CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 12 mai 2011(1)
Cauzele conexate C‑400/09 și C‑207/10
Orifarm A/S,
Orifarm Supply A/S,
Handelsselskabet af 5. januar 2002 A/S, aflată în lichidare,
Ompakningsselskabet af 1. november 2005 A/S (C‑400/09)
împotriva
Merck & Co. Inc.,
Merck Sharp & Dohme BV,
Merck Sharp & Dohme
și
Paranova Danmark A/S,
Paranova Pack A/S (C‑207/10)
împotriva
Merck Sharp & Dohme Corp.,
Merck Sharp & Dohme,
Merck Sharp & Dohme BV
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Højesteret (Danemarca)]
„Mărci – Directiva 89/104/CEE – Articolul 7 alineatul (2) – Reambalarea unui produs farmaceutic care face obiectul unui import paralel – Criterii relevante în scopul aprecierii încălcărilor unui drept asupra mărcii”
1. În prezentele cauze, Curtea este sesizată cu cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare privind interpretarea articolului 7 alineatul (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci(2), precum și a jurisprudenței aferente, în special Hotărârea din 23 mai 1978, Hoffmann‑La Roche(3), Hotărârea din 3 decembrie 1981, Pfizer(4), precum și Hotărârile din 11 iulie 1996, MPA Pharma(5) și Bristol‑Myers Squibb și alții(6).
2. În aceste hotărâri, Curtea a precizat condițiile în care un importator paralel poate comercializa medicamente reambalate care poartă o marcă, fără ca titularul mărcii să se poată opune. Întrebările pe care Højesteret (Curtea Supremă) (Danemarca) le adresează Curții se referă la una dintre aceste condiții, respectiv aceea de a se menționa pe noul ambalaj autorul reambalării. Prin aceste întrebări se urmărește, în esență, să se stabilească dacă această condiție impune menționarea denumirii întreprinderii care efectuează fizic reambalarea sau dacă este suficient să se menționeze numele titularului autorizației de introducere pe piață a medicamentului importat în paralel, care dă instrucțiunile de achiziționare și de reambalare întreprinderii care efectuează reambalarea.
3. În prezentele concluzii, ne vom pronunța în favoarea celei de a doua variante. În consecință, vom sugera Curții să statueze că articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că motivul întemeiat pe lipsa de pe ambalajul unui produs reambalat a unei mențiuni privind întreprinderea care a realizat în mod efectiv reambalarea acestuia nu permite titularului unei mărci să se opună comercializării produsului menționat atunci când, alături de numele fabricantului, figurează denumirea întreprinderii care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru aceasta.
I – Cadrul juridic
4. Articolul 5 din Directiva 89/104, intitulat „Drepturi conferite de marcă” prevede:
„(1) Marca înregistrată conferă titularului său următoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în cadrul comerțului:
(a) un semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată;
(b) un semn pentru care, din cauza identității sau a similitudinii sale cu marca și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidența mărcii și a semnului, există în mintea publicului un risc de confuzie care conține riscul de asociere între semn și marcă.
(2) Orice stat membru poate, de asemenea, să prevadă că titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să utilizeze, fără consimțământul său, în comerț, orice semn identic sau similar mărcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrată, atunci când marca aceasta se bucură de renume în statul membru în cauză și când prin utilizarea semnului obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori aduce atingere acestora.
(3) În temeiul alineatelor (1) și (2), poate fi interzis, inter alia:
(a) să se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul acestora;
(b) să se ofere produsele, să fie comercializate sau să fie deținute în acest scop sau să se ofere sau să se furnizeze servicii sub acest semn;
(c) să se importe sau să se exporte produsele sub acest semn;
(d) să se utilizeze semnul în documentele de afaceri sau în publicitate.
[…]”
5. Potrivit articolului 7 din aceeași directivă, intitulat „Epuizarea drepturilor conferite de o marcă”:
„(1) Marca nu dă dreptul titularului său să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piața comunitară sub această marcă de către titular sau cu consimțământul acestuia.
„(2) Alineatul (1) nu se aplică atunci când există motive justificate pentru ca titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se deteriorează după introducerea lor pe piață.”
