11.2.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 39/4
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 15 decembrie 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Hof van Cassatie van België — Belgia) — Jan Voogsgeerd/Navimer SA
(Cauza C-384/10) (1)
(Convenția de la Roma privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale - Contract de muncă - Alegerea de către părți - Norme imperative ale legii aplicabile în absența alegerii - Determinarea acestei legi - Angajat care își desfășoară în mod obișnuit munca în mai multe state contractante)
2012/C 39/06
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Hof van Cassatie van België
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Jan Voogsgeerd
Pârâtă: Navimer SA
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Hof van Cassatie van België — Interpretarea articolului 6 alineatul (2) din Convenția cu privire la legea aplicabilă obligațiilor contractuale deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980 (JO 1980, L 226, p. 1) — Legea aplicabilă în lipsa alegerii — Contract de muncă — Lucrător care nu își desfășoară în mod obișnuit munca într o singură țară — Mecanic șef în marină
Dispozitivul
1.
Articolul 6 alineatul (2) din Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, trebuie interpretat în sensul că instanța națională sesizată trebuie să stabilească mai întâi dacă angajatul își desfășoară în mod obișnuit munca, în executarea contractului, în aceeași țară, care este cea în care sau din care, ținând seama de ansamblul elementelor ce caracterizează activitatea respectivă, angajatul se achită de cea mai importantă parte a obligațiilor sale față de angajator.
2.
În ipoteza în care instanța de trimitere ar considera că nu se poate pronunța asupra litigiului cu care este sesizată în temeiul articolului 6 alineatul (2) litera (a) din această convenție, articolul 6 alineatul (2) litera (b) din convenția menționată trebuie să fie interpretat după cum urmează:
—
noțiunea „sediul angajatorului prin care a fost angajat” salariatul trebuie înțeleasă în sensul că se referă exclusiv la sediul prin care s a efectuat angajarea salariatului, iar nu la sediul la care angajatul lucrează efectiv;
—
deținerea personalității juridice nu constituie o cerință pe care trebuie să o îndeplinească sediul angajatorului în sensul acestei dispoziții;
—
sediul unei alte întreprinderi decât cea care figurează din punct de vedere formal ca angajator și cu care aceasta se află în legătură poate fi calificat drept „sediu”, în sensul articolului 6 alineatul (2) litera (b) din convenția respectivă, dacă elemente obiective permit stabilirea existenței unei situații reale diferite de cea care rezultă din clauzele contractului și aceasta chiar dacă dreptul de a da instrucțiuni și dispoziții nu a fost transferat din punct de vedere formal acestei alte întreprinderi.
(1) JO C 317, 20.11.2010.
Full & Egal Universal Law Academy