EUR-Lex -  62010CC0078 - RO

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA TRSTENJAK

prezentate la 16 decembrie 2010(1)

Cauza C‑78/10

Bérel și alții

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Cour d’appel de Rouen (Franța)]

„Uniune vamală – Remiterea taxelor la import – Reprezentare – Datorie solidară – Posibilitatea de a invoca remiterea unei datorii vamale, acordată unui codebitor solidar”

I –    Introducere

1.        În prezenta procedură de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Cour d’appel de Rouen (Curtea de Apel din Rouen, denumită în continuare „instanța de trimitere”) solicită să se stabilească dacă un agent economic care este codebitorul solidar al unei datorii vamale poate invoca cu succes faptul că autoritățile vamale au remis parțial datoria vamală a unui alt codebitor solidar și că, din acest motiv, ar trebui să fie redusă în mod corespunzător propria datorie vamală.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul Uniunii(2)

2.        Articolele 3 și 4 din Regulamentul (CEE) nr. 1031/88 al Consiliului din 18 aprilie 1988 de stabilire a debitorilor pentru o datorie vamală(3) prevăd:

„Articolul 3

Atunci când o datorie vamală ia naștere în temeiul articolului 2 paragraful (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2144/87, persoana care are obligația de a plăti respectiva datorie este cea care a introdus ilegal marfa pe teritoriul vamal al Comunității.

De asemenea, sunt obligate la plata acestei datorii, în solidar, conform dispozițiilor în vigoare ale statelor membre:

(a)      persoanele care au participat la introducerea ilegală a mărfii, precum și cele care au dobândit sau au deținut marfa în cauză;

(b)      orice alte persoane responsabile de această introducere ilegală.

Articolul 4

(1) Atunci când o datorie vamală ia naștere în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2144/87, persoana care are obligația de a plăti respectiva datorie este cea care a sustras marfa de sub supravegherea vamală.

De asemenea, sunt obligate la plata acestei datorii, în solidar, conform dispozițiilor în vigoare ale statelor membre:

(a)      persoanele care au participat la sustragerea mărfii de sub supravegherea vamală, precum și cele care au dobândit sau au deținut marfa în cauză;

(b)      orice alte persoane responsabile de această sustragere.

(2) De asemenea, este obligată la plata datoriei, în solidar, persoana care trebuia să execute obligațiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor supuse drepturilor de import sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.” [traducere neoficială]

3.        Aceste dispoziții au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar(4) (denumit în continuare „CVC”).

4.        În Titlul I din CVC sunt reglementate aspectele generale. Capitolul 1 din acest titlu reglementează domeniul de aplicare și definițiile de bază. În acest capitol se află articolul 4 din CVC, care conține, la punctele 9 și 12, următoarele definiții:

„[…]

9. «Datorie vamală» reprezintă obligația unei persoane de a achita valoarea drepturilor de import (datorie vamală la import) sau drepturile de export (datorie vamală la export) care se aplică anumitor mărfuri prin dispozițiile în vigoare ale Comunității.

[…]

12. «Debitor» reprezintă orice persoană obligată să achite o datorie vamală.

[…]”

5.        Capitolul 2 din Titlul I reglementează în special drepturile și obligațiile persoanelor cu privire la reglementările vamale. Secțiunea 1 din acest capitol reglementează dreptul de reprezentare. Această secțiune constă din articolul 5 din CVC, care prevede:

„(1) În condițiile prevăzute la articolul 64 alineatul (2) și sub rezerva dispozițiilor adoptate în cadrul articolului 243 alineatul (2) litera (b), orice persoană își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritățile vamale, pentru a întocmi actele și a îndeplini formalitățile prevăzute în reglementările vamale.

(2) O astfel de reprezentare poate fi:

–        directă, caz în care reprezentantul acționează în numele și pe seama unei alte persoane, sau

–        indirectă, caz în care reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.

[…]

(4) Reprezentantul trebuie să declare că acționează pe seama persoanei reprezentate, să specifice dacă reprezentarea este directă sau indirectă și să aibă putere de reprezentare.

O persoană care nu declară că acționează în numele sau pe seama unei alte persoane sau care declară că acționează în numele sau pe seama unei alte persoane fără a fi împuternicit să facă aceasta se consideră că acționează în nume propriu și pe seama sa.

(5) Autoritățile vamale pot solicita oricărei persoane care declară că acționează în numele sau pe seama unei alte persoane mijloace de probă în ceea ce privește capacitatea sa de a avea putere de reprezentare.”

6.        În Titlul VII din CVC este reglementată datoria vamală. Capitolul 2 din acest titlu privește nașterea datoriei vamale. Articolele 202 și 203 din acest capitol prevăd:

„Articolul 202

(1) O datorie vamală la import poate să ia naștere prin:

(a)      introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import sau

(b)      introducerea ilegală într‑o altă parte pe acel teritoriu a unor astfel de mărfuri amplasate într‑o zonă liberă sau antrepozit liber.

În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispozițiile articolelor 38-41 și articolul 177 a doua liniuță.

(2) Datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

(3) Debitorii vamali sunt:

–        persoana care introduce ilegal astfel de mărfuri;

–        orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal că o astfel de introducere este ilegală;

–        orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.

Articolul 203

(1) O datorie vamală la import ia naștere prin:

–        sustragerea de sub supravegherea vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import.

(2) Datoria vamală ia naștere în momentul sustragerii mărfurilor de sub supravegherea vamală.

(3) Debitorii vamali sunt:

–        persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;

–        orice persoană care a participat la o astfel de acțiune și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;

–        orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor, că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală și

–        după caz, persoana care trebuie să execute obligațiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.

[…]”

7.        Articolul 213, care se află de asemenea în acest capitol, prevede:

„Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.”

8.        Articolul 233 din CVC, cuprins în capitolul 4 din Titlul VII din CVC, în care este reglementată stingerea datoriei vamale, prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor în vigoare cu privire la prescrierea unei datorii vamale și la imposibilitatea de a o recupera în cazul insolvabilității debitorului constatate pe cale judecătorească, o datorie vamală se stinge:

(a)      prin plata valorii drepturilor;

(b)      prin remiterea valorii drepturilor;  

[...]”

9.        Capitolul 5 din Titlul VII reglementează rambursarea și remiterea drepturilor. Articolul 239 din CVC, care se află în acest capitol, prevede:

„(1) Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situații decât cele menționate la articolele 236, 237 și 238:

–        care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;

–        care rezultă din circumstanțe care nu implică înșelăciune sau neglijență evidentă din partea persoanei interesate. Situațiile în care se poate aplica această dispoziție și procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiții speciale.

(2) Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menționate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de 12 luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului.

Cu toate acestea, autoritățile vamale pot permite depășirea acestui termen în cazuri excepționale justificate corespunzător.”

10.      Articolul 86 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului vamal comunitar (Codul vamal modernizat)(5), care a înlocuit CVC, dar care nu se aplică ratione temporis în prezenta cauză, prevede:

„(1) Fără a aduce atingere articolului 68 și dispozițiilor în vigoare cu privire la nerecuperarea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător unei datorii vamale în caz de insolvabilitate a debitorului constatată pe cale judiciară, datoria vamală la import și la export se stinge într‑unul din cazurile de mai jos:

[…]

(b) sub rezerva alineatului (4), prin remiterea cuantumului taxelor la import sau la export;

[…]

(4) În cazul existenței mai multor debitori pentru valoarea taxelor la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale și dacă se acordă o remitere, obligația de achitare a valorii taxelor se stinge numai în privința persoanei (persoanelor) care a (au) beneficiat de remitere.

