13.2.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 37/30
Acțiune introdusă la 18 decembrie 2009 — Comisia Europeană/Republica Elenă
(Cauza C-534/09)
2010/C 37/37
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Patakia și A. Alcover San Pedro, agenți)
Pârâtă: Republica Elenă
Concluziile reclamantei
—
Declararea faptului că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a garanta că autoritățile naționale competente se asigură, prin intermediul autorizațiilor emise în conformitate cu articolele 6 și 8 sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea condițiilor, că instalațiile existente funcționează conform cerințelor de la articolele 3, 7, 9, 10 și 13, articolul 14 literele (a) și (b) și articolul 15 alineatul (2), până la data de 30 octombrie 2007, fără a aduce atingere legislației comunitare specifice, Republica Elenă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1);
—
obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE (denumită în continuare „Directiva IPPC”) coroborat cu articolul 2 alineatul (4) din aceeași directivă, rezultă că statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că autoritățile naționale competente se asigură, prin intermediul autorizațiilor emise în conformitate cu articolele 6 și 8 sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea condițiilor, că instalațiile existente funcționează conform cerințelor directivei, până la data de 30 octombrie 2007.
Potrivit răspunsului autorităților elene la avizul motivat al Comisiei, aproximativ 47 % din instalațiile existente care funcționează în Grecia (148 din 317) nu sunt titulare ale unei autorizații IPPC. Prin urmare, Republica Elenă admite că un număr mare de instalații IPPC continuă să funcționeze fără să fi fost eliberate autorizațiile necesare.
Trebuie să se arate că Republica Elenă nu a furnizat nicio justificare sau precizare ulterioară referitoare la creșterea numărului instalațiilor în cauză și nici nu a fost comunicată evoluția ulterioară după data trimiterii răspunsului sus-menționat la avizul motivat.
(1) JO L 24, 29.1.2008, p. 8.
Full & Egal Universal Law Academy