6. Directiva 89/104 a fost abrogată prin Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci(7), care a intrat în vigoare la 28 noiembrie 2008. Cu toate acestea, având în vedere data la care s‑au petrecut faptele, în acțiunile principale rămâne aplicabilă Directiva 89/104.
7. Articolele 5 și 7 din Directiva 89/104 au fost transpuse în dreptul danez prin articolele 4 și, respectiv, 6 din Legea privind mărcile (Varemærkeloven)(8).
II – Acțiunile principale și întrebările preliminare
A – Cauza C‑400/09
8. Societățile Orifarm A/S (denumită în continuare „Orifarm”), Orifarm Supply A/S (denumită în continuare „Orifarm Supply”), Handelsselskabet af 5. januar 2002 A/S, aflată în lichidare (denumită în continuare „Handelsselskabet”), și Ompakningsselskabet af 1. november 2005 A/S (denumită în continuare „Ompakningsselskabet”) fac parte din grupul Orifarm, care este cel mai important importator paralel de medicamente din țările nordice și care era, în anul 2008, cel mai important furnizor de medicamente pentru farmaciile daneze. Sediul central al grupului este în Odense (Danemarca).
9. Orifarm și Handelsselskabet sunt sau au fost titulare ale unor autorizații de introducere pe piață și de vânzare a medicamentelor în litigiu, în timp ce Orifarm Supply și Ompakningsselskabet, a cărei denumire era Medipack A/S (denumită în continuare „Medipack”) la data reambalării și a vânzării produselor în cauză, au realizat efectiv reambalarea și sunt sau au fost titularele autorizației de reambalare.
10. Toate deciziile privind aprovizionarea, prezentarea, tratamentul și vânzările sunt luate de Orifarm, în timp ce Ompakningsselskabet cumpără și reambalează produsele și își asumă răspunderea pentru respectarea directivelor Lægemiddelstyrelsen (Agenția Daneză pentru Medicamente) destinate întreprinderilor care efectuează reambalarea. Ompakningsselskabet (Medipack) are un efectiv de 210 de angajați care se ocupă de logistică, de depozitare și de reambalarea efectivă, în timp ce Orifarm are 15-20 de angajați, în special pentru comercializarea medicamentelor.
11. Merck & Co. Inc., Merck Sharp & Dohme BV și Merck Sharp & Dohme (denumite în continuare, împreună, „Merck”) fac toate parte din grupul Merck. Acesta este unul dintre cele mai importante grupuri producătoare de medicamente originale din lume.
12. Grupul Merck a fabricat medicamentele în litigiu, pe care grupul Orifarm le‑a importat în paralel pe piața daneză. Grupul Merck este de asemenea titularul drepturilor asupra mărcii aferente produselor menționate și este îndreptățit să introducă acțiuni în justiție în temeiul unor contracte de licență încheiate cu titularii drepturilor asupra mărcii.
13. De la începutul importului paralel și al comercializării medicamentelor, Orifarm și Handelsselskabet s‑au prezentat drept autori ai reambalării pe ambalajul medicamentelor în litigiu pentru care dețineau autorizații de introducere pe piață, deși reambalarea fizică s‑a realizat, după caz, urmând instrucțiunile date de Orifarm și/sau de Handelsselskabet, respectiv de Ompakningsselskabet (Medipack), de Orifarm Supply sau de întreprinderi de reambalare externe. Această ultimă ipoteză nu se regăsește însă în speță
14. Deși, din anul 2006, grupul Orifarm a început să tipărească mențiunea „Reambalat de Medipack A/S pentru Orifarm A/S” pe produsele grupului Merck, acțiunea principală se referă la medicamente pe ambalajul cărora nu figura autorul efectiv al reambalării, ci doar numele titularului autorizației de introducere pe piață și cel al fabricantului, cu o mențiune de tipul:
„Importat și reambalat de Orifarm A/S […]
Fabricant: Merck Sharp & Dohme”.