[…]”

11.      Articolul 878 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar(6) (denumit în continuare „Regulamentul de aplicare a CVC”) prevede următoarele:

„(1) Cererea de rambursare sau de remitere a drepturilor de import sau de export, denumită în continuare «cerere de rambursare sau de remitere», este făcută de către persoana care a achitat aceste drepturi sau este pasibilă de a le achita ori de către persoana sau persoanele care au preluat drepturile și obligațiile acesteia.

Cererea de rambursare sau de remitere poate fi, de asemenea, făcută de reprezentantul persoanei sau al persoanelor menționate la primul paragraf.

[…]”

12.      Articolul 899 din Regulamentul nr. 2454/93 prevede:

„Fără a aduce atingere altor situații care trebuie analizate caz cu caz în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 905-909 și în cazul în care autoritatea vamală de decizie căreia i s‑a prezentat cererea de rambursare sau de remitere menționată în articolul 239 alineatul (2) din cod constată că:

–        motivele invocate în sprijinul cererii corespund uneia dintre circumstanțele menționate la articolele 900-903 și că acestea nu implică nici dol, nici neglijență manifestă din partea persoanei interesate, aceasta acordă rambursarea sau remiterea drepturilor de import în cauză.

«Persoana interesată» reprezintă persoana sau persoanele menționate la articolul 878 alineatul (1), sau reprezentanții lor, și orice persoană care a participat la îndeplinirea formalităților vamale referitoare la mărfurile respective sau a dat instrucțiunile necesare pentru îndeplinirea acestor formalități;

–        motivele invocate în sprijinul cererii corespund uneia dintre circumstanțele menționate la articolul 904, nu acordă rambursarea sau remiterea sumei drepturilor de import în cauză.”

13.      În versiunea modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1335/2003 al Comisiei din 25 iulie 2003(7), această dispoziție are următoarea formulare:

„(1) Atunci când autoritatea vamală de decizie, sesizată cu privire la cererea de rambursare sau de remitere, prevăzută la articolul 239 alineatul (2) din cod, constată:

–        că motivele invocate în sprijinul acestei cereri corespund uneia sau alteia din situațiile menționate la articolele 900-903 și că acestea nu implică nici manipulare, nici neglijență evidentă din partea celui interesat, aceasta acordă rambursarea sau remiterea valorii drepturilor de import sau de export în cauză;

–        că motivele în sprijinul acestei cereri corespund uneia sau alteia din situațiile menționate la articolul 904, aceasta nu acordă rambursarea sau remiterea valorii drepturilor de import sau de export în cauză.

[…]

(3) În conformitate cu articolul 239 alineatul (1) din cod și cu prezentul articol, se înțelege prin «persoana interesată» persoana sau persoanele menționate la articolul 878 alineatul (1) sau reprezentanții lor, precum și, dacă este cazul, orice altă persoană care a intervenit în îndeplinirea formalităților vamale referitoare la mărfurile respective sau care a dat instrucțiunile necesare pentru îndeplinirea acestor formalități.

[…]”

14.      Prin Regulamentul (CE) nr. 3254/94 al Comisiei din 19 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar(8), la articolul 900 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare a CVC a fost adăugată litera (o). Aceasta prevede:

„(1) Se procedează la rambursarea sau remiterea drepturilor de import în cazul în care:

[…]

(o) datoria vamală a fost contractată altfel decât în baza articolului 201 din cod și persoana interesată poate să prezinte un certificat de origine, un certificat de circulație, un document de tranzit comunitar intern sau orice alt document adecvat care atestă că, dacă mărfurile importate ar fi fost declarate în vederea punerii în liberă circulație, ar fi fost eligibile pentru un tratament comunitar sau un tratament tarifar preferențial, cu condiția să fi fost îndeplinite celelalte condiții menționate în articolul 890.”

B –    Dreptul național

15.      Articolul 1208 din Codul civil francez prevede: „Un codebitor solidar acționat în justiție de un creditor poate invoca toate excepțiile întemeiate pe natura obligației, toate excepțiile personale, precum și cele comune tuturor codebitorilor. El nu poate invoca excepțiile de natură pur personală pentru unii dintre ceilalți codebitori.”

III – Litigiul pe care se întemeiază cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare

A –    Situația de fapt și procedura în fața autorităților vamale

16.      Întreprinderea Asia Pulp & Paper France (denumită în continuare „APP”) a însărcinat întreprinderea Rijn Schelde Mondia France (denumită în continuare „Mondia”) cu transportul și importul de hârtie din Indonezia. Mondia este specializată în operațiuni de import‑export de produse forestiere (hârtie, deșeuri de hârtie, celuloză). Mondia deține o autorizație de exploatare pentru antrepozite vamale în Rouen și în Le Havre, care intră sub incidența reglementării privind antrepozitele și zonele de depozitare temporară („magasins et aires de dépôt temporaires”). Aceste spații servesc depozitării temporare a mărfurilor cărora nu li s‑a stabilit destinația vamală în decurs de o zi de la sosirea lor în Uniune. Conform reglementărilor relevante, mărfurile din asemenea antrepozite și zone de depozitare temporară pot să fie introduse pe teritoriul vamal al Uniunii numai după ce au făcut obiectul unei declarații vamale.

17.      La rândul ei, Mondia a însărcinat agentul vamal Société de manutention de produits chimiques et miniers (denumită în continuare „Maprochim”) să efectueze, din dispoziția sa, în special declarațiile de import și să achite taxele cuvenite.

18.      La sosirea în Franța, mărfurile care fac obiectul acțiunii principale au fost depozitate temporar mai întâi în antrepozitele și zonele de depozitare temporară ale Mondia. În cursul anului 2000, autoritățile vamale franceze au efectuat o anchetă cu privire la operațiunile de import‑export desfășurate de Mondia și de Maprochim în Le Havre și în Rouen în 1998 și 1999. Cu această ocazie, a rezultat că Mondia a încălcat articolele 202 și 203 din CVC prin faptul că a introdus fără să declare o parte din mărfurile respective pe teritoriul vamal al Uniunii și prin faptul că o altă parte din mărfuri a făcut obiectul unei declarații de import abia după ce fuseseră deja introduse în Uniune. În consecință, autoritățile vamale franceze au stabilit taxele vamale datorate de Mondia și de APP în temeiul acestor dispoziții și le‑au comunicat acestora(9).

19.      La 31 octombrie 2000, Mondia a solicitat autorităților vamale franceze remiterea datoriilor sale vamale, în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC. Aceste solicitări sunt justificate de Mondia prin faptul că, în cazul unei declarații corecte, ar fi avut dreptul la un tratament tarifar preferențial și prin faptul că nu ar fi acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă.

