14.8.2010
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 221/61
Acțiune introdusă la 18 iunie 2010 — Hecq/Comisia
(Cauza F-47/10)
2010/C 221/97
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: André Hecq (Chaumont-Gistoux, Belgia) (reprezentant: L. Vogel, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziilor Comisiei prin care se refuză recunoașterea invalidității permanente parțiale a reclamantului, în sensul articolului 73 din statut și prin care se pun în sarcina acestuia o parte dintre cheltuielile și onorariile medicale plătite cu ocazia lucrărilor comisiei medicale
Concluziile reclamantului
—
anularea deciziei adoptate de AIPN la 5 martie 2010 (și notificată prin e-mail la 8 martie 2010), prin care a fost respinsă reclamația formulată de reclamant în data de 9 decembrie 2009, împotriva a două decizii administrative din data de 7 septembrie 2009 care refuzau în mod definitiv recunoașterea oricărei invalidități a reclamantului, în temeiul articolului 73 al statutului și care, pe de altă parte, impuneau reclamantului să suporte jumătate din cheltuielile și onorariile medicului care a prezidat comisia medicală, în sumă de 500 € (redusă ulterior la 300 €) și să suporte de asemenea în totalitate cheltuielile și onorariile medicului care l-a reprezentat în cadrul lucrărilor comisiei medicale menționate;
—
anularea, de asemenea, a deciziilor menționate din data de 7 septembrie 2009;
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy