Hotărârea Curții (Camera a opta) din 5 mai 2011 – Comisia/Belgia
(Cauza C‑265/10)
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – Substanțe chimice – Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Articolul 126 – Regimul sancțiunilor în cazul încălcării dispozițiilor Regulamentului REACH − Neaplicarea în termenul prevăzut”
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Examinarea de către Curte a temeiniciei – Situație care trebuie luată în considerare – Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat (art. 258 TFUE) (a se vedea punctul 27)
2. Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Executarea de către statele membre – Sancțiuni în caz de nerespectare a regulamentului – Obligația unui stat membru federal de a încheia un acord de cooperare cu regiunile pentru punerea în aplicare a regulamentului – Inexistență (Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 126) (a se vedea punctul 37)
Obiectul
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Încălcarea articolului 126 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3) – Sancțiuni aplicabile în cazul încălcării Regulamentului REACH
Dispozitivul
1)
Prin neadoptarea tuturor actelor cu putere de lege și a normelor administrative necesare pentru punerea în aplicare a sancțiunilor aplicabile încălcărilor Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 126 din regulamentul menționat.
2)
Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy