21.11.2009
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 282/59
Acțiune introdusă la 24 septembrie 2009 — Italia/Comisia
(Cauza T-379/09)
2009/C 282/110
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Republica Italiană (reprezentant: F. Arena, avvocato dello Stato)
Pârâtă: Comisia Comunităților Europene
Concluziile reclamantei
—
Anularea Deciziei C(2009) 5497 final a Comisiei din 13 iulie 2009 referitoare la schemele de ajutoare de stat nr. C 6/04 (ex NN 70/01) și C 5/2005 (ex NN 71/04) pe care Italia le-a pus în aplicare în favoarea agricultorilor care practică cultura în sere (scutirea de la plata accizelor pentru carburanții utilizați la încălzirea serelor);
—
obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Guvernul italian a atacat la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene Decizia C(2009) 5497 final a Comisiei din 13 iulie 2009 referitoare la schemele de ajutoare de stat nr. C 6/04 (ex NN 70/01) și C 5/2005 (ex NN 71/04) pe care Italia le-a pus în aplicare în favoarea agricultorilor care practică cultura în sere (scutirea de la plata accizelor pentru carburanții utilizați la încălzirea serelor).
Acțiunea se întemeiază pe cinci motive.
Prin primul motiv, reclamanta susține că decizia atacată este viciată de încălcarea articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE, în măsura în care dispozițiile legislative considerate ajutoare incompatibile cu piața comună nu ar îndeplini condiția de selectivitate, atât ca urmare a posibilității oricărui operator din sectorul agricol de a beneficia de cotele reduse ale accizelor pentru carburanții utilizați la încălzirea serelor, cât și ca urmare a diferenței substanțiale dintre culturile în sere și culturile în aer liber, pentru care nu există costul de producție reprezentat de carburantul pentru încălzire
Prin al doilea motiv, reclamanta, denunțând încălcarea articolului 87 alineatul (1) CE, invocă de asemenea inexistența vreunei denaturări a concurenței provocate prin dispozițiile legislative în cauză. Aceasta amintește de asemenea, în sprijinul tezei sale, Liniile directoare ale Comunității privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013, în care se prevede expres, la punctul 167, că scutirile totale sau parțiale de la plata taxei pe carburanții utilizați pentru producția agricolă primară nu susnt de natură să creeze denaturări ale concurenței, având în vedere dimensiunea redusă a structurii exploatațiilor agricole ale Uniunii Europene.
Prin al treilea motiv, aceasta denunță lipsa motivării tot în legătură cu pretinsa denaturare a concurenței.
Prin al patrulea motiv, reclamanta denunță încălcarea articolului 8 din Directiva 92/91/CE (1), a articolului 15 din Directiva 2003/96/CE (2), precum și a articolelor 33, 36 și 87 din Tratatul CE. Aceasta invocă în special faptul că scutirile erau autorizate în mod expres de directivele citate și că, în orice caz, verificarea compatibilității cu dreptul comunitar trebuie efectuată ținând seama nu numai de normele de concurență, ci și, în primul rând, de dispozițiile privind politica agricolă comună. În această privință, reclamanta susține că politica agricolă comună are prioritate în fața normelor de concurență. De aici ar rezulta că măsurile contestate ar fi conforme cu scopurile enunțate la articolul 33 din tratat, astfel încât nu ar putea să prevaleze normele în materie de ajutoare de stat.
Prin al cincilea și ultim motiv, reclamanta denunță încălcarea articolului 87 alineatul (3) din Tratatul CE, apreciind, în orice caz, că derogarea prevăzută de norma citată este aplicabilă, făcând trimitere îndeosebi la aplicabilitatea derogării pentru motive de protecție a mediului, menționată la punctul 3.5 din Liniile directoare ale Comunității privind ajutoarele de stat în sectorul agricol din 2000.
(1) Directiva 92/81/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la uleiurile minerale (JO L 316 din 31.10.1992, p. 12-15).
(2) Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283 din 31.10.2003, p. 51-70, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98)
Full & Egal Universal Law Academy