31.7.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 209/11
Acțiune introdusă la 13 aprilie 2010 — Comisia Europeană/Republica Polonă
(Cauza C-185/10)
2010/C 209/16
Limba de procedură: polona
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: M. Simerdova și K. Herrmann, agenți)
Pârâtă: Republica Polonă
Concluziile reclamantei
—
Constatarea faptului că, întrucât a adoptat și a menținut în vigoare articolul 4 din Legea poloneză privind medicamentele (Prawo farmaceutyczne) din 6 septembrie 2001, modificată prin Legea din 30 martie 2007 (Dz.U. Nr 75, poz. 492), în măsura în care autorizează introducerea pe piața poloneză, fără o autorizație eliberată în Polonia, medicamente importate din străinătate care prezintă aceleași substanțe active, același dozaj și aceeași formă precum medicamentele care au obținut în Polonia o autorizație de introducere pe piață, dacă prețul lor este concurențial în raport cu cel al medicamentelor autorizate în Polonia, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (1);
—
obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Adoptarea și aplicarea de către Republica Polonă a articolului 4 alineatele 1 și 3a din Legea privind medicamentele permite introducerea pe piața poloneză a medicamentelor care nu beneficiază de autorizația de introducere pe piață în acest stat membru eliberată de autoritățile naționale competente, contrar prevederilor articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2001/83.
Potrivit reclamantei, dispoziția poloneză nu are la bază nici articolul 5 alineatul (1), nici articolul 126a din Directiva 2001/83, care prevăd derogări de la obligația generală ca un medicament să beneficieze de o autorizație națională prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din această directivă.
În primul rând, menționând drept condiție pentru admiterea medicamentelor importate din străinătate „prețul lor concurențial” în raport cu prețul medicamentelor deja acceptate pe piața națională, articolul 4 alineatul 3a din Legea poloneză privind medicamentele se întemeiază numai pe un criteriu economic, deși acest tip de criteriu nu poate justifica derogarea de la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2001/83/CE. În plus, dispoziția poloneză privește medicamente care prezintă aceleași substanțe active, același dozaj și aceeași formă ca și medicamentele admise deja pe piața națională, ipoteză care ar putea justifica nevoia unui import bine delimitat în temeiul articolului 5 alineatul (1) din directivă.
(1) JO L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 3, p. 33.
Full & Egal Universal Law Academy