19.3.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 89/9
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Rechtbank ’s-Gravenhage (Țările de Jos) la 29 decembrie 2010 — Solvay SA/Honeywell Fluorine Products Europe BV și alții
(Cauza C-616/10)
2011/C 89/17
Limba de procedură: olandeza
Instanța de trimitere
Rechtbank ’s-Gravenhage (Țările de Jos)
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Solvay SA
Pârâtă: Honeywell Fluorine Products Europe BV și alții
Întrebările preliminare
1.
Într-o situație în care a două au mai multor societăți originare din diferite state membre li se impută separat, într-o procedură pendinte pe rolul unei instanțe dintr-unul din aceste state membre, contrafacerea aceleiași părți naționale a unui brevet european, precum acesta este în vigoare într-un alt stat membru, ca urmare a unor acte rezervate privind același produs, este posibil în cazul judecării separate a cauzelor să se ajungă la „hotărâri ireconciliabile”, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 (1)?
2.
Articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil într-o procedură având drept scop obținerea unei măsuri provizorii, întemeiată pe un brevet internațional (precum o interdicție provizorie de săvârșire a unei încălcări transfrontaliere), dacă pârâtul ridică excepția nulității brevetului internațional invocat, având în vedere că în acest caz instanța nu adoptă o hotărâre definitivă cu privire la validitatea brevetului invocat, ci formulează o apreciere referitoare la modul în care s-ar pronunța cu privire la acest aspect instanța competentă conform articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001, și că măsura provizorie solicitată sub forma unei interdicții de săvârșire a unei încălcări va fi respinsă dacă, potrivit opiniei instanței, există o posibilitate rezonabilă și neneglijabilă ca brevetul invocat să fie anulat de instanța competentă?
3.
În vederea aplicării articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 în cadrul unei proceduri precum cea menționată în întrebarea anterioară se impun condiții de formă privind invocarea excepției de nulitate, în sensul că articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil doar dacă o acțiune în declararea nulității se află deja pe rolul instanței competente în temeiul articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 sau dacă acțiunea menționată este introdusă într-un termen care trebuie stabilit de instanță, cu condiția ca în orice caz în această privință titularului brevetului i s-a comunicat sau i se comunică un act de citare, sau este suficientă simpla invocare a unei excepții de nulitate și, într-un astfel de caz se stabilesc condiții privind conținutul acestei excepții invocate în sensul că aceasta trebuie să fie suficient motivată și/sau că invocarea unei astfel de excepții nu trebuie considerată drept abuz de drept de procedură?
4.
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, instanța, în urma invocării unei excepții de nulitate în cadrul unei proceduri precum cea menționată în prima întrebare, își menține competența referitoare la o cerere privind o încălcare, cu consecința că (dacă reclamantul dorește) procedura privind încălcarea trebuie să fie suspendată până ce instanța competentă în temeiul articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 s-a pronunțat asupra validității părții naționale a brevetului invocat, sau că cererea trebuie să fie respinsă întrucât instanța nu se poate pronunța cu privire la o excepție esențială în vederea pronunțării hotărârii, sau în urma invocării unei excepții de nulitate, instanța pierde competența și cu privire la acțiunea privind încălcarea?
5.
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, instanța națională își poate deduce din articolul 31 din Regulamentul nr. 44/2001 competența cu privire la soluționarea unei cereri având drept scop obținerea unei măsuri provizorii, care se întemeiază pe un brevet internațional (precum o interdicție de săvârșire a unei încălcări transfrontaliere) și împotriva căreia se ridică excepția nulității brevetului invocat, sau (în cazul în care s-ar decide că aplicabilitatea articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 nu afectează competența Rechtbank de a se pronunța asupra cererii privind încălcarea) competența de a se pronunța asupra excepției de nulitate a brevetului internațional invocat?
6.
În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, ce fapte sau împrejurări sunt necesare pentru a putea afirma existența unei legături reale, menționate la punctul 40 din Hotărârea Van Uden, între obiectul măsurilor solicitate și competența teritorială a statutului contractant în care se află instanța sesizată cu judecarea cauzei?
(1) Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).
Full & Egal Universal Law Academy