27.3.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 80/21
Recurs introdus la 28 ianuarie 2010 de Republica Austria împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a șasea) pronunțate la 18 ianuarie 2009 în cauza T-375/04, Scheucher-Fleisch GmbH și alții/Comisia Comunităților Europene (e-mail din 27.1.2010)
(Cauza C-47/01 P)
2010/C 80/36
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Republica Austria (reprezentanți: E. Riedl, Bevollmächtigter, M. Núñez-Müller și J. Dammann, avocați)
Celelalte părți în proces: Scheucher — Fleisch GmbH, Tauernfleisch Vertriebs GmbH, Wech-Kärntner Truthahnverarbeitung GmbH, Wech-Geflügel GmbH, Johann Zsifkovics, Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Republica Austria solicită:
—
Anularea în tot a Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță pronunțate la 18 noiembrie 2009 în cauza T-375/04 (Scheucher și alții/Comisia);
—
pronunțarea definitivă pe fond și respingerea cererii ca inadmisibilă, sau, în orice caz, ca nefondată;
—
obligarea reclamantelor din acțiunea principală la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în recurs, cât și în fața primei instanțe în cauza T-375/04.
Motivele și principalele argumente
Recurenta susține că hotărârea atacată încalcă articolul 263 al patrulea paragraf TFUE. Tribunalul ar fi apreciat greșit că decizia atacată a Comisiei le privește direct și individual pe reclamantele din acțiunea principală. Astfel, decizia atacată nu ar afecta în mod substanțial poziția acestora pe piață; în plus, schema de ajutoare generală și sectorială adoptată de recurentă și aprobată de Comisie nu ar aduce atingere concurenței, din moment ce acordarea de ajutoare ar depinde și de o decizie individuală a autorităților competente. În sfârșit, reclamantele din acțiunea principală nu ar avea interesul de a exercita acțiunea, întrucât decizia atacată a Comisiei nu le afectează personal.
Recurenta apreciază în plus că hotărârea atacată încalcă articolul 108 alineatul (2) TFUE. Tribunalul ar fi pornit în mod eronat de la premisa că, în faza preliminară de examinare, Comisia a întâmpinat dificultăți serioase în aprecierea măsurilor în litigiu și, prin urmare, ar fi fost obligată să inițieze procedura oficială de investigare.
Recurenta consideră totodată că hotărârea atacată încalcă și normele referitoare la sarcina probei. Tribunalul a obligat Comisia la inițierea procedurii oficiale de investigare, deși reclamantele nu au prezentat probe corespunzătoare în privința pretinsei afectări suferite.
Mai mult, în opinia recurentei, hotărârea atacată încalcă articolul 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, întrucât motivarea este contradictorie.
În sfârșit, recurenta apreciază că hotărârea atacată încalcă de asemenea articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, întrucât Tribunalul a omis să ia măsuri de organizare a procedurii pentru verificarea unor circumstanțe cu rol hotărâtor.
Full & Egal Universal Law Academy