CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
YVES BOT
prezentate la 20 septembrie 2011(1)
Cauza C‑505/10
Partrederiet Sea Fighter
împotriva
Skatteministeriet
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Højesteret (Danemarca)]
„Directiva 92/81/CEE – Accize aplicate uleiurilor minerale – Scutiri – Carburant utilizat de un excavator instalat permanent pe o navă și care funcționează independent de motorul acestei nave – Noțiunea «navigație»”
1. Întrebarea preliminată adresată de Højesteret (Danemarca) vizează regimul de scutire fiscală privind uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigația în apele comunitare, cu excepția ambarcațiunilor private de agrement. Instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la conținutul noțiunii „navigație” în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Directiva 92/81/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurii accizelor aplicate uleiurilor minerale(2), având în vedere lucrările efectuate de un excavator fixat pe o navă, dar care funcționează independent de motorul de propulsie al navei datorită motorului și rezervorului de carburant proprii.
2. Litigiul dintre părțile din acțiunea principală vizează accizarea uleiurilor minerale consumate de acest excavator. Autoritățile fiscale daneze consideră că accizele aplicate uleiurilor minerale sunt exigibile în cazul consumului realizat pentru operațiuni de dragaj. În schimb, reclamanta consideră că operațiunile efectuate de un excavator trebuie să beneficieze de scutirea fiscală prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă.
3. În prezentele concluzii vom explica motivele pentru care considerăm că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că uleiul mineral utilizat de un excavator instalat permanent pe o navă și a cărui funcționare este independentă de cea a motorului de propulsie al acesteia, în măsura în care excavatorul dispune de propriul său motor și de propriul său rezervor de carburant, trebuie să beneficieze de scutirea de accize prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă.
I – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
4. În temeiul articolului 8 din directivă:
„(1) Pe lângă dispozițiile generale ale Directivei 92/12/CEE[(3)] privind utilizările scutite de taxe ale produselor supuse accizelor și fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre scutesc de la plata accizelor armonizate produsele enumerate mai jos, potrivit condițiilor pe care le stabilesc pentru a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și pentru a împiedica frauda, evaziunea sau abuzurile:
[…]
(c) uleiurile minerale furnizate în vederea utilizării lor drept carburant pentru navigația în apele comunitare (inclusiv pescuitul), la bordul altor ambarcațiuni decât cele de agrement private.
În sensul prezentei directive, prin ambarcațiuni de agrement private se înțelege orice ambarcațiune utilizată de către proprietarul său sau de către persoana fizică sau juridică care o poate utiliza prin închiriere sau cu alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale și în special altele decât transportul de pasageri sau de mărfuri sau prestarea de servicii cu titlu oneros sau pentru necesitățile autorităților publice. […]
[…]
(2) Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, statele membre pot aplica scutiri sau reduceri totale sau parțiale ale ratei accizelor pe uleiurile minerale sau pe alte produse având aceeași destinație, utilizate sub controlul fiscal:
[…]
(b) pentru navigația pe căi navigabile interioare, alta decât navigația de agrement;
[…]
(g) pentru operațiuni de dragaj al căilor navigabile și al porturilor.
(3) Statele membre pot aplica, de asemenea, în ceea ce privește toate sau o parte dintre utilizările industriale și comerciale următoare, o rată a accizei redusă pentru motorină și/sau gazul petrolier lichefiat și/sau gazul metan și/sau petrolul lampant utilizate sub control fiscal, în măsura în care rata aplicată nu este inferioară ratei minime stabilite prin Directiva 92/82/CEE [a Consiliului din 19 octombrie 1992] privind apropierea legislativă a ratelor accizelor la uleiurile minerale[(4)]:
(a) motoarele fixe;
(b) materialul și utilajele folosite în construcții, construcții civile și lucrări publice;
[…]” [traducere neoficială]
B – Dreptul național
5. Articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă a fost transpus în dreptul danez la articolul 9 alineatul 4 din Legea privind accizele aplicabile uleiurilor minerale (Mineralolieafgiftsloven) și la articolul 7 alineatul 4 din Legea privind accizele aplicabile dioxidului de carbon (Kuldioxidafgiftsloven), în versiunile în vigoare la momentul faptelor din acțiunea principală.