20.      Autoritățile vamale franceze au considerat că, într‑adevăr, Mondia nu se făcea vinovată de neglijență evidentă, însă au precizat că această apreciere nu este de competența lor, ci de competența Comisiei. Ulterior, au decis că această apreciere este de competența lor, nu de competența Comisiei. Autoritățile franceze au solicitat totuși indicații din partea Comisiei. Ca urmare, aceasta a comunicat autorităților vamale franceze că, în opinia sa, Mondia a acționat cu neglijență evidentă(10).

21.      În consecință, autoritățile vamale franceze au respins solicitările Mondia privind remiterea drepturilor, în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC. După ce Mondia a prezentat noi informații, autoritățile vamale au admis în parte această cerere, prin deciziile din 6 februarie 2006 și 3 martie 2006, și au remis astfel întreprinderii Mondia o parte din sumele plătite. În consecință, autoritățile vamale franceze au solicitat Mondia doar plata drepturilor rămase după scăderea sumei remise.

22.      În schimb, autoritățile vamale franceze au continuat să solicite APP, care nu a formulat o cerere de remitere, plata integrală a drepturilor datorate.

23.      Autoritățile vamale franceze au reproșat agentului vamal Maprochim că ar fi luat parte la încălcarea de către Mondia a articolului 203 din CVC. Maprochim a întârziat cu prezentarea declarației vamale pentru o parte din mărfurile în discuție, cu toate că știa sau ar fi trebuit să știe că aceste mărfuri părăsiseră zonele, respectiv antrepozitele de depozitare temporară și că fuseseră livrate. Acesta este motivul pentru care autoritățile vamale franceze au solicitat de la Maprochim plata drepturilor vamale corespunzătoare.

24.      Ulterior, Maprochim a prezentat o cerere de remitere în temeiul articolului 236 din CVC coroborat cu articolul 890 din Regulamentul de aplicare a CVC. Această solicitare a fost respinsă de autoritățile vamale franceze în baza faptului că articolul 236 din CVC coroborat cu articolul 890 din Regulamentul de aplicare a CVC nu se aplică unei datorii vamale care a luat naștere în temeiul articolului 203 din CVC. Potrivit acestora, articolul 236 din CVC se aplică numai drepturilor la import sau la export care nu au fost datorate legal. Prezentarea ulterioară de certificate de origine nu putea avea drept rezultat faptul că o datorie vamală nu a luat deloc naștere în temeiul articolului 203 din CVC, ci putea să ducă exclusiv la o remitere ulterioară, în temeiul articolului 239 coroborat cu articolul 890 din Regulamentul de aplicare a CVC.

B –    Procedura în fața instanțelor naționale și întrebarea preliminară

25.      Mondia, APP și Maprochim au formulat acțiune la tribunal d’instance du Havre (Tribunalul de Primă Instanță din Le Havre) și la tribunal d’instance de Rouen (Tribunalul de Primă Instanță din Rouen). Acțiunile înregistrate la tribunal d’instance du Havre au fost trimise spre soluționare la tribunal d’instance de Rouen ca urmare a conexității lor cu acțiunile înregistrate la această din urmă instanță. La 16 noiembrie 2007, pe calea unei succesiuni universale, patrimoniul Maprochim a trecut la întreprinderea Port Angot développement (denumită în continuare „PAD”), astfel încât aceasta din urmă a intervenit în cauză ca având‑cauză al Maprochim.

26.      Prin decizia din 11 aprilie 2008, tribunal d’instance de Rouen a hotărât printre altele că

–        autoritățile vamale franceze au acordat în mod întemeiat Mondia o remitere parțială a drepturilor, în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC;

–        la prezentarea acestei cereri de remitere, Mondia nu a acționat ca reprezentant al APP, în sensul articolului 5 din CVC;

–        însă, în temeiul articolului 1208 din Codul civil francez, Mondia ar trebui să fie considerată reprezentant al APP, deoarece, conform acestei dispoziții, un codebitor solidar reprezintă în mod necesar ceilalți codebitori solidari.

27.      În consecință, tribunal d’instance de Rouen a luat în considerare remiterea acordată Mondia aplicând‑o și în favoarea APP și a redus în mod corespunzător drepturile datorate de APP.

28.      Împotriva acestei decizii a tribunal d’instance de Rouen au formulat apel în fața instanței de trimitere, pe de o parte, autoritățile vamale franceze, pe de altă parte, Mondia, APP și PAD. Litigiul privește în special problema dacă remiterea parțială acordată Mondia trebuie să fie avută în vedere și în favoarea APP și a PAD.

29.      La 17 octombrie 2008 a fost inițiată o procedură de insolvență cu privire la PAD, iar Maître Bérel a fost desemnat mandatar.

30.      Prin hotărârea din 28 ianuarie 2010, instanța de trimitere s‑a pronunțat parțial cu privire la apeluri, a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 213, 233 și 239 din CVC se opun posibilității ca un codebitor solidar al unei datorii vamale care nu a beneficiat de o decizie de remitere a respectivei datorii să opună autorității administrative cu atribuții de recuperare a creanțelor decizia de remitere întemeiată pe articolul 239 din CVC pe care aceasta din urmă a notificat‑o unui alt codebitor solidar pentru a fi scutit de plata datoriei vamale?”

IV – Întrebarea preliminară și procedura în fața Curții

31.      Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost primită la grefa Curții la 8 februarie 2010.

32.      În cursul procedurii, APP, Maître Bérel, în numele PAD, guvernul francez și Comisia au depus observații scrise.

33.      La 11 noiembrie 2010 s‑a desfășurat o ședință la care au participat reprezentanții APP, ai guvernului francez și ai Comisiei, care și‑au completat argumentația și au răspuns la întrebări.

V –    Argumentele principale ale părților

34.      APP consideră că trebuie să beneficieze de remiterea parțială acordată Mondia.

35.      Mondia ar fi reprezentat APP în cadrul cererii de remitere. O cerere de remitere poate fi prezentată și de un reprezentant. Este adevărat că Mondia nu a declarat în mod expres că a prezentat cererea de remitere și în numele APP, însă, într‑o situație ca aceasta, nu s‑ar aplica principiul publicității reprezentării, conform articolului 5 alineatul (4) din CVC. Spre deosebire de o declarație de import, în cazul unei cereri de remitere nu există nicio nesiguranță cu privire la debitorul principal al datoriei vamale. În acest caz, codebitorii solidari sunt deja cunoscuți. În plus, APP are evident un interes substanțial pentru remitere.

36.      De asemenea, în cadrul unei cereri de remitere în temeiul articolului 239 alineatele (1) și (2) din CVC și al articolului 899 din Regulamentul de aplicare a CVC, prezentată de o întreprindere însărcinată cu importul, autoritățile vamale ar verifica nu numai condițiile obiective pentru o remitere, ci și condițiile subiective ale tuturor agenților economici participanți. Este evident că APP îndeplinește condițiile subiective prevăzute la articolul 239 alineatele (1) și (2) din CVC și de la articolul 899 din Regulamentul de aplicare a CVC. O întreprindere precum APP, care recurge la serviciile unei alte întreprinderi precum Mondia nu poate, potrivit jurisprudenței, să invoce lipsa ei de experiență în materie de formalități vamale. Dimpotrivă, ar trebui să îi impute acest comportament reprezentantului său. Per a contrario, este în favoarea unei întreprinderi, precum APP în speță, faptul că reprezentantul său nu a acționat cu neglijență evidentă. Dat fiind că Mondia nu a acționat cu neglijență evidentă, aceasta ar trebui să se aplice cu atât mai mult și la APP, în calitate de agent economic cu mai puțină experiență. În sfârșit, ar trebui să se țină seama de faptul că declarația prezentată autorităților vamale de Mondia a fost urmarea unei indicații date de APP întreprinderii Mondia și că, în cursul procedurii, nu i s‑a reproșat APP că ar fi acționat cu neglijentă evidentă.