15. Merck a introdus la Sø- og Handelsretten (Tribunalul Maritim și Comercial) două acțiuni îndreptate împotriva societăților Orifarm și Orifarm Supply, respectiv împotriva societăților Handelsselskabet și Ompakningsselskabet, prin care contesta lipsa mențiunii privind autorul efectiv al reambalării de pe ambalajul medicamentelor în litigiu. În hotărârile pronunțate la 21 februarie 2008 și, respectiv, la 20 iunie 2008, Sø- og Handelsretten a constatat că pârâtele au încălcat drepturile deținute de Merck asupra mărcii prin faptul că au omis să menționeze autorul efectiv al reambalării și le‑a obligat să plătească grupului Merck o reparație pecuniară.
16. Fiind sesizată cu recursurile formulate de Orifarm, de Orifarm Supply, de Handelsselskabet și de Ompakningsselskabet împotriva acestor hotărâri pronunțate de Sø- og Handelsretten, Højesteret a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Jurisprudența Curții […], astfel cum rezultă din Hotărârea MPA Pharma […] și […] din Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții […] [citate anterior], trebuie interpretată în sensul că un importator paralel, care este titularul autorizației de introducere pe piață a unui medicament ce face obiectul unui import paralel, care deține informații cu privire la acesta și care dă unei întreprinderi independente instrucțiuni pentru achiziționarea unui medicament și pentru reambalarea acestuia, pentru prezentarea detaliată a ambalajului medicamentului și pentru măsurile care trebuie luate în legătură cu medicamentul, încalcă drepturile titularului unei mărci prin faptul că se prezintă drept autorul reambalării pe ambalajul exterior al medicamentului importat, în loc să indice denumirea întreprinderii independente care deține autorizația de reambalare, care a importat medicamentul și care a realizat reambalarea efectivă, în special prin (re)aplicarea mărcii în discuție?
2) În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare, are vreo importanță faptul că se poate presupune că, atunci când titularul autorizației de introducere pe piață se prezintă drept autorul reambalării în locul întreprinderii care, la comanda sa, a realizat efectiv reambalarea, nu există riscul de a induce în eroare consumatorul/utilizatorul final în sensul că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalarea medicamentului în discuție?
3) În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare, are vreo importanță faptul că se poate presupune că este exclus riscul de inducere în eroare în sensul că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalarea medicamentului în cazul în care este indicată drept autor al reambalării întreprinderea care a realizat efectiv reambalarea?
4) În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare, are importanță doar riscul de inducere în eroare în sensul că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalarea medicamentului sau sunt relevante și alte considerații în ceea ce privește titularul mărcii, cum ar fi [...]: a) faptul că întreprinderea care importă medicamentul și realizează efectiv reambalarea prin (re)aplicarea mărcii pe ambalajul exterior al medicamentului poate să încalce astfel, în mod independent, dreptul titularului asupra mărcii și b) faptul că, din cauza împrejurărilor de care autorul reambalării este răspunzător, reambalarea poate să afecteze starea originară a medicamentului sau faptul că prezentarea medicamentului reambalat este astfel realizată încât s‑ar putea considera că aduce atingere reputației titularului mărcii (a se vedea în special Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții[, citată anterior])?
5) În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare, are vreo importanță faptul că titularul autorizației de introducere pe piață, care s‑a prezentat drept autorul reambalării, aparține aceluiași grup ca și autorul real al reambalării (în calitate de societate‑soră) la momentul notificării titularului mărcii, anterior preconizatei introduceri pe piață a medicamentului reambalat ce face obiectul importului paralel?”
B – Cauza C‑207/10
17. Paranova Danmark A/S (denumită în continuare „Paranova Danmark”) și Paranova Pack A/S (denumită în continuare „Paranova Pack”) sunt filiale ale Paranova Group A/S, care desfășoară activități comerciale în domeniul importului paralel de medicamente în Danemarca, Finlanda și Suedia. Grupul are sediul principal în Ballerup (Danemarca), la fel ca și cele două filiale.
18. Paranova Danmark este titulara autorizației de introducere pe piață a medicamentelor în litigiu.
19. Paranova Pack asigură reambalarea pentru întregul grup și, prin urmare, a efectuat reambalarea fizică a medicamentelor în cauză. Aceasta este titulara autorizației de reambalare a medicamentelor.
