26.2.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 63/22
Acțiune introdusă la 6 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Irlanda
(Cauza C-570/10)
2011/C 63/40
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: N. Yerrell, agent, M. Mac Aodha, agent)
Pârâtă: Irlanda
Concluziile reclamantei:
—
Constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 2008 privind transportul interior de mărfuri periculoase (1) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Irlanda nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 10 din directiva menționată;
—
obligarea Irlandei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Termenul în care trebuia transpusă directiva a expirat la 30 iunie 2009.
(1) JO L 260, p. 13.
Full & Egal Universal Law Academy