30.1.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 24/19
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Nejvyšší správní soud la 16 octombrie 2009 — Marie Landtová/Česká správa socialního zabezpečení
(Cauza C-399/09)
2010/C 24/31
Limba de procedură: ceha
Instanța de trimitere
Nejvyšší správní soud
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Marie Landtová.
Pârâtă: Česká správa socialního zabezpečení.
Întrebările preliminare
1.
Punctul 6 din partea A din anexa III, raportat la articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (1), care mențin aplicabilitatea criteriului de determinare a statului succesor competent pentru valorificarea perioadelor de asigurare îndeplinite de lucrătorii salarizați înainte de 31 decembrie 1992 sub regimul de securitate socială al fostei Republici Federative Cehoslovacia, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei norme naționale care prevede că, în vederea conferirii dreptului la prestații și pentru stabilirea cuantumului acestora, instituția cehă de securitate socială ia în considerare perioada integrală de asigurare pe teritoriul fostei Republici Federative Cehoslovacia înainte de 31 decembrie 1992, chiar dacă, potrivit criteriului sus menționat, valorificarea acesteia ține de competența instituției slovace de securitate socială?
2.
În cazul unui răspuns negativ, dispozițiile coroborate ale articolului 12 din Tratatul CE, ale articolului 3 alineatul (1), ale articolului 10 și ale articolului 46 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității trebuie interpretate în sensul că se opun posibilității ca perioada de asigurare împlinită înainte de 31 decembrie 1992 sub regimul de securitate socială al fostei Republici Federative Cehoslovacia, de care s-a ținut deja seama în aceeași măsură în vederea prestațiilor în cadrul regimului de securitate socială al Republicii Slovace, să fie, potrivit normei naționale menționate anterior, luată în calcul în vederea conferirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă și pentru stabilirea cuantumului acestora, numai în ceea ce privește resortisanții cehi cu reședința pe teritoriul Republicii Cehe?
(1) JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26
Full & Egal Universal Law Academy