HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)
17 decembrie 2009
Cauza C‑197/09 RX‑II
M
împotriva
Agenției Europene pentru Medicamente (EMEA)
„Reexaminarea Hotărârii T‑12/08 P — Litigiu în stare de judecată — Proces echitabil — Principiul contradictorialității — Atingere adusă unității sau coerenței dreptului comunitar”
Oiectul: Reexaminarea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (Camera de recursuri) din 6 mai 2009, M/EMEA (T‑12/08 P), prin care, pe de o parte, a fost anulată Ordonanța Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 19 octombrie 2007, M/EMEA (F‑23/07, nepublicată încă în Repertoriu), precum și Decizia EMEA din 25 octombrie 2006, în măsura în care, prin aceasta, a fost respinsă cererea domnului M din 8 august 2006 privind sesizarea comisiei pentru invaliditate în legătură cu cazul său și, pe de altă parte, a fost obligată EMEA la plata către recurent a unor despăgubiri în cuantum de 3 000 de euro
Decizia: Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (Camera de recursuri) din 6 mai 2009, M/EMEA (T‑12/08 P), aduce atingere unității și coerenței dreptului comunitar prin faptul că tribunalul menționat, în calitate de instanță de recurs, a interpretat noțiunea „litigiu în stare de judecată”, prevăzută la articolul 61 din Statutul Curții de Justiție și la articolul 13 alineatul (1) din anexa la statutul menționat, astfel încât i‑a permis să procedeze la soluționarea cauzei, să se pronunțe pe fond cu privire la cererea de reparare a prejudiciului moral invocat și să oblige EMEA la plata unei despăgubiri de 3 000 de euro, în pofida faptului că recursul cu care era sesizat privea examinarea modului în care fusese rezolvată în primă instanță o excepție de inadmisibilitate și a faptului că, sub aspectul litigiului care a făcut obiectul soluționării pe fond, nu avusese loc nicio dezbatere în contradictoriu nici în fața acestuia, nici în primă instanță, în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene. Anulează punctele 3 și 5 din dispozitivul Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene (Camera de recursuri) din 6 mai 2009, M/EMEA (T‑12/08 P). Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene. Domnul M, EMEA, Republica Italiană, Republica Polonă, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană (aceste ultime cinci părți la procedură depunând memorii sau observații scrise cu privire la aspectele care au făcut obiectul reexaminării) suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii de reexaminare.
Sumarul hotărârii
1. Recurs — Recurs considerat întemeiat — Soluționarea litigiului pe fond de către instanța de recurs — Condiție — Litigiu în stare de judecată — Noțiune
[Statutul Curții de Justiție, art. 61 primul paragraf și anexa I, art. 13 alin. (1)]
2. Drept comunitar — Principii — Dreptul la apărare — Principiul contradictorialității — Domeniu de aplicare
3. Procedură — Excepție de inadmisibilitate — Obiect — Obligația părții care ridică excepția de a prezenta în memoriul său argumentele cu privire la fondul litigiului – Inexistență
(Regulamentul de procedură al Curții, art. 91; Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, art. 114)
4. Funcționari — Acțiune — Competență de fond — Domeniu de aplicare
[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]
5. Reexaminare — Constatarea unei atingeri aduse unității sau coerenței dreptului comunitar — Criterii de apreciere — Consecințe care decurg din aceasta
(Statutul Curții, art. 62b primul paragraf)
1. În principiu, un litigiu nu este în stare de judecată în fața instanței de recurs, în sensul articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și al articolului 13 alineatul (1) din anexa la statutul menționat, în cazul în care prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă admițând o excepție de inadmisibilitate fără a o uni cu fondul. Totuși, în anumite condiții, este posibilă, în cadrul procedurii de recurs, pronunțarea asupra fondului unei asemenea acțiuni. Aceasta poate fi situația în cazul în care, pe de o parte, anularea hotărârii sau a ordonanței atacate implică obligatoriu o anumită soluție cu privire la fondul acțiunii în cauză sau atunci când, pe de altă parte, examinarea pe fond a acțiunii în anulare se întemeiază pe argumente prezentate de părți în cadrul recursului ca urmare a unui raționament formulat de prima instanță.
Desigur, articolul 13 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, care reglementează decizia Tribunalului în cazul unui recurs întemeiat, nu este formulat în mod absolut identic cu articolul 61 primul paragraf din statutul menționat, dispoziția pertinentă în ceea ce privește Curtea. Totuși, în ipoteza în care se dovedește că prima instanță a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă admițând o excepție de inadmisibilitate fără a o fi unit cu fondul, noțiunea „litigiu în stare de judecată” trebuie interpretată în mod identic în vederea aplicării dispozițiilor menționate, indiferent de faptul că, spre deosebire de articolul 13 alineatul (1), articolul 61 menționat recunoaște Curții o marjă de apreciere în cazul unui litigiu în stare de judecată, autorizând‑o să trimită litigiul la prima instanță spre rejudecare. În aceste împrejurări particulare, trebuie să se constate că litigiul nu este în stare de judecată și să se trimită cauza spre rejudecare la prima instanță fără a recurge la vreo putere de apreciere în această privință.
