12.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 220/19
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesfinanzhof (Germania) la 25 iunie 2009 — Hauptzollamt Oldenburg/1. Theodor Aissen, 2. Hermann Rohaan; intervenient: Bundesministerium der Finanzen
(Cauza C-231/09)
2009/C 220/36
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesfinanzhof
Părțile din acțiunea principală
Reclamant
:
Hauptzollamt Oldenburg
Pârâți
:
1.
Theodor Aissen,
2.
Hermann Rohaan
Intervenient
:
Bundesministerium der Finanzen
Întrebările preliminare
1)
Dreptul comunitar, în special articolul 5 litera (k) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate (1), trebuie interpretat în sensul că nu se include în cantitatea de referință a unui producător care, în cursul unei perioade de 12 luni care nu s-a încheiat încă, a preluat o exploatație de la un alt producător cantitatea în contul căreia, în cursul perioadei de 12 luni avute în vedere, a mai fost livrat lapte de către celălalt producător înainte de transferul exploatației?
2)
Dispozițiile dreptului comunitar sau principiile generale ale organizării comune a pieței în sectorul laptelui și al produselor lactate se opun unei norme de drept intern care, în cadrul compensării părții nefolosite din cantitatea națională de referință cu livrările unor cantități excedentare, prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1788/2003, permite, în situația avută în vedere la prima întrebare, producătorului care a preluat exploatația în cursul perioadei de 12 luni să includă și partea cantității de referință care a fost deja livrată de celălalt producător în participarea sa la alocarea respectivei părți nefolosite?
(1) JO L 270, p. 123, Ediție specială, 03/vol. 50, p. 22.
Full & Egal Universal Law Academy