37.      Pe de altă parte, remiterea parțială către Mondia ar avea efecte și în favoarea APP. Articolul 233 din CVC prevede patru situații în care se stinge datoria vamală. Dintre acestea face parte și remiterea, conform articolului 233 litera (b) din CVC. Această dispoziție nu prevede că efectele remiterii s‑ar limita la anumiți debitori vamali. Normele privind regimul datoriei solidare sunt reglementate în legislația statelor membre. Din reglementările Codului civil francez, în special din articolul 1208, rezultă că remiterea parțială în favoarea Mondia are efect și asupra APP. Autoritățile vamale nu ar fi trebuit să se limiteze să remită numai datoria vamală a Mondia. În cazul în care regimul datoriei solidare nu este reglementat în legislația statelor membre, ci în dreptul Uniunii, corespunzător principiilor din Codul civil, ar trebui să se ajungă la același rezultat.

38.      Maître Bérel susține în numele PAD că plata datoriei vamale de către un codebitor solidar duce, conform articolului 233 alineatul (1) litera (a) din CVC, la stingerea datoriei vamale, ceea ce are efect și în favoarea celorlalți codebitori solidari. Acest aspect trebuie să se aplice și dacă datoria vamală a unui codebitor solidar este remisă în temeiul articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC.

39.      Efectele unei remiteri în favoarea codebitorilor solidari sunt guvernate, în lipsa unor reglementări de drept al Uniunii, de dreptul național, ceea ce înseamnă că în prezenta cauză ar fi aplicabil Codul civil francez. Din acesta rezultă că remiterea acordată Mondia ar avea efect și în favoarea codebitorilor săi solidari APP și PAD. O asemenea soluție ar asigura garantarea principiului egalității de tratament din dreptului Uniunii.

40.      În sfârșit, autoritățile vamale franceze ar fi atribuit deciziei referitoare la remiterea parțială în favoarea Mondia și un efect în favoarea APP și PAD. Ele au comunicat APP și Maprochim faptul că se va adopta o decizie cu privire la contestațiile acestora atunci când se va lua o decizie cu privire la cererea de remitere a Mondia.

41.      În opinia guvernului francez, APP și PAD, respectiv Maprochim nu pot invoca remiterea parțială acordată Mondia. Articolul 239 din CVC trebuie interpretat restrictiv. Potrivit alineatului (2) al acestuia, o cerere de remitere poate fi prezentată numai într‑un anumit termen. Mondia ar fi depus o cerere corespunzătoare în termenul prevăzut, însă nu a declarat că a acționat și în numele APP și Maprochim. Prin urmare, Mondia nu ar fi depus cererea sa de remitere ca reprezentant al APP și al Maprochim.

42.      În plus, o condiție pentru o remitere în temeiul articolului 239 din CVC ar fi aceea ca solicitantul să nu fi acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă. Aprecierea unui comportament caracterizat prin neglijență evidentă ar depinde în special de complexitatea dispozițiilor a căror neîndeplinire conduce la nașterea datoriei vamale, precum și de experiența profesională și de diligența agentului economic. Autoritățile vamale ar trebui să examineze situația individuală și comportamentul individual al fiecăruia dintre agenții economici interesați. De aceea, o hotărâre luată în temeiul articolului 239 din CVC nu ar putea fi extinsă în mod automat asupra celorlalți codebitori solidari ai unei datorii vamale.

43.      În sfârșit, o aplicare automată a unei remiteri în favoarea celorlalți codebitori solidari nu ar fi compatibilă cu obiectivul protejării resurselor proprii ale Uniunii.

44.      În opinia Comisiei, remiterea parțială a unei datorii vamale în temeiul articolului 239 din CVC către un codebitor solidar nu are efect asupra celorlalți debitori solidari.

45.      Din cuprinsul articolului 4 punctele 9 și 12 din CVC ar rezulta că o datorie vamală reprezintă o relație între o autoritate vamală și o persoană, iar nu între o autoritate vamală și o tranzacție.

46.      Condițiile descrise la articolul 233 din CVC pentru remiterea unei datorii vamale ar trebui să fie interpretate restrictiv în lumina obiectivului de protejare a resurselor proprii ale Uniunii. Prin urmare, această dispoziție nu ar putea fi interpretată în sensul că o remitere ar avea efecte absolute în privința tuturor codebitorilor solidari. Dimpotrivă, din articolul 239 din CVC rezultă că o remitere ar avea numai un efect relativ. Potrivit acestei dispoziții, remiterea nu ar fi condiționată numai de existența unei situații obiective specifice, ci și de faptul ca fiecare solicitant să nu fi acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă. De aceea, remiterea în temeiul articolului 239 din CVC s‑ar acorda numai fiecărui solicitant în parte. Acest aspect ar corespunde și voinței legiuitorului Uniunii, care, prin instituirea răspunderii solidare, a intenționat să reducă riscul de nerecuperare a datoriei vamale.

47.      Potrivit Comisiei, conform sistemului CVC, incumbă, prin urmare, fiecărui debitor al unei datorii vamale să prezinte o cerere de remitere în temeiul articolului 239 din CVC. Desigur, ar exista posibilitatea ca un codebitor solidar să reprezinte un alt codebitor în cadrul unei asemenea cereri. Regulile cu privire la reprezentare în dreptul vamal nu rezultă însă din dreptul național, ci din articolul 5 din CVC. Întrucât Mondia nu s‑a prezentat, în cererea sa de remitere, ca reprezentant al APP sau al Maprochim, nu ar fi îndeplinite condițiile de reprezentare conform articolului 5 din CVC. În orice caz, în cererea sa, Mondia nu ar fi prezentat niciun fel de informații referitoare la comportamentul APP, astfel încât nu s‑ar fi putut verifica dacă s‑ar fi putut reproșa APP că a dat dovadă de neglijență evidentă.

VI – Apreciere juridică

48.      În speță, trei agenți economici, și anume Mondia, APP și Maprochim, predecesoarea în drepturi a PAD, sunt obligați în solidar la plata unor drepturi. Unul dintre codebitorii solidari, Mondia, a beneficiat de o remitere parțială de drepturi, în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC.

49.      Instanța de trimitere trebuie să decidă cu privire la apelurile împotriva unei decizii în care s‑a recunoscut că remiterea parțială în favoarea Mondia are efecte și în favoarea codebitorului său solidar APP. Prima instanță și‑a întemeiat această concluzie pe articolul 1208 din Codul civil francez, potrivit căruia un codebitor solidar poate invoca față de creditorul datoriei solidare în special toate excepțiile întemeiate pe natura obligației și toate excepțiile comune tuturor codebitorilor solidari. Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea unei asemenea soluții cu articolele 213, 233 și 239 din CVC.