20. Toate chestiunile legate de selectarea produselor pentru vânzare și achiziționare și de solicitarea autorizației de introducere pe piață, inclusiv forma ambalajelor, sunt decise de Paranova Danmark. Paranova Pack este răspunzătoare pentru achiziționarea și reambalarea efectivă în conformitate cu cerințele impuse societăților de reambalare de Lægemiddelstyrelsen, punând în circulație produsele pe piață în conformitate cu legislația privind medicamentele și asumându‑și răspunderea pentru aceasta. Specialistul răspunzător pentru introducerea finală în circulație a loturilor a fost la început angajat la Paranova Danmark, dar la un moment dat a fost transferat la Paranova Pack. În anul 2003, 11 persoane erau angajate la Paranova Danmark și 164 la Paranova Pack. Această repartizare a rămas la fel în anii următori relevanți în cauză.
21. Paranova Danmark s‑a prezentat ca fiind societatea de reambalare a medicamentelor în litigiu, pentru care deținea autorizația de introducere pe piață, în pofida faptului că procesul fizic de reambalare era realizat de Paranova Pack sau de societăți de reambalare externe grupului Paranova. Această ultimă ipoteză nu se regăsește însă în speță.
22. Merck este fabricantul medicamentelor în litigiu, pe care grupul Paranova le importă în paralel în Danemarca. Merck este de asemenea titularul drepturilor asupra mărcii privind produsele în litigiu care au fost importate în paralel și este îndreptățit să introducă acțiuni în justiție în temeiul unor contracte de licență încheiate cu titularii drepturilor asupra mărcii.
23. Merck a introdus două acțiuni îndreptate împotriva Paranova Danmark și Paranova Pack, prin care contesta lipsa mențiunii privind autorul efectiv al reambalării de pe ambalajul medicamentelor în litigiu. Ca urmare a acestor acțiuni, prin ordonanța din 26 octombrie 2004 pronunțată de Fogedretten i Ballerup, confirmată în urma apelului, la 15 august 2007, de Sø- og Handelsretten, și, respectiv, prin hotărârea din 31 martie 2008 pronunțată de această ultimă instanță, societăților Paranova Danmark și Paranova Pack li s‑a interzis să vândă medicamentele în cauză, pentru motivul că pe ambalajul acestora nu era menționat autorul real al reambalării.
24. Fiind sesizată cu recursurile formulate de Paranova Danmark și de Paranova Pack împotriva acestor hotărâri pronunțate de Sø- og Handelsretten, Højesteret a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 7 alineatul (2) din [...] Directiva 89/104[...] și jurisprudența aferentă, în special hotărârile Hoffmann La Roche [...], Pfizer [...] și Bristol‑Myers Squibb și alții [...] [citate anterior], trebuie să fie interpretate în sensul că titularul unui drept asupra mărcii se poate prevala de acest drept pentru a împiedica societatea comercializatoare a unor produse importate în paralel, care este deținătoarea unei autorizații de introducere pe piață a unui medicament într‑un stat membru, să vândă acel medicament care poartă mențiunea că este reambalat de societatea comercializatoare, cu toate că aceasta din urmă a însărcinat o altă societate să realizeze activitatea fizică de reambalare, societatea de reambalare, căreia societatea comercializatoare îi dă instrucțiuni referitoare la achiziționarea și reambalarea medicamentului, la designul detaliat al ambalajului acestuia și la orice alte aspecte legate de medicament și care deține autorizația de reambalare și aplică marca pe noul ambalaj în cursul reambalării?
2) Pentru a se răspunde la prima întrebare, prezintă vreo relevanță faptul că se poate prezuma că utilizatorul final sau consumatorul nu este indus în eroare cu privire la originea produsului și nu va fi determinat să creadă că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalare, din cauza menționării de către importatorul paralel a numelui fabricantului pe ambalaj împreună cu mențiunea, astfel cum a fost descrisă, a entității răspunzătoare pentru reambalare?
