16.7.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 211/7
Ordonanța Curții din 7 aprilie 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Arbeidshof te Antwerpen — Belgia) — Dai Cugini NV/Rijksdienst voor Sociale Zekerheid
(Cauza C-151/10) (1)
(Articolul 104 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul de procedură - Directiva 97/81/CE - Egalitate de tratament între lucrătorii angajați pe fracțiune de normă și lucrătorii angajați cu normă întreagă - Discriminare - Obstacol administrativ de natură a limita posibilitățile de muncă pe fracțiune de normă - Publicitate și păstrare obligatorie a contractelor de muncă și a programului de lucru)
2011/C 211/12
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Arbeidshof te Antwerpen
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Dai Cugini NV
Pârât: Rijksdienst voor Sociale Zekerheid
Obiectul
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Arbeidshof te Antwerpen (Afdeling Hasselt) — Interpretarea Directivei 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (JO 1998, L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35) — Legislație națională care prevede un sistem de publicitate și de control al programului de lucru al lucrătorilor angajați cu contract de muncă pe fracțiune de normă, constând în redactarea și păstrarea obligatorie, cu riscul aplicării de sancțiuni penale sau administrative, a documentelor care menționează programul de lucru exact al prestațiilor fiecărui lucrător
Dispozitivul
Clauza 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care impune angajatorilor obligația de a păstra și de a face publice contractele și programul de lucru al lucrătorilor angajați pe fracțiune de normă în cazul în care s-a stabilit că această reglementare nu conduce la a aplica acestora un tratament mai puțin favorabil decât lucrătorilor angajați cu normă întreagă care se află într-o situație comparabilă sau, dacă o astfel de diferență de tratament există, dacă s-a stabilit că aceasta este justificată de motive obiective și nu depășește ceea ce este necesar atingerii obiectivelor astfel urmărite.
Revine instanței de trimitere sarcina de a efectua verificările de fapt și de drept necesare, în special în ceea ce privește dreptul național aplicabil, pentru a aprecia dacă aceasta este situația în cauza cu care este sesizată.
În ipoteza în care instanța de trimitere ar ajunge la concluzia că reglementarea națională în cauză în acțiunea principală este incompatibilă cu clauza 4 din Acordul cadru privind munca pe fracțiune de normă anexat la Directiva 97/81, clauza 5 alineatul (1) din acesta ar trebui interpretată în sensul că se opune de asemenea unei astfel de reglementări.
(1) JO C 161, 19.6.2010.
Full & Egal Universal Law Academy