19.6.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 161/18
Acțiune introdusă la 15 martie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei
(Cauza C-134/10)
2010/C 161/25
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Nijenhuis și C. Vrignon, agenți)
Pârât: Regatul Belgiei
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că prin netranspunerea corectă a articolului 31 din Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (1), Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive și al articolului 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
—
obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Comisia Europeană invocă trei motive în susținerea acțiunii formulate, criticând lipsa caracterului proporțional al legislației naționale atacate, în special în ceea ce privește procedura și criteriile pentru desemnarea canalelor de radio și de televiziune care beneficiază de regimul de difuzare denumit „must carry”.
În primul rând, Comisia reproșează pârâtului faptul că nu a stabilit în mod clar și previzibil obiectivele de interes general care permit acordarea acestui regim. Astfel, organismele de radiodifuziune nu ar fi în măsură să cunoască în prealabil natura și conținutul condițiilor care trebuie îndeplinite și ale obligațiilor de serviciu public care le revin.
În al doilea rând, Comisia critică în același timp lipsa de transparență în ceea ce privește desfășurarea procedurii de autorizare, puterea discreționară sporită a autorităților întrucât legislația națională pare să impună organismelor vizate difuzarea tuturor canalelor pe care le difuzează și nu numai a canalelor care urmăresc obiectivele de interes general vizate, precum și caracterul discriminatoriu al cerinței privind stabilirea acestor organisme pe teritoriul național.
În al treilea rând, reclamanta invocă în sfârșit nerespectarea domeniului de aplicare al articolului 31 din directiva privind serviciul universal în ceea ce privește condiționarea difuzării de existența unui număr semnificativ de utilizatori finali ai rețelelor de comunicații.
(1) JO L 108, p. 51, Ediție specială 13/vol. 35. p. 213.
Full & Egal Universal Law Academy