6. Legiuitorul danez nu a utilizat posibilitatea oferită la articolul 8 alineatul (2) litera (g) din directivă.
7. Articolul 9 alineatul 4 punctul 1 din Legea privind accizele aplicabile uleiurilor minerale prevede că taxa este rambursată în cazul produselor utilizate pentru exploatarea trenurilor și a feriboturilor, precum și pentru navigația comercială cu alte nave decât cele menționate la articolul 9 alineatul 1 punctul 3 din aceeași lege, cu excepția navelor de agrement.
8. Articolul 7 alineatul 4 punctul 1 din Legea privind taxarea dioxidului de carbon prevede în special că taxa este rambursată în ceea ce privește produsele supuse taxării care sunt utilizate de o întreprindere, înregistrată în temeiul Legii privind taxa pe valoarea adăugată, în vederea navigației cu nave și bărci de pescuit.
II – Acțiunea principală și întrebarea preliminară
9. M/S Grethe Fighter, exploatată de Partrederiet Sea Fighter (denumită în continuare „Sea Fighter”), este o navă special construită pentru săpături și alte lucrări de excavații. Această navă este folosită în cadrul lucrărilor de dragaj în mare, pentru decontaminarea porturilor și a canalelor, pentru îngroparea de conducte și de cabluri pe fundul mării, pentru amplasarea de stânci în diguri, pentru protecția materialelor scufundate împotriva coroziunii, precum și pentru alte lucrări maritime.
10. Pe puntea M/S Grethe Fighter este instalat permanent un excavator. Acest excavator are motor propriu și funcționează, așadar, independent de motorul de propulsie al navei. Acesta dispune de un rezervor de carburant propriu, carburantul aflat în acest rezervor provenind din rezervorul principal al navei. Atunci când excavatorul este utilizat pentru săpături, nava este amarată.
11. La 19 februarie 2004, ToldSkat Østjylland (Agenția de administrare vamală și fiscală din Iutlanda de Est) a emis o decizie prin care a stabilit că, pentru perioada 1 ianuarie 2001-30 septembrie 2003, Sea Fighter nu avea dreptul la rambursarea accizelor pentru uleiurile minerale și pentru dioxidul de carbon aferente motorinei folosite pentru funcționarea excavatorului. Prin urmare, în privința M/S Grethe Fighter, agenția amintită a dispus plata sumei de 468 754 DKK cu titlu de accize pentru uleiurile minerale și a sumei de 46 012 DKK cu titlu de accize pentru dioxid de carbon.
12. ToldSkat Østjylland a reținut că Sea Fighter nu avea dreptul la rambursarea accizelor plătite pentru uleiurile utilizate pentru funcționarea echipamentului aferent activității de dragaj, inclusiv pentru utilizarea pompelor. Aceasta a pus accentul în special pe faptul că echipamentul pentru săpături funcționa independent de motorul navei.
13. La 4 martie 2005, Landskatteretten (Comisia Fiscală Națională) a confirmat această decizie.
14. Sea Fighter a atacat această decizie a Landskatteretten la Vestre Landsret (Tribunalul Regional de Vest) (Danemarca), care, prin hotărârea din 29 februarie 2008, a pronunțat o decizie în favoarea Skatteministeriet (Ministerul Impozitelor și Accizelor).
15. Această decizie a făcut obiectul unui recurs la Højesteret, care a adresat Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă […] trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, sunt scutite de taxă uleiurile minerale furnizate în vederea utilizării de un excavator care este instalat permanent pe o navă, dar care, întrucât are motor și rezervor proprii, funcționează independent de motorul de propulsie al navei?”