50.      Prin urmare, esența prezentei proceduri preliminare este întrebarea dacă articolele 213, 233 și 239 din CVC contravin aplicării dispozițiilor de drept național potrivit cărora remiterea parțială acordată codebitorului solidar Mondia are efecte și în favoarea celorlalți codebitori solidari, ceea ce ar duce la o diminuare corespunzătoare a drepturilor vamale datorate de aceștia (B). Înainte de a trece la analiza acestei întrebări, am dori mai întâi să ne referim pe scurt la motivele pentru care Mondia nu poate fi considerată în cazul de față reprezentant al APP sau al Maprochim, respectiv al PAD (A).

A –    Inexistența unei reprezentări în sensul articolului 5 din CVC

51.      Instanța de trimitere a stabilit că Mondia nu poate fi considerată reprezentant în sensul articolului 5 din CVC, întrucât a prezentat cererea de remitere a datoriei vamale numai în nume propriu, iar nu și în numele APP și Maprochim. În speță, principiul publicității reprezentării conform articolului 5 alineatul (4) din CVC nu ar permite acceptarea existenței unei reprezentări în sensul acestei dispoziții.

52.      În măsura în care în prezenta procedură preliminară APP susține motive din care rezultă că principiul publicității reprezentării conform articolului 5 alineatul (4) din CVC nu se aplică în cadrul cererii de remitere, respectiv că Mondia ar fi depus cererea de remitere implicit și în numele său, considerăm că această argumentație a depășit deja cadrul întrebării preliminare. În cadrul unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, numai instanța de trimitere stabilește obiectul întrebării preliminare. Așadar, stabilirea întrebării preliminare este independentă de orice inițiativă a părților(11). Ca urmare a faptului că instanța de trimitere nu a adresat nicio întrebare preliminară referitoare la articolul 5 din CVC, dorim, în cele ce urmează, să menționăm doar cu titlu suplimentar aspectul că instanța de trimitere a respins în mod întemeiat existența unei reprezentări conforme articolului 5 din CVC.

53.      Reprezentarea în procedurile vamale este reglementată la articolul 5 din CVC. Conform articolului 5 alineatul (1) din CVC, orice persoană își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritățile vamale pentru a întocmi actele și a îndeplini formalitățile prevăzute în reglementările vamale. Conform articolului 5 alineatul (2) primul paragraf prima liniuță din CVC, această reprezentare poate fi directă, caz în care reprezentantul acționează în numele și pe seama unei alte persoane. Conform articolului 5 alineatul (2) primul paragraf a doua liniuță din CVC, această reprezentare poate fi indirectă, caz în care reprezentantul acționează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. Articolul 878 din Regulamentul de aplicare a CVC stabilește clar că debitorul datoriei vamale poate fi reprezentat și la prezentarea cererii de remitere.

54.      Pentru a se putea recunoaște caracterul valabil al unei reprezentări în procedura vamală, trebuie să fie îndeplinite condițiile de la articolul 5 din CVC, printre care se numără în special principiul publicității reprezentării conform articolului 5 alineatul (4) primul paragraf din CVC. Potrivit acestuia, reprezentantul trebuie să declare că acționează pe seama persoanei reprezentate. De asemenea, el trebuie să specifice dacă reprezentarea este directă sau indirectă. Articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf din CVC relevă în mod clar că, în lipsa acestei declarații, se consideră că reprezentantul acționează în nume propriu și pe seama sa.

55.      În această privință, instanța de trimitere a constatat mai întâi că Mondia a depus cererea de remitere în mod expres numai în nume propriu. De asemenea, din indicația dată de Mondia că a declarat mărfurile la import în numele APP nu se poate deduce că Mondia a acționat implicit și în numele APP. În plus, nu există niciun fel de indicii care să arate dacă suntem în prezența unei reprezentări directe sau indirecte. Pentru aceste motive, Mondia nu a depus cererile de remitere în calitate de reprezentant al APP.

56.      Obiecțiile APP împotriva acestei concluzii nu sunt convingătoare.

57.      În primul rând, contrar opiniei APP, principiul publicității reprezentării prevăzut la articolul 5 alineatul (4) din CVC își găsește aplicarea și în cazul unei cereri de remitere. După cum a constatat în mod întemeiat instanța de trimitere, principiul publicității reprezentării conform articolului 5 alineatul (4) din CVC reprezintă o reglementare cu aplicabilitate generală care este valabilă și în ceea ce privește o cerere de remitere(12). Acest aspect rezultă din plasarea din punct de vedere sistematic a acestei dispoziții la începutul Codului vamal, din titlul capitolului, respectiv „Dispoziții generale diverse[…]”, și nu în ultimul rând din formularea dispoziției.

58.      În al doilea rând, într‑un caz precum cel în speță nu se poate considera nici că Mondia a acționat implicit în numele APP. După cum a stabilit în mod întemeiat instanța de trimitere, numai din împrejurarea că APP a însărcinat Mondia cu declarația de import a mărfurilor respective nu rezultă în mod obligatoriu că Mondia a intenționat să acționeze în numele APP și la prezentarea cererilor sale de remitere în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 din Regulamentul de aplicare a CVC. O cerere de remitere poate avea succes numai în cazul când solicitantul nu a acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă. La demonstrarea existenței acestei condiții, interesele agentului economic care a importat efectiv mărfurile respective și cele ale agentului economic în numele căruia au fost importate mărfurile, sau ar fi trebuit să fie importate, nu trebuie să coincidă în mod obligatoriu. Se pot imagina situații în care reprezentantul caută să își justifice comportamentul propriu prin faptul că impută răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor vamale mandantului. Autoritățile vamale nu pot concluziona, numai din faptul că un agent economic a declarat importul de mărfuri în numele altei persoane, că în mod obligatoriu acesta ar dori să depună și o cerere de remitere în numele altcuiva.

59.      În consecință, contrar opiniei APP, instanța de trimitere a stabilit în mod întemeiat că Mondia nu a depus cererea de remitere în calitatea de reprezentant în sensul articolului 5 din CVC.

B –    Cu privire la efectele asupra celorlalți codebitori solidari ale unei remiteri parțiale în temeiul articolului 239 alineatul (1) din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC

60.      Instanța de trimitere trebuie să se pronunțe asupra apelurilor formulate împotriva unei decizii în care este recunoscut în mod întemeiat că, la depunerea cererii sale de remitere, Mondia nu a acționat ca reprezentat al APP conform articolului 5 din CVC, însă, în calitate de codebitor solidar, a reprezentant în mod necesar, conform articolului 1208 din Codul civil francez, codebitorul solidar APP.

61.      În această privință, trebuie să observăm mai întâi că articolul 5 din CVC reglementează condițiile unei reprezentări valabile în procedura vamală. Potrivit articolului 249 al doilea paragraf CE, dat fiind caracterul său de regulament, această dispoziție prevalează în raport cu reglementările juridice naționale, astfel încât o dispoziție națională precum articolul 1208 din Codul civil francez nu poate fi invocată pentru a întemeia o reprezentare valabilă în procedurile vamale contrară articolului 5 din CVC.

