31.3.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 98/7
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 16 februarie 2012 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Naczelny Sąd Administracyjny — Polonia) — Pak-Holdco Sp zoo/Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu
(Cauza C-372/10) (1)
(Fiscalitate - Impozitarea indirectă a majorării de capital - Impozit pe capital aplicat societăților de capital - Obligația unui stat membru de a ține seama de directive care nu mai erau în vigoare la data aderării acestui stat - Excluderea din baza de impozitare a valorii activelor aparținând societății de capital care sunt alocate majorării de capital și pentru care s-a plătit deja impozitul pe capital)
2012/C 98/08
Limba de procedură: polona
Instanța de trimitere
Naczelny Sąd Administracyjny
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Pak-Holdco Sp zoo
Pârât: Dyrektor Izby Skarbowej w Poznaniu
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Naczelny Sąd Administracyjny — Interpretarea articolului 5 alineatul (3) prima liniuță și a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului (JO L 249, p. 25, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 9), precum și a Directivei 73/79/CEE a Consiliului din 9 aprilie 1973 (JO L 103, p. 13) și a Directivei 73/80/CEE a Consiliului din 9 aprilie 1973 (JO L 103, p. 15) de modificare a Directivei 69/335/CEE — Impozit pe capital aplicat societăților de capitaluri — Obligația unui stat membru de a lua în considerare directive care nu mai sunt în vigoare la data aderării acestui stat
Dispozitivul
1.
În cazul unui stat precum Republica Polonă, care a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, în lipsa unor dispoziții derogatorii în actul de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană sau într-un alt act al Uniunii Europene, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 69/335/CEE a Consiliului din 17 iulie 1969 privind taxele indirecte aplicate majorării capitalului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 85/303/CEE a Consiliului din 10 iunie 1985, trebuie interpretat în sensul că scutirea obligatorie prevăzută prin acest articol se aplică numai operațiunilor care intră în domeniul de aplicare al acestei directive, cu modificările ulterioare, care, la 1 iulie 1984, erau scutite în acest stat de la plata impozitului pe capital sau care erau supuse acestui impozit cu o cotă redusă, mai mică sau egală cu 0,50 %.
2.
Articolul 5 alineatul (3) prima liniuță din Directiva 69/335, care exclude din baza de impozitare „valoarea activelor aparținând societății de capital care sunt alocate majorării de capital și pentru care s-a plătit deja impozitul pe capital”, trebuie interpretat în sensul că acesta se aplică indiferent dacă este vorba despre active ale societății al cărei capital social este majorat sau despre active care, provenind de la altă societate, vor conduce la majorarea capitalului respectiv.
(1) JO C 288, 23.10.2010.
Full & Egal Universal Law Academy