10.10.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 244/13
Acțiune introdusă la 4 august 2009 — Fuller & Thaler Asset Management/OAPI (BEHAVIOURAL INDEXING)
(Cauza T-310/09)
2009/C 244/22
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Fuller & Thaler Asset Management, Inc. (San Mateo, Statele Unite) (reprezentant: S. Malynicz, Barrister)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Concluziile reclamantei
—
Anularea Deciziei Marii Camere de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 28 aprilie 2009 în cauza R 323/2008-G; și
—
obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Marca comunitară vizată: marca verbală „BEHAVIOURAL INDEXING” pentru produse și servicii din clasele 9 și 36.
Decizia examinatorului: respinge cererea de înregistrare a unei mărci comunitare.
Decizia camerei de recurs: respinge recursul.
Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs (i) a apreciat în mod eronat semnificația și sintaxa mărcii, precum și capacitatea sau incapacitatea acesteia de a constitui un termen descriptiv nemijlocit și direct pentru produsele și serviciile în cauză; (ii) nu a stabilit în cadrul examinării din oficiu fapte ce demonstrează că marca comunitară în cauză este descriptivă pentru publicul relevant, deși a concluzionat în mod corect că publicul relevant este specializat; și (iii) nu a luat în considerare interesul publicului pe care se întemeiază acest motiv de refuz și nu a făcut dovada faptului că exista, în mediul specializat relevant, un risc rezonabil ca alți comercianți din respectivul mediu, să dorească să utilizeze în viitor marca comunitară în cauză.
Full & Egal Universal Law Academy