26.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 233/4
Acțiune introdusă la 3 iulie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Republica Federală Germania
(Cauza C-244/09)
2009/C 233/07
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: R. Lyal și W. Mölls, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin aplicarea amortizării degresive prin uzură numai clădirilor situate pe teritoriul național, în temeiul articolului 7 alineatul 5 din Legea privind impozitul pe venit (Einkommensteuergesetz), Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 56 CE;
—
obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Obiectul prezentei acțiuni îl constituie dispozițiile legii germane privind impozitul pe venit potrivit cărora așa-numita amortizare degresivă prin uzură, prevăzută în cadrul tratamentului fiscal al imobilelor, care are semnificația utilizării unei rate mai mari decât rata liniară a amortizării în timpul primei etape a perioadei de amortizare, se aplică numai clădirilor situate pe teritoriul național.
Acest tratament diferențiat între imobilele situate pe teritoriul național și imobilele situate în străinătate încalcă libera circulație a capitalurilor, garantată de articolul 56 CE. Potrivit unei jurisprudențe constante, această dispoziție interzice toate măsurile care dezavantajează circulația transfrontalieră a capitalurilor în raport cu circulația capitalurilor pur internă și, prin urmare, dezavantajează pe rezidenții din străinătate.
Ca urmare a legislației în cauză, în cazul unui imobil situat în străinătate fondul de rulment net al investitorilor supuși impozitului se află într-o poziție dezavantajoasă în raport cu fondul de rulment în cazul unei imobil situat pe teritoriul național. Efectul acestei situații constă în faptul că investițiile imobiliare în străinătate devin mai puțin atractive în comparație cu investițiile imobiliare naționale, iar investitorii ar putea fi descurajați să construiască sau să dobândească o clădire în alt stat membru. Potrivit jurisprudenței, ameliorarea fondului de rulment în cazul unei investiții imobiliare pe teritoriul național reprezintă un avantaj fiscal care este luat în considerare în măsura în care se referă la o comparație între tratamentul unor situații pur interne și tratamentul unor situații transfrontaliere.
Deși efectul normei pretins discriminatorii se aplică numai clădirilor pentru care autorizația de construire a fost solicitată înainte de 1 ianuarie 2006, respectiv în legătură cu care a fost încheiat un contract de cumpărare înainte de 1 ianuarie 2006, cu toate acestea, restricția privind libera circulație a capitalurilor nu este eliminată întrucât amortizarea degresivă reprezintă o situație de fapt de durată.
În opinia guvernului federal, această limitare este justificată prin motive imperative de interes general; în Germania, dispoziția legală în litigiu are drept obiectiv promovarea locuințelor destinate închirierii.
În acest context, trebuie menționat că, potrivit unei jurisprudențe constante, promovarea economiei naționale nu constituie un obiectiv care ar putea justifica o restricție privind libertățile fundamentale. Chiar dacă scopul de a promova locuințe, considerate obiective neeconomice, ar consta în aplicarea strictă a amortizării degresive numai clădirilor situate pe teritoriul național, acesta nu este nici necesar, nici proporțional. Promovarea, în Germania, a locuințelor destinate închirierii nu ar fi afectată în cazul în care amortizarea degresivă s-ar aplica și situațiilor în care imobilele sunt situate în alte state membre.
Guvernul german nu a invocat nici un motiv care să poată justifica atingerea adusă liberei circulații a capitalurilor.
Full & Egal Universal Law Academy