III – Analiza noastră
16. Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă trebuie interpretat în sensul că uleiul mineral utilizat de un excavator instalat permanent pe o navă și a cărui funcționare este autonomă de cea a motorului de propulsie al acesteia, în măsura în care excavatorul are propriul motor și propriul rezervor de carburant, trebuie scutit de la plata accizelor.
17. Această întrebare constituie o continuare a celor la care Curtea a răspuns, pe de o parte, în Hotărârea din 1 aprilie 2004, Deutsche See‑Bestattungs‑Genossenschaft(5), și, pe de altă parte, în Hotărârea din 1 martie 2007, Jan De Nul(6). Astfel, în aceste două hotărâri, Curtea a făcut precizări privind noțiunea „navigație” în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din directivă.
18. În Hotărârea Deutsche See‑Bestattungs‑Genossenschaft, citată anterior, Curtea a subliniat că această dispoziție cuprinde o singură excepție. Într‑adevăr, rezultă din prevederea menționată că scutirea nu se aplică pentru uleiurile minerale utilizate pentru navigația la bordul ambarcațiunilor de agrement private. Curtea subliniază ulterior că articolul 8 alineatul (1) litera (c) al doilea paragraf din Directiva 92/81 definește noțiunea „ambarcațiuni de agrement private” ca fiind ambarcațiunile utilizate „în alte scopuri decât cele comerciale”(7).
19. Potrivit Curții, rezultă de aici că „orice operațiune de navigație în scopuri comerciale intră în sfera de aplicare a scutirii de accizele armonizate prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din Directiva 92/81”(8). Altfel spus, această prevedere se aplică, potrivit Curții, „oric[ă]re[i] forme de navigație, indiferent de scopul deplasării, atât timp cât aceasta se efectuează în scopuri comerciale”(9).
20. Se poate deduce din această hotărâre că, dat fiind că navigația în apele comunitare are un scop comercial, precum executarea unei prestări de servicii cu titlu oneros, aceasta intră în domeniul de aplicare al scutirii obligatorii prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă.
21. În continuare, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Jan de Nul, citată anterior, s‑a solicitat Curții să stabilească dacă manevrele efectuate de o dragă purtătoare în cursul operațiunilor de aspirare și de deversare a materialelor, respectiv deplasările inerente executării activităților de dragaj, intră sau nu intră în sfera de aplicare a noțiunii „navigație” în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din directivă. Curtea a răspuns afirmativ(10) la această întrebare, arătând că draga purtătoare dispune de un sistem de propulsie care îi conferă independență în manevrele de deplasare și că acest dispozitiv are, așadar, caracteristicile tehnice necesare pentru navigație care îi permit să efectueze o astfel de prestare de servicii cu titlu oneros(11).
22. Trebuie să se observe că, în măsura în care această cauză nu viza accizarea cantităților de uleiuri minerale utilizate pentru operațiunile de aspirare și de deversare a materialelor ca atare, Curtea nu a trebuit să ia poziție cu privire la această situație. În consecință, a rămas nesoluționat aspectul dacă noțiunea „navigație”, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din directivă, desemnează numai deplasarea pe apă sau trebuie extinsă la prestațiile furnizate de o navă.
23. În Concluziile noastre prezentate în cauza menționată, am arătat, ca o observație finală, că scutirea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă ar trebui aplicată și uleiurilor minerale consumate pentru însăși executarea operațiunilor de aspirare și de deversare a materialelor, în măsura în care, în vederea aplicării acestei prevederi, activitățile efectuate de o dragă purtătoare în timpul operațiunilor sale de dragaj, indiferent că este vorba despre deplasările acesteia sau despre lucrările realizate, constituie un ansamblu indivizibil(12).
24. În cauza de față, în care se solicită Curții să se pronunțe cu privire la acest aspect, ne menținem această poziție, pe care o vom dezvolta în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Directivă, precum și al obiectivelor urmărite prin aceasta.
25. Examinarea cuprinsului acestei dispoziții arată, mai întâi, că legiuitorul Uniunii, atunci când a utilizat termenul general „navigație”, nu a restrâns expres scutirea la uleiurile minerale utilizate numai în vederea propulsării navei. În cazul în care legiuitorul ar fi urmărit să limiteze scutirea la uleiurile minerale care alimentează numai motoarele care servesc la propulsia navei, ar fi trebuit să utilizeze un termen mai precis decât „navigație” în ape comunitare.
26. În continuare, trebuie să subliniem că articolul 8 alineatul (1) litera (c) al doilea paragraf din directivă arată expres că acest obiectiv comercial al navigației acoperă nu numai activitatea de transport de pasageri sau de mărfuri, dar și prestarea de servicii cu titlu oneros.
27. Aceste elemente ne determină să considerăm că cea scutită este utilizarea uleiurilor minerale în scopuri comerciale în cadrul navigației, în special în ceea ce privește prestările de servicii cu titlu oneros.
28. Mențiunea „inclusiv pescuitul”, pentru a ilustra ce acoperă „navigația” în ape comunitare, acreditează ideea potrivit căreia această expresie desemnează activitatea comercială exercitată în aceste ape, iar nu numai deplasarea unei nave.
29. Să presupunem că acțiunea principală ar viza consumul de uleiuri minerale utilizate drept carburant pe o navă de pescuit în vederea alimentării utilajelor folosite pentru ridicarea mecanică a năvoadelor, precum troliurile de pe traulere(13). În acest caz se impune împărțirea consumului de carburant după cum acesta alimentează sistemul de propulsie al navei de pescuit sau permite acționarea sistemului de ridicare mecanică a năvoadelor? În opinia noastră, menționarea expresă a pescuitului la articolul 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din directivă drept exemplu pentru sfera conceptului de navigație în apele comunitare s‑ar opune ca scutirea de accize să fie limitată la uleiurile minerale utilizate pentru deplasarea navei de pescuit. Astfel, termenul „pescuit” desemnează o activitate comercială și are, așadar, vocația de a îngloba toate mecanismele care trebuie puse în mișcare în vederea realizării unei astfel de activități.
30. Nu există niciun motiv pentru a adopta o interpretare diferită cu privire la alte tipuri de activități comerciale, precum cele pe care le exercită nava din acțiunea principală. În consecință, prestările de servicii efectuate de pe o navă, precum exploatarea unui excavator instalat în mod permanent pe aceasta, ar trebui să beneficieze de scutirea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă.
31. În rezumat, aspectul relevant este dacă echipamentele permanente ale navei care consumă uleiuri minerale sunt strâns legate chiar de obiectul navigației, precum pescuitul sau executarea de lucrări de dragaj. Cu alte cuvinte, fără lucrările efectuate cu ajutorul acestor echipamente, tipul de navigație comercială în cauză nu ar mai putea exista. În acest sens, deplasarea navei și realizarea de către aceasta a unor prestări de servicii precum lucrările maritime constituie un ansamblu indivizibil.
32. Din această perspectivă, executarea lucrărilor de dragaj este indisociabilă de deplasarea unei nave precum M/S Grethe Fighter în apele comunitare.
33. Deși excavatorul în cauză este, astfel cum arată instanța de trimitere, identic cu cel de pe utilajele terestre, montate pe pneuri sau pe șenile, particularitatea sa este că nu poate fi utilizat în afara navei. Acesta este integrat în navă și nu poate fi separat de aceasta. Fără excavator, nava își pierde rațiunea de a exista, respectiv navigația în vederea efectuării de lucrări maritime. Fără navă, excavatorul nu mai are utilitate, deoarece, dat fiind că este instalat permanent pe navă, acest utilaj nu poate fi folosit la lucrări terestre. Realizarea lucrărilor maritime nu poate fi separată de obiectul navigației și constituie, prin urmare, accesoriul indispensabil al acesteia.
