24.10.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 256/10
Acțiune introdusă la 28 iulie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Regatul Spaniei
(Cauza C-295/09)
2009/C 256/18
Limba de procedură: spaniola
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: G. Braun și E. Adsera Ribera, agenți)
Pârât: Regatul Spaniei
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2006/43/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate;
—
obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul pentru transpunerea Directivei 2006/43/CE în dreptul intern a expirat la 28 iunie 2008.
(1) JO L 157, p. 87, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 122.
Full & Egal Universal Law Academy