19.12.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 312/16
Acțiune introdusă la 25 septembrie 2009 — Comisia Comunităților Europene/Republica Franceză
(Cauza C-383/09)
2009/C 312/26
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: O. Beynet și D. Recchia, agenți)
Pârâtă: Republica Franceză
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, prin neintroducerea unui program de măsuri care să permită o protecție strictă a speciei Cricetus cricetus (hârciogul), Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (d) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (1);
—
obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prin acțiunea sa, Comisia Europeană critică pârâta pentru că nu a instituit, astfel cum o impun prevederile articolului 12 din Directiva 92/43/CEE, un sistem de protecție strictă a speciei Cricetus cricetus (hârciogul) în Alsacia, care constituie aria de extindere naturală a acestei specii în Franța.
Potrivit reclamantei, calcularea numărului de vizuini ale animalului a demonstrat o scădere considerabilă a efectivelor sale în ultimii ani, întrucât de la 1167 în 2001, numărul de vizuini a ajuns la numai 161 în 2007. În aceste condiții, sub amenințarea atât a practicilor agricole defavorabile, cât și a presiunii urbane, specia ar fi amenințată cu dispariția completă în foarte scurt timp.
În cererea sa, Comisia recunoaște că pârâta a ținut cont de aceste probleme, adoptând măsuri care privesc atât urbanismul, cât și practicile agricole, însă că aceste măsuri sunt total insuficiente.
Astfel, pe de o parte, cele trei zone prioritare de acțiune, care sunt zonele pe care se concentrează cea mai mare parte a eforturilor de salvare a speciei, nu acoperă decât o parte foarte mică a teritoriului care constituie habitatul său natural, având în vedere că două treimi din vizuinile existente se află în afara acestor zone care nu reprezintă, în sine, decât 2 % din terenurile propice pentru hârciog. Or, pentru a asigura o acoperire teritorială utilă a măsurilor de protecție a acestei specii, ar trebui, cel puțin, să se ia drept referință prezența hârciogului în 1990 și nu în 2000.
Pe de altă parte, chiar măsurile de protecție ar fi insuficiente. În această privință, Comisia critică în special lipsa de claritate normativă privind aria de reintroducere a hârciogului. Administrația națională ar dispune astfel de o marjă de apreciere prea largă în acordarea de derogări pentru elaborarea unor proiecte de urbanizare pe terenurile populate de hârciogi și ar exista o mare incertitudine în ceea ce privește măsurile de compensare adoptate pentru a proteja această specie.
(1) JO L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109.
Full & Egal Universal Law Academy