34. Comisia Europeană admite, în observațiile scrise, că o parte dintre uleiurile minerale utilizate în alte scopuri decât propulsia navelor intră în sfera noțiunii „navigație” în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din directivă. Comisia amintește exemplul carburantului utilizat în vederea producerii energiei necesare iluminării navei sau funcționării sistemului său de navigație(14). Deși suntem de acord cu faptul că un astfel de consum de carburant nu poate fi separat în mod rezonabil de navigație, nu înțelegem motivul pentru care acest raționament nu trebuie extins la consumul uleiurilor minerale necesar funcționării echipamentelor navei indispensabile realizării obiectului navigației comerciale, respectiv o activitate precum pescuitul sau lucrările de dragaj.
35. De altfel, scopurile urmărite prin directivă se opun, în opinia noastră, ca scutirea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din aceasta să fie limitată la uleiurile minerale furnizate în vederea unei utilizări drept carburant doar în scopul deplasării unei nave.
36. Curtea a subliniat că scutirea obligatorie pentru uleiurile minerale utilizate drept carburant pentru navigația în apele comunitare are ca scop facilitarea schimburilor comerciale intracomunitare, în special traficul de mărfuri și libera prestare a serviciilor care se pot derula pe apele vizate(15).
37. Prin scutirea în cauză, legiuitorul Uniunii a vrut să promoveze egalitatea anumitor condiții fiscale în care operează întreprinderile de transport sau de alte servicii care utilizează apele vizate(16).
38. Directiva are de asemenea ca obiectiv să asigure libera circulație a uleiurilor minerale în cadrul pieței interne și să evite denaturarea concurenței care ar putea decurge din faptul că structura accizelor variază de la un stat membru la altul(17).
39. Considerăm că interpretarea potrivit căreia toate activitățile desfășurate pe o navă în vederea realizării unei operațiuni de navigație comercială trebuie considerate ca făcând parte din „navigație” în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (c) din directivă, pe lângă faptul că este conformă cu obiectivul prin care se urmărește facilitarea liberei prestări a serviciilor în apele comunitare, este de natură să prevină denaturarea concurenței în cadrul pieței interne. Dacă, dimpotrivă, carburanții utilizați pe o navă în alte scopuri decât propulsia acesteia ar fi excluși de la scutirea prevăzută în această dispoziție, aceasta ar determina în mod necesar, astfel cum arată guvernul german, dificultăți de delimitare de la caz la caz și interpretări divergente de la un stat membru la altul.
40. În această privință, considerăm că reiese din decizia de trimitere că, pentru a refuza scutirea de accize aplicate uleiurilor minerale utilizate în vederea funcționării excavatorului, ToldSkat Østjylland a acordat importanță în special faptului că excavatorul funcționează independent de motorul navei.
41. O astfel de apreciere din partea acesteia demonstrează că, reținând interpretarea restrictivă propusă de guvernul danez și de Comisie, scutirea obligatorie prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă ar putea să depindă, în fapt, de caracteristicile unei nave și în special de numărul și de amplasarea motoarelor și a rezervoarelor de carburant. Aceasta ar conduce la diferențe de tratament în funcție de caracteristicile de construcție ale navelor care operează pe aceeași piață, cum este cea a lucrărilor publice în mare, și, prin urmare, la denaturări ale concurenței pe care directiva urmărește tocmai să le evite.
42. Contrar afirmațiilor guvernului danez, o interpretare potrivit căreia scutirea prevăzută la articolul 8 alineatul (1) litera (c) din directivă acoperă consumul de uleiuri minerale al unui excavator instalat permanent pe o navă nu este de natură să dea întreprinderii care îl exploatează un avantaj concurențial în detrimentul întreprinderilor de construcții terestre.
43. Astfel, lucrările efectuate de excavatoare terestre nu sunt cu nimic interschimbabile cu cele efectuate cu excavatoare instalate permanent pe nave. După cum arată în mod justificat guvernul german, pentru lucrările de excavații terestre, este imposibilă utilizarea eficientă a utilajelor de construcții instalate permanent pe navă. De asemenea, cu ocazia lucrărilor de excavații în mare, excavatoarele terestre nu pot fi folosite, începând de la mal, decât pentru o fracțiune din suprafața pe care poate fi folosit un excavator instalat pe o navă. Din aptitudinea de a se deplasa pe apă rezultă o piață relevantă a produsului specială pentru utilajele de construcții instalate permanent pe nave autopropulsate, cu care utilajele de construcții terestre nu intră în concurență în mod direct.
