpărător se substituie în întregime sau parțial unuia sau mai multor cumpărători, cantitățile de referință de care dispun producătorii sunt luate în considerare pentru încheierea perioadei de 12 luni în curs, „scăzându‑se cantitățile deja livrate [...]”.

35.      Vom aborda acum patru probleme diferite invocate de instanța de trimitere, în legătură cu care această instanță consideră că ar putea totuși impune excluderea livrărilor care au fost deja efectuate din transferuri.

36.      În primul rând, Comisia arată în mod corect că (astfel cum reiese din cuprinsul punctului 34 de mai sus), dacă legiuitorul ar fi urmărit ca livrările să prezinte relevanță și în legătură cu transferurile cantităților de referință, ar fi inclus o dispoziție expresă în acest sens, astfel cum a procedat în cazul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1788/2003. În plus, în cazul în care noțiunea de cantitate de referință ar implica deja o reducere pentru a reflecta cantitățile livrate, expresia „scăzându‑se cantitățile deja livrate” ar fi redundantă și lipsită de sens.

37.      Rezultă că, deși articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1788/2003 se referă propriu‑zis la un aspect diferit de cel care ne preocupă în speță (acesta privește substituirea cumpărătorilor, iar nu a producătorilor), nu este mai puțin adevărat că acesta ne permite să tragem anumite concluzii care sunt relevante pentru prezenta analiză. Într‑adevăr, acest articol arată că noțiunile „cantitate individuală de referință” și „cantitate deja livrată” sunt opuse, între acestea existând o anumită antinomie. Prin urmare, se poate deduce că cantitatea livrată în sensul Regulamentului nr. 1788/2003 nu face parte din noțiunea „cantitate individuală de referință”. În opinia Comisiei, cantitatea livrată reprezintă o noțiune care nu are legătură cu definiția cantității individuale de referință și care funcționează în mod independent față de această definiție și, dacă este cazul, trebuie menționată în mod expres.

38.      Rezultă că transferurile se referă la o valoare absolută și autonomă care corespunde cantității de referință a unui producător la începutul unui an de producție a laptelui, indiferent de livrările ulterioare. Această valoare prezintă relevanță pentru anii de producție a laptelui ulteriori în măsura în care cesionarul cantităților de referință trebuie în mod clar să aibă la dispoziție întreaga cantitate individuală de referință, inclusiv cantitatea care a fost deja livrată.

39.      În al doilea rând, potrivit instanței de trimitere, este acceptabil să nu poată fi făcută nicio distincție între dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de orice taxe, pe de o parte, și cantitatea de referință pe baza căreia se calculează dreptul la primă al unui producător, pe de altă parte. Cu toate acestea, Comisia argumentează în mod corect că această analiză implică faptul că articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 pune accentul pe ideea că transferurile se referă, în principiu, la „cantitățile individuale de referință”, iar nu la dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării. Aceasta se aplică noțiunii „cantitate de referință disponibilă”, în conformitate cu articolul 5 litera (k) din regulamentul menționat. Regulamentul nr. 1788/2003 face o distincție clară între dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării și „cantitatea individuală de referință”. Comisia a arătat de asemenea că această distincție este logică în măsura în care dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării constituie numai unul dintre efectele juridice ale unor diferite mecanisme de reglementare care se bazează pe noțiunea „cantitate de referință disponibilă”. Alte mecanisme de acest tip, precum sistemul de compensare prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din acest regulament sau prima pentru produsele lactate, nu au neapărat scopul de a produce efectul juridic de a permite efectuarea de livrări de lapte scutite de plata prelevării.

