22.9.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 287/6
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 12 iulie 2012 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Judecătoria Călărași — România) — SC Volksbank România SA/Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor — Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC)
(Cauza C-602/10) (1)
(Protecția consumatorilor - Contracte de credit pentru consumatori - Directiva 2008/48/CE - Articolele 22, 24 și 30 - Reglementare națională menită să transpună această directivă - Aplicabilitate în privința unor contracte care nu sunt incluse în domeniul de aplicare material și temporal al directivei menționate - Obligații care nu sunt prevăzute de aceeași directivă - Limitarea comisioanelor bancare ce pot fi percepute de creditor - Articolele 56 TFUE, 58 TFUE și 63 TFUE - Obligație de a institui, în dreptul național, proceduri de soluționare extrajudiciară a litigiilor adecvate și eficiente)
2012/C 287/09
Limba de procedură: româna
Instanța de trimitere
Judecătoria Călărași
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: SC Volksbank România SA
Pârâtă: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor — Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC)
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Judecătoria Călărași — Interpretarea articolului 22 alineatul (1), a articolului 24 alineatul (1), a articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, p. 66) — Interpretarea articolelor 56 TFUE și 58 TFUE și a articolului 63 alineatul (1) TFUE — Aplicare rationae temporis a legislației naționale de transpunere — Nerespectarea obligației de a asigura proceduri adecvate și eficiente de soluționare pe cale extrajudiciară a litigiilor — Aplicare rationae materiae a legislației naționale de transpunere — Obligații suplimentare în sarcina instituțiilor de credit, neprevăzute de directivă
Dispozitivul
1.
Articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să includă în domeniul său de aplicare material contracte de credit, precum cele în discuție în acțiunea principală, având ca obiect acordarea unui credit garantat cu un bun imobil, în pofida faptului că astfel de contracte sunt excluse în mod expres din domeniul de aplicare material al directivei menționate în temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (a) din aceasta.
2.
Articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să definească domeniul său de aplicare temporal astfel încât respectiva măsură să se aplice și unor contracte de credit precum cele în discuție în acțiunea principală, care sunt excluse din domeniul de aplicare material al acestei directive și care erau în derulare la data intrării în vigoare a măsurii naționale menționate.
3.
Articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri.
4.
Normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național prin care instituțiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.
5.
Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei norme ce face parte din măsura națională menită să transpună această directivă care, în materie de litigii având ca obiect credite de consum, permite consumatorilor să se adreseze direct unei autorități de protecție a consumatorilor, care, în continuare, poate aplica sancțiuni instituțiilor de credit pentru încălcarea acestei măsuri naționale, fără să aibă obligația de a recurge în prealabil la procedurile de soluționare extrajudiciară prevăzute de legislația națională pentru asemenea litigii.
(1) JO C 89, 19.3.2011.
Full & Egal Universal Law Academy