62.      În orice caz, în speță nu se pune propriu‑zis problema reprezentării. Dimpotrivă, trebuie să se stabilească dacă remiterea parțială a datoriei vamale către un codebitor solidar precum Mondia are efecte și în favoarea APP și Maprochim, ceilalți codebitori solidari. Această problemă a efectului unei remiteri asupra celorlalți debitori solidari nu este reglementată la articolul 5 din CVC.

63.      Așadar, în continuare trebuie să examinăm mai întâi dacă răspunsul la această întrebare trebuie căutat în legislația Uniunii sau în legislația statelor membre.

1.      Cu privire la legislația aplicabilă

64.      Articolul 213 din CVC prevede că, atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie. În afara acestei dispoziții, CVC nu mai cuprinde alte prevederi care să reglementeze în mod expres regimul datoriei solidare.

65.      Prin urmare, se pune întrebarea dacă și în ce măsură se aplică legislația statelor membre. Se poate accepta acest lucru numai dacă o trimitere la legislația națională este expres prevăzută sau dacă rezultă din dispozițiile în materie ale dreptului Uniunii că legiuitorul Uniunii a dorit ca această problemă să fie reglementată de dreptul intern al statelor membre(13).

66.      În această privință, CVC nu prevede o trimitere expresă la dispozițiile naționale. Acesta nu trimite nici la „dispoziții în vigoare”, ceea ce, în temeiul articolului 4 punctul 23 din CVC, trebuie interpretat ca o trimitere la dispozițiile naționale dacă nu există nicio reglementare corespunzătoare la nivelul dreptului Uniunii. Dimpotrivă, interpretarea din punctul de vedere al istoriei și al genezei articolului 213 din CVC, adică o comparație între această dispoziție și dispozițiile precedente corespunzătoare, pledează împotriva unei trimiteri globale la dispozițiile naționale. Articolele 3 și 4 din Regulamentul nr. 1031/88, care se aplicau înainte de intrarea în vigoare a CVC, prevedeau expres că obligațiile solidare ale debitorilor unei datorii vamale trebuie să se determine „conform dispozițiilor în vigoare ale statelor membre”. Articolul 213 din CVC nu mai prevede o asemenea trimitere la legislația statelor membre. Prin urmare, nu se poate afirma existența unei trimiteri globale la legislația statelor membre.

67.      Așadar, în ceea ce privește detaliile regimului datoriei solidare, trebuie să verificăm mai întâi dacă legislația Uniunii impune cerințe în acest sens. În măsura în care nu există asemenea cerințe, se aplică în mod complementar legislația națională a statelor membre.

68.      Prin urmare, în speță trebuie examinat mai întâi dacă din CVC se pot deduce cerințe cu privire la efectul în favoarea celorlalți codebitori solidari al unei remiteri parțiale de drepturi acordate unui codebitor solidar potrivit articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC.

2.      Cu privire la cerințele CVC

69.      În acest sens, trebuie să arătăm pentru început că întrebarea preliminară privește exclusiv raportul dintre APP și PAD, pe de o parte, și autoritățile vamale franceze, pe de altă parte. Prin urmare, este avută în vedere relația dintre debitorii datoriei vamale și autoritățile vamale, iar nu relația dintre diferiți debitori ai datoriei vamale. Considerăm că această deosebire este importantă deoarece regimul juridic al relației dintre autoritățile vamale și debitorii datoriei vamale are efecte directe asupra drepturilor vamale și prin aceasta asupra resurselor proprii ale Uniunii. Există o serie de indicii în favoarea faptului că aspectele care privesc stingerea datoriei vamale în relația cu autoritățile vamale și care afectează astfel în mod direct resursele proprii ale Uniunii sunt reglementate în mod unitar în CVC. Dimpotrivă, regimul juridic al raportului dintre codebitorii solidari, în special problema în ce măsură aceștia, în raporturile dintre ei, vor trebui să suporte în final datoria vamală, nu are efect nemijlocit asupra resurselor proprii. Prin urmare, considerăm că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, în această privință există o marjă de apreciere mult mai importantă în favoarea ordinilor juridice naționale.

70.      APP și Maprochim își întemeiază opinia potrivit căreia remiterea în favoarea Mondia ar fi trebuit să aibă efecte și în favoarea lor, înainte de toate, pe textul articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC. Potrivit acestei dispoziții, o datorie vamală se stinge în special prin remiterea valorii drepturilor. Într‑adevăr, această dispoziție ar putea fi interpretată, ținând seama doar de formularea sa, în sensul că remiterea acordată unuia dintre codebitorii solidari conduce la stingerea datoriei vamale cu privire la toți debitorii solidari.

71.      În continuare, APP și Maprochim fac trimitere la legătura sistematică dintre literele (a) și (b) ale articolului 233 alineatul (1) din CVC. Articolul 233 alineatul (1) litera (a) din CVC reprezintă o altă situație de stingere a datoriei, conform căreia o datorie vamală se stinge prin plata valorii drepturilor de către un debitor solidar. Faptul că în cazul articolului 233 alineatul (1) litera (a) din CVC sunt eliberați de datoria vamală nu numai cel care plătește, ci și ceilalți debitori solidari este de la sine înțeles. În definitiv, o datorie solidară se caracterizează prin faptul că un creditor poate solicita datoria de la fiecare dintre debitorii solidari, însă doar o singură dată(14). Faptul că articolul 233 alineatul (1) din CVC utilizează noțiunea de stingere atât în cazul plății datoriei vamale, cât și în cazul remiterii ei ar putea fi interpretat în sensul că nu numai plata datoriei vamale conform literei (a), ci și remiterea valorii drepturilor conform literei (b) duce la stingerea datoriei vamale pentru toți debitorii solidari.

72.      Or, o asemenea interpretare a articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC, care este susținută de o parte a doctrinei(15), nu ar fi compatibilă cu obiectivele urmărite prin articolele 202, 203, 213, 233 și 239 din CVC și le‑ar lipsi de eficacitate.

73.      Pentru început, trebuie să avem în vedere că, potrivit articolului 202 alineatul (3) din CVC și articolului 203 alineatul (3) din CVC, răspunderea pentru datoria vamală nu revine numai celui care a comis încălcarea dispozițiilor vamale (a se vedea prima liniuță), ci și celor care au participat la această încălcare (a se vedea a doua liniuță), precum și altor agenți economici (a se vedea celelalte liniuțe ale alineatelor respective). Această garanție multiplă este menită să reducă riscul de nerecuperare a datoriei vamale în cazurile în care declarațiile nu s‑au efectuat în mod legal. Ea trebuie examinată în legătură cu faptul că taxele vamale fac parte din resursele proprii ale Uniunii și prin aceasta constituie parte componentă a bugetului Uniunii. La interpretarea articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC și a articolului 239 din CVC trebuie să se țină seama de faptul că acestea corespund necesității de a proteja resursele proprii ale Uniunii, obiectiv căruia nu i se poate aduce atingere prin instituirea unor noi cauze de stingere a datoriei vamale(16).