40.      În ceea ce privește sistemul de compensare, măsura în care o cantitate de referință a fost deja utilizată prezintă într‑adevăr relevanță, într‑o primă etapă. Cu toate acestea, utilizarea anterioară a cantității de referință nu are decât rolul de a stabili „partea nefolosită a cantității naționale de referință atribuite livrărilor” (livrări inferioare cantității de referință). A doua etapă constă în stabilirea modului în care se împart livrările inferioare cantității de referință între „producătorii care au efectuat livrări excedentare” în raport cu cantitățile lor de referință. Prin urmare, conform susținerii Comisiei, o excludere categorică, în cadrul calculului, a acelor cantități care au fost deja livrate din cantitățile de referință ale „producătorilor care au efectuat livrări excedentare” nu ar avea logică. Prin definiție, toți acești producători au efectuat livrări excedentare față de cantitatea lor de referință. Dacă în centrul sistemului de compensare ar exista condiția ca dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării să corespundă cu volumul cantității de referință a unui producător care a livrat cantități excedentare, această compensare nu ar mai fi posibilă. Într‑adevăr, sistemul de compensare pornește de la premisa că, în vederea distribuirii livrărilor inferioare cantității de referință între diferiții „producători care au livrat cantități excedentare”, există o diferență între dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării, pe de o parte, și cantitatea de referință, pe de altă parte. Putem afirma cu siguranță că sistemul de compensare nu dă naștere unor repercusiuni asupra prelevării, deoarece acest sistem prezintă relevanță doar în cazul producătorilor care au efectuat livrări excedentare. În cazul în care un cesionar participă la sistemul de compensare având cantitatea sa de referință intactă, celorlalți producători li se vor atribui cantități mai mici, fără ca obiectivele regulamentului să fie însă puse în pericol. În această situație riscul de a depăși cota națională și de a periclita sistemul Uniunii privit în ansamblu pur și simplu nu există.

41.      Nici sistemul primei pentru produsele lactate prevăzut de Regulamentul nr. 1782/2003 nu este în mod necesar aliniat cu dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării. Astfel cum au arătat Kurt Etling și Thomas Etling, sistemul primei pentru produsele lactate constituie o parte a SPU, care are ca obiect separarea totală a sprijinului pentru venit acordat agricultorilor de producție [a se vedea considerentul (24) al regulamentului]. În consecință, și sistemul primei pentru produsele lactate trebuie să fie separat de producția efectivă. Într‑adevăr, spre deosebire de sistemul care exista înainte de Regulamentul nr. 1782/2003, criteriul relevant pentru acordarea primei pentru produsele lactate în calitate de sprijin pentru venit nu este producerea unei anumite cantități de produse agricole, ci volumul cantității de referință disponibile. Astfel cum a observat Comisia, separarea – conform căreia, în contextul sistemului primei pentru produsele lactate, poate fi transferată o cantitate de referință care nu este legată de volumul livrărilor – conduce la situația în care, indiferent de cine este producătorul care a livrat pe baza acestei cantități de referință, cesionarul cantității de referință devine titularul unui drept la o primă pentru produsele lactate, iar cedentul acestei cantități pierde dreptul de a beneficia de prima pentru produsele lactate. Rezultă, în special din articolul 95 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1782/2003, că aceasta a fost intenția legiuitorului Uniunii.

42.      Astfel, ar putea exista o diferență între dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării, pe de o parte, și cantitatea de referință pe baza căreia se calculează dreptul unui producător la prima pentru produsele lactate sau pe baza căreia se realizează compensarea, pe de altă parte.

43.      În al treilea rând, instanța de trimitere mai consideră că acordarea unei prime pe baza cantității de referință totale a unei exploatații – indiferent de livrările de lapte deja efectuate pe această bază de deținătorul anterior al cantității de referință – poate avea semnificația unei „duble utilizări” inadmisibile a cantității de referință, care este incompatibilă cu principiile generale ale organizării comune a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate și care este ireconciliabilă în special cu principiul conform căruia obligația de plată a prelevării pentru lapte trebuie să aibă un „caracter strict personal”(6).

