11.9.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 246/23
Recurs introdus la 29 iunie 2010 de Union Investment Privatfonds GmbH împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) pronunțate la 27 aprilie 2010 în cauza T-392/06 — Union Investment Privatfonds GmbH/OAPI, cealaltă parte în proces: Unicre-Cartão International De Crédito SA
(Cauza C-308/10 P)
2010/C 246/40
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Union Investment Privatfonds GmbH (reprezentant: J. Zindel, avocat)
Celelalte părți în proces:
—
Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
—
Unicre-Cartão International De Crédito SA
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului din 27 aprilie 2010 în cauza T-392/06;
—
anularea Deciziei Camerei de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne din 10 octombrie 2006 în cazul R 442/2004-2 și admiterea opoziției formulate de recurentă împotriva înregistrării mărcii comunitare 1871896 „unibanco”.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului este invocată aplicarea greșită a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 40/94. Tribunalul a considerat în mod greșit că recurenta nu a prezentat în timp util dovezi privind utilizarea mărcilor care au făcut obiectul opoziției. Pe de altă parte, aprecierea discreționară a camerei de recurs a OAPI, prevăzută la articolul 74 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 40/94, nu corespunde obligațiilor prevăzute de Curte în Hotărârea din 13 martie 2007 în cauza C-29/05 P, OAPI/Kaul.
O apreciere discreționară legală ar trebui să determine luarea în considerare a dovezilor prezentate de recurentă privind utilizarea mărcii care au făcut obiectul opoziției și atunci când acestea nu au fost prezentate în realitate în timp util. Nu s-ar produce o întârziere a procedurii din cauza administrării dovezilor întrucât divizia de opoziție a OAPI s-a pronunțat abia la 15 luni după prezentarea dovezilor Dovezile ar fi fost direct relevante și din punct de vedere juridic. În plus, scrisorile inexacte ale diviziei de opoziție a OAPI ar fi constituit cauza pentru care recurenta a prezentat dovezile după curgerea termenului.
În continuare, Tribunalul nu a examinat constatarea diviziei de opoziție a OAPI, potrivit căreia părțile și-au prezentat argumentele și dovezile înăuntrul termenului legal. Astfel, divizia de opoziție a OAPI nu a considerat că a existat o întârziere. Ulterior, camera de recurs a OAPI nu avea dreptul să ia în considerare o întârziere. Dimpotrivă, camera de recurs trebuia să examineze pe fond dovezile prezentate.
Nici camera de recurs, nici Tribunalul nu pot substitui lipsa deciziei discreționare a diviziei de opoziție. Din cauza neexercitării competenței de apreciere, camera de recurs trebuia să retrimită cauza spre soluționare la divizia de opoziție, în conformitate cu articolul 62 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 40/94.
Pe de altă parte, în opinia recurentei, dovezile privind utilizarea mărcii ce a făcut obiectul opoziției au fost prezentate în timp util, pentru mai multe motive. În primul rând, publicațiile zilnice în paginile financiare ale cotidienelor interregionale, prin utilizarea mărcilor care a făcut obiectul opoziției și a altor serii de mărci, prin intermediul semnului distinctiv de fond de investiții al recurentei, reprezintă fapte notorii. OAPI trebuia să le ia în considerare din oficiu. În al doilea rând, solicitanta mărcii nu a contestat utilizarea mărcilor care au făcut obiectul opoziției și a seriilor de mărci. În al treilea rând, în mod nelegal, divizia de opoziție a OAPI a împiedicat pe recurentă să prezinte dovezi suplimentare privind utilizarea mărcii. OAPI a comunicat recurentei că își poate prezenta observațiile numai cu privire la argumentele prezentate de solicitanta mărcii. OAPI nu a luat în considerate noi probe. Prin urmare, a fost lipsită de relevanță prezentarea sau neprezentarea de către recurentă a unor dovezi suplimentare. În al patrulea rând, termenele au fost scurtate în mod nepermis. În legătură cu acest aspect, OAPI nu a respectat nici norma 80 din Regulamentul de aplicare nr. 2868/95.
Full & Egal Universal Law Academy