3) Pentru a se răspunde la prima întrebare, prezintă relevanță doar riscul că utilizatorii finali sau consumatorii pot fi induși în eroare prezumând că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalare sau, dimpotrivă, sunt relevante și alte aspecte privind titularul mărcii, cum ar fi: a) faptul că entitatea care realizează efectiv achiziționarea și reambalarea și aplică din nou marca titularului mărcii pe ambalajele produselor și astfel poate încălca în mod independent drepturile conferite de marcă titularului mărcii, încălcare ce se poate datora unor factori pentru care entitatea care a realizat efectiv reambalarea este răspunzătoare, b) faptul că reambalarea afectează starea originară a produsului sau c) faptul că prezentarea produsului reambalat este de așa natură încât se poate prezuma că aduce atingere reputației mărcii sau reputației titularului mărcii?
4) Dacă, atunci când răspunde a treia întrebare, Curtea decide că este relevant să se țină cont și de faptul că este posibil ca societatea de reambalare să încalce în mod independent drepturile conferite de marcă titularului acesteia, se solicită Curții să precizeze dacă prezintă importanță în cadrul răspunsului la a treia întrebare faptul că societatea comercializatoare a importatorului paralel și cea de reambalare răspund în mod individual și solidar în temeiul legislației naționale pentru încălcarea drepturilor titularului asupra mărcii.
5) Pentru a se răspunde la prima întrebare, prezintă relevanță faptul că importatorul paralel care deține autorizația de introducere pe piață și care s‑a indicat pe sine ca fiind răspunzător pentru activitatea de reambalare, la momentul notificării titularului mărcii și înainte de vânzarea produsului medicamentos reambalat, face parte din același grup de societăți ca și societatea care a realizat efectiv activitatea de reambalare (societate-soră)?
6) Pentru a se răspunde la prima întrebare, prezintă relevanță faptul că societatea de reambalare este indicată drept fabricant pe prospect?”
III – Analiza noastră
25. Întrebările adresate Curții de Højesteret, care trebuie examinate împreună(9), privesc, în esență, aspectul dacă articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că motivul întemeiat pe lipsa de pe ambalajul unui produs reambalat a unei mențiuni privind întreprinderea care a realizat în mod efectiv reambalarea acestuia permite sau nu permite titularului unei mărci să se opună comercializării produsului menționat atunci când, alături de numele fabricantului, figurează denumirea întreprinderii care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru aceasta.
26. Jurisprudența Curții cu privire la reambalarea medicamentelor care poartă o marcă, efectuată de importatori paraleli fără autorizarea titularului mărcii, își are originile în Hotărârea Hoffmann‑La Roche, citată anterior, care a stabilit principiile directoare în materie. În această hotărâre, Curtea a abordat problema din perspectiva interzicerii măsurilor restrictive la import, prevăzută la articolul 30 din Tratatul CEE, și a justificării unor astfel de măsuri pentru motive de protecție a proprietății industriale și comerciale, prevăzută la articolul 36 din Tratatul CEE.
27. Curtea a statuat în hotărârea menționată că articolul 36 din Tratatul CEE nu permite derogări de la principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor decât în măsura în care acestea sunt justificate de protecția drepturilor care constituie obiectul specific al proprietății industriale și comerciale. În acest context, trebuie să se țină cont de funcția esențială a mărcii, care este de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului care poartă marca, permițându‑i să îl distingă, fără o posibilă confuzie, de cele care au o altă proveniență. Această garanție a provenienței implică faptul că utilizatorul final sau consumatorul pot fi siguri că un produs care poartă marca și care le este oferit nu a făcut, într‑o etapă anterioară comercializării sale, obiectul intervenției unui terț fără autorizarea titularului mărcii, care a afectat produsul în starea sa originară.
28. Prin urmare, potrivit Curții, dreptul recunoscut titularului unei mărci de a se opune oricărei utilizări a mărcii care poate afecta garantarea provenienței, înțeleasă astfel, face parte din obiectul specific al dreptului asupra mărcii și, în consecință, potrivit articolului 36 prima teză din Tratatul CEE, este justificat să se recunoască titularului dreptul de a se opune ca un importator al unui produs care poartă marca, după reambalarea acestuia, să aplice marca pe noul ambalaj fără autorizarea titularului(10).
