11.9.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 246/29
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Okresní soud v Chebu (Republica Cehă) la 5 iulie 2010 — Hypoteční banka, a.s./Udo Mike Lindner
(Cauza C-327/10)
2010/C 246/49
Limba de procedură: ceha
Instanța de trimitere
Okresní soud v Chebu
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Hypoteční banka, a.s.
Pârât: Udo Mike Lindner
Întrebările preliminare
1.
Dacă una din părțile la o procedură judiciară este resortisantul unui alt stat decât cel în care se desfășoară procedura, această împrejurare poate constitui temeiul pentru elementul transfrontalier în înțelesul articolului 81 (ex-articolul 65) din tratat, care este una dintre condițiile de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (1) al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I”)?
2.
Regulamentul Bruxelles I se opune aplicării dispozițiilor legislației naționale care permit inițierea de acțiuni în justiție împotriva unor persoane cu adresa necunoscută?
3.
În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este negativ, susținerile unui curator numit din oficiu pentru pârât pot fi considerate o recunoaștere de către pârât a competenței instanței locale, în înțelesul articolului 24 din Regulamentul Bruxelles I, chiar și atunci când obiectul litigiului este o cerere întemeiată pe contract încheiat cu consumatorii, iar instanțele Republicii Cehe nu sunt competente să judece acțiunea potrivit articolului 16 alineatul (2) din acest regulament?
4.
O convenție privind competența teritorială a unei anumite instanțe poate fi interpretată în sensul că stabilește competența internațională a instanței respective, în înțelesul articolului 17 punctul 3 din Regulamentul Bruxelles I, iar în cazul unui răspuns afirmativ, această interpretare se aplică și atunci când convenția privind competența teritorială este nulă întrucât încalcă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE (2) a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii?
(1) JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74.
(2) JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.
Full & Egal Universal Law Academy