44.      Astfel cum au susținut în mod unanim toate părțile cu excepția Hauptzollamt Koblenz și a Hauptzollamt Oldenburg, nu există un astfel de risc privind o dublă utilizare inadmisibilă. Din cele de mai sus rezultă în mod clar că există o diferență între dreptul de a efectua livrări de lapte scutite de plata prelevării, pe de o parte, și baza de calcul în contextul sistemului de compensare sau al sistemului primei pentru produsele lactate, pe de altă parte. În această situație nu este vorba despre o dublă utilizare inadmisibilă deoarece, în ceea ce privește cantitatea de referință, cesionarul se substituie cedentului (care pierde statutul de debitor), iar cantitatea livrată de cedent este în mod clar atribuită cesionarului și luată în considerare în calculul cantității de referință. Altfel spus, nu este vorba despre o dublă utilizare inadmisibilă chiar dacă cantitatea de referință este utilizată în parte de cedent, în măsura în care atribuirea cantității de referință totale cesionarului este neutră în ceea ce privește prelevarea și adecvată în ceea ce privește prima pentru produsele lactate. Având în vedere că cedentul nu folosește nicio parte din cantitatea de referință, în mod evident nu este vorba despre o dublă utilizare. Astfel cum a arătat Comisia în cadrul ședinței, Hotărârile Ballmann și Milchwerke Köln(7) nu contrazic această interpretare. Acele cauze au avut ca obiect definirea „producătorului”, iar nu problema aplicării regulamentului.

45.      Considerăm (precum Comisia) că mecanismele de reglementare diferite urmăresc obiective diferite. Diferitele noțiuni referitoare la cantitatea de referință, astfel cum sunt descrise în cadrul articolului 5 din Regulamentul nr. 1788/2003, sunt simple definiții și nu atrag niciun efect juridic. Efectele juridice se regăsesc în diversele mecanisme de reglementare, iar obligația de a plăti prelevarea pentru lapte reprezintă doar unul dintre aceste mecanisme. Chiar dacă și alte mecanisme de reglementare, precum sistemul de compensare sau sistemul primei pentru produsele lactate, se bazează pe definiția prevăzută la articolul 5 din Regulamentul nr. 1782/2003 pentru reglementarea propriilor efecte juridice, nu se poate considera că acest lucru determină o dublă utilizare inadmisibilă a cantității de referință, ci mai degrabă că reprezintă un punct de plecare comun care poate, cu toate acestea, da naștere unor drepturi diferite în contextul diferitelor mecanisme.

46.      În al patrulea și în ultimul rând, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă obiectivul primei pentru produsele lactate – care este compensarea unei scăderi a veniturilor care a avut loc ca urmare a reducerilor prețului laptelui – nu ar fi mai bine reflectat în cazul în care prima ar fi acordată părții care administrează exploatația la data de 31 martie doar pe baza cantității de referință pe care a livrat‑o chiar acea parte (sau, cel puțin, pe baza cantității pe care ar fi putut să o livreze scutită de plata tuturor prelevărilor). Așadar, în cazurile în care o cantitate de referință a fost livrată în cursul perioadei relevante de producători diferiți, prima ar trebui împărțită și acordată acestor producători diferiți pe o bază pro rata, aceasta fiind însă o abordare ce ar necesita acceptarea dificultăților care ar apărea în legătură cu aplicarea sistemului de prime.

47.      Este suficient să se arate, astfel cum a admis chiar instanța de trimitere, că Regulamentul nr. 1782/2003 nu conține nicio astfel de dispoziție și că o astfel de abordare nu pare a fi avută în vedere.

48.      În orice caz, astfel cum s‑a arătat mai sus și astfel cum au admis în esență toate părțile cu excepția Hauptzollamt Koblenz și a Hauptzollamt Oldenburg, trebuie observat că sprijinul pentru venit prevăzut de Regulamentul nr. 1782/2003 – cum este prima pentru produsele lactate – trebuie separat de producția efectivă. Prin urmare, este greu de înțeles de ce ar trebui ca sistemul de prime pentru produsele lactate prevăzut în acest regulament să fie limitat la cantitatea livrată chiar de producătorul acesteia.

49.      În sfârșit, cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 29 și următoarele de mai sus, articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003 prevede în termeni neechivoci că transferul trebuie realizat „conform unor modalități pe care urmează să le stabilească statele membre”. Putem observa cu titlu subsidiar că modul de redactare a acestei dispoziții corespunde în linii mari cu modul de redactare a articolului 7 din Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului(8).