29. De la punctul 14 din Hotărârea Hoffmann‑La Roche, citată anterior, rezultă că, potrivit articolului 36 prima teză din Tratatul CEE, este justificată opoziția titularului unui drept asupra mărcii, protejat în același timp în două state membre, ca un produs care poartă în mod licit marca în unul dintre aceste stat, să fie introdus pe piață în celălalt stat membru, după ce a fost reambalat într‑un nou ambalaj pe care marca a fost aplicată de un terț. De asemenea, rezultă că o astfel de opoziție constituie totuși o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre, în sensul articolului 36 a doua teză din Tratatul CEE, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
– se stabilește că utilizarea de către titular a dreptului asupra mărcii, având în vedere sistemul de comercializare practicat de acesta, ar contribui la împărțirea artificială a piețelor între statele membre,
– se demonstrează că reambalarea nu poate afecta starea originară a produsului,
– titularul mărcii este notificat anterior punerii în vânzare a produsului reambalat și
– se indică pe noul ambalaj de către cine a fost reambalat produsul(11).
30. Interpretarea acestei ultime condiții constituie nucleul prezentelor cauze. La punctul 12 din Hotărârea Hoffmann‑La Roche, citată anterior, Curtea a justificat existența condiției menționate, precum și a celei constând în notificarea prealabilă a titularului mărcii având în vedere interesul acestuia din urmă pentru evitarea inducerii în eroare a consumatorului cu privire la proveniența produsului.
31. În jurisprudența sa ulterioară, Curtea a dezvoltat și a precizat condițiile pe care importatorul paralel trebuie să le respecte pentru a putea efectua o reambalare a medicamentelor care poartă o marcă. Curtea a făcut aceste precizări având în vedere articolul 7 din Directiva 89/104, care a fost adoptată pentru reglementarea în mod exhaustiv a problemei epuizării dreptului asupra mărcii în ceea ce privește produsele introduse în comerț în cadrul Uniunii Europene. În această privință, Curtea a precizat că trebuie să se considere că articolul 7 din această directivă, la fel ca articolul 36 din Tratatul CE, urmărește reconcilierea intereselor fundamentale ale protecției drepturilor asupra mărcii cu cele ale liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței comune, astfel încât aceste două dispoziții, care au ca obiect obținerea aceluiași rezultat, trebuie să fie interpretate în mod identic(12).
32. Dezvoltând și precizând principiile stabilite în Hotărârea Hoffmann‑La Roche, citată anterior, Curtea a statuat, în Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior, că articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că titularul mărcii se poate opune în mod legitim comercializării ulterioare a unui produs farmaceutic dacă importatorul a reambalat produsul și a aplicat din nou marca pe acesta, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite mai multe condiții, printre care, în ceea ce privește relevanța în prezentele cauze, și aceea de a „se indica în mod clar pe noul ambalaj autorul reambalării produsului și denumirea fabricantului acestuia[(13)], aceste informații trebuind să fie imprimate astfel încât o persoană cu o vedere normală și atentă în mod normal să fie în măsură să le înțeleagă. În mod similar, originea unui articol suplimentar care nu provine de la titularul mărcii trebuie să fie indicată astfel încât să se elimine orice impresie că titularul mărcii este răspunzător pentru acesta. În schimb, nu este necesar să se precizeze că reambalarea a fost efectuată fără autorizarea titularului mărcii”(14).
33. Justificarea acestei condiții este evidentă la punctul 70 din Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior. Este vorba despre a proteja interesul titularului mărcii ca utilizatorul final sau consumatorul să nu poată fi determinat să creadă că acesta este răspunzător pentru reambalare.
