30.1.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 24/39
Recurs introdus la 26 noiembrie 2009 de Evets Corp. împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera întâi) din 23 septembrie 2009, Evets Corp./Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (T-20/08)
(Cauza C-479/09 P)
2010/C 24/69
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Evets Corp. (reprezentant: S. Ryan, Solicitor)
Cealaltă parte în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Concluziile recurentei
—
anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță;
—
declararea faptului că cererea de restitutio in integrum a fost depusă în termenul prevăzut la articolul 78 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 (1);
—
trimiterea cauzelor la Tribunalul de Primă Instanță pentru trimiterea acestora camerei de recurs, astfel încât camera de recurs să se pronunțe pe fond cu privire la problema de a ști dacă recurenta a dat dovadă de întreaga prudență impusă pentru reînnoirea mărcilor în cauză;
—
obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată în fața Curții și în fața Tribunalului de Primă Instanță.
Motivele și principalele argumente
1.
Acest recurs privește o cerere derestitutio in integrum în temeiul articolului 78 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94. Marca în cauză expirase ca urmare a neplății taxelor de reînnoire.
2.
Titularul mărcii însărcinase un terț cu plata taxelor de reînnoire. Cu toate acestea, ca urmare a unei erori involuntare, taxele de reînnoire nu au fost plătite la scadență.
3.
OAPI a notificat radierile către reprezentantul desemnat la OAPI de titularul mărcii, care nu era terțul însărcinat cu plata taxelor de reînnoire. Reprezentantul a transmis aceste notificări titularului mărcii, care le-a primit după.
4.
În consecință, titularul mărcii a formulat o cerere derestitutio in integrum în temeiul articolului 78 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94. Această cerere a fost introdusă la mai puțin de două luni de la primirea notificărilor de radiere de către titular însuși, dar la mai mult două luni de la primirea acestora de către reprezentantul acestuia.
5.
Articolul 78 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 impune ca cererea să fie prezentată în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucționării. Problema care se pune privește stabilirea data de la care începe să curgă acest termen.
6.
Titularul susține că data care trebuie luată în considerare este cea la care acesta a primit notificarea. Titularul însuși și-a asumat răspunderea, prin intermediul unui terț, de a plăti taxele de reînnoire. Acesta nu a descoperit eroarea și nu a avut posibilitatea de a pune capăt obstrucționării decât atunci când a primit efectiv această notificare.
7.
Cu toate acestea, Tribunalul de Primă Instanță și-a însușit poziția OAPI potrivit căreia data care trebuie luată în considerare este data la care reprezentantul titularului a primit notificarea care i-a fost trimisă de OAPI. OAPI s-a întemeiat pe dispozițiile normei 77 din Regulamentul nr. 2868/95 (2), care prevede că „[o]rice notificare sau altă comunicare adresată de către OAPI unui reprezentant autorizat în mod corespunzător are același efect ca și cum ar fi adresată persoanei reprezentate”.
8.
Titularul arată, în cadrul prezentului recurs că:
(i)
Obiectivul dispozițiilor normei 77 din Regulamentul nr. 2868/95 este de a prevedea faptul că se consideră că OAPI își îndeplinește obligația de notificare atunci când trimite o notificare reprezentantului unei părți cu privire la problemele pentru care acest reprezentant a fost împuternicit să acționeze. Prin urmare, OAPI nu are nicio altă obligație. Totuși, acesta nu este un element pertinent în speță.
(ii)
În ceea ce privește termenele de plată a taxelor de reînnoire, „obstrucționarea” încetează atunci când însuși titularul mărcii și/sau persoana pe care a însărcinat-o în mod special cu plata taxelor, ia în mod efectiv cunoștință de neplata involuntară. Orice altă concluzie ar lipsi această dispoziție de obiect: un reprezentant agreat în mod special cunoaște întotdeauna, și ar trebui să cunoască întotdeauna, termenele aplicabile, astfel încât faptul că OAPI îi trimite notificări ar fi în general în orice caz lipsit de interes.
(iii)
Plata taxelor de reînnoire este o simplă operațiune financiară care impune reprezentare din partea unui jurist. Astfel, o parte poate să plătească ea-însăși taxele sau să desemneze orice altă persoană în acest scop. Atunci când „reprezentantul” unei părți — care a reprezentat partea în cadrul procedurii în fața Oficiului — nu a fost, în plus, în mod special însărcinată cu plata taxelor de reînnoire, notificarea neplății către acest reprezentant nu are nicio relevanță. Nu este vorba despre o notificare către parte și nu poate fi asimilată acesteia. Acest reprezentant nu este obligat din punct de vedere juridic să reacționeze la o astfel de notificare (totuși, din curtoazie profesională, o poate transmite clientului său).
(iv)
În împrejurări precum cele din cauză, un reprezentant desemnat în alt scop nu este „un reprezentant agreat în mod legal” în ceea ce privește plata taxelor de reînnoire. Faptul că o notificare îi este adresată, nu este prin urmare conformă normei 77 din Regulamentul nr. 2868/95 și nu prezintă importanță pentru aplicarea ipotezei pe care aceasta o prevede.
(v)
Pe scurt, persoana care trebuie luată în considerare este cea care deține răspunderea adoptării măsurii în cauză. Termenul pentru introducerea unei cereri poate începe să curgă abia atunci când această persoană ia cunoștință de neîndeplinire.
(vi)
Cu toate că, strict vorbind, dispozițiile Convenției privind brevetul european nu au forță obligatorie în dreptul comunitar, trebuie cu siguranță să se țină seama de acesta la cel mai înalt nivel. În ipoteza în care există jurisprudență a Oficiului European de Brevete referitoare la o dispoziție formulată în termeni identici, este preferabil, cu siguranță, ca această formulare să fie interpretată în același mod. Dacă interpretările diferă, atunci una dintre acestea trebuie să fie eronată. Recurenta arată că atât deciziile paralele ale Oficiului European de Brevete, cât și raționamentul acestora sunt corecte.
(1) Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146).
(2) Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17, vol. 1, p. 189).
Full & Egal Universal Law Academy