12.9.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 220/25
Recurs introdus la 14 iulie 2009 de Edwin Co. Ltd împotriva Hotărârii pronunțate la 14 mai 2009 în cauza T 165/06 — Elio Fiorucci/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-263/09P)
2009/C 220/51
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Edwin Co. Ltd (reprezentanți: D. Rigatti, M. Bertani, S. Verea, K. P. Muraro, M. Balestriero, avocați)
Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) și Elio Fiorucci
Concluziile recurentei
—
anularea hotărârii atacate;
—
obligarea domnului Fiorucci la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs sau, în cazul în care recursul va fi respins, repartizarea cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
În primul rând, prin hotărârea atacată se încalcă sau se realizează o aplicare greșită a articolului 52 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 (1). Motivul relativ de refuz care, în temeiul acestei dispoziții, determină nulitatea înregistrării mărcii comunitare constituite din numele unei persoane diferite de cea a solicitantului constă în faptul că cel care acționează pentru a obține această nulitate este, în temeiul legislației naționale, titularul unui drept de utilizare exclusivă a acestui nume. Cu toate acestea, în temeiul articolului 8 alineatul 3 din CPI (2), invocat de cealaltă parte la procedură, domnul Fiorucci nu este titularul niciunui drept cu un astfel de conținut. Mai degrabă, articolul 8 alineatul 3 din CPI îi conferă un simplu drept conex de înregistrare a semnului „Elio Fiorucci”, pe care acesta nu mai poate totuși să îl valorifice, în măsura în care marca astfel înregistrată ar intra în conflict cu drepturile aparținând societății Edwin în ceea ce privește cuvântul „Fiorucci”. În acest context, Tribunalul a declarat nulitatea mărcii „Elio Fiorucci” aparținând societății Edwin în temeiul unui motiv de refuz care nu există și care nu ar mai putea să apară vreodată. Aceasta constituie o încălcare sau o aplicare greșită a articolului 52 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 care, dacă este interpretat corect, nu poate fi aplicat decât în situația în care solicitantul nulității este deja titularul (sau, în orice caz, îl poate obține) unui drept de utilizare exclusivă ca marcă a propriului nume.
2.
În al doilea rând, hotărârea atacată este viciată de o aplicare greșită a articolului 8 alineatul 3 din CPI. Contrar celor reținute de Tribunal, această dispoziție trebuie aplicată numai numelor de persoane care au devenit notorii în domeniul extracomercial: prin urmare acesta nu poate fi aplicat patronimului „Elio Fiorucci”, care, în baza unei aprecieri a situației de fapt care nu mai poate fi contestată în această procedură, a dobândit inițial notorietate în domeniul comercial.
Această interpretare a articolului 8 alineatul 3 din CPI este sugerată mai întâi de modul de redactare a acestei dispoziții, care prevede expres că urmărește să limiteze protecția pe care o oferă numai la numele de persoane devenite notorii „în domeniile artistic, literar, științific, politic sau sportiv”. Această concluzie este confirmată apoi de o analiză sistematică a dreptului italian al mărcilor din care rezultă că notorietatea car a luat naștere în domeniul comercial este protejată de articolul 12 alineatul 1 literele b) și f) din CPI, în timp ce articolul 8 alineatul 3 din CPI privește numai notorietatea dobândită inițial în domeniul extracomercial. Nu este posibilă nici aplicarea simultană a acestor două dispoziții aceluiași semn, în condițiile în care ar lua naștere două drepturi exclusive asupra mărcilor care sunt incompatibile între ele. Prin înregistrarea propriului nume de familie ca marcă (cedată ulterior societății Edwin), domnul Fiorucci a epuizat astfel toate mijloacele de exploatare în scopuri comerciale a propriei notorietăți. Prin urmare, acesta nu poate invoca articolul 8 alineatul 3 din CPI pentru a obține nulitatea mărcii „Elio Fiorucci” aparținând societății Edwin.
Pe de altă parte, interpretarea articolului 8 alineatul 3 din CPI propusă de Edwin, potrivi căreia această dispoziție nu se aplică prezentei cauze, este conformă cu ratio acestei dispoziții, care urmărește să prevină exploatarea parazitară de către o persoană care înregistrează un semn a cărui notorietate este meritul altei persoane. În schimb, societății Edwin nu îi poate fi imputat niciun comportament parazitar, în condițiile în care, prin achiziționarea mărcii „Fiorucci” în schimbul unei sume considerabile, recurenta a plătit scump dreptul de a beneficia de notorietatea atașată numelui cunoscutului stilist milanez.