34. Or, în opinia noastră, acest interes este protejat din moment ce pe ambalajul medicamentului figurează în mod clar denumirea întreprinderii răspunzătoare pentru reambalare(15), precum și denumirea fabricantului. Această diferențiere este de natură să înlăture din percepția consumatorului orice îndoială cu privire la rolurile acestor două entități în fabricarea și, respectiv, în reambalarea produsului. În ceea ce privește consumatorul, este important, pe de o parte, ca acesta să știe cine este răspunzător pentru operațiunea de reambalare și cui îi pot fi imputate eventualele defecte ale produsului rezultate din această operațiune și, pe de altă parte, ca acesta să fie convins că operațiunea de reambalare nu a fost efectuată sub controlul titularului mărcii.
35. În această privință, este suficient să se menționeze denumirea întreprinderii care controlează operațiunea de reambalare, dând întreprinderii executante instrucțiunile care trebuie urmate, și care își asumă răspunderea pentru această operațiune. Dacă este vorba despre importatorul paralel, atunci mențiunea potrivit căreia produsul este reambalat de acesta este suficientă pentru a evita orice confuzie în percepția consumatorilor și pentru a le permite acestora din urmă, precum și titularului mărcii să știe cine a coordonat operațiunea de reambalare. În schimb, în cazul în care reiese că această operațiune a fost efectuată în mod complet independent de o întreprindere de reambalare și că aceasta își asumă răspunderea pentru operațiunea în cauză, denumirea acesteia din urmă ar trebui să figureze pe ambalaj alături de denumirea fabricantului.
36. Din moment ce „autorul reambalării” în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior, este întreprinderea care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru operațiunea menționată, acesteia îi revine sarcina de a se asigura că reambalarea nu afectează starea originară a produsului conținut în ambalaj și că prezentarea produsului reambalat nu este de natură să prejudicieze reputația mărcii.
37. Problema dacă, în acțiunile principale, întreprinderea care a fost menționată pe ambalajul medicamentelor drept autor al reambalării a coordonat operațiunea de reambalare și își asumă răspunderea pentru aceasta este o problemă de fapt a cărei soluționare este de competența instanței de trimitere. Pentru a se stabili raporturile dintre importatorul paralel și întreprinderea de reambalare, este important să se verifice cine stabilește modalitățile concrete de reambalare. Nu considerăm că împrejurarea potrivit căreia cele două întreprinderi aparțin aceluiași grup este determinantă în această privință, aceasta putând avea doar valoarea unui indiciu cu privire la natura raporturilor dintre aceste întreprinderi.
38. A impune ca, atunci când întreprinderea care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru aceasta și întreprinderea care realizează în mod concret reambalarea sunt două entități diferite, să se indice denumirea celei din urmă ar fi, în opinia noastră, excesiv față de ceea ce este necesar pentru a preveni situația în care consumatorul ar putea fi determinat să creadă că titularul mărcii este răspunzător pentru reambalare.
39. Dimpotrivă, Merck susține că informarea consumatorilor ar trebui să fie cât mai completă cu putință și că, în consecință, protecția acestora ar impune ca pe ambalajul unui medicament să se menționeze numele autorului efectiv al reambalării.
40. În fața acestei încercări de a crea un motiv suplimentar care să permită titularului unei mărci să se opună unor importuri paralele de medicamente, trebuie amintit, astfel cum avocații generali Jacobs(16) și Sharpston(17) au amintit înaintea noastră, că, în contextul dreptului mărcilor, orice derogare de la principiul liberei circulații a mărfurilor este de strictă interpretare și nu poate fi invocată decât pentru a justifica restricții necesare pentru protecția obiectului specific al unui drept de proprietate industrială. Prin urmare, fiind o excepție de la principiul liberei circulații a mărfurilor, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 este de strictă interpretare.
41. Astfel cum a precizat în mod clar Curtea în Hotărârea din 23 aprilie 2002, Boehringer Ingelheim și alții(18), „dacă se poate deroga de la principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor în cazuri în care titularul unei mărci se opune, în temeiul acesteia, reambalării unor medicamente importate în paralel, acest lucru este posibil în măsura în care această facultate permite titularului să protejeze drepturi legate de obiectul specific al mărcii, înțeles în lumina funcției esențiale a acesteia”(19). Din moment ce titularul unei mărci invocă, pentru a se opune reambalării unor medicamente importate în paralel, motive care se îndepărtează de protecția strictă a obiectului specific și de funcția esențială a mărcii sale, astfel de motive nu pot justifica o derogare de la principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor.