50.      În această privință, susținem, în acord cu afirmația Curții din Hotărârea Mulligan și alții(9), că aceste modalități nu pot fi stabilite sau aplicate de statele membre într‑un mod care să compromită obiectivele Regulamentului nr. 1788/2003 și, atunci când autoritățile competente ale statelor membre stabilesc sau aplică astfel de măsuri, acestea trebuie să procedeze în acest sens pe baza unor criterii obiective.

51.      În special, în considerentul (19) al Regulamentului nr. 1788/2003 se afirmă că, în funcție de diferitele tipuri de transfer al cantităților de referință și în funcție de criterii obiective, statele membre trebuie autorizate să perceapă, în folosul rezervei naționale, o parte din cantitățile transferate.

52.      Așadar, astfel cum a arătat Comisia, legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod expres că statele membre pot de asemenea limita volumul acestor transferuri. Nu este mai puțin adevărat că o astfel de limitare nu trebuie să pună în pericol obiectivul Regulamentului nr. 1788/2003 sau să contravină principiului prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din acest regulament, în sensul că cantitatea națională de referință trebuie distribuită în totalitate între producători și rezerva națională. Un sistem care limitează volumul transferului în cursul perioadei de 12 luni trebuie, așadar, să stabilească într‑un mod neechivoc care este partea din cantitatea de referință care urmează să fie atribuită unui anumit producător sau rezervei naționale. În special, acest regim nu trebuie să aibă ca rezultat dispariția sau pierderea unor cantități de referință din sistem.

53.      Rezultă că statele membre au posibilitatea de a limita volumul transferului în măsura ce corespunde cantității deja livrate de cedent, atât timp cât o astfel de normă nu are drept consecință dispariția unor cantități de referință din sistem(10).

2.      A doua întrebare

54.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune unei norme de drept intern care, în cadrul sistemului de compensare prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003, atribuie cesionarului cantitatea care a fost deja livrată înainte de transfer.

55.      Astfel cum rezultă din considerațiile referitoare la prima întrebare, în contextul sistemului de compensare, transferurile trebuie luate în considerare pe baza definiției noțiunii de cantitate de referință disponibilă, așadar, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul nr. 1788/2003. În plus, mai sus s‑a arătat de asemenea că dreptul Uniunii nu se opune ca transferul să includă și partea din cantitatea individuală de referință ce corespunde volumului cantității deja livrate de cedent. Mai mult, scopul mecanismului de compensare prevăzut de respectiva reglementare nu reprezintă un argument împotriva unei astfel de interpretări.

IV – Concluzie

56.      Propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Bundesfinanzhof după cum urmează:

„1)      În situațiile în care cantitatea de referință a unui producător este transferată în cursul unei perioade de 12 luni, dreptul Uniunii și, în special, articolul 5 litera (k) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate nu se opun ca respectiva cantitate de referință să includă și cantitatea în contul căreia s‑a livrat deja lapte de acest producător în perioada de 12 luni în cauză. Cu toate acestea, statele membre pot, în contextul puterii de apreciere de care beneficiază pentru stabilirea modalităților aplicabile transferurilor, să limiteze transferul cantităților de referință care au fost deja livrate în cursul perioadei de 12 luni care nu s‑a terminat încă, în măsura în care această limitare nu are drept consecință dispariția acestor cantități de referință din sistemul instituit prin Regulamentul nr. 1788/2003.

2)      Nici dreptul Uniunii și nici, în mod specific, vreunul dintre principiile generale ale organizării comune a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate nu se opun unei norme de drept intern care, în cadrul sistemului de compensare a părții nefolosite din cantitatea națională de referință cu livrările unor cantități excedentare, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1788/2003, permite unui producător care a preluat o exploatație agricolă în cursul perioadei de 12 luni să includă și partea cantității de referință care a fost deja livrată de celălalt producător în participarea sa la alocarea respectivei părți nefolosite.”

1 – Limba originală: engleza.