74.      De asemenea, trebuie să reținem că, în speță, Mondia a obținut remiterea datoriei vamale în temeiul articolului 239 din CVC și al articolului 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC. Articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC privește în special cazurile în care mărfurile nu au fost legal declarate înainte de a fi importate și, pe baza acestei încălcări, a luat naștere datoria vamală conform articolelor 202 și 203 din CVC. Într‑un astfel de caz, la stabilirea datoriei vamale nu se are în vedere nici posibilitatea unui tratament comunitar, nici posibilitatea unui tratament tarifar preferențial. Totuși, articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC prevede, pentru cazurile în care aceste avantaje s‑ar fi putut acorda în situația unei declarații legale, posibilitatea unei remiteri ulterioare din motive de echitate. O asemenea remitere din motive de echitate depinde însă nu numai de condiția ca, în cazul unei declarații legale, mărfurile să fi fost eligibile pentru un tratament comunitar sau pentru un tratament tarifar preferențial, ci și de condiția subiectivă ca solicitantului să nu i se poată imputa că a acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă.

75.      O interpretare a articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC în sensul că remiterea parțială acordată Mondia, conform articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 din Regulamentul de aplicare a CVC, are efecte în mod automat și în favoarea codebitorilor săi solidari APP și Maprochim (respectiv PAD) nu ar ține seama în suficientă măsură de obiectivele menționate mai sus, întrucât, pe de o parte, este greu de imaginat în speță motivul pentru care Uniunea să fie nevoită să renunțe la resursele proprii numai pentru că o remitere este justificată față de Mondia, însă nu este în mod necesar justificată și în privința celorlalți codebitori solidari. Dimpotrivă, principiului garanției multiple amintit mai sus(17) îi corespunde faptul că, într‑un asemenea caz, autoritățile vamale trebuie să se îndrepte împotriva celorlalți codebitori solidari, în măsura în care acestora nu le‑a fost remisă suma corespunzătoare(18). Pe de altă parte, nu ni se pare justificat, din motive de echitate, ca debitorul al unei datorii vamale care a acționat, eventual, fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă să se bucure de beneficiile unei remiteri pentru simplul motiv că poartă răspunderea datoriei în solidar, iar celuilalt codebitor solidar i‑a fost acordată o remitere, ținându‑se seama de comportamentul acestuia(19).

76.      O interpretare în sensul că remiterea conform articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC este valabilă numai în favoarea solicitantului care îndeplinește condițiile acestei dispoziții ține seama în plus de principiul că remiterea constituie o excepție de la regimul normal al importurilor și al exporturilor și, în consecință, dispozițiile care prevăd o astfel de remitere sunt de strictă interpretare(20).

77.      O asemenea interpretare nu contravine nici textului articolului 233 alineatul (1) litera (b) din CVC. Această dispoziție poate fi interpretată în sensul că reglementează numai raportul dintre respectivul debitor al datoriei vamale și autoritățile vamale. Prin faptul că articolul 233 alineatul (1) litera (b) din CVC prevede că datoria vamală se stinge prin remitere, în speță este avută în vedere exclusiv relația dintre Mondia și autoritățile vamale, iar nu relația dintre APP și Maprochim, respectiv PAD, pe de o parte, și autoritățile vamale, pe de altă parte.

78.      În sfârșit, trebuie să precizăm în acest context că o asemenea interpretare corespunde situației juridice create prin articolul 86 alineatul (4) din Codul vamal modernizat, potrivit căruia remiterea are efect numai în privința persoanei (persoanelor) care a (au) beneficiat de remitere. Desigur, această dispoziție nu este aplicabilă în speță ratione temporis. Este adevărat că în procesul legislativ care a condus la adoptarea Codului vamal modernizat nu se poate găsi niciun indiciu în sensul că legiuitorul Uniunii a urmărit să modifice legislația existentă în ceea ce privește acest aspect. Reglementarea de la articolul 86 alineatul (4) din Codul vamal modernizat nu poate fi invocată în această privință decât ca o confirmare a interpretării conform căreia remiterea în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC nu are efecte decât în favoarea respectivului solicitant.

3.      Cu privire la celelalte argumente ale APP și PAD

79.      Celelalte argumente ale APP și PAD în temeiul cărora remiterea parțială acordată Mondia ar trebui să producă efecte și în ceea ce le privește nu sunt convingătoare.

80.      În primul rând, APP susține că remiterea în favoarea Mondia ar trebui să aibă efecte și în privința sa deoarece, la verificarea cererii de remitere formulate de Mondia, autoritățile vamale franceze ar fi trebuit să verifice pe cale incidentă și dacă APP nu a acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă.

81.      Acest argument nu este convingător.

82.      În primul rând, trebuie arătat că acordarea unei remiteri în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC nu este efectuată decât la cererea respectivului debitor al datoriei vamale(21). Cererea trebuie să fie depusă într‑un anumit termen, care este, de regulă, de 12 luni de la comunicarea valorii drepturilor către debitorul datoriei vamale. După cum a arătat instanța de trimitere, nici APP nu a depus o cerere de remitere în termen conform articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC, nici Mondia nu a depus cererea sa de remitere în calitate de reprezentant al APP.

83.      Independent de acest aspect, chiar premisa de la care pornește APP, că autoritățile vamale franceze ar fi verificat, sau că ar fi trebuit să verifice, implicit și comportamentul APP în cadrul analizării cererii depuse de Mondia, este, în opinia noastră, incorectă. În principiu, în cazul unei cereri de remitere în temeiul articolului 239 din CVC coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC, autoritățile vamale trebuie să examineze condițiile subiective stabilite prin această dispoziție numai cu privire la respectivul solicitant. Într‑adevăr, unui agent economic care decide să fie reprezentat de un agent vamal în ce privește importurile sale i se poate imputa comportamentul caracterizat prin neglijență evidentă al reprezentantului său(22). Acest aspect este clar, întrucât persoanei reprezentate trebuie să i se impute comportamentul reprezentatului său ca și cum ar fi vorba despre propriul comportament. Într‑un asemenea caz, o cerere de remitere a mandantului poate presupune o verificare incidentă a comportamentului reprezentantului său. Contrar opiniei APP, nu se poate deduce de aici că și în cazul contrar, adică în cazul unei cereri de remitere a reprezentantului, trebuie să se facă și o verificare incidentă a aspectului dacă și mandantul a acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă. Mandantul nu acționează în numele reprezentantului, astfel încât, la aprecierea comportamentului său, reprezentantul nu trebuie să permită să i se impute în mod obligatoriu comportamentul mandantului.

84.      În al doilea rând, APP încearcă să își întemeieze poziția potrivit căreia remiterea acordată Mondia are efect și în ceea ce o privește pe articolul 899 din Regulamentul de aplicare a CVC. Din această dispoziție rezultă, potrivit APP, că, într‑o situație precum în speță, ca urmare a cererii Mondia, ar fi trebuit să se verifice și o remitere privind datoria vamală a APP. APP se întemeiază pe faptul că această dispoziție, potrivit formulării sale, ar prevedea verificarea comportării tuturor persoanelor interesate.

85.      Nici acest argument nu poate fi reținut. Din cuprinsul articolului 899 din Regulamentul de aplicare a CVC nu se poate deduce că, prin cererea sa de remitere, debitorul unei datorii vamale declanșează obligația autorităților vamale de a verifica dacă toți codebitorii solidari ai datoriei vamale au acționat fraudulos sau dând dovadă de neglijență evidentă.