42. În consecință, în măsura în care nici obiectul specific al mărcii, nici funcția esențială a acesteia, de garanție a provenienței, nu sunt compromise prin menționarea conjugată a denumirii întreprinderii răspunzătoare pentru reambalare și a denumirii fabricantului, considerăm că titularul unei mărci nu se poate întemeia pe articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 pentru a solicita despăgubiri unui importator paralel ca urmare a lipsei numelui autorului efectiv al reambalării de pe produsul reambalat, atunci când acest importator controlează și își asumă răspunderea pentru operațiunea de reambalare.
43. Considerăm că această soluție este de natură să mențină echilibrul dintre protecția drepturilor asupra mărcii și libera circulație a mărfurilor, permițând în același timp o informare adecvată a consumatorilor. Titularul mărcii vede că funcția esențială a acesteia, de garanție a provenienței, este protejată, iar reputația mărcii nu va putea fi afectată ca urmare a unei reambalări necorespunzătoare. În același timp, atât titularul mărcii, cât și consumatorii știu cui îi poate fi imputată operațiunea de reambalare în cazul unor deficiențe ale acesteia.
44. Având în vedere ansamblul acestor elemente, considerăm că articolul 7 alineatul (2) din Directiva 89/104 trebuie interpretat în sensul că motivul întemeiat pe lipsa de pe ambalajul unui produs reambalat a unei mențiuni privind întreprinderea care a realizat în mod efectiv reambalarea acestuia nu permite titularului unei mărci să se opună comercializării produsului menționat atunci când, alături de numele fabricantului, figurează denumirea întreprinderii care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru aceasta.
IV – Concluzie
45. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă întrebărilor adresate de Højesteret după cum urmează:
„Articolul 7 alineatul (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că motivul întemeiat pe lipsa de pe ambalajul unui produs reambalat a unei mențiuni privind întreprinderea care a realizat în mod efectiv reambalarea acestuia nu permite titularului unei mărci să se opună comercializării produsului menționat atunci când, alături de numele fabricantului, figurează denumirea întreprinderii care controlează operațiunea de reambalare și care își asumă răspunderea pentru aceasta.”
1 – Limba originală: franceza.
2 – JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92.
3 – 102/77, Rec., p. 1139.
4 – 1/81, Rec., p. 2913.
5 – C‑232/94, Rec., p. I‑3671.
6 – C‑427/93, C‑429/93 și C‑436/93, Rec., p. I‑3457.
7 – JO L 299, p. 25.
8 – A se vedea Decretul de consolidare nr. 782 din 30 august 2001, astfel cum a fost modificat.
9 – Cu excepția celei de a șasea întrebări în cauza C‑207/10, care, după cum s‑a confirmat în cadrul ședinței de audiere a pledoariei, are un caracter ipotetic și este, prin urmare, inadmisibilă.
10 – Hotărârea Hoffmann‑La Roche, citată anterior (punctele 7 și 8).
11 – Sublinierea noastră.
12 – A se vedea Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior (punctul 40).
13 – Sublinierea noastră.
14 – Hotărârea Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior (punctul 79).
15 – De altfel, observăm că, în Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Loendersloot (C‑349/95, Rec., p. I‑6227), „persoana răspunzătoare pentru reambalare” este cea vizată de Curte (punctul 30).
16 – Punctul 77 din concluziile prezentate în cauzele conexate care au determinat pronunțarea Hotărârii Bristol‑Myers Squibb și alții, citată anterior, precum și în cauzele conexate care au determinat pronunțarea Hotărârii din 11 iulie 1996, Eurim‑Pharm (C‑71/94-C‑73/94, Rec., p. I‑3603), și în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii MPA Pharma, citată anterior.
17 – Punctul 13 din concluziile prezentate în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii din 26 aprilie 2007, Boehringer Ingelheim și alții (C‑348/04, Rep., p. I‑3391).
18 – C‑143/00, Rec., p. I‑3759.
19 – Punctul 28.
Full & Egal Universal Law Academy