18.8.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 250/2
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 iunie 2012 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de The Person Appointed by the Lord Chancellor — Regatu Unit) — The Chartered Institute of Patent Attorneys/Registrar of Trade Marks
(Cauza C-307/10) (1)
(Mărci - Apropierea legislațiilor statelor membre - Directiva 2008/95/CE - Identificarea produselor sau a serviciilor pentru care este solicitată protecția mărcii - Cerințe de claritate și de precizie - Utilizarea titlurilor claselor din Clasificarea de la Nisa în vederea înregistrării mărcilor - Admisibilitate - Întinderea protecției conferite de marcă)
2012/C 250/02
Limba de procedură: engleza
Instanța de trimitere
The Person Appointed by the Lord Chancellor
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: The Chartered Institute of Patent Attorneys
Pârât: Registrar of Trade Marks
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — The Appointed Person by the Lord Chancellor — Interpretarea Directivei 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25) — Clasificarea produselor sau a serviciilor în vederea înregistrării — Gradul de claritate și precizie necesar în ceea ce privește identificarea produselor sau a serviciilor desemnate de o marcă
Dispozitivul
Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretată în sensul că impune ca produsele sau serviciile pentru care se solicită protecția prin intermediul mărcii să fie identificate de solicitant în mod suficient de clar și de precis pentru a permite autorităților competente și operatorilor economici să stabilească numai pe această bază întinderea protecției conferite de marcă.
Directiva 2008/95 trebuie interpretată în sensul că nu se opune utilizării indicațiilor generale din titlurile claselor din clasificarea prevăzută la articolul 1 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, adoptat la Conferința diplomatică de la Nisa la 15 iunie 1957, revizuit ultima dată la Geneva la 13 mai 1977 și modificat la 28 septembrie 1979, pentru a identifica produsele și serviciile pentru care se solicită protecția prin intermediul mărcii, cu condiția ca o astfel de identificare să fie suficient de clară și de precisă.
Solicitantul unei mărci naționale care utilizează toate indicațiile generale din titlul unei anumite clase din clasificarea prevăzută la articolul 1 din Aranjamentul de la Nisa menționat anterior pentru a identifica produsele sau serviciile pentru care este solicitată protecția prin intermediul mărcii trebuie să precizeze dacă cererea sa vizează toate produsele sau serviciile repertoriate în lista alfabetică a acestei clase sau numai unele dintre aceste produse sau servicii. În cazul în care cererea ar face referire numai la anumite produse sau servicii dintre cele menționate, solicitantul este obligat să precizeze care produse sau servicii din clasa respectivă sunt vizate.
(1) JO C 246, 11.9.2010.
Full & Egal Universal Law Academy