Cauza C‑184/10
Mathilde Grasser
împotriva
Freistaat Bayern
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof)
„Directiva 91/439/CEE – Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere – Permis de conducere emis de un stat membru cu încălcarea condiției privind domiciliul – Refuzul recunoașterii de către statul membru gazdă, întemeiat exclusiv pe încălcarea condiției privind domiciliul”
Sumarul hotărârii
Transporturi – Transporturi rutiere – Permis de conducere – Directiva 91/439 – Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere – Refuzul statului membru gazdă de a recunoaște permisul emis de un alt stat membru – Refuz întemeiat exclusiv pe lipsa domiciliului titularului pe teritoriul acestui alt stat la momentul emiterii permisului
[Directiva 91/439 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/65, art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (1) lit. (b) și art. 8 alin. (2) și (4)]
Articolul 1 alineatul (2), articolul 7 alineatul (1) litera (b), precum și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439 privind permisele de conducere, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/65, trebuie interpretate în sensul că acestea nu se opun ca un stat membru gazdă să refuze recunoașterea pe teritoriul său a permisului de conducere emis de un alt stat membru atunci când se constată, pe baza mențiunilor care figurează în respectivul permis, că nu a fost respectată condiția privind domiciliul stabil, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă. Faptul că statul membru gazdă nu a aplicat anterior posesorului permisului o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată nu are relevanță în această privință.
Directiva 91/439 nu face nicio distincție, în ceea ce privește condiția referitoare la domiciliul solicitantului permisului de conducere, între emiterea pentru prima dată a unui permis de conducere și cea care are loc după retragerea unui permis anterior. În ambele cazuri, emiterea este condiționată de existența domiciliului stabil sau de prezentarea documentelor doveditoare din care să rezulte că solicitantul studiază de minimum șase luni pe teritoriul statului membru care emite permisul de conducere.
Condiția privind domiciliul are o importanță deosebită deopotrivă în cazul emiterii pentru prima dată a unui permis de conducere. Astfel, dacă această condiție nu este respectată într‑un asemenea caz, este dificil sau chiar imposibil pentru autoritățile competente din statul membru emitent să verifice dacă celelalte condiții impuse prin Directiva 91/439 au fost respectate. În lipsa acestei verificări, este posibil ca posesorul permisului astfel emis să nu aibă, în special, cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a conduce și, în consecință, să constituie un risc pentru siguranța rutieră. Principiul că o persoană nu poate să dețină decât un singur permis de conducere, prevăzut la articolul 7 alineatul (5) din aceeași directivă, ar risca, de altfel, să fie repus în discuție.
(a se vedea punctele 29-31 și 33 și dispozitivul)
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
19 mai 2011(*)
„Directiva 91/439/CEE – Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere – Permis de conducere emis de un stat membru cu încălcarea condiției privind domiciliul – Refuzul recunoașterii de către statul membru gazdă, întemeiat exclusiv pe încălcarea condiției privind domiciliul”
În cauza C‑184/10,
având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof (Germania), prin decizia din 16 martie 2010, primită de Curte la 14 aprilie 2010, în procedura
Mathilde Grasser
împotriva
Freistaat Bayern,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues, președinte de cameră, domnii A. Rosas (raportor), U. Lõhmus și A. Ó Caoimh și doamna P. Lindh, judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul K. Malacek, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 februarie 2011,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru doamna Grasser, de M. Wandt, Rechtsanwalt;
– pentru Freistaat Bayern, de domnul M. Niese, în calitate de agent;
– pentru guvernul german, de domnii N. Graf Vitzthum și T. Henze, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de domnul G. Braun și de doamna N. Yerrell, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 31 martie 2011,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 alineatul (2), a articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere (JO L 237, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 62), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/65/CE a Comisiei din 27 iunie 2008 (JO L 168, p. 36, denumită în continuare „Directiva 91/439”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Grasser, resortisant german cu domiciliul în Viereth‑Trunstadt (Germania), posesoarea unui permis de conducere emis în Republica Cehă, pe de o parte, și Freistaat Bayern, pe de altă parte, cu privire la o decizie prin care doamnei Grasser i s‑a refuzat dreptul de a se folosi de permisul său de conducere pe teritoriul german.