44. Pe de altă parte, precizăm că împărtășim opinia guvernului german potrivit căreia un tratament fiscal diferit al carburanților utilizați pentru motorul de propulsie al navei și pentru utilajele de construcții instalate permanent pe aceasta ar fi dificil de supravegheat și ar impune o sarcină de control crescută administrației. Fraudele fiscale nu pot fi excluse, întrucât, precum în cauza de față, carburantul provine din rezervorul principal al navei.
45. În cele din urmă, în ceea ce privește impactul articolului 8 alineatul (2) litera (g) și al articolului 8 alineatul (3) literele (a) și (b) din directivă asupra interpretării pe care o propunem Curții, am dori să formulăm două serii de observații.
46. În primul rând, constatăm că, în Hotărârea Jan de Nul, citată anterior, Curtea a considerat, în ceea ce privește regimul prevăzut la articolul 8 alineatul (2) litera (g) din directivă, respectiv posibilitatea statelor membre de a aplica o scutire sau o reducere totală sau parțială a ratei accizei aplicate uleiurilor minerale utilizate pentru operațiunile de dragaj al căilor navigabile și al porturilor, că această posibilitate nu poate avea incidență asupra interpretării care trebuie dată alineatului (1) al acestui articol(18).
47. În al doilea rând, observăm că, prin interpretarea articolului 8 alineatul (1) litera (c) din directivă pe care o reținem, articolul 8 alineatul (3) literele (a) și (b) din aceasta păstrează un efect util pentru motoarele fixe, precum și pentru materialul și utilajele folosite în construcții, în construcțiile civile și în lucrările publice, dat fiind că nu este vorba despre un utilaj instalat permanent pe o navă care realizează activități comerciale în apele comunitare.
IV – Concluzie
48. Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă întrebărilor adresate de Højesteret după cum urmează:
„Articolul 8 alineatul (1) litera (c) din Directiva 92/81/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurii accizelor aplicate uleiurilor minerale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/74/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994, trebuie interpretat în sensul că uleiul mineral utilizat de un excavator instalat permanent pe o navă și a cărui funcționare este autonomă de cea a motorului de propulsie al acesteia, în măsura în care excavatorul are propriul motor și propriul rezervor de carburant, trebuie scutit de la plata accizelor.”
1 – Limba originală: franceza.
2 – JO L 316, p. 12. Astfel cum a fost modificată prin Directiva 94/74/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 (JO L 365, p. 46, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 190, denumită în continuare „directiva”). Directiva a fost abrogată prin Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98).
3 – Directiva Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129).
4 – JO L 316, p. 19.
5– C‑389/02, Rec., p. I‑3537.
6– C‑391/05, Rep., p. I‑1793.
7 – Hotărârea Deutsche See‑Bestattungs‑Genossenschaft, citată anterior (punctul 22).
8 – Ibidem (punctul 23).
9 – Ibidem (punctul 29).
10 – Hotărârea Jan De Nul, citată anterior (punctul 40).
11 – Ibidem (punctul 38).
12 – Punctul 104 din respectivele concluzii.
13 – Am putea cita alte exemple, precum un cargobot care dispune de instalații pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor în mod independent, fără a folosi macaralele din porturi.
14 – Observăm, în această privință, că articolul 14 alineatul (1) litera (c) primul paragraf din Directiva 2003/96 precizează expres că scutirea vizează „electricitatea produsă la bordul unei ambarcațiuni”.
15 – Hotărârea Jan De Nul, citată anterior (punctul 24).
16 – Ibidem (punctul 25).
17 – Ibidem (punctul 28 și jurisprudența citată).
18 – Hotărârea Jan De Nul, citată anterior (punctul 39).
Full & Egal Universal Law Academy