14.8.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 221/14
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 iunie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Cour de cassation — Franța) — Proceduri împotriva Aziz Melki (C-188/10), Sélim Abdeli (C-189/10)
(Cauzele conexate C-188/10 și C-189/10) (1)
(Trimitere preliminară - Articolul 267 TFUE - Examinarea conformității unei legi naționale atât cu dreptul Uniunii, cât și cu Constituția națională - Reglementare națională care prevede caracterul prioritar al unei proceduri incidentale de control al constituționalității - Articolul 67 TFUE - Libera circulație a persoanelor - Eliminarea controlului la frontierele interne - Regulamentul (CE) nr. 562/2006 - Articolele 20 și 21 - Reglementare națională care autorizează controalele de identitate în zona cuprinsă între frontiera terestră a Franței cu statele părți la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen și o linie trasată la 20 de kilometri înainte de frontieră)
2010/C 221/23
Limba de procedură: franceza
Instanța de trimitere
Cour de cassation
Părțile din acțiunea principală
Aziz Melki (C-188/10), Sélim Abdeli (C-189/10),
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Cour de cassation — Interpretarea principiilor generale ale dreptului Uniunii și a articolelor 67 și 267 TFUE — Sesizarea prealabilă obligatorie a Conseil constitutionnel atunci când neconformitatea prezumată a unei dispoziții de drept intern cu Constituția rezultă din contrarietatea sa cu dispozițiile dreptului Uniunii — Supremația dreptului Uniunii în raport cu dreptul național — Libera circulație a persoanelor — Absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne
Dispozitivul
1.
Articolul 267 TFUE se opune unei legislații a unui stat membru care instituie o procedură incidentală de control al constituționalității legilor naționale, în măsura în care caracterul prioritar al acestei proceduri are drept consecință să împiedice, atât înainte de transmiterea unei întrebări privind constituționalitatea instanței naționale însărcinate să exercite controlul constituționalității legilor, cât și, după caz, după decizia acestei instanțe cu privire la această întrebare, toate celelalte instanțe naționale să își exercite facultatea sau să își îndeplinească obligația de a sesiza Curtea cu întrebări preliminare. În schimb, articolul 267 TFUE nu se opune unei asemenea legislații naționale, în măsura în care celelalte instanțe naționale rămân libere:
—
să sesizeze Curtea, în orice stadiu al procedurii în care consideră necesar și chiar la capătul unei proceduri incidentale de control al constituționalității, cu orice întrebare preliminară pe care o apreciază ca fiind necesară;
—
să adopte orice măsură necesară pentru asigurarea protecției jurisdicționale provizorii a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii și
—
să înlăture aplicarea, la capătul unei asemenea proceduri incidentale, a respectivei dispoziții legislative naționale dacă o apreciază ca fiind contrară dreptului Uniunii.
Revine instanței de trimitere competența de a verifica dacă legislația națională în discuție în acțiunea principală poate fi interpretată în conformitate cu aceste cerințe ale dreptului Uniunii.
2.
Articolul 67 alineatul (2) TFUE, precum și articolele 20 și 21 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen) se opun unei legislații naționale care conferă organelor de poliție ale statului membru respectiv competența să controleze, numai într o zonă de 20 de kilometri de la frontiera terestră a acestui stat cu statele părți la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen (Luxemburg) la 19 iunie 1990, identitatea oricărei persoane, independent de comportamentul acesteia și de împrejurările particulare care dovedesc existența unui risc pentru ordinea publică, în scopul de a verifica respectarea obligațiilor de deținere, de port și de prezentare a titlurilor și a documentelor prevăzute de lege, fără să prevadă cadrul necesar al acestei competențe care să garanteze că exercitarea practică a competenței respective nu poate prezenta un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere.
(1) JO C 161, 19.6.2010.
Full & Egal Universal Law Academy