Cadrul juridic
Reglementarea Uniunii
3 În temeiul celui de al patrulea considerent al Directivei 91/439, din motive de siguranță rutieră, se recomandă stabilirea condițiilor minime pentru emiterea unui permis de conducere.
4 Articolul 1 alineatele (1) și (2) din directiva menționată are următorul cuprins:
„(1) Statele membre introduc un permis de conducere național pe baza modelului comunitar, descris în anexa I sau Ia conform dispozițiilor din prezenta directivă. […]
(2) Permisele de conducere emise de statele membre se recunosc reciproc.”
5 Potrivit articolului 7 alineatul (1) din aceeași directivă:
„Permisele de conducere mai pot fi emise doar acelor solicitanți:
[…]
(b) care au domiciliul stabil pe teritoriul statului membru care emite licența [a se citi «permisul de conducere»] sau pot prezenta documente doveditoare din care să rezulte că studiază pe teritoriul acestui stat de minimum șase luni.”
6 Conform articolului 7 alineatul (5) din Directiva 91/439, o persoană nu poate să dețină decât un singur permis de conducere.
7 Articolul 8 alineatul (2) și alineatul (4) primul paragraf din Directiva 91/439 prevede:
„(2) Sub rezerva respectării principiului teritorialității legislației penale și polițienești, statele membre în care are domiciliul stabil pot să aplice posesorului unui permis de conducere, emis de un alt stat membru, propriile dispoziții de drept intern privind limitarea, suspendarea, retragerea sau anularea dreptului de conducere și, dacă este necesar, să schimbe permisul în acest sens.
[…]
(4) Un stat membru poate să refuze recunoașterea valabilității oricărui permis de conducere emis de un alt stat membru unei persoane care este, pe teritoriul primului stat, subiectul uneia din măsurile menționate în alineatul (2).”
8 Articolul 9 primul paragraf din directiva menționată prevede:
„În sensul prezentei directive, domiciliu «stabil» reprezintă locul unde o persoană locuiește permanent, adică cel puțin 185 de zile din fiecare an calendaristic, datorită unor obligații personale și profesionale sau, pentru o persoană fără obligații profesionale, datorită obligațiilor personale care atestă legături puternice între această persoană și locul unde locuiește.”
9 Articolul 12 alineatul (3) din aceeași directivă prevede:
„Statele membre acordă asistență reciprocă în aplicarea prezentei directive și, dacă este necesar, schimbă informații cu privire la permisele pe care le‑au înregistrat.”
Reglementarea națională
10 Articolul 28 alineatele (1) și (4) din Regulamentul privind accesul persoanelor la traficul rutier (Regulamentul privind permisele de conducere) [Verordnung über die Zulassung von Personen zum Straßenverkehr (Fahrerlaubnis‑Verordnung)] din 18 august 1998 (BGBl. 1998 I, p. 2214), în versiunea care rezultă din Regulamentul din 7 ianuarie 2009 (BGBl. 2009 I, p. 29), are următorul cuprins:
„(1) Posesorii unui permis de conducere valabil al [Uniunii Europene] sau al [Spațiului Economic European (SEE)], cu domiciliul stabil, în sensul articolului 7 alineatul (1) sau (2), în Germania, sunt autorizați – sub rezerva limitării prevăzute la alineatele (2)-(4) – să conducă vehicule pe teritoriul acestui stat, în limitele prevăzute de permisele lor de conducere […].
