29.8.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 205/39
Ordonanța președintelui Tribunalului de Primă Instanță din 2 iulie 2009 — Insula/Comisia
(Cauza T-246/09 R)
(„Măsuri provizorii - Note de debit - Cerere de suspendare a executării - Nerespectarea cerințelor de formă - Inadmisibilitate”)
2009/C 205/72
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Conseil scientifique international pour le développement des îles (Insula) (Paris, Franța) (reprezentanți: P. Marsal și J.-D. Simonet, avocats)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Obiectul
Cerere de suspendare a executării a două note de debit prin care se impune rambursarea unor sume plătite reclamantului în cadrul unor contracte de subvenție.
Dispozitivul
1)
Respinge cererea de măsuri provizorii.
2)
Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Full & Egal Universal Law Academy