86.      În primul rând, chiar formularea articolului 899 din Regulamentul de aplicare a CVC nu lasă să se întrevadă o asemenea interpretare. În respectivul articol se vorbește exclusiv despre „persoana interesată”, la singular, iar nu despre „persoanele interesate”, la plural. Prin urmare, este evident că este avut în vedere doar respectivul solicitant.

87.      În continuare, poziției APP i se opune și norma prevăzută la articolul 899 din Regulamentul de aplicare a CVC, potrivit căreia autoritățile vamale decid asupra cererii pe baza motivelor prezentate în susținerea acesteia. După cum s‑a arătat mai sus(23), interesele diferiților codebitori solidari la prezentarea unei cereri de remitere pot fi complet contrarii. Pentru acest motiv, nu se poate pleca de la premisa că solicitantul prezintă în cererea sa în mod obligatoriu și motivele care sunt favorabile celorlalte persoane interesate.

88.      În al treilea rând, Maître Bérel arată în numele PAD că și Maprochim intră sub incidența deciziei autorităților vamale cu privire la remiterea parțială acordată Mondia. Autoritățile vamale franceze au indicat APP și Maprochim faptul că decizia cu privire la contestațiile acestora urma să fie luată abia după se va fi adoptat o decizie cu privire la cererea de remitere formulată de Mondia.

89.      În această privință, este suficient să relevăm că, în cadrul unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, nu este de competența Curții, ci a instanței naționale, să se pronunțe asupra conținutului unei decizii a autorităților naționale. Astfel, Curtea este ținută de constatările instanței de trimitere(24). Din decizia de trimitere rezultă că instanța de trimitere pleacă de la o interpretare a deciziilor autorităților vamale conform căreia acestea au acordat Mondia numai o remitere parțială a datoriei vamale.

C –    Rezumat

90.      Având în vedere considerațiile precedente, din articolele 213, 233 și 239 din CVC rezultă că o decizie a autorităților vamale cu privire la remiterea parțială, în temeiul articolului 239 din CVC și al articolului 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul de aplicare a CVC, în favoarea unui debitor solidar al unei datorii vamale nu poate avea efecte în mod automat în favoarea celorlalți codebitori solidari ai datoriei vamale. Aceste dispoziții se opun, așadar, aplicării unei dispoziții naționale care prevede un asemenea efect.

VII – Concluzie

91.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară după cum urmează:

„Articolele 213, 233 și 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar trebuie interpretate în sensul că, într‑o situație precum cea în speță, un codebitor solidar al unei datorii vamale care nu a beneficiat de o remitere a respectivei datorii nu se poate prevala, pentru a fi scutit de plata datoriei vamale, de o decizie de remitere acordată unui alt codebitor solidar în temeiul articolului 239 din acest regulament coroborat cu articolul 900 alineatul (1) litera (o) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar.”

1 –      Limba originală: germana; limba de procedură: franceza.

2 – În sensul denumirilor utilizate în TUE și în TFUE, noțiunea „drept al Uniunii” este utilizată ca noțiune generală pentru dreptul comunitar și pentru dreptul Uniunii. În măsura în care în continuare sunt avute în vedere dispoziții individuale de drept primar, sunt evocate norme aplicabile ratione temporis.

3 – JO L 102, p. 5.

4 – JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58.

5 – JO L 145, p. 1.

6 – JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3.

7 – JO L 187, p. 16, Ediție specială, 02/vol. 16, p. 13.

8 – JO L 346, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 6, p. 233.

9 – De la APP și Maprochim au fost solicitate și alte sume (impozite etc.), care însă nu prezintă importanță pentru prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

10 – Cu privire la detalii referitoare la procedura în fața autorităților naționale și a Comisiei, trebuie făcută referire la Ordonanța din 25 ianuarie 2007, Rijn Schelde Mondia France/Comisia (T‑55/05).

11 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 1963, Da Costa și alții (28/62-30/62, Rec., p. 65, 81), Hotărârea din 1 martie 1973, Bollmann (62/72, Rec., p. 269, punctul 4), Hotărârea din 10 iulie 1997, Palmisani (C‑261/95, Rec., p. I‑4025, punctul 31), și Hotărârea din 12 februarie 2008, Kempter (C‑2/06, Rep., p. I‑411, punctul 41 și urm.).

12 – A se vedea de asemenea Reiche, K., în: Witte, P., Zollkodex, Beck, ediția a patra, 2006, articolul 5, punctul 5.

13 – Hotărârea din 2 aprilie 1998, EMU Tabac și alții (C‑296/95, Rec., p. I‑1605, punctul 30), Hotărârea din 22 mai 2003, Comisia/Germania (C‑103/01, Rec., p. I‑5369, punctul 33), Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône (C‑314/06, Rep., p. I‑12273, punctul 21), și Hotărârea din 17 iunie 2010, Agra (C‑75/09, Rep., p. I‑5595, punctul 32 și urm.).

14 – Witte, P., op. cit. la nota de subsol 12, articolul 233, punctul 12.

15 – A se vedea Henke, R., Huchatz, W., „Das neue Abgabenverwaltungsrecht für Ein- und Ausfuhrabgaben”, Zeitschrift für Zölle und Verbrauchsteuern, 1996, p. 226 și urm., p. 231.

16 – Hotărârea din 14 noiembrie 2002, SPKR (C‑112/01, Rec., p. I‑10655, punctul 31), Hotărârea din 2 aprilie 2009, Elshani (C‑459/07, Rep., p. I‑2759, punctul 31), și Hotărârea din 29 aprilie 2010, Dansk Transport og Logistik (C‑230/08, Rep., p. I‑3799, punctul 51).

17 – A se vedea punctul 73 din prezentele concluzii.

18 – Witte, P., op. cit. la nota de subsol 14, articolul 233, punctul 12.

19 – A se vedea în acest sens și Witte, P., op. cit. la nota de subsol 14, articolul 213, punctul 11, și articolul 233, punctul 12. În această lucrare se arată că remiterea unei datorii vamale către un debitor se impune din motive de echitate și că în acest cadru se recuperează ceea ce nu a fost posibil în exercitarea puterii de apreciere.

20 – Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Söhl & Söhlke (C‑48/98, Rec., p. I‑7877, punctul 52), și Hotărârea din 13 martie 2003, Olanda/Comisia (C‑156/00, Rec., p. I‑2527, punctul 91).

21 – Dimpotrivă, alte dispoziții privind remiterea prevăd că aceasta poate fi avută în vedere din oficiu; a se vedea articolul 236 alineatul (2) al treilea paragraf din CVC.

22 – Hotărârea din 20 noiembrie 2008, Heuschen & Schrouff Oriental Foods Trading/Comisia (C‑38/07 P, Rep., p. I‑8599, punctele 53 și 54).

23 – Punctul 58 din prezentele concluzii.

24 – A se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Orfanopoulos și Oliveri (C‑482/01 și C‑493/01, Rec., p. I‑5257, punctul 42), și Hotărârea din 2 octombrie 2008, Heinrich Bauer Verlag (C‑360/06, Rep., p. I‑7333, punctul 15).

Full & Egal Universal Law Academy