[…]
(4) Autorizația menționată la alineatul (1) nu se aplică posesorilor unui permis de conducere al [Uniunii] sau al SEE
[…]
2. care, potrivit mențiunilor care figurează în permisul de conducere sau informațiilor incontestabile care provin de la statul membru emitent, aveau, la data emiterii acestuia, domiciliul stabil pe teritoriul național, cu excepția situației în care au obținut permisul în timpul unei șederi de cel puțin șase luni în calitate de elevi sau studenți, în sensul articolului 7 alineatul (2);
3. al căror permis de conducere a făcut în Germania obiectul unei măsuri de retragere provizorii sau definitive adoptate de un tribunal ori al unei măsuri de retragere executorii cu efect imediat sau al unei măsuri definitive adoptate de o autoritate administrativă, cărora le‑a fost refuzat permisul de conducere printr‑o decizie definitivă sau cărora nu le‑a fost retras permisul de conducere numai pentru motivul că au renunțat între timp la acesta;
[…]
În cazurile menționate în prima teză de mai sus punctele 2 și 3, autoritatea poate emite un act administrativ declarativ prin care să se constate lipsa dreptului de a conduce.”
Situația de fapt din acțiunea principală și întrebarea preliminară
11 Doamna Grasser, născută în 1955, care are cetățenie germană și este domiciliată în Viereth‑Trunstadt în Germania, nu a avut niciodată permis de conducere german.
12 Doamna Grasser a obținut la 31 mai 2006 un permis de conducere emis de municipalitatea Plzeň (Republica Cehă), în acesta fiind menționat ca loc al domiciliului posesorului permisului „Viereth‑Trunstadt, Spolková Republika Nemecko” („Viereth‑Trunstadt, Republica Federală Germania”).
13 Prin scrisoarea din 3 aprilie 2009, autoritatea germană competentă în domeniul emiterii permiselor de conducere (denumită în continuare „autoritatea”) i‑a solicitat doamnei Grasser să prezinte permisul său de conducere în scopul de a se menționa în acesta faptul că nu are dreptul să conducă pe teritoriul german pentru motivul că, la momentul emiterii respectivului permis, condiția privind domiciliul nu a fost respectată. De asemenea, această autoritate a audiat persoana interesată în vederea pronunțării unei decizii privind decăderea acesteia din dreptul de a conduce.
14 Doamna Grasser a solicitat autorității menționate să îi acorde dreptul de a se folosi de permisul său de conducere ceh pe teritoriul german pentru motivul că nu a încălcat niciodată normele privind circulația rutieră. În caz contrar, a solicitat să i se emită un permis de conducere german. Aceste solicitări au fost respinse de către autoritate.
15 Prin decizia din 3 iunie 2009, autoritatea i‑a interzis doamnei Grasser să se folosească de permisul său de conducere ceh pe teritoriul german și a somat‑o să prezinte permisul în scopul de a se menționa în acesta faptul că nu are dreptul de a conduce pe teritoriul german. În caz contrar, permisul urma să fie confiscat.
16 La 1 iulie 2009, doamna Grasser a sesizat Verwaltungsgericht Bayreuth (Tribunalul Administrativ Bayreuth) cu o acțiune în anularea acestei decizii din 3 iunie 2009. Prin hotărârea din 22 septembrie 2009, tribunalul a anulat decizia sus‑menționată. Verwaltungsgericht Bayreuth a considerat că încălcarea condiției privind domiciliul nu trebuie să constituie, prin ea însăși, un motiv de nerecunoaștere a dreptului de a conduce pe teritoriul german. Potrivit acestei instanțe, ar fi fost necesar ca, în plus față de nerespectarea condiției privind domiciliul, doamna Grasser să fi făcut obiectul unei măsuri de retragere, de suspendare, de anulare sau de limitare a unui permis de conducere anterior.
17 Freistaat Bayern a formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de Verwaltungsgericht Bayreuth în fața Bayerischer Verwaltungsgerichtshof, care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să sesizeze Curtea cu următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 1 alineatul (2), precum și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439/CEE trebuie interpretate în sensul că un stat membru gazdă are dreptul de a nu recunoaște permisul de conducere eliberat de un alt stat membru atunci când se constată, pe baza mențiunilor care figurează în respectivul permis, o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă, fără însă ca statul membru gazdă să fi aplicat anterior posesorului permisului o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 91/439/CEE?”