2 – Regulamentul (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO L 270, p. 123, Ediție specială, 03/vol. 50, p. 22) și, respectiv, Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori [...] (JO L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177).

3 – A se vedea jurisprudența referitoare la acest regulament: Hotărârea din 11 martie 2008, Jager (C‑420/06, Rep., p. I‑1315), Hotărârea din 16 iulie 2009, Horvath (C‑428/07, Rep., p. I‑6355), Hotărârea din 11 iunie 2009, Nijemeisland (C‑170/08, Rep., p. I‑5127), Hotărârea din 22 octombrie 2009, Elbertsen (C‑449/08, Rep., p. I‑10241), Hotărârea din 21 ianuarie 2010, van Dijk (C‑470/08, Rep., p. I‑603), și Hotărârea din 20 mai 2010, Harms (C‑434/08, Rep., p. I‑4431, în cadrul căreia ne‑am prezentat concluziile). A se vedea și următoarele cauze pendinte: cauza C‑61/09, Niedermair‑Schiemann (a se vedea Concluziile prezentate de noi la 11 mai 2010), cauza C‑133/09, Uzonyi, cauza C‑152/09, Grootes (a se vedea Concluziile prezentate de noi la 8 iulie 2010), cauza C‑153/09, Agrargut Bäbelin (a se vedea Concluziile prezentate de noi la 2 septembrie 2010), și cauza C‑536/09, Omejc.

4 – Astfel cum a arătat instanța de trimitere, această normă nu consideră relevantă măsura în care cesionarul sau cedentul cantității de referință a livrat cantitatea de referință corespunzătoare exploatației și, în cazul în care s‑ar considera că această împrejurare prezintă relevanță, chiar în situația care este importantă în speță – și anume cea în care cesionarul, iar nu cedentul este cel care a livrat volumul relevant din cantitatea de referință cesionată – o astfel de normă ar fi redundantă.

5 – Astfel, Germania a stabilit aceste modalități privind transferurile în 2006 (acestea reflectă în esență argumentația susținută de Hauptzollamt Koblenz și de Hauptzollamt Oldenburg). Cu toate acestea, respectivele dispoziții naționale nu prezintă relevanță pentru situația de fapt din prezentele cauze și nu fac parte din obiectul prezentelor acțiuni.

6 – A se vedea Hotărârea Curții din 15 ianuarie 1991, Ballmann (C‑341/89, Rec., p. I‑25, punctul 9 și urm.), și Hotărârea Curții din 14 iulie 1994, Milchwerke Köln (C‑352/92, Rec., p. I‑3385, punctul 21).

7 – Ibid.

8 – Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO L 405, p. 1), abrogat prin Regulamentul nr. 1788/2003. A se vedea jurisprudența referitoare la Regulamentul nr. 3950/92: Hotărârea din 20 iunie 2002, Thomsen (C‑401/99, Rec., p. I‑5775), Hotărârea din 20 iunie 2002, Mulligan și alții (C‑313/99, Rec., p. I‑5719), Hotărârea din 25 martie 2004, Azienda Agricola Ettore Ribaldi și alții (cauzele conexate C‑480/00-C‑482/00, C‑484/00, C‑489/00-C‑491/00 și C‑497/00-C‑499/00, Rec., p. I‑2943), și Hotărârea din 26 noiembrie 2008, Otten (C‑278/06, Rep., p. I‑4513). În ceea ce privește validitatea Regulamentului nr. 1788/2003, a se vedea Hotărârea din 14 mai 2009, Azienda Agricola Disarò Antonio și alții (C‑34/08, Rep., p. I‑4023).

9 – Ibid, punctul 26 și urm.

10 – În această privință, poate fi interesant de observat că, spre deosebire de cazul Germaniei, alte state membre au găsit alte soluții pentru rezolvarea acestei probleme. De exemplu, Franța distribuie cantitatea de referință pentru anul de producție a laptelui în cauză în conformitate cu principiul pro rata temporis. Comisia a afirmat în cadrul ședinței că, în opinia sa, soluția ideală ar fi ca prima să fie acordată cesionarului.

Full & Egal Universal Law Academy