31.7.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 209/27
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunale di Roma (Italia) la 23 martie 2010 — Procedură penală împotriva lui Alessandro Sacchi
(Cauza C-255/10)
2010/C 209/38
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Roma
Partea din acțiunea principală
Alessandro Sacchi
Întrebarea preliminară
Care este interpretarea care trebuie dată articolelor 43 CE și 49 CE privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor în sectorul pariurilor privind evenimentele sportive, inclusiv din perspectiva principiului protecției juridice efective, pentru a se determina dacă prevederile citate din tratat permit sau nu permit ca o reglementare națională să instituie un regim de monopol în favoarea statului și un sistem de concesiuni și de autorizații care, în cadrul unui anumit număr de concesiuni, prevede: (a) existența unei tendințe generale de protecție a titularilor concesiunilor acordate într-o perioadă anterioară pe baza unei proceduri care a exclus în mod nelegitim o parte dintre operatori; (b) prezența unor prevederi care să garanteze menținerea de fapt a pozițiilor comerciale dobândite la finalizarea unei proceduri care a exclus în mod nelegitim o parte dintre operatori (de exemplu interzicerea pentru noii concesionari de a-și instala ghișeele la o distanță mai mică decât o anumită distanță față de cele deja existente); (c) stabilirea unor ipoteze de decădere din dreptul de concesiune și de plată a unor garanții de valoare ridicată, printre care ipoteza în care concesionarul desfășoară direct sau indirect o activitate transfrontalieră de jocuri asimilabilă celei care face obiectul concesiunii?
Full & Egal Universal Law Academy