19.6.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 161/14
Recurs introdus la 1 martie 2010 de Solvay SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) pronunțate la 17 decembrie 2009 în cauza T-57/01, Solvay/Comisia
(Cauza C-109/10 P)
2010/C 161/21
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Solvay SA (reprezentanți: P.-A. Foriers, R. Jafferali, F. Louis, A. Vallery, avocați)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
Anularea hotărârii atacate din 17 decembrie 2009;
—
în consecință, reexaminarea acțiunii în ceea ce privește aspectele anulate și anularea, în tot sau în parte, a Deciziei Comisiei din 13 decembrie 2000, potrivit dezvoltării motivelor avute în vedere;
—
anularea amenzii de 19 milioane de euro sau, în caz contrar, reducerea substanțială a acesteia cu titlu de reparație a prejudiciului grav suferit de recurentă ca urmare a duratei excesive a procedurii;
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în procedura desfășurată la Tribunal.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă nouă motive.
Prin intermediul primului motiv, care cuprinde cinci aspecte, recurenta invocă o încălcare a dreptului de judecare a cauzei într-un termen rezonabil, în măsura în care Decizia 2003/6/CE a Comisiei din 13 decembrie 2000 (1) ar fi fost adoptată la mai mult de zece ani de la inițierea acțiunilor sau, cel puțin, de la inițierea procedurii prin notificarea obiecțiunilor Comisiei către recurentă. În special, Solvay critică Tribunalul întrucât nu a apreciat global termenul pentru a include atât etapa administrativă, cât și cea jurisdicțională a procedurii (primul aspect), nu a luat în considerare durata procedurii desfășurate la Tribunal (al doilea aspect), a supus sancționarea depășirii termenului rezonabil condiției demonstrării unei atingeri efective a dreptului său la apărare, deși cele două principii sunt independente și distincte (al treilea aspect), s-a pronunțat în sensul că, în speță, o asemenea atingere era inexistentă (al patrulea aspect) și a denaturat situația de fapt din cauză în sensul că Tribunalul a considerat că recurenta ar fi renunțat la solicitarea, cu titlu subsidiar, de reducere a amenzii ca urmare a depășirii termenului rezonabil (al cincilea aspect), deși recurenta ar fi solicitat expres anularea sau cel puțin reducerea amenzii pentru acest motiv.
Prin intermediul celui de al doilea motiv, care cuprinde trei aspecte, Solvay invocă o încălcare a articolelor 14 și 20 ale Regulamentului nr. 17/62 al Consiliului (2) întrucât Tribunalul a admis folosirea de către Comisie, în cadrul unei proceduri inițiate în temeiul articolului 102 TFUE, a unor documente reținute în cursul investigațiilor efectuate în temeiul articolului 101 TFUE referitoare la o eventuală participare la înțelegeri și/sau la practici concertate (primul aspect). De asemenea, recurenta critică Tribunalul întrucât acesta a admis că au fost folosite împotriva sa de Comisie documente colectate aleatoriu, deși, în acea perioadă, în lipsa unor bănuieli Comisia nu putea efectua o investigație având ca obiect colectarea acelor documente (al doilea aspect). În sfârșit, recurenta critică Tribunalul întrucât a denaturat situația de fapt din cauză, admițând existența unei similitudini materiale între faptele ce trebuiau identificate potrivit obiectivului deciziei de investigare și cele care au stat la baza sancționării sale (al treilea aspect).
Prin intermediul celui de al treilea motiv, care cuprinde șase aspecte, recurenta invocă încălcarea dreptului la apărare de către Tribunal întrucât acesta i-a fi impus să demonstreze că înscrisurile de la dosar, pierdute de Comisie, ar fi putut fi utile în apărarea sa (primul aspect). Astfel, în lipsa oricărei examinări provizorii a dosarului, nu se putea exclude din oficiu că documentele în discuție au putut influența decizia Comisiei (al doilea și al treilea aspect). În sfârșit, recurenta contestă aprecierea Tribunalului potrivit căreia nu ar fi demonstrat că înscrisurile dispărute ar fi putut avea utilitate pentru apărarea sa în ceea ce privește existența unei poziții dominante (al patrulea aspect), reducerea acordată grupului Saint-Gobain (al cincilea aspect) și definirea pieței geografice relevante (al șaselea aspect).
Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Solvay invocă o încălcare a dreptului la apărare, a normelor în materia sarcinii probei și a prezumției de nevinovăție întrucât Tribunalul a decis că înscrisurile pierdute din dosar nu i-ar fi fost utile în apărare, deși este suficient ca aceste înscrisuri să-i fi dat mai degrabă dreptul de a susține motive formulate în prealabil decât de a formula motive noi (primul aspect) și să fi reprezentat o posibilitate, chiar redusă, de influențare a sensului deciziei atacate (al doilea aspect).
Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurenta critică încălcarea dreptului de a fi audiată după anularea de către Tribunal a unei prime decizii prin care i s-a aplicat o amendă și prealabil adoptării de către Comisie a deciziei atacate. Astfel, hotărârea atacată nu răspunde acțiunii sale în anulare și refuză recunoașterea obligației Comisiei de a audia întreprinderea în cauză atunci când o neregularitate de procedură care a afectat măsurile pregătitoare a fost constatată printr-o hotărâre anterioară a Tribunalului.
Prin intermediul celui de al șaselea motiv, societatea recurentă critică Tribunalul pentru încălcarea articolului 102 TFUE și pentru neîndeplinirea obligației sale de motivare, prin validarea unei definiții alternative a pieței geografice relevante în funcție de o piață de dimensiune comunitară sau de piețe naționale.
Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, Solvay critică, în raport cu obligația de motivare și cu articolul 102 TFUE, aprecierea Tribunalului din hotărârea atacată referitoare la poziția dominantă potrivit căreia piața relevantă este de dimensiune comunitară (primul aspect) sau națională (al doilea aspect). În plus, recurenta critică Tribunalul întrucât nu a luat în considerare împrejurările excepționale care demonstrează lipsa unei poziții dominante (al treilea aspect).
Prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta invocă încălcarea articolului 102 TFUE și o nemotivare întrucât Tribunalul a considerat că reducerea de 1,5 % acordată grupului Saint-Gobain constituia un rabat de fidelitate ce influența condițiile de concurență.
Prin intermediul celui de al nouălea motiv, recurenta critică o nemotivare și o încălcare a articolului 102 TFUE întrucât Tribunalul constată existența unei practici discriminatorii ce rezultă din sistemul de rabaturi acordate partenerilor comerciali, chiar în lipsa unui control destinat investigării aspectului dacă acea practică a creat sau nu a creat un dezavantaj concurențial între clienții furnizorului dominant (primul aspect). În sfârșit, Solvay critică Tribunalul întrucât nu a luat în considerare partea redusă, reprezentată de carbonatul de sodiu, din costurile suportate de clienții săi (al doilea aspect).
(1) Decizia 2003/6/CE a Comisiei din 13 decembrie 2000 privind o procedură de aplicare a articolului 82 [CE] (cazul COMP/33.133 — C: Carbonat de sodiu — Solvay) (JO 2003 L 10, p. 10).
(2) Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3).
Full & Egal Universal Law Academy