27.3.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 80/12
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Oberlandesgericht Stuttgart (Germania) la 31 decembrie 2009 — Andreas Michael Seeger/Generalstaatsanwaltschaft Stuttgart
(Cauza C-554/09)
2010/C 80/20
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberlandesgericht Stuttgart
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Andreas Michael Seeger
Pârât: Generalstaatsanwaltschaft Stuttgart
Întrebarea preliminară
Noțiunea „materiale” utilizată la articolul 13 litera (d) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 (1) poate fi interpretată în sensul că include de asemenea materialul ambalajului, cum ar fi sticle goale, transportat de un comerciant de vin și de băuturi care administrează un magazin, face livrări către clienții săi o dată pe săptămână și colectează cu această ocazie ambalajele goale pentru a le preda vânzătorului său angro?
(1) JO L 102, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 214.
Full & Egal Universal Law Academy