Argumentația Tribunalului potrivit căreia protecția prevăzută de articolului 8 alineatul 3 din CPI ar fi mult mai amplă și nu s-ar suprapune cu cea prevăzută pentru a proteja notorietatea dobândită de semnele distinctive în domeniul comercial nu poate, pe de altă parte, să convingă. Potrivit celei mai înalte doctrine italiene, dreptul conex de înregistrare a unor semne care au dobândit notorietate în domeniul extracomercial în temeiul articolului 8 alineatul 3 din CPI nu este un drept absolut. Însă, în primul rând, nu este mai extinsă decât cea prevăzută la articolul 12 alineatul 1 literele b) și f) din CPI pentru semnele cu notorietate/renume comercială. Suprapunerea domeniilor de aplicare ale acestor dispoziții confirmă încă o dată cerința unei aplicări alternative a acestora.
Contrar celor reținute în mod superficial de Tribunal, o analiză atentă și detaliată a doctrinei italiene referitoare la articolului 8 alineatul 3 din CPI (anterior articolul 12 alineatul 3 litera m) evidențiază apoi că potrivit opiniei dominante această dispoziție se aplică numai semnelor care au dobândit notorietate în domeniul extracomercial. Acest fapt este confirmat de puținele hotărâri judecătorești pronunțate până în prezent de instanțele italiene cu privire la articolul 8 alineatul 3 din CPI.
Pe de altă parte, argumentația Tribunalului potrivit căreia, întrucât a obținut și o notorietate extracomercială (mai exact în sectoarele artistic, cultural, ecologiei și protecției copilului), domnul Fiorucci ar putea oricum să invoce protecția oferită de articolul 8 alineatul 3 din CPI nu poate convinge. Mai degrabă, potrivit celei mai înalte doctrine italiene, în situația în care un patronim, care este deja înregistrat de o altă persoană și care a devenit renumit, dobândește o notorietate extracomercială, titularul său (în speță, Elio Fiorucci) nu poate invoca articolul 8 alineatul 3 din CPI, întrucât are întâietate cerința de protecție a titularului (în speță, Edwin) mărcii renumite (în speță, semnul „Fiorucci”) care a fost înregistrată anterior.
3.
Hotărârea atacată mai este nelegală întrucât nu este motivată corespunzător, în măsura în care Tribunalul a omis să examineze argumentele și probele în baza cărora Edwin a susținut că a dobândit din partea lui Elio Fiorucci acordul de a înregistra patronimul acestuia ca marcă. În subsidiar, Edwin arată că, în situația în care Curtea de Justiție constată necompetenta sa și a Tribunalului de a examina acest argument, aceasta ar trebui să trimită cauza (ceea ce Tribunalul nu a făcut) spre examinare Camerei de recurs (sau altui birou sau divizii) a OAPI, conform articolului 63 alineatul (6) din Regulamentul nr. 40/94 și al articolului 1d din Regulamentul nr. 216/96 (3).
4.
Hotărârea atacată este pe de altă parte nelegală întrucât încalcă sau aplică greșit articolul 63 din Regulamentul nr. 40/94 și constituie o denegare de dreptate, în măsura în care Tribunalul a refuzat în mod greșit să examineze argumentarea societății Edwin întemeiată pe împrejurarea că recurenta a dobândit de la societatea Fiorucci SpA o marcă de fapt asupra (sau în orice caz orice alt drept de a invoca notorietatea) patronimului „Elio Fiorucci”. În subsidiar, Edwin arată că, în situația în care Curtea de Justiție constată necompetenta sa și a Tribunalului de a examina acest argument, aceasta ar trebui să trimită cauza (ceea ce Tribunalul nu a făcut) spre examinare Camerei de recurs (sau altui birou sau divizii) a OAPI, conform articolului 63 alineatul (6) din Regulamentul nr. 40/94 și al articolului 1d din Regulamentul nr. 216/96.
(1) Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146).
(2) Codice della Proprietà industriale taliano (codul italian al proprietății industriale).
(3) Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei din 5 februarie 1996 de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci și desene și modele industriale) (JO L 28, p. 11, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 221).
Full & Egal Universal Law Academy