2. Dreptul la apărare include principiul contradictorialității, care se aplică în orice procedură care poate conduce la adoptarea unei decizii a unei instituții comunitare care să afecteze în mod semnificativ interesele unei persoane. Acest principiu implică, în general, dreptul părților la un proces de a avea posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la faptele și la înscrisurile pe care urmează să se întemeieze o hotărâre judecătorească, precum și de a discuta probele și observațiile prezentate în fața instanței și motivele de drept invocate din oficiu de instanță, pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia. Astfel, pentru a îndeplini cerințele care decurg din dreptul la un proces echitabil, trebuie ca părțile să aibă posibilitatea de a dezbate în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru soluționarea procedurii. Instanțele comunitare trebuie să respecte principiul contradictorialității și trebuie să asigure că acest principiu este respectat în litigiile cu care sunt sesizate. De acesta trebuie să beneficieze orice parte la un proces cu care este sesizată instanța comunitară, indiferent de calitatea juridică a acesteia. În consecință, și instituțiile comunitare se pot prevala de acest principiu atunci când sunt părți la un astfel de proces.
3. Nu se poate reproșa unui pârât că a renunțat în mod liber să invoce, în primă instanță, argumente cu privire la fondul litigiului, limitându‑și în mod deliberat apărarea la invocarea unei excepții de inadmisibilitate. Astfel, excepția de inadmisibilitate, prevăzută atât la articolul 91 din Regulamentul de procedură al Curții, cât și la articolul 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului ca incident de procedură, permite, pentru motive legate de buna administrare a procedurii, să se limiteze, într‑o primă etapă, dezbaterea și examinarea problemei dacă acțiunea în cauză este admisibilă. Astfel, acest incident de procedură permite să se evite ca memoriile părților și aprecierea instanței să se refere la fondul cauzei, deși acțiunea este inadmisibilă. În schimb, dacă acțiunea este declarată admisibilă în cadrul respingerii excepției de inadmisibilitate sau dacă respectiva excepție este unită cu fondul, într‑o a doua fază trebuie să intervină o dezbatere cu privire la fondul acțiunii.
Ar fi, așadar, incompatibil cu rațiunea reglementării privind excepția de inadmisibilitate ca pârâtul care ridică o asemenea excepție să fie obligat, din prudență, să își prezinte argumentele pe fondul litigiului în același timp sau, în cazul în care a obținut câștig de cauză în primă instanță, în memoriul în răspuns prezentat în recurs.
4. Competența de fond conferită instanței comunitare prin articolul 91 din Statutul funcționarilor învestește această instanță cu sarcina de a oferi o soluție completă în litigiile cu care este sesizată. Aceasta îi permite, chiar și în lipsa unor concluzii formulate corespunzător în acest sens, nu numai să anuleze, ci și, dacă este necesar, să oblige din oficiu pârâtul la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin greșeala sa de serviciu. Totuși, instanța comunitară nu poate, în principiu, să își întemeieze decizia pe un motiv de drept invocat din oficiu, chiar dacă este un motiv de ordine publică, fără să solicite în prealabil părților să își prezinte observațiile cu privire la motivul menționat.
Prin urmare, nu se poate considera că această competență de fond acordată instanțelor comunitare în litigiile de natură financiară dintre instituțiile comunitare și agenții acestora conferă instanțelor menționate puterea de a sustrage un asemenea litigiu de la respectarea normelor procedurale aferente principiului contradictorialității.
5. Constituie o decizie care aduce atingere unității sau coerenței dreptului comunitar, în sensul articolului 62b primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, o hotărâre prin care Tribunalul s‑a îndepărtat de la jurisprudența constantă a Curții în ceea ce privește două norme de procedură, aplicabile indiferent de materia în cauză și care ocupă un loc important în ordinea juridică comunitară, în cazul în care această hotărâre vizează pentru prima dată o anumită chestiune și poate constitui, așadar, un precedent pentru cauze viitoare.
Pe de altă parte, având în vedere articolul 62b primul paragraf din Statutul Curții, aceasta din urmă nu se poate limita să constate atingerea adusă unității sau coerenței dreptului comunitar fără a determina consecințele care decurg din această constatare în ceea ce privește litigiul în cauză. Prin urmare, o astfel de hotărâre trebuie anulată și cauza trebuie trimisă la prima instanță spre rejudecare.
Full & Egal Universal Law Academy