10.11.2012
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 343/22
Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 18 septembrie 2012 — Allgeier/FRA
(Cauza F-58/10) (1)
(Funcție publică - Obligație de asistență - Articolul 24 din statut - Hărțuire morală - Anchetă administrativă)
2012/C 343/38
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Timo Allgeier (Viena, Austria) (reprezentanți: L. Levi și M. Vandenbussche, avocați)
Pârâtă: Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) (reprezentanți: M. Kjærum, agent, asistat de B. Wägenbaur, avocat)
Obiectul
Pe de o parte, cerere de anulare a deciziei pârâtei de a nu da curs plângerii pentru hărțuire morală formulate de reclamant. Pe de altă parte, cerere având ca obiect recunoașterea faptului că reclamantul a fost victima unei forme de hărțuire morală din partea superiorilor săi, precum și repararea prejudiciului material și moral suferit
Dispozitivul
1.
Anulează decizia din 16 octombrie 2009 a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.
2.
Obligă Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene la plata către domnul Allgeier a sumei de 5 000 de euro.
3.
Respinge în rest acțiunea.
4.
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul Allgeier.
(1) JO C 260, 25.9.10, p. 27.
Full & Egal Universal Law Academy