Cu privire la întrebarea preliminară
18 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (2), articolul 7 alineatul (1) litera (b), precum și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439 trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru gazdă să refuze recunoașterea pe teritoriul său a unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru atunci când constată, pe baza mențiunilor care figurează în respectivul permis, că nu a fost respectată condiția domiciliului stabil, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă, fără însă ca statul membru gazdă să fi aplicat anterior posesorului permisului o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată.
19 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 91/439 prevede recunoașterea reciprocă, fără nicio formalitate, a permiselor de conducere emise de statele membre. Această dispoziție impune statelor membre o obligație clară și precisă, care nu lasă nicio marjă de apreciere în ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate pentru a i se conforma (Hotărârea din 19 februarie 2009, Schwarz, C‑321/07, Rep., p. I‑1113, punctul 75 și jurisprudența citată).
20 Statului membru care a emis permisul îi revine obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile minime impuse de dreptul Uniunii, în special cele referitoare la domiciliu și la aptitudinea de a conduce, prevăzute de articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată, și, în consecință, dacă este justificată emiterea unui permis de conducere (Hotărârea Schwarz, citată anterior, punctul 76 și jurisprudența citată).
21 Din moment ce autoritățile unui stat membru au emis un permis de conducere în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 91/439, celelalte state membre nu au dreptul să verifice respectarea condițiilor de emitere prevăzute de această directivă. Astfel, deținerea unui permis de conducere emis de un stat membru trebuie considerată ca reprezentând dovada că, la momentul la care i‑a fost emis permisul, posesorul acestuia îndeplinea condițiile menționate (Hotărârea Schwarz, citată anterior, punctul 77 și jurisprudența citată).
22 Totuși, din Hotărârile din 26 iunie 2008, Wiedemann și Funk (C‑329/06 și C‑343/06, Rep., p. I‑4635), și Zerche și alții (C‑334/06-C‑336/06, Rep., p. I‑4691), rezultă că articolul 1 alineatul (2), articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439 trebuie interpretate în sensul că nu se opun în toate cazurile ca un stat membru să refuze recunoașterea pe teritoriul său a dreptului de a conduce care rezultă dintr‑un permis de conducere emis ulterior unei măsuri de retragere aplicate de un alt stat membru (a se vedea în acest sens Ordonanța din 9 iulie 2009, Wierer, C‑445/08, punctul 50).
23 Astfel, un stat membru poate refuza recunoașterea pe teritoriul său a dreptului de a conduce care rezultă dintr‑un permis de conducere emis ulterior luării unei măsuri de retragere de către un alt stat membru în cazul în care s‑a stabilit, în temeiul mențiunilor inserate în permisul de conducere sau al altor informații incontestabile care provin de la statul membru emitent, că, atunci când respectivul permis a fost emis, posesorul său, care a făcut obiectul, pe teritoriul statului membru gazdă, al unei măsuri de retragere a permisului anterior, nu avea domiciliul stabil pe teritoriul statului membru emitent (a se vedea în acest sens Hotărârile Wiedemann și Funk, punctul 73, precum și Zerche și alții, punctul 70, citate anterior).
24 Astfel, în măsura în care condiția privind domiciliul nu a fost în mod vădit respectată de statul membru emitent, principiul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere nu este repus în discuție.
25 În observațiile sale scrise, doamna Grasser a arătat că, spre deosebire de posesorii permiselor de conducere în discuție în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârile Wiedemann și Funk, și Zerche și alții, citate anterior, care au făcut obiectul unei măsuri de retragere a unui permis anterior, în ceea ce o privește, nu a mai avut niciodată permis de conducere și, în consecință, nu a făcut niciodată obiectul unei astfel de măsuri. Din acest motiv, analiza efectuată în cauzele menționate nu ar putea fi transpusă în cazul său, iar nerespectarea condiției domiciliului nu ar justifica nerecunoașterea permisului său de conducere ceh.
26 În această privință, trebuie amintit că legiuitorul Uniunii a apreciat, conform celui de al patrulea considerent al Directivei 91/439, că, din motive de siguranță rutieră, se recomandă stabilirea condițiilor minime pentru emiterea unui permis de conducere. Printre aceste condiții minime, la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă este prevăzută condiția domiciliului, potrivit căreia emiterea permisului de conducere este condiționată de existența domiciliului stabil sau de prezentarea unor documente doveditoare din care să rezulte că solicitantul studiază pe teritoriul acestui stat de minimum șase luni.
27 Curtea a hotărât deja că condiția privind domiciliul contribuie în special la combaterea „turismului permiselor de conducere”, în lipsa unei armonizări complete a reglementărilor statelor membre referitoare la emiterea permiselor de conducere. Pe de altă parte, această condiție este indispensabilă pentru controlul respectării condiției privind aptitudinea de a conduce (Hotărârile Wiedemann și Funk, punctul 69, și Zerche și alții, punctul 66, citate anterior).
28 În plus, ca o condiție prealabilă care permite verificarea respectării de către un candidat a celorlalte condiții impuse prin Directiva 91/439, condiția privind domiciliul, prin intermediul căreia se stabilește statul membru care emite permisul, are o importanță deosebită în comparație cu celelalte condiții impuse prin directiva menționată (Hotărârile Wiedemann și Funk, punctul 70, și Zerche și alții, punctul 67, citate anterior).
29 Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 33 din concluzii, directiva menționată nu face nicio distincție, în ceea ce privește condiția referitoare la domiciliul solicitantului permisului de conducere, între emiterea pentru prima dată a unui permis de conducere și cea care are loc după retragerea unui permis anterior. În ambele cazuri, emiterea este condiționată de existența domiciliului stabil sau de prezentarea documentelor doveditoare din care să rezulte că solicitantul studiază de minimum șase luni pe teritoriul statului membru care emite permisul de conducere.
30 Trebuie să se constate că condiția privind domiciliul are o importanță deosebită deopotrivă în cazul emiterii pentru prima dată a unui permis de conducere.
31 Astfel, dacă această condiție nu este respectată într‑un asemenea caz, este dificil sau chiar imposibil pentru autoritățile competente din statul membru emitent să verifice dacă celelalte condiții impuse prin Directiva 91/439 au fost respectate. În lipsa acestei verificări, este posibil ca posesorul permisului astfel emis să nu aibă, în special, cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a conduce și, în consecință, să constituie un risc pentru siguranța rutieră. Principiul că o persoană nu poate să dețină decât un singur permis de conducere, prevăzut la articolul 7 alineatul (5) din aceeași directivă, ar risca, de altfel, să fie repus în discuție.
32 Faptul că statul membru gazdă nu a aplicat anterior posesorului permisului respectiv o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată nu are relevanță în această privință.
33 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea formulată că articolul 1 alineatul (2), articolul 7 alineatul (1) litera (b), precum și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439 trebuie interpretate în sensul că acestea nu se opun ca un stat membru gazdă să refuze recunoașterea pe teritoriul său a permisului de conducere emis de un alt stat membru atunci când se constată, pe baza mențiunilor care figurează în respectivul permis, că nu a fost respectată condiția privind domiciliul stabil, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă. Faptul că statul membru gazdă nu a aplicat anterior posesorului permisului o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată nu are relevanță în această privință.
Cu privire la cheltuielile de judecată
34 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:
Articolul 1 alineatul (2), articolul 7 alineatul (1) litera (b), precum și articolul 8 alineatele (2) și (4) din Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/65/CE a Comisiei din 27 iunie 2008, trebuie interpretate în sensul că acestea nu se opun ca un stat membru gazdă să refuze recunoașterea pe teritoriul său a permisului de conducere emis de un alt stat membru atunci când se constată, pe baza mențiunilor care figurează în respectivul permis, că nu a fost respectată condiția privind domiciliul stabil, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din această directivă. Faptul că statul membru gazdă nu a aplicat anterior posesorului permisului o măsură în sensul articolului 8 alineatul (2) din directiva menționată nu are relevanță în această privință.
Semnături
* Limba de procedură: germana.
Full & Egal Universal Law Academy