15.8.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 193/10
Recurs introdus la 27 mai 2009 de Comisia Comunităților Europene împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a doua) pronunțate la 10 martie 2009 în cauza T-249/06, Interpipe Nikopolsky Seamless Tubes Plant Niko Tube ZAT (Interpipe Niko Tube ZAT), fostă Nikopolsky Seamless Tubes Plant „Niko Tube” ZAT, Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant VAT (Interpipe NTRP VAT), fostă Nizhnedneprovsky Tube-Rolling Plant VAT/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-200/09 P)
2009/C 193/13
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: H. van Vliet, C. Clyne, agenți)
Celelalte părți în proces: Interpipe Nikopolsky Seamless Tubes Plant Niko Tube ZAT (Interpipe Niko Tube ZAT), fostă Nikopolsky Seamless Tubes Plant „Niko Tube” ZAT, Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant VAT (Interpipe NTRP VAT), fostă Nizhnedneprovsky Tube-Rolling Plant VAT, Consiliul Uniunii Europene
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
Anularea punctului 1 din hotărâre;
—
respingerea acțiunii în întregime;
—
obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cadrul prezentului recurs.
Motivele și principalele argumente
PRIMUL MOTIV DE RECURS — Aplicarea conceptului de entitate economică unică pentru determinarea prețului de export
Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit două erori de drept atunci când a declarat că: „Potrivit unei jurisprudențe constante privind calcularea valorii normale, aplicabile prin analogie calculării prețului de export, împărțirea activităților de producție și de vânzare în interiorul unui grup format din societăți distincte din punct de vedere juridic nu afectează faptul că este vorba despre o entitate economică unică ce organizează în acest mod un ansamblu de activități exercitate, în alte cazuri, de o entitate care este unică și din punct de vedere juridic”.
În primul rând, hotărârea Tribunalului este afectată de o lipsă de motivare întrucât nu indică deloc de ce conceptul numit al „entității economice unice” ar trebui să se aplice, de asemenea, prin analogie, determinării prețului de export pentru calcularea marjei de dumping.
În al doilea rând, în mod eronat Tribunalul nu a urmat jurisprudența constantă a Curții în materia entității economice unice, în care s-a decis în sens opus astfel cum reiese, printre altele, din Hotărârile Sharp Corporatin, Minolta Camera, Ricoh și Canon II.
AL DOILEA MOTIV DE RECURS — Sarcina probei și nivelul de control jurisdicțional
Acest motiv de recurs privește sarcina probei și nivelul de control jurisdicțional. Comisia consideră în această privință că, la punctele 180-190, Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept prin neaplicarea nivelului adecvat de control jurisdicțional. Invocând Hotărârea Kundan și Tata, Tribunalul a omis să țină cont de faptul că în urma acestei hotărâri, redactarea articolului 20 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază a fost modificată în mod expres pentru a putea rezolva situații precum cea în cauză. Acest lucru lasă în mod clar o anumită marjă de apreciere instituțiilor. Tribunalul a aplicat un criteriu juridic incorect, făcând astfel ca asupra instituțiilor să apese o sarcină a probei deosebit de oneroasă, într-un domeniu în care acestea se bucură în mod normal de o largă putere de apreciere. Prin urmare, Tribunalul nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale existența unei erori vădite de apreciere a faptelor săvârșite de instituții.
AL TREILEA MOTIV DE RECURS — Articolul 2 alineatul (10) primul paragraf din regulamentul de bază
Acest al treilea motiv contestă punctele 193-197 din hotărârea atacată. Rezultă că dacă primul sau al doilea motiv de recurs ar fi considerate întemeiate, ar rezulta așadar chiar din raționamentul Tribunalului că concluzia sa potrivit căreia articolul 2 alineatul (10) primul paragraf a fost încălcat de instituții este eronată din punct de vedere juridic.
AL PATRULEA MOTIV DE RECURS — Dreptul la apărare
Acest motiv vizează punctele 200-211 din hotărârea atacată. Comisia consideră că la aceste puncte Tribunalul a aplicat un criteriu excesiv de strict, și prin urmare nejustificat, în ceea ce privește dreptul la apărare al reclamantelor. Cuantumul ajustării și tranzacțiile vizate de aceasta fuseseră deja aduse la cunoștința reclamantelor cu un anumit timp în urmă (încă de la primul document de informare finală). Pe de altă parte, pentru a răspunde unei observații formulate de reclamante după ce au primit acest document, Comisia a precizat în al doilea document de informare finală că referința anterioară la articolul 2 alineatul (9) ca temei juridic pentru a opera ajustarea în cauză fusese eronată. Reclamantele erau așadar perfect informate cu privire la motivele exacte care au condus Comisia la operarea unei ajustări, și anume că aceasta a considerat că Sepco acționa în calitate de intermediar ale cărui funcții, exercitate în contul reclamantelor, erau analoge celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.
Comisia consideră astfel că a oferit reclamantelor informații suficiente pentru ca acestea să își poată exercita în mod util dreptul la apărare. Tribunalul a săvârșit așadar o eroare de drept atunci când a lăsat să se înțeleagă, la punctul 201, că în comunicarea finală ar fi trebuit să fie cuprinse mai multe informații în această privință. Contrar celor sugerate de Tribunal, reclamantele cunoșteau motivele pentru care Comisia intenționa să propună această ajustare Consiliului, și anume faptul că legăturile Sepco cu reclamanții erau reglementate de articolul 2 alineatul (10) litera (i) a doua teză. În plus, Comisia consideră că poziția sa este susținută de jurisprudența anterioară a Curții (de exemplu Hotărârea EFMA).
În sfârșit, Comisia consideră că Tribunalul a săvârșit, la punctul 209, o eroare de drept întrucât confundă problema de fond privind legalitatea de a opera o ajustare cu problema respectării dreptului la apărare al reclamantelor. Tribunalul declară: „Or, s-a demonstrat […] mai sus că [instituțiile au acționat în mod ilegal prin realizarea ajustării]. Prin urmare, trebuie concluzionat că” prin neprezentarea motivării lor ultime la momentul celei de a doua comunicări finale, instituțiile au încălcat dreptul la apărare al reclamantelor. Totuși, nu există, contrar celor susținute de Tribunal, nicio legătură de cauzalitate între aceste două aspecte. Simplul fapt că Tribunalul concluzionează că ajustarea a fost, în opinia sa, realizată în mod eronat, nu înseamnă că dreptul la apărare al reclamantelor a fost încălcat. Problema este dacă instituțiile au oferit reclamantelor, în cadrul procedurii administrative, informațiile necesare pentru a putea comunica informații. Faptul că Tribunalul consideră ajustarea drept ilegală nu înseamnă că „prin urmare” dreptul la apărare al reclamantelor a fost încălcat în cursul procedurii administrative.
ÎNTREBAREA DACĂ CURTEA POATE EA ÎNSĂȘI SĂ SE PRONUNȚE CU PRIVIRE LA MOTIVELE ÎN CAUZĂ (SAU DACĂ ACEASTA TREBUIE SĂ TRIMITĂ CAUZA TRIBUNALULUI)
Potrivit Comisiei, în cazul în care Curtea ar considera că motivele de mai sus sunt întemeiate și ar anula punctul 1 din dispozitivul hotărârii atacate, aceasta ar dispune așadar de un dosar suficient de complet pentru a se pronunța ea însăși asupra motivelor relevante (și pentru a le respinge). Cu toate acestea, este vorba despre o problemă de competența Curții, iar Comisia nu va dezvolta acest punct.
Full & Egal Universal Law Academy