15.1.2011
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 13/42
Acțiune introdusă la 21 octombrie 2010 — De Pretis Cagnodo și Trampuz/Comisia Europeană
(Cauza F-104/10)
2011/C 13/85
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamanți: Mario Alberto de Pretis Cagnodo și Serena Trampuz (Trieste, Italia) (reprezentant: C. Falagiani, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei prin care se refuză rambursarea integrală a unor cheltuieli medicale legate de recuperarea, într-o clinică a soției unui funcționar pensionat.
Concluziile reclamanților
—
Suspendarea sau, în orice caz, interzicerea provizorie, având în vedere fumus boni juris al prezentei cereri, prejudiciul patrimonial grav pe care altfel l-ar suferi reclamanții și lipsa de claritate în determinarea sumelor contestate, a executării procedurii de recuperare forțată a sumelor care fac obiectul litigiului și, prin urmare, interzicerea temporară a reținerii din oficiu din pensia profesorului De Pretis Cagnodo;
—
având în vedere că s-a stabilit și s-a declarat că doamnei Trampuz nu i se poate contesta sau imputa nimic în legătură cu calcularea și plata cheltuielilor se spitalizare astfel cum au fost stabilite de clinica în care a fost îngrijită, că boala care a condus la îngrijirea acesteia și intervențiile chirurgicale la care a fost supusă aceasta au fost considerate grave și că durata recuperării a fost considerate inevitabilă și corectă din punct de vedere terapeutic, reclamanții să fie declarați scutiți de orice rambursare a prestațiilor acordate de Biroul de lichidare din Ispra și, prin urmare, obligarea Comisiei să retragă cererea de restituire a sumei de 41 833 euro — sau a sumei diferite care ar rezulta — și să se abțină de la orice reținere din oficiu a sumei menționate din pensia profesorului De Pretis Cagnodo
—
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Full & Egal Universal Law Academy