29.1.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 30/13
Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 29 septembrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Rechtbank Breda — Țările de Jos) — VAV-Autovermietung GmbH/Inspecteur van de Belastingdienst/Douane Zuid/kantoor Roosendaal
(Cauza C-91/10) (1)
(Articolul 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură - Libera prestare a serviciilor - Articolele 49 CE-55 CE - Autovehicule - Utilizarea într-un stat membru a unui autovehicul înmatriculat și închiriat într-un alt stat membru - Taxarea acestui vehicul în primul stat membru la prima sa utilizare pe rețeaua rutieră națională)
2011/C 30/19
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Rechtbank Breda
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: VAV-Autovermietung GmbH
Pârât: Inspecteur van de Belastingdienst/Douane Zuid/kantoor Roosendaal
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Rechtbank Breda — Interpretarea articolelor 56 TFUE 62 TFUE — Reglementare națională care prevede perceperea unei taxe de înmatriculare cu ocazia primei utilizări a unui vehicul pe rețeaua rutieră națională
Dispozitivul
Articolele 49 CE-55 CE trebuie să fie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, potrivit căreia o persoană rezidentă sau stabilită într-un stat membru, care utilizează în acest stat un autovehicul înmatriculat și închiriat într-un alt stat membru, este obligată ca, la prima utilizare a acestui vehicul pe rețeaua rutieră a primului stat membru, să achite în întregime o taxă al cărei sold, calculat în funcție de durata utilizării vehiculului menționat pe această rețea, este restituit fără dobânzi după ce această utilizare a încetat.
(1) JO C 113, 1.5.2010.
Full & Egal Universal Law Academy