20.6.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 141/31
Acțiune introdusă la 2 aprilie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Republica Cipru
(Cauza C-125/09)
2009/C 141/53
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: G. Zavvos și A. Nijenhuis, agenți)
Pârâtă: Republica Cipru
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că, prin neasigurarea tuturor drepturilor de trecere pe, deasupra sau pe sub o proprietate publică fără întârziere, fără discriminare și în mod transparent, Republica Cipru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Directiva cadru 2002/21/CE și al articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind autorizarea 2002/20/CE;
—
obligarea Cipru la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1)
Din informațiile furnizate serviciilor specializate ale Comisiei rezultă că cel de al doilea operator de telefonie mobilă nu a avut posibilitatea să instaleze în mod concret propria rețea pentru a oferi servicii de comunicații electronice în concurență cu operatorul rețelei deja instalate, mai precis ATIK (Archi Tilepikinonion Kyprou), în special datorită procedurilor îndelungate și necoordonate în vigoare în Cipru.
2)
Comisia acuză Republica Cipru de faptul că, din cauza conduitei autorităților naționale competente din acest stat (la nivelul localităților și/sau regiunilor), cel de al doilea operator de telefonie mobilă nu dispune în prezent de autorizațiile de construcție cerute de legislația națională și că, din acest motiv, rețeaua sa existentă, care trebuie să îndeplinească cerința strictă a acoperirii geografice înscrisă în licență, ar putea fi considerată drept funcționând cu încălcarea legislației cipriote.
3)
Comisia consideră că această situație generează o serie de dezavantaje serioase pentru activitățile celui de al doilea operator de telefonie mobilă. În măsura în care nu a finalizat instalarea rețelei proprii, acesta nu poate oferi utilizatorilor o acoperire geografică integrală altfel decât recurgând la serviciul național de „roaming” oferit de ATIK la prețuri considerabile. Drept consecință, cel de al doilea operator depinde în prezent de serviciul național de „roaming” al ATIK pentru aproximativ 20 % din totalitatea apelurilor. Astfel, dat fiind că propria rețea nu permite o acoperire geografică integrală, cel de al doilea operator este forțat să suporte costul extern efectiv asociat cu utilizarea serviciului de „roaming” al ATIK și depinde de acest serviciu.
4)
În opinia Comisiei, această întârziere semnificativă în acordarea către cel de al doilea operator de telefonie mobilă a drepturilor de trecere pe, deasupra și pe sub proprietățile publice pentru a putea instala stâlpi și antene reprezintă o încălcare a articolului 11 alineatul (1) din Directiva cadru în temeiul căreia autoritatea competentă trebuie să ia măsuri pe baza unor proceduri transparente și accesibile publicului, aplicate fără discriminare și fără întârziere.
5)
Republica Cipru susține că decretul care trebuia pus în aplicare de îndată după adoptarea proiectului de lege, trebuia să acopere și alte aspecte importante ale codului, precum regula celor șase săptămâni și, în general, toate dispozițiile alineatului 4 din Cod. Or, decretul menționat nu a fost încă publicat, astfel încât situația rămâne în esență neschimbată. Prin urmare, Comisia consideră că la ora actuală, Directiva cadru și Directiva privind autorizarea nu sunt aplicate în mod corect în Cipru, în ceea ce privește acordarea permisului de urbanism și a autorizației de construcție.
6)
Prin urmare, întreaga aplicare a dispozițiilor articolului 4 alineatul (1) din Directiva privind autorizarea și a articolului 11 alineatul (1) din Directiva cadru nu poate fi garantată în măsura în care nu vor intra în mod oficial în vigoare măsurile preconizate pentru punerea în aplicare a Codului, atâta vreme cât, în lipsa unei finalizări a procedurii impuse și a adoptării decretului, noul regim aplicabil autorizațiilor de construcție nu poate intra în vigoare.
